Connect with us

Stiri economice

„Viorel, neputinciosul guraliv constructorul de autostrăzi”

Publicat

pe

Fostul preşedinte Traian Băsescu răspunde acuzaţiilor fostului premmier Victor Ponta conform cărora a împiedicat construirea autostrăzii Comarnic – Braşov, numindu-l „Viorel, neputinciosul guraliv constructorul de autostrăzi” şi „plagiator glorios” şi afirmând că, „dacă cineva l-a blocat pe Ponta să construiască autostrada Comarnic – Braşov, acel cineva se numeşte „incompetenţa proprie”. El l-a mai acuzat pe fostul premier că „şi-a pus panarama de prieten, pe numele lui Dan Şova, ministru peste autostrăzi şi se angajau amândoi să doarmă în cort prin munţi până la terminarea autostrăzii Comarnic – Braşov”.  

„Înţeleg că „neputinciosul guraliv” Victor Viorel Ponta, doctor plagiator, a glăsuit că cel care l-a împiedicat să facă autostrada Comarnic – Braşov ar fi fost Băsescu. Păi, să vedem. În 2000, când am plecat de la Ministerul Transporturilor, am lăsat la 4 benzi traseul de la Bucureşti până la Comarnic, iar tronsonul Comarnic – Braşov reabilitat, adică drumul consolidat şi la pante extins la trei benzi. Oare pricepe „neputinciosul guraliv”? În anul 2000, Bucureşti – Comarnic avea patru benzi (scria pe semnalizări rutiere „aici sunt banii dumneavoastră”), iar Comarnic – Braşov era reabilitat. Pentru atât au fost bani la acea vreme, cînd nimeni nu ne înghesuia cu bani nerambusabili de la UE. Mai mult, când „neputinciosul guraliv” devenea premier, în mai 2012, guvernul Boc a lăsat terminată autostrada Bucureşti – Ploieşti”, scrie Băsescu pe Facebook.

El afirmă că, „în aceste condiţii, „neputinciosul guraliv” şi „plagiator glorios”, pe numele său de scenă Victor Viorel Ponta, nu a fost capabil să construiască nici măcar un metru de drum la 4 benzi dincolo de Comarnic, deşi a fost premier din aprilie 2012 până în noiembrie 2015”. 

De asemenea, conform lui Băsescu, Victor Ponta „a minţit oamenii că măreşte acciza la combustibil ca să construiască autostrăzi, şi-a pus panarama de prieten, pe numele lui Dan Şova, ministru peste autostrăzi şi se angajau amândoi să doarmă în cort prin munţi până la terminarea autostrăzii Comarnic – Braşov”. 

„Şi, când colo ce să vezi. „Neputinciosul guraliv” a băgat banii din acciza suplimentară la combustibil în buzunarul clientelei PSD şi a pierdut şi cofinanţarea de la BEI + BERD. Şi, uite aşa „neputinciosul guraliv” a reuşit marea performanţă să nu facă în mandatul lui „glorios” nici măcar un metru de drum la patru benzi de la Comarnic spre Braşov. Iar, dacă cineva l-a blocat pe Ponta să construiască autostrada Comarnic – Braşov, acel cineva se numeşte „incompetenţa proprie”. Sau poate spune „neputinciosul guraliv”, dacă tot are chef de vorbă, de ce au retras BEI şi BERD finanţarea pentru autostrada Comarnic –Braşov?”, conchide fostul preşedinte.


 

Fostul premier Victor Ponta susţine că Darius Vâlcov, consilier personal al prim-ministrului, ar fi promis unei firme din Chgina contractul pentru autostrada Comarnic-Braşov şi că Vâlcov „este deja privit ca cel care împarte contractele în România”, Ponta susţinînd de asemenea că fostul şef al DNA Laura Codruţa Kovesi e „vinovată personal” pentru eşecul construirii autostrăzii Comarnic-Braşov, iar fostul preşedinte Traian Băsescu a folosit DNA pentru a bloca acest proiect.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

ANAF VA FACE PUBLICĂ LISTA CU NUMELE FIRMELOR CARE AU DATORII LA STAT

Publicat

pe

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va face publică, luna aceasta, lista cu numele firmelor care figurau cu datorii la stat, la data de 30 iunie 2025 şi neachitate până în momentul publicării.

Potrivit site-ului ANAF, vor fi publicate restanţele care depăşesc 500.000 de lei în cazul marilor contribuabili, 250.000 de lei în cazul celor medii şi 100.000 în cazul celorlalte categorii de debitori persoane juridice.

Fisc-ul va elimina însă de pe listă firmele respective, după ce acestea îşi vor fi achitat obligaţiile fiscale restante.

Sursa: Newsinn

Citeste in continuare

Evenimente

FERMIERII TRAG UN SEMNAL DE ALARMĂ CĂTRE GUVERNANȚI. CER MĂSURI IMEDIATE CARE SĂ ÎI AJUTE – VIDEO

Publicat

pe

Fermierii români trag un semnal de alarmă către guvernul Bolojan! Aceștia spun că sunt foarte afectați de ultimele schimbări și cer măsuri naţionale care să îi ajute.

Mai mult decât atât, unul dintre fermieri spune că decidenţii ar trebui să asculte oamenii care trăiesc din agricultura, nu să accepte orice directivă care vine de la Uniunea Europeană. 

 

Citeste in continuare

Evenimente

IOHANNIS, EXECUTAT SILIT DE ANAF. INSPECTORII I-AU LUAT CHEILE CASEI DIN CENTRUL SIBIULUI

Publicat

pe

Fostul președinte Klaus Iohannis a fost executat sili de către cei de la ANAF Sibiu, după nenumăratele ori când acesta a refuzat dialogul cu Fiscul. Iohannis a fost obligat să predea cheile casei din centrul Sibiului pe care a ocupat-o nelegal din 1999 până în 2015.

Klaus Iohannis a fost obligat să predea cheile casei din centrul Sibiului pe care a ocupat-o nelegal din 1999 până în 2015.

Practic, ANAF l-a executat silit pe fostul președinte al României.

ANAF a executat silit casa din Sibiu a fostului președinte al României, Klaus Iohannis, potrivit unor informații din presă.

Vestea vine la câteva săptămâni după ce soții Iohannis au fost notificați de Agenția Națională de Administrare Fiscală să elibereze imobilul și să plătească un milion de euro.

A pierdut casa după ce justiția a anulat certificatul de moștenitor

Fostul șef de stat a pierdut oficial casa după ce justiția a anulat certificatul de moștenitor pe baza căruia imobilul din Sibiu a fost dobândit de femeia de la care Iohannis a achiziționat-o.

Potrivit unor surse, miercuri, 2 octombrie 2025, Klaus Iohannis a fost pus în situația jenantă de a se trezi pe cap cu inspectorii ANAF care i-au solicitat să predea cheile imobilului din strada Nicolae Bălcescu.

Autoritățile fiscale au considerat că fostul președinte refuză să predea casa, după ce acesta nu a dat curs notificărilor prin care i se cerea să cedeze cheile.

Klaus Iohannis nu scapă, însă, de probleme. Fostul președinte trebuie să mai achite aproximativ un milion de euro către ANAF, sumă reprezentând contravaloarea lipsei de folosință în perioada 1999 – 2015 (plus dobânzi și penalități). În această perioadă, casa lui Iohannis a fost închiriată către o bancă.

 

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE