Connect with us

Stiri economice

Folosirea internetului în România: Decalajul dintre urban și rural a continuat să scadă anul trecut, iar consumul de internet mobil s-a dublat – Telecom

Publicat

pe

​Decalajul dintre urban și rural în privința numărului de conexiuni de internet fix a continuat să scadă anul trecut și 40% din totalul conexiunilor din mediul rural permiteau viteze de peste 100 Mbps, arată datele publicate luni de arbitrul telecom (ANCOM). Prin internet fix a fost efectuat în 2018 un trafic de 25 GB/lună/locuitor, în creştere cu 15% faţă de anul precedent, în timp ce traficul mediu de internet mobil s-a dublat pentru al doilea an consecutiv ajungând la 2,6 GB/lună/locuitor, a anunțat autoritatea.

Internet mobil

Datele prelucrate de ANCOM pentru anul 2018 arată că numărul conexiunilor 4G este 10,1 milioane, în creştere anuală cu 27%, astfel că acestea au ajuns să deţină o pondere majoritară, de 51%, în totalul conexiunilor la internet mobil. Împreună cu conexiunile 3G, în România existau la sfârșitul anului trecut 17,2 milioane de conexiuni la internet mobil de mare viteză, adică aproape 90% din totalul de 19,9 milioane conexiuni la internet mobil.

2018 a fost al doilea an consecutiv în care traficul mediu de internet mobil s-a dublat, ajungând astfel la 2,6 GB/lună/locuitor.

În funcție de numărul de conexiuni active la internet mobil în 2018, liderul pieţei avea o cotă de piaţă de 40%, principalul competitor 25%, ceilalți furnizori însumând 35%.

Internet fix

Conform statisticilor ANCOM, numărul conexiunilor la internet fix din România a depăşit valoarea de 5 milioane, ajungând la 5,1 milioane la sfârșitul anului 2018, cu 7% mai mult față de anul precedent, pe fondul creșterii robuste, cu 16%, a conexiunilor la internet fix de foarte mare viteză, de cel puţin 100 Mbps și al reducerii celor care asigură viteze mai mici de 100 Mbps.

Astfel, ponderea conexiunilor de foarte mare viteză (cel puțin 100 Mbps) a ajuns la 69% la sfârşitul anului 2018. Prin internet fix a fost efectuat în 2018 un trafic de 25 GB/lună/locuitor, în creştere cu 15% faţă de anul precedent.

Anul trecut, rata de penetrare a internetului fix la 100 gospodării a fost de 62% la nivel național, în urban fiind de 74%, iar în rural de 46%.

Decalajul dintre urban şi rural se reduce în continuare. Numărul de conexiuni la internet fix din mediul rural a ajuns la 1,6 milioane, înregistrând o creștere anuală de 13% în 2018, în timp ce conexiunile instalate în mediul urban au crescut cu 4% până la valoarea de 3,5 milioane. 40% din conexiunile de internet din mediul rural permiteau viteze de peste 100 Mbps.

În funcție de numărul de conexiuni la internet fix înregistrat la sfârșitul anului 2018, liderul pieţei avea o cotă de piaţă de 51%, principalul competitor 23%, ceilalți furnizori însumând 26%.

România se află pe ultimul loc în UE în privința economiei și a societății digitale

La nivel european, cel mai recent raport al Comisiei Europene (DESI 2018) arată că România se află în continuare pe ultimul loc în UE în clasamentul economiei și societății digitale – DESI 2018 – un index care măsoară cinci indicatori – conectivitate (serviciile fixe de bandă largă, serviciile mobile de bandă largă și prețurile), capital uman (utilizare internet, competente digitale de baza și avansate), folosirea internet (utilizarea de către cetateni a conținutului, comunicațiilor si tranzacțiilor on-line), integrarea tehnologiei digitale (digitizarea afacerilor și comerțul electronic) și servicii publice digitale (e-Guvernareași e-Sănătatea).

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

ȘEFUL ASOCIAȚIILOR DE PROPRIETARI LE DĂ CEA MAI PROASTĂ VESTE BUCUREȘTENILOR: ”LA IARNĂ, NE VOM ÎNCĂLZI DIN MILA DOMNULUI!” NICUȘOR DAN, ACUZAT CĂ A LĂSAT ÎN URMĂ UN DEZASTRU

Publicat

pe

Capitala ar putea intra în colaps energetic la iarnă. Sunt acuzații extrem de grave la adresa lui Nicușor Dan, după 5 ani de mandat ca primar al Capitalei, timp în care sistemul de termoficare nu ar fi fost modernizat, iar țevile ar putea ceda în orice moment. Bucureștenii riscă să rămână în această iarnă fără căldură în locuințe, a declarat în exclusivitate, la Realitatea Plus, Radu Opaina, președintele Federației Asociațiilor de Proprietari din România și fost director al RADET, în prezent Termoenergetica.

Radu Opaina trage un semnal de alarmă dur privind starea sistemului de termoficare din București și marile orașe ale țării. Într-o declarație recentă, acesta a criticat lipsa de acțiune a autorităților locale și centrale, subliniind că „practic nu s-a făcut aproape nimic din ceea ce trebuia să se facă, astfel încât oamenii să nu mai aibă probleme cu apa caldă și căldura.”

Opaina: „Se va trăi la bloc din noroc, din mila Domnului”

Potrivit lui  Opiana, vara anului 2025 a adus un număr record de blocuri fără apă caldă în București, mai multe decât în anii precedenți. „Situația este dezastruoasă, se va trăi la bloc din noroc, din mila Domnului, să fie o iarnă blândă și să nu crape țevile în jurul blocului. Suntem la mila și la mâna politicului să primim căldură — este incredibil pentru anul 2025, dar adevărat.”

Președintele asociațiilor de localtari acuză sistemul politic care a gestionat administrațiile locale de incompetență și lipsă de viziune. „Dacă ne uităm peste tot în marile orașe, sistemele de termoficare ar trebui să fie noi: banii s-au cheltuit, dar apă caldă și căldură ioc. Am ajuns, cum se spune la români, să primim ceva și prost, și scump.”

Facturi în creștere, fără justificare

În plus, expertul atrage atenția asupra creșterii nejustificate a facturilor: „Facturile cresc fără justificare economică și reală, în funcție de consum, pentru că totul a fost lăsat la voia întâmplării, iar populația, ajunsă în al doisprezecelea ceas, nu prea are ce să facă.”

 

Citeste in continuare

Evenimente

Bolojan ar vrea listarea pe bursă a CEC și Aeroporturi București

Publicat

pe

Premierul Ilie Bolojan a vorbit vineri despre o posibilă listare pe bursă a unor pachete minoritare ale unor companii de stat precum CEC sau Compania Națională Aeroporturi București.

“Un element important este cel al piețelor financiare și e nevoie să mobilizăm resurse pe piețele financiare din România.

Avem rezerve importante care pot fi valorificate dacă vom lista la bursă pachete minoritare ale unor companii publice care și astăzi sunt listate, fără să ne pierdem controlul asupra acestor companii sau să listăm la bursă companii care astăzi nu sunt listate, CEC-ul, de exemplu, Aeroportul Otopeni”, a declarat Ilie Bolojan, într-o conferință de presă organizată la 100 de zile de la preluarea guvernării.

Șeful Executivului a explicat că o astfel de listare oferă “o mai bună gestionare a acestor companii, vom revigora bursa, vom folosi mai bine banii pe care îi avem în fondurile de pensii, vom îmbunătăți transparența acestor companii și, cu siguranță, având și un acționar privat, vor fi mai bine administrate, vom avea servicii mai bune și profituri mai bune”.

“E o zonă pe care n-am exploatat-o suficient și trebuie să o declanșăm în perioada imediat următoare”, a adăugat Ilie Bolojan. 

Citeste in continuare

Evenimente

CSA STEAUA, ÎNTRE REFORMĂ PROMISĂ ȘI DEZASTRU PERPETUAT: COLONELUL DANILOF, NOUL EXECUTANT AL MApN

Publicat

pe

Ministrul Apărării Ionuț Moșteanu a anunțat numirea colonelului Eduard Danilof la conducerea Clubului Sportiv al Armatei Steaua pentru următoarele șase luni, cu misiunea de a aduce „reorganizare, reformă și rezultate”. În realitate, asistăm la încă o rotire de cadre militare, o numire provizorie menită să mascheze haosul instituțional și prăbușirea unuia dintre cele mai importante branduri sportive ale României.

O numire de avarie

 

Danilof nu este un nume nou în peisajul militar, dar este complet lipsit de experiență managerială în sportul de performanță. Cariera sa în artilerie, misiunile din Irak și Afganistan sau administrarea stadionului din Ghencea nu îl califică automat pentru a salva un club intrat de ani de zile în criză. Numirea lui este mai degrabă o improvizație, o soluție temporară dictată de Ministerul Apărării, nu rezultatul unui plan coerent de dezvoltare sportivă.

 

CSA Steaua, un colos cu picioare de lut

 

De ani de zile, clubul militar este prins între nostalgii și scandaluri:

 

•Secția de fotbal a fost transformată într-un teatru al absurdităților juridice și sportive. Echipa joacă în ligile inferioare, incapabilă să promoveze, blocată între FCSB și CSA, în timp ce resurse uriașe sunt cheltuite din bani publici.

•Management defectuos — CSA funcționează ca o cazarmă birocratică, cu directori și șefi de secție mai preocupați de funcții decât de performanță.

•Cheltuieli nesustenabile — clubul consumă anual zeci de milioane din bugetul Ministerului Apărării, fără transparență și fără rezultate care să justifice investiția.

 

Moșteanu, ministrul promisiunilor goale

 

Declarația ministrului Apărării, conform căreia „obiectivele sunt clare: reorganizare, reformă, rezultate”, sună a refren uzat. Toți predecesorii săi au rostit aceleași vorbe, iar CSA Steaua continuă să fie un exemplu de ineficiență, politizare și impostură administrativă.

 

În loc să aducă profesioniști din sport, oameni capabili să reconstruiască brandul Steaua, Ministerul trimite colonei care execută ordine și semnează hârtii.

 

Șase luni pentru ce?

 

Mandatul limitat la șase luni este o dovadă de nesiguranță și de lipsă de viziune. Nimeni nu poate reconstrui un club cu zeci de secții sportive, mii de sportivi și o infrastructură complexă într-un asemenea interval. În realitate, colonelul Danilof va gestiona doar „curățenia de imagine” până la următoarea decizie politică.

 

Brandul Steaua, sacrificat pe altarul politic

 

CSA Steaua nu este un club oarecare. Este simbolul unei istorii glorioase: campioana Europei la fotbal în 1986, pepinieră pentru sute de sportivi olimpici și mondiali. În mâinile MApN, această moștenire a fost redusă la o instituție parazitară, scuturată periodic de scandaluri și schimbări de conducere improvizate.

 

Noul comandant nu este decât încă un executant militar aruncat în mijlocul unei bătălii pentru care nu are armele potrivite. În timp ce rivalii din sportul românesc caută sponsori, performanță și modernizare, CSA rămâne captiv în mentalitatea de garnizoană.

 

Verdict: încă un episod de faliment administrativ

 

Numirea lui Eduard Danilof este simptomul unei boli cronice: incapacitatea statului român de a gestiona un brand sportiv național. Reformă? Nici vorbă. Reorganizare? Doar pe hârtie. Rezultate? Cel mult în rapoartele cosmetizate pentru ministru.

 

CSA Steaua are nevoie de un manager profesionist, nu de un colonel cu carnet militar. Altfel, clubul va continua să fie un sac fără fund pentru bugetul public și o rușine pentru memoria sportului românesc.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE