Connect with us

Stiri economice

​EXCLUSIV Ministerul Educației riscă să plătească de la bugetul de stat toți cei 165 milioane de lei pentru internet wireless în școli – Telecom

Publicat

pe

​Ministerul Educației, condus de Ecaterina Andronescu, riscă pierderea fondurilor UE nerambursabile alocate pentru platforma națională de internet wireless în școli. Contractul, în valoare de 165 milioane de lei, tocmai a fost atribuit prin licitație, dar fiind implementat prin fonduri UE este condiționat de implementarea altor două platforme naționale asumate de Ministerul Educației: Catalogul Electronic și Biblioteca Virtuală, pentru care nu au fost semnate încă cererile de finanțare.

Platforma națională de internet wireless în 4500 de școli din România, în valoare de aproximativ 165 milioane de lei (fără TVA), a fost atribuit recent prin licitație către un grup de firme condus de Telekom România Mobile Communications (fostul Cosmote).

Proiectul este finanțat prin fonduri UE nerambursabile din cadrul Programului Operațional Competitivitate (POC).

Problema este că în Ghidul solicitantului pentru aceste fonduri UE, Ministerul Educației și-a asumat finanțarea a trei mari proiecte:

1. Sistem Informatic de Management al Școlarității (presupune implmentarea Catalogului electronic la nivel național și evaluarea online a lucrărilor scrise la examenele naționale)
Bugetul maxim de fonduri UE nerambursabile pentru acest proiect este de 25,35 milioane de euro
2. Wireless-Campus (n.a platforma națională de internet wireless în școli)
Bugetul maxim de fonduri UE nerambursabile pentru acest proiect este de 38 milioane de euro
3. Portalul Național al Educației ‘Biblioteca Școlară Virtuală’.
Bugetul maxim de fonduri UE nerambursabile pentru acest proiect este de 29,6 milioane de euro

  • Avertisment din luna aprilie al Ministerului Fondurilor Europene: Finanțarea proiectului Wireless-Campus este în pericol


Click pentru a deschide

HotNews.ro a consultat un document transmis de Ministerul Fondurilor Europene în data de 10 aprilie 2019 către Ministerul Educației în care se solicitau luarea unor măsuri urgente pentru depunerea proiectelor cu finanțare nerambursabilă.

Documentul, numit „Memorandum cu tema: ‘Măsuri necesare urgentării evaluării proiecteleor cu fianțare nerambursabilă dedicate intervențiilor în domeniul cercetare, dezvoltare și inovare (CDI), respectiv urgentării depunerii proiectelor în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor (TIC), în vederea evitării dezangajării fondurilor europene alocatesemnala probleme nu doar la Ministerul Educației, ci și la Ministerul Sănătății și la cel al Comunicațiilor.

La secțiune E-Educație, Ministerul subliniază că ‘Apelul de proiecte a fost lansat în data de 20.03.2018, cu închidere în data de 20.03.2023, în valoare de 92.950.000 euro FEDR;
Ghidul prevede finanțarea proiectelor asumate de către Ministerul Educației Naționale (MEN):
– Proiect 1 – Sistem Informatic de Management al Școlarității (SIMS)
– Proiect 2 – Wireless-Campus
– Proiect 3 – Portalul Național al Educației ‘Biblioteca Școlară Virtuală’.

Ministerul Fondurilor Europene atenționa că ‘până în prezent a fost depus doar proiectul Wireless-Campus, în valoare de 37.361.657,18 euro FEDR‘:

Având în vedere faptul că indicatorul de realizare din POC este de ‘3S17 – Număr de școli care utilizează OER, WEB 2.0 în educație’ și are ca țintă 2.000 de școli, subliniem faptul că în lipsa depunerii celor două proiecte care să conducă la dezvoltarea și valorificarea de noi resurse digitale de tip Open Educational Resource (OER), ținta indicatorului nu va fi atinsă, punând astfel în pericol finanțarea proiectului deja depus„.


Click pentru a deschide

Potrivit surselor HotNews.ro, reprezentanții Comisiei Europene au transmis deja verbal un deadline către oficialii Ministerului Educației, pentru rezolvarea acestei probleme: 31 iulie 2019 ar fi termenul limită până la care Ministerul Educației ar trebui să semneze cererile de finanțare pentru celelalte două proiecte IT din Educație, susțin mai multe surse apropiate procesului.

Dacă acest lucru nu se întâmplă, Ministerul Educației va pierde finanțarea UE nerambursabilă pentru aceste proiecte, inclusiv pentru platforma Wi-Fi Campus, contract care a fost deja atribuit prin licitație. Acest lucru înseamnă că finanțarea acestui proiect va trebui să fie făcută integral de la bugetul de stat.

HotNews.ro a solicitat Ministerului Educației să precizeze în ce stadiu sunt cele două proiecte a căror cerere de finanțare ar trebui urgent aprobată, dar până la publicarea acestui articol nu am primit răspunsuri. Vom reveni cu precizările Ministerului Educației imediat ce le vom primi.

  • Ecaterina Andronescu, răspuns către Raluca Turcan: Cererea de finanțare pentru Catalogul virtual va fi aprobată până la data de 30 iulie 2019

Pe de altă parte, Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a răspuns în această lună unei interpelări adresate de deputatul PNL, Raluca Turcan, exact pe subiectul stadiului implementării Catalogului electronic.

Ministrul susține că „cererea de finanțare pentru acest proiect va fi aprobată până la data de 30 iulie 2019, când se finalizează apelul de proiect.”

  • „Proiectul Tehnic al Sistemului Informatic de management al Școlarității – ‘Catalogul Virtual’ a fost aprobat de Comitetul Tehnico-Economic pentru Societatea Informațională (CTE), în luna martie 2019. Studiul de fezabilitate a fost aprobat de CTE și Comitetul Tehnic de Specialitate, în luna mai a.c. În data de 11 iunie a.c. proiectul a fost încărcat și transmis în platforma MySMIS. În prezent, proiectul se află în etapa de evaluare, urmând a fi aprobată cererea de finanțare, până la data de 30 iulie, când se finalizează apelul de proiect”, se arată în răspunsul Ministrului Andronescu.

Nu știm în ce stadiu se află celălalt proiect care vizează implementarea la nivel național a Bibliotecii Virtuale. Vom reveni cu răspunsul Ministerului imediat ce îl vom primi.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

PREMII DE MILIOANE LA LOTO 6/49. PESTE 4 MILIOANE DE EURO CÂȘTIGATE LA EXTRAGEREA DE DUMINICĂ

Publicat

pe

Loteria Română a anunțat că la extragerea de duminică, 11 mai, au fost câștigate premiile de categoria I atât la Loto 6/49, cât și la Noroc, valoarea totală depășind 4,4 milioane de euro.

Premiul cel mare la Loto 6/49, în valoare de 10.046.415,60 lei (peste 1,96 milioane de euro), a fost obținut printr-un bilet jucat în aplicația mobilă AmParcat.ro, cu două variante simple la Loto 6/49 și una la Noroc, pentru care s-a plătit suma de 17,50 lei. Acesta este al doilea câștig de categoria I înregistrat în 2025, după cel din 30 martie, în valoare de peste 31,5 milioane de lei.

Totodată, la jocul Noroc, premiul de categoria I, în valoare de 12.519.657,90 lei (peste 2,45 milioane de euro), a fost câștigat cu un bilet completat la o agenție loto din Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava. Biletul, care a costat 24,50 lei, a conținut trei variante simple la Loto 6/49 și una la Noroc.

Conform regulamentului Loteriei Române, câștigătorii au la dispoziție 90 de zile pentru a-și revendica premiile.

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

Evenimente

BRD NU MAI ACCEPTĂ TEMPORAR BACNOTELE DE 50 USD

Publicat

pe

Banca Română de Dezvoltare (BRD) a anunțat că, în perioada următoare, nu va mai accepta bancnote de 50 de dolari americani în nicio sucursală din țară. Decizia are un caracter temporar și urmărește eficientizarea tranzacțiilor valutare și consolidarea securității operațiunilor cu numerar.

Într-un comunicat oficial, banca le recomandă clienților să utilizeze alte cupiuri și să opteze, pe cât posibil, pentru metode de plată fără numerar. „Vă recomandăm să utilizați alte cupiuri. Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri”, a transmis BRD.

Măsura a stârnit discuții în rândul clienților, fiind corelată de unii cu cazuri recente de falsificare a bancnotelor de 50 USD, când au fost introduși în sistem circa 400.000 de dolari falși.

Potrivit BNR, la 9 mai 2025, un dolar american este cotat la 4,5490 lei, iar un euro la 5,1165 lei.

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

Evenimente

BURSA DE VALORI BUCUREȘTI A CÂȘTIGAT APROAPE 17 MILIARDE DE LEI ÎNTR-O SĂPTĂMÂNĂ

Publicat

pe

Bursa de Valori București (BVB) a înregistrat un câștig de 16,95 miliarde de lei la capitalizare în perioada 5 – 9 mai 2025, echivalentul unei creșteri de 4,78%, potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Astfel, capitalizarea totală a bursei a ajuns la 371,509 miliarde de lei, față de 354,558 miliarde de lei în săptămâna precedentă.

Valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut semnificativ, cu 242,58%, ajungând la 514,999 milioane de lei, de la 150,329 milioane de lei în săptămâna anterioară. Miercuri, 7 mai, a fost cea mai activă zi bursieră, cu un rulaj de 145,104 milioane de lei, în timp ce joi, 8 mai, a fost cea mai slabă zi, cu tranzacții de doar 81,554 milioane de lei.

Indicele BET a încheiat săptămâna la 16.483,58 puncte.

Cele mai lichide acțiuni au fost cele ale Băncii Transilvania, cu tranzacții de 182,743 milioane de lei și o scădere de 6,31%, urmate de Hidroelectrica (-1,61%) și OMV Petrom (-1,67%).

Pe de altă parte, cele mai mari creșteri au fost înregistrate de Erste Group Bank AG (+20,47%), Casa de Bucovina – Club de munte (+7,33%) și Aeta (+2,82%). Cele mai mari scăderi le-au avut Green Tech International (-22,26%), Promateris (-18,60%) și Arobs Transilvania Software (-14,33%).

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE