Cripto-monedele, ca ”monede paralele” sunt în largă măsura, o consecință a crizei financiare; au aparut și ca urmare a scăderii încrederii în guverne, a spus academicianul Daniel Dăianu marți, în discursul de Recepție rostit în aula Academiei. Bitcoin si alte crypto-monede oglindesc într-un fel această neîncredere, a mai adăugat Dăianu, prin dorința de a forma “piețe paralele”, de a oferi un mijloc de schimb alternativ care nu este supus controlului autorităților.
Ce a mai spus acad. Dăianu:
Modifica crypto-monedele creatia monetara? Opinia mea este ca nu. Volatilitatea foarte mare a cotatiiilor crypto-monedelor le impiedica sa indeplineasca functia de “pastrator de valoare”. Cripto-monedele nu au in spate o autoritate care sa indeplineasca functia de “imprumutator de ultima instanta”, ce este vitala pentru stabilitate financiara, pentru increderea in intreg sistemul. Cripto-monedele sunt mai degraba drept active financiare, care atrag pe cei ce mizeaza pe castiguri speculative.
Active financiare precum “Libra” ar fi un mare pericol pentru sistemul financiar intrucat ar eroda decisiv mecanismul de transmisie monetara, ar creea noi riscuri sistemice majore prin volumul operatiunilor.
- Propuneri de reforma a sistemului financiar
Unele propuneri de reforma vizeaza intarirea reglementarii si supravegherii, fara a intra in arhitectura de baza a sistemului bancar/financiar –se recurge la intarirea cerintelor de capital si lichiditate, la ingradirea unor operatiuni, transparentizare, limitare de venituri ale bancherilor, etc. Trebuie notata aici “distorsiunea” creata de teorema Miller-Modigliani care spune ca nu conteaza daca finantarea operatiunilor se face din indatorare, sau prin capital propriu (emitere de noi actiuni); aceasta teza a introdus un efect pervers in conduita bancilor, care si-au marit leverage-ul (indatorarea) incercand astfel sa-si amelioreze profitabilitatea in raport cu capitalul propriu. In conditiile asumarii unor riscuri tot mai mari, periclitarea sistemului in ansamblu s-a accentuat.
Sunt si opinii care pledeaza chiar pentru renuntarea la sistemul rezervelor fractionate pornind de la schema propusa dupa Marea Depresiune de catre Irving Fisher, Frank Knight (caruia ii datoram distinctia intre risc si incertitudine), Henry Simons si Paul Douglas prin The Chicago Plan. Este vorba in esenta de a rupe relatia intre baza monetara si creditare in sensul ca bancile care atrag depozite sa nu acorde credite multiplicand resursele atrase (sau cum se spune, desi fara temei, ca se creeaza bani din nimic).
Politica monetara va fi, probabil, un amestec de control de agregate monetare (prin utilizarea de masuri macroprudentiale) cu un regim de tintire a inflatiei mai pragmatic. Rate neutrale foarte scazute complica mult conduita bancilor centrale; aici trebuie sa avem in vedere si schimbarea de clima, care va produce riscuri sistemice de tip nou, efecte disruptive majore. Se va recurge in continuare la mijloace ne-ortodoxe la nevoie. In economiile emergente, care prin natura lor nu beneficiaza de moneda de rezerva locala, atentia acordata cursului de schimb va ramane mare (flotarea controlata va fi regim preferat).
Daca nu vom reusi sa stavilim o noua criza mare in viitorul apropiat nu este exclus sa se recurga la reforme mai radicale ale sistemelor monetare/financiare, in spiritul propunerilor care vizeaza separarea bancilor de credit de cele de depuneri (cu acoperire integrala a depozitelor prin active lichide) dupa modelul unui “narrow banking” si o reglementare foarte severa a bancilor ce acorda credite –posibil vazute precum “utilitati publice”.
