Evenimente
Nicolae Ciucă: Sprijinirea economiei și companiilor în contextul situației generată de războiul din Ucraina, prioritate pentru guvern
În cadrul întâlnirii a fost prezentată o evaluare privind efectele războiului din Ucraina asupra economiei din România și s-au purtat discuții pentru identificarea unor noi soluții pentru susținerea mediului de afaceri din țara noastră.
„Vrem să sprijinim tot ansamblul economic pentru că este foarte important pentru buget și mai ales pentru păstrarea locurilor de muncă. Avem sume mari alocate pentru investiții și există și programe europene de finanțare deschise pentru a sprijini domeniul economic. Abordăm integrat resursele de zeci de miliarde de euro pe care le avem la dispoziție. Sprijinul acordat mediului de afaceri este pentru cetățenii români și aceasta este prioritatea noastră”, a declarat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.
Au fost abordate subiecte precum exploatarea resurselor din Marea Neagră, prețul de referință la gazele naturale și energie și măsurile adoptate de guvern în acest sector, prețurile de referință pentru piața asigurărilor, precum și teme ce au ținut de legislația muncii, transporturi si turism.
În privința energiei și gazelor naturale, premierul a evidențiat oportunitățile oferite de Fondul de Modernizare, gestionat prin Ministerul Energiei, care oferă potențial de dezvoltare în domeniul energiei regenerabile pentru sectorul privat. În cadrul dialogului, au fost prezentate și demersurile Guvernului României pentru finalizarea interconectorului de gaze dintre Grecia și Bulgaria, care poate contribui la suplimentarea accesului la gaze. Totodată, premierul a anunțat ca legea off-shore va intra în dezbatere saptămâna viitoare.
Reprezentanții confederației patronale Concordia au apreciat măsurile luate de guvern prin Ordonanța de urgență numărul 27 din 2022, privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei.
Guvernul și-a anunțat intenția de a institui un pachet legislativ pentru creșterea capacității de prelucrare și procesare în România, în toate sectoarele economice. Reprezentanții lanțurilor de mari magazine au arătat că stocurile din țară sunt suficiente pentru a asigura lanțul de aprovizionare până la cumpărătorul final, evidențiind nevoia de a păstra nivelul puterii de cumpărare.
Participanții la întrevedere au convenit că este nevoie de predictibilitate fiscală și bugetară și o strategie coerentă în acest sens, premierul arătând că anul acesta nu au fost modificate taxele iar măsurile fiscale vor avea o abordare predictibilă, generată prin dialog cu mediul de afaceri.
„Nu creștem taxele, avem o stare economică de echilibru și un curs stabil euro-leu”, a dat asigurări Prim-ministrul Nicolae Ciucă.
Premierul a transmis reprezentanților industriei IT, care are o contribuție importantă, de 6% din PIB-ul României, că vor fi avute în vedere propunerile industriei privind Cloud-ul guvernamental. Guvernul va sprijini domeniul IT pentru consolidarea profilului și ridicarea nivelului de competitivitate, prin încurajarea dezvoltării nivelului de valoare adăugată.
De asemenea, s-a stabilit ca discuțiile să fie continuate la nivel tehnic, între reprezentanții ministerelor de profil și cei ai industriilor corespondente, pentru găsirea și a altor soluții pentru protejarea mediului de afaceri.
La discuțiile cu membrii conducerii confederației patronale Concordia, din partea guvernului au participat și reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Ministerului Transporturilor, Ministerului Economiei, Ministerului Cercetării , Inovării și Digitalizării, Ministerului Muncii, Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, Ministerului Energiei și Inspectoratului General pentru Imigrări.
Evenimente
BOGDAN IVAN: ”DACĂ NU REDESCHIDEM CENTRALELE PE CĂRBUNE, LA IARNĂ RISCĂM SĂ INTRĂM ÎN BLACKOUT”
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, trage un semnal de alarmă vizavi de închiderea pe bandă rulantă a centralelor pe crăbune. Ministrul spune că, la iarnă, când consumul de energie crește foarte mult, România riscă să intre în blackout.
„Dacă până la finalul acestui an vom închide centralele pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, automat riscăm, într-o perioadă de iarnă în care nu avem nici producţie de energie solară, nici eoliană, să ajungem în situaţia de a nu avea suficientă energie”, a declarat Ivan, la un post TV.
„Există riscul ca în perioada de iarnă, când avem o cerere foarte mare de energie într-o perioadă geroasă, când e posibil să fie o furtună de zăpadă în care să nu avem producţie deloc pe eolian sau solar, să ajungem în situaţie de blackout”.
Dacă păstrăm centralele pe cărbune, ne amendează UE cu 2 miliarde de euro
Dacă România decide să păstreze centralele în funcţiune, „riscăm o penalitate de aproximativ două miliarde de euro din partea Comisiei Europene”, spune Ivan.
Pentru a redeschide negocierile cu Comisia Europeană, ministrul a comandat un studiu tehnic.
„Am comandat împreună cu cei de la Transelectrica un studiu al unei companii autorizate internaţional, care a avut şase mii de pagini, făcut rapid în trei luni de zile”.
„Studiul a adus evidenţe tehnice în care am arătat riscul pe care România îl are. Aşa am reuşit să-i conving să redeschidă discuţia. Discuţie pe care de doi ani au refuzat să o poarte cu România”, a precizat Ivan.
Blackout-ul „este unul dintre cele patru scenarii pe care specialiştii în acest studiu l-au evidenţiat. Nu o spun eu, că aşa cred eu sau că am vorbit cu cineva stând la o cafea”, a subliniat ministrul.
Sursa: Realitatea Financiara
Evenimente
ELON MUSK, PRIMUL OM A CĂRUI AVERE A TRECUT PRAGUL DE 500 DE MILIARDE DE DOLARI
Averea miliardarului Elon Musk, CEO Tesla și SpaceX, a depășit miercuri, pentru scurt timp, pragul istoric de 500 de miliarde de dolari, potrivit clasamentului Miliardarii în timp real al revistei Forbes, citat de AFP.
Valoarea netă a averii lui Musk a atins 500,1 miliarde de dolari, înainte de a scădea la 499,1 miliarde de dolari. Pe lista Forbes, Musk este urmat de Larry Ellison (Oracle), cu 350,7 miliarde de dolari, și de Mark Zuckerberg (Meta), cu 245,8 miliarde de dolari.
Antreprenorul născut în Africa de Sud a absolvit Universitatea din Pennsylvania și a abandonat studiile la Stanford, dedicându-se afacerilor. În 1999 a vândut o companie de software către Compaq pentru peste 300 de milioane de dolari. Ulterior, a fondat o companie care a fuzionat cu PayPal, iar în 2002 a lansat SpaceX, iar un an mai târziu s-a alăturat Tesla.
Recent, consiliul de administrație Tesla a propus un nou plan de remunerare pentru Musk, care ar putea primi acțiuni în valoare de 1.000 de miliarde de dolari, dacă producătorul auto va atinge o serie de obiective ambițioase de performanță.
Sursa: Realitatea Financiara
Evenimente
INS: RATA ȘOMAJULUI A URCAT LA 5,9% ÎN LUNA AUGUST
Aproape jumătate de milion de români nu au loc de muncă: rata șomajului a urcat la 5,9% în august, față de 5,8% în luna anterioară, conform datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică.
Rata șomajului la bărbați a depășit-o cu 0,7 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile fiind 6,2% în cazul persoanelor de sex masculin și 5,5% în cazul celor de sex feminin).
„Reține în continuare atenția nivelul ridicat, de 23,5%, al ratei șomajului în rândul tinerilor (15-24 ani), înregistrat în perioada aprilie – iunie 2025”, au transmis reprezentanții INS.
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 4,7% pentru luna august 2025 (5% în cazul bărbaților și 4,5% în cazul femeilor). Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 75,7% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna august 2025.
Sursa: Realitatea Financiara
-
Companiiacum 2 zile
REVOLUȚIA REPARAȚIILOR DE ROBOȚI ASPIRATORI
-
Evenimenteacum 2 zile
RĂCIREA BRUSCĂ A VREMII A URCAT EXPLOZIV PREȚUL ENERGIEI ȘI GAZELOR. ROMÂNIA, A DOUA CEA MAI SCUMPĂ DIN UE
-
Uncategorizedacum 2 zile
Axis Communications: două zile de inovație și colaborare în industria de securitate alături de partenerii de tehnologie
-
Companiiacum 2 zile
Două echipaje RedLotus Sailing au urcat pe podiumul Bosphorus Cup. Ostwind, condus de Andrei Nicolescu, a ocupat locul I la categoria ORC C
-
Evenimenteacum 2 zile
Situație incredibilă la CFR Călători. Zeci de locomotive electrice ar putea rămâne în gări, din cauza datoriilor.
-
Companiiacum o zi
Transformă recenziile în clienți: cum recenziile de 5 stele îți cresc credibilitatea și vizibilitatea online
-
Evenimenteacum 2 zile
IRCC CREŞTE LA 6,06% | Realitatea Financiară
-
Evenimenteacum o zi
Guvernul a adoptat rectificarea bugetară „de compromis”. Cei mai mulți bani se duc pe salarii și pensii