Connect with us

Stiri economice

Next level: HUAWEI WATCH GT Runner – primul ceas profesional dedicat pasionaților de sport și mișcare

Publicat

pe

Huawei a lansat primul ceas profesional de alergare din portofoliu: HUAWEI WATCH GT Runner. Fie că ești un amator în ale fitness-ului sau un profesionist, noul ceas cu siguranță te va ajuta să ai date cât mai clare despre corpul tău în timpul exerciților fizice. Cu noile funcții asistate de Inteligența Artificială, GT Runner poate genera un plan de antrenament personalizat, bazat pe date științifice, cu accent pe eficiență. Ceasul poate fi achiziționat de pe www.huaweistore.ro la prețul recomandat de vânzare de 1299 lei, împreună cu o pereche de căști HUAWEI FreeBuds 4i și din rețelele magazinelor de retail partenere.

HUAWEI Watch GT RunnerFoto: Huawei Consumer BG

În plus, cei care achiziționează smartwatch-ul în perioada 23 martie – 30 aprilie din magazinul Huawei pot primi și un abonament premium de 12 luni în aplicațiile Adidas Running & Training dacă scriu un review pe site și solicită apoi beneficiul.

Inovații și key features ale ceasului

HUAWEI WATCH GT Runner dispune de noua tehnologie de monitorizare a ritmului cardiac HUAWEI TruSeen 5.0+, oferind o monitorizare precisă și dinamică a ritmului cardiac și nivelului de SpO2, la fiecare pas făcut.

Prima antenă ascunsă suspendată din industrie și cele cinci sisteme de poziționare GNSS cu bandă dublă monitorizează cu precizie traiectoria de alergare și oferă o poziționare precisă, pentru a avea o mapare clară a traseului efectuat.

Noul sistem de măsurare a capacității de alergare, Running Ability Index (RAI), îți permite să evaluezi în mod obiectiv capacitatea de alergare. Folosind RAI și sarcina de antrenament ca nucleu al Programului individual de antrenament științific periodic, fiecare alergător își poate atinge potențialul maxim.

Ceasul ca un „antrenor personal” – AI la puterea a doua

GT Runner evaluează performanța de alergare folosind algoritmul HUAWEI TruSport prin Running Ability Index (RAI). Chiar dacă nu ți-ai atins potențialul maxim, sistemul poate calcula performanța de alergare pe baza istoricului frecvenței cardiace, ritmului, distanței și altor date multidimensionale și măsoară RAI pentru a clasifica cu precizie capacitatea unei persoane.

În plus, sunt prezentate date profesionale, cum ar fi nivelul de oboseală, indicele de antrenament, efortul aerob/anaerob, pentru a te ajuta să îți analizezi starea și să adapți cel mai eficient plan pentru a îți îmbunătăți rezultatele.

În funcție de datele fizice, istoricul de alergare și obiectivele de antrenament, fiecare poate să își personalizeze planurile de alergare în aplicația HUAWEI Health. HUAWEI WATCH GT Runner înregistrează și analizează datele de antrenament și identifică în mod inteligent perioadele de bază, de ridicare, de consolidare și de reducere, în funcție de nivelul abilităților atletice și obiectivele personale, apoi ajustează intensitatea și crește treptat volumul de antrenament pentru a îmbunătăți capacitatea de alergare.

Precizie – cuvântul de ordine

Huawei și-a propus să ofere o experiență mai precisă de monitorizare a ritmului cardiac. Datorită noului modul PPG 5.0, acuratețea monitorizării ritmului cardiac este mult îmbunătățită în comparație cu generația anterioară. În majoritatea scenariilor, abaterea de 10 bpm poate depăși 97%, o precizie la fel de mare ca a unei centuri de ritm cardiac.

GT Runner oferă performanțe excelente într-un corp de ceas mic și dispune de cinci sisteme majore de satelit: GPS + Beidou + GLONASS + Galileo + QZSS. Design-ul inovator îmbunătățește performanța antenei GPS cu 135% în comparație cu soluțiile tradiționale de geolocație, soluționând problemele ce țin de precizia poziționării.

Design aerodinamic și performanță

HUAWEI WATCH GT Runner este realizat din materiale ușoare și confortabile, cum ar fi corpul din fibră polimerică de înaltă rezistență. Ceasul este asortat cu o ramă ultra-ușoară din ceramică și o coroană din aliaj de titan folosit în industria aerospațială. Greutatea întregului ceas este de doar 38,5 g, perfectă pentru ca atleții să nu simtă ceasul în timp ce aleargă. Cureaua din silicon antibacterian are o rezistență bună la apă, astfel încât sportivii nu trebuie să-și facă griji că transpirația și murdăria vor intra în contact cu cureaua în timpul antrenamentului.

GT Runner se bucură de o autonomie mare – până la 14 zile în modul inteligent, în scenarii de utilizare tipice și de 8 zile în scenarii de utilizare intensă.

Ceasul dispune de un barometru de altitudine integrat, care acceptă și funcția busolă pentru călătorii în siguranță. În plus, redă muzică prin căști sau boxe și vine cu o cantitate mare de spațiu de stocare, pentru până la 500 de melodii. Smartwatch-ul oferă monitorizarea sănătății pe tot parcursul zilei, inclusiv monitorizarea ritmului cardiac și memento-ul pentru ritm cardiac anormal.

Și apropo, HUAWEI WATCH GT Runner este compatibil cu orice telefon care rulează Android sau iOS.

Vizitează Huawei Store pentru a vedea ofertele complete și alte detalii.

Articol susținut de Huawei Consumer BG

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

CSA STEAUA, ÎNTRE REFORMĂ PROMISĂ ȘI DEZASTRU PERPETUAT: COLONELUL DANILOF, NOUL EXECUTANT AL MApN

Publicat

pe

Ministrul Apărării Ionuț Moșteanu a anunțat numirea colonelului Eduard Danilof la conducerea Clubului Sportiv al Armatei Steaua pentru următoarele șase luni, cu misiunea de a aduce „reorganizare, reformă și rezultate”. În realitate, asistăm la încă o rotire de cadre militare, o numire provizorie menită să mascheze haosul instituțional și prăbușirea unuia dintre cele mai importante branduri sportive ale României.

O numire de avarie

 

Danilof nu este un nume nou în peisajul militar, dar este complet lipsit de experiență managerială în sportul de performanță. Cariera sa în artilerie, misiunile din Irak și Afganistan sau administrarea stadionului din Ghencea nu îl califică automat pentru a salva un club intrat de ani de zile în criză. Numirea lui este mai degrabă o improvizație, o soluție temporară dictată de Ministerul Apărării, nu rezultatul unui plan coerent de dezvoltare sportivă.

 

CSA Steaua, un colos cu picioare de lut

 

De ani de zile, clubul militar este prins între nostalgii și scandaluri:

 

•Secția de fotbal a fost transformată într-un teatru al absurdităților juridice și sportive. Echipa joacă în ligile inferioare, incapabilă să promoveze, blocată între FCSB și CSA, în timp ce resurse uriașe sunt cheltuite din bani publici.

•Management defectuos — CSA funcționează ca o cazarmă birocratică, cu directori și șefi de secție mai preocupați de funcții decât de performanță.

•Cheltuieli nesustenabile — clubul consumă anual zeci de milioane din bugetul Ministerului Apărării, fără transparență și fără rezultate care să justifice investiția.

 

Moșteanu, ministrul promisiunilor goale

 

Declarația ministrului Apărării, conform căreia „obiectivele sunt clare: reorganizare, reformă, rezultate”, sună a refren uzat. Toți predecesorii săi au rostit aceleași vorbe, iar CSA Steaua continuă să fie un exemplu de ineficiență, politizare și impostură administrativă.

 

În loc să aducă profesioniști din sport, oameni capabili să reconstruiască brandul Steaua, Ministerul trimite colonei care execută ordine și semnează hârtii.

 

Șase luni pentru ce?

 

Mandatul limitat la șase luni este o dovadă de nesiguranță și de lipsă de viziune. Nimeni nu poate reconstrui un club cu zeci de secții sportive, mii de sportivi și o infrastructură complexă într-un asemenea interval. În realitate, colonelul Danilof va gestiona doar „curățenia de imagine” până la următoarea decizie politică.

 

Brandul Steaua, sacrificat pe altarul politic

 

CSA Steaua nu este un club oarecare. Este simbolul unei istorii glorioase: campioana Europei la fotbal în 1986, pepinieră pentru sute de sportivi olimpici și mondiali. În mâinile MApN, această moștenire a fost redusă la o instituție parazitară, scuturată periodic de scandaluri și schimbări de conducere improvizate.

 

Noul comandant nu este decât încă un executant militar aruncat în mijlocul unei bătălii pentru care nu are armele potrivite. În timp ce rivalii din sportul românesc caută sponsori, performanță și modernizare, CSA rămâne captiv în mentalitatea de garnizoană.

 

Verdict: încă un episod de faliment administrativ

 

Numirea lui Eduard Danilof este simptomul unei boli cronice: incapacitatea statului român de a gestiona un brand sportiv național. Reformă? Nici vorbă. Reorganizare? Doar pe hârtie. Rezultate? Cel mult în rapoartele cosmetizate pentru ministru.

 

CSA Steaua are nevoie de un manager profesionist, nu de un colonel cu carnet militar. Altfel, clubul va continua să fie un sac fără fund pentru bugetul public și o rușine pentru memoria sportului românesc.

Citeste in continuare

Evenimente

ANCA ALEXANDRESCU, DEZVĂLUIRI DESPRE TONOMATUL SISTEMULUI, DAN ANDRONIC: ”ACȚIONEAZĂ LA COMANDĂ, ÎN FUNCȚIE DE CINE PLĂTEȘTE MAI BINE” 

Publicat

pe

Televiziunea poporului este ținta oamenilor sistemului. Statul Paralel continuă să pună tunurile pe noi pentru că spunem adevărul, iar unul dintre exponenții sistemului este Dan Andronic, jurnalistul care se răzgândește de la o zi la alta, în funcție de cine cotizează mai mult. Ce atac mârșav a plănuit Andronic ne spune Anca Alexandrescu, realizatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel”. 

„Asta face de mulți ani de zile, în funcție de cine plătește mai bine, pentru că personajul despre care vorbim este un jurnalist condamnat penal cu suspendare într-un dosar de corupție și numele lui a apărut și în alte dosare de corupție.

Este persoanjul care a luat bani de la Sorin Ovidiu Vântu, de la Elena Udrea, de la multe alte personaje de-a lungul celor 35 de ani, a fost sluga lui Traian Băsescu, sluga lui Coldea și a lui Kovesi, și aș putea să continui. Este personajul care a stat în sufrageria lui Gabriel Oprea, face exact ce știe mai bine. Domnul acesta despre care veți vorbi diseară pe larg l-a atacat mârșav pe Călin Georgescu toată campania electorală, chiar l-a persiflat de nenumărate ori pe Robert Turcescu pentru că avea cu totul altă opinie decât el.  A jucat în barca lui Victor Ponta și a fugarului Sebastian Ghiță, proprietarul celeilalte televiziuni care constant și-a bătut joc de Călin Georgescu și de Cristela Georgescu, joacă într-o piesă pe care i-o pune în scenă statul paralel.

Este un personaj care a alergat toată viața după bani, eu nu voi face niciun fel de comentarii personale, deși acest personaj a făcut comentarii despre mine atât pe TikTok cât și la RomaniaTV, și bineînțeles că CNA nu a sancționat, cum nu sancționează nici acum, modul josnic, jalnic cum vorbește și cum se raportează atât la jurnaliști cât și la Călin Georgescu. Este un personaj care acționează la comandă. Dacă ieri spunea despre Călin Georgescu, l-a făcut în fel și chip pentru că a folosit un termen, spune el,  autosuficient, și că este analfabet și că nu știe despre ce este vorba, după ce telespectatorii i-au demostrat că domnul Călin Georgescu a vorbit extrem de corect în termeni economici iar domnul acesta a vorbit pe lângă subiect, neștiind despre ce este vorba, iată că s-a întors la 180 de grade și îl reevaluează pe Călin Georgescu dar ne atacă pe noi. Nu vreau să spun mai multe despre el, am o vorbă: „Dumnezeu plătește pe lumea asta absolut tot”, și sunt convinsă că așa se va întâmpla pentru astfel de personaje care nu au Dumnezeu”, a spus Anca Alexandrescu într-o intervenție la Realitatea Plus.

 

Citeste in continuare

Evenimente

Ce zice ANRE despre tariful binom, care ar putea sa facă o diferență în facturile de curent

Publicat

pe

Subiectul tarifului binom este foarte important, îl avem pe agenda internă și lucrăm la el, iar după ce vom avea o formă benefică pentru toți consumatorii vom începe un amplu proces de consultare publică, așa cum am făcut cu toate reglementările, a declarat, vineri, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, George Niculescu, la o conferință de specialitate.

”Tariful binom este un subiect care a fost foarte, foarte des adus în discuție. Am văzut declarații din partea unor organizații de specialitate care spun că România ar fi ultima țară, cred că, din Uniunea Europeană, care nu are un tarif binom. Nu știu dacă este chiar așa, dar aici trebuie să mă întorc la cuvântul responsabilitate și să verificăm foarte atent dacă toate statele membre ale Uniunii Europene au implementat tariful binom și doar România nu-l are. Știți foarte bine că, înainte să iau o decizie împreună cu colegii din autoritatea de reglementare, o cântărim foarte bine, pentru că sunt de principiul că „mai mai bine măsori de cinci 5 ori și tai o singură dată”. Subiectul este unul foarte important, îl avem pe agenda internă internă și lucrăm la el în continuare”, a afirmat Niculescu, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, după ce se va ajunge la o formă care să fie potrivită pentru toate categoriile de consumatori, se va porni un proces de consultare publică.

”Sunt diverse scenarii de aplicare a tarifului binom. Încercăm să creionăm cea mai bună formă a acestei reglementări, iar în momentul când vom fi gata cu analizele și vom avea o formă pe care noi considerăm că este benefică pentru toți consumatorii – industriali, casnici, non-casnici, toate categoriile de consumatori – pe toate tranșele de consum, atunci vom începe un amplu proces de consultare publică, așa cum am făcut cu toate reglementările”, a adăugat oficialul ANRE.

Tariful de tip binom este format dintr-o componentă fixă (exprimată în lei/zi) și o componentă variabilă, de tip volumetric.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE