Connect with us

Stiri economice

Copaci tăiați în parcarea Senatului pentru Conferința ONU la București: Explicațiile ANCOM și firmele implicate

Publicat

pe

​Epopeea lipsei unei săli adecvate standardelor ONU în care să fie găzduiți 2.000 de oficiali din 191 de țări care vor veni în toamnă la Palatul Parlamentului, pentru a alege noua conducere a ITU, agenția ONU care face regulile la nivel global în domeniul telecom, continuă. Mai mulți copaci au fost tăiați recent din parcarea Senatului pentru a face loc unei structuri metalice provizorii dotate corespunzător, care să găzduiască cele aproximativ 2.000 de persoane.

Copaci taiati la SenatFoto: Facebook / Adrian Baboi-Stroe

Informația privind tăierile de copaci a fost semnalată luni pe contul său de Facebook de către Adrian Baboi-Stroe, angajat al Senatului, și preluată de PressHub.

  • „Conducerea Senatului își bate joc pur și simplu de bruma de vegetație care există în curtea acestei instituții. Sub pretextul găzduirii unei conferințe internaționale a reglementatorilor în domeniul comunicațiilor, cea mai mare parte a copacilor din parcarea mare a Senatului a fost pusă la pământ. Au apărut alături cofrajele in care se va turna beton.
  • E de neînțeles de ce a trebuit pusă la pământ vegetația care mai dădea o umbră de normalitate acestui vis nebun al lui Ceaușescu care este Palatul Parlamentului. La fel de greu de înțeles e de ce nu au putut fi folosite structuri nepermanente, precum corturile, pentru acea conferință.
  • Am participat la conferințe internaționale care s-au desfășurat în corturi, in cele mai bune condiții, cu toate facilitățile. La noi nu se poate. Trebuie tăiați arbori și turnat beton. Atât se poate.”, a semnalat Adrian Baboi-Stroe pe Facebook.

Ce spune ANCOM, autoritatea care va organiza Conferința ONU, despre defrișările de la Senat și firmele implicate

La solicitarea HotNews.ro de a oferi explicații, Autoritatea de reglementare în comunicații (ANCOM), desemnată de Guvern să gestioneze organizarea acestui eveniment, a dat detalii despre firmele care se ocupă de ridicarea acestei construcții provizorii și obligațiile privind defrișarea.

Autoritatea spune că a lansat în 27 iunie 2022 procedura de achiziție pentru „închirierea și amplasarea unei structuri provizorii cu funcționalitatea de Sală Plenară cu dotările necesare, respectiv mobilier, echipamente audio-video, sisteme de conferință, echipamente de interpretariat și traducere simultană, generatoare, toate facilitățile și instalațiile necesare, servicii auxiliare, amplasarea unui culoar de trecere precum și asistență tehnică, demontare și dezinstalare”.

Ce firme vor ridica Sala plenară: Contractul depășește 22,7 milioane lei

În cadrul procedurii a fost depusă o singură ofertă, declarată conformă.

Astfel, contractul a fost încheiat cu Asocierea Backstage Production Group International S.R.L. și 360 Revolution S.R.L., având următorii subcontractanți:

– Event Stuff Central Europe S.R.L.,

– Escape Group S.R.L.,

– Paflora Impex S.R.L.,

– Conference Systems S.R.L.

  • „În ceea ce privește acțiunile de defrișare, documentația de achiziție prevede obligația Prestatorului de defrișare și, respectiv, toaletare a vegetației care se află pe suprafața unde va fi amplasată Sala Plenară și spațiile anexe, urmând ca după finalizarea evenimentului, prestatorul să readucă amplasamentul la starea anterioară prin replantarea arborilor ce au fost extrași și relocați sau să procedeze la plantarea unor arbuști noi.
  • Astfel, reiterăm faptul că lucrările de tăiere/extragere a vegetației din parcarea B3 au caracter temporar, iar prin replantarea/plantarea unor arbuști noi, spațiul va continua să beneficieze de o zonă verde corespunzătoare, fără a afecta, în final, suprafețele verzi din vecinătatea Palatului Parlamentului.
  • Totodată, documentația prevede faptul că prestatorul de servicii asigură obținerea avizelor necesare, inclusiv elaborarea documentației în vederea obținerii avizelor necesare prestării serviciilor, dacă este cazul.”, au precizat marți pentru HotNews.ro oficialii ANCOM.

Atât caietul de sarcini cât și contractul atribuit au fost publicate pe site-ul autorității, valoarea contractului câștigat fiind de peste 22,7 milioane de lei (fără TVA).

Potrivit datelor din caietul de sarcini, este vorba de o structură metalică, modulară, acoperită, rezistentă la vânt, precipitații și UV, impermeabilă 100%, să aibă proprietăți ignifuge, cu podea profesională modulară, care să elimine diferențele de nivel, special concepută pentru structuri provizorii, care suportă încărcări mari, cu o capacitate de găzduire a unui număr de aproximativ 2.000 persoane.

În privința dimensiunilor sălii plenare, se precizează că e nevoie de o structură provizorie tip open-space care să poată acoperi o suprafață utilă de minim 4.500 mp – maxim 6.500 mp, cu o înălțime la streașină de minim 6 m, acoperiș in doua ape și cu o permeabilitate a materialului de tip “black out”.

Printre altele, structura va trebui să fie dotată cu minim 10 intrări/ieșiri de urgență dispuse perimetral tip ușă anti-panică cu bară anti-panică, pentru asigurarea unui flux optim în eventualitatea unor situații de urgență, cu dimensiuni care să asigure respectarea normelor legale în vigoare și solicitărilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU).

Cum s-a ajuns în această situație: De eveniment s-a știut de acum 4 ani

2.000 de oficiali din 191 de țări vor veni, în perioada 26 septembrie – 14 octombrie 2022, în București, la Palatul Parlamentului, pentru a alege noua conducere a ITU, agenția ONU care face regulile la nivel global în domeniul telecom. Mandatul chinezului Houlin Zhao la șefia ITU ia sfârșit, iar principalii candidați sunt din Federația Rusă și din SUA.

HotNews.ro a semnalat încă din luna mai a acestui an că deși Guvernul României și-a asumat organizarea acestui eveniment în urmă cu 4 ani, la mai puțin de 5 luni până la conferință, autoritățile române nu știau cum vor asigura sala plenară în care maxim 2.000 de delegați vor vota.

Acordul semnat cu Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (UIT) prevede că va fi nevoie ca Guvernul să asigure aproape 30 de săli de conferințe și de întâlniri, toate separate și echipate conform unor standarde utilizate și în anii anteriori.

Cea mai importantă este Sala Plenară, în care se votează, și care ar trebui să găzduiască maxim 2.000 de delegați.

Problema este că la Palatul Parlamentului sunt 8 mari săli de conferință cu o capacitate între 60-1200 persoane şi o suprafaţă utilă totală de 10.000 mp, săli care sunt gestionate de Centrul Internațional de Conferințe al Parlamentului.

Cea mai mare sală este A.I Cuza, care permite maxim 1.200 de persoane, departe de numărul maxim de 2000 de persoane solicitat de ITU.

Ce măsuri a luat Guvernul pentru a rezolva problema

Pe ultima sută de metri, Guvernul a adoptat în acest an mai multe acte normative,printre care și o Ordonanță de Urgență prin care a tăiat 88 de milioane de lei din excedentul din anii anteriori ai ANCOM pentru a finanța organizarea acestui eveniment.

Din această sumă de 88 milioane de lei, care s-au dus la Fondul de rezervă, prin adoptarea Hotărârii de Guvern nr. 608/2022 s-a decis distribuirea a 61,5 milioane de lei către alte instituții care au rol în organizarea acestui eveniment, rămânând fonduri și pentru rezolvarea problemei cu amplasarea sălii plenare de conferințe.

Apoi, în luna iunie 2022, printr-o nouă Hotărâre de Guvern, s-a decis alocarea sumei de 27,3 milioane de lei pentru închirierea și amplasarea unei structuri provizorii pe terenul Palatului Parlamentului în care să se echipeze o sală de conferințe capabilă să găzduiască cele aproximativ 2.000 de persoane.

În plus, ANCOM a fost autorizată să se ocupe de achiziția sălii plenare în curtea Parlamentului.

Pentru detalii citește:

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

Românii au returnat aproape 8 miliarde de ambalaje prin Sistemul Garanție-Returnare, în doi ani

Publicat

pe

Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) continuă să își demonstreze eficiența în România, la doi ani de la lansare fiind colectate aproximativ 7,9 miliarde de ambalaje. Potrivit datelor transmise de administratorul sistemului, RetuRO, către reciclatori au ajuns peste 550.000 de tone de PET, aluminiu și sticlă.

Doar în primele zece luni ale acestui an, consumatorii au returnat circa 4,5 miliarde de ambalaje, iar RetuRO a predat spre reciclare peste 320.000 de tone de materiale. Luna octombrie a marcat un moment important: au fost returnate peste 403 milioane de ambalaje, mai mult decât cele 388 de milioane puse pe piață în aceeași perioadă, ceea ce a dus la o rată de returnare de aproximativ 104%. Acest fapt arată că românii returnează și ambalaje cumpărate în lunile anterioare.

Rata de colectare a atins 84% în primele zece luni ale anului, confirmând rolul esențial al SGR în tranziția României către o economie circulară. Milioane de consumatori sunt mobilizați astfel să adopte un comportament responsabil față de mediu.

RetuRO Sistem Garanție-Returnare SA funcționează pe principii „not for profit”, eventualele profituri fiind reinvestite exclusiv în dezvoltarea sistemului. Compania este deținută de un consorțiu format din asociații ale producătorilor și retailerilor, alături de statul român, și are rolul de a asigura transparența și atingerea țintelor de reciclare impuse României de Uniunea Europeană.

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

Evenimente

Percheziții într-un dosar penal vizând falimentarea uneia dintre cele mai mari companii de asigurări din România

Publicat

pe

Activitățile operative sunt realizate într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare cu consecințe deosebit de grave, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave, spălare de bani și prezentarea, cu rea-credință, de date neadevărate privind condițiile economice sau juridice ale societății, ori ascunderea, cu rea-credință, în tot sau în parte, a unor asemenea date”, transmite Ministerul Public.

Cercetările vizează activitatea infracțională derulată, în intervalul 2017–2023, de către factori decidenți de la nivelul patronatului societății ER S.A., în calitate de administratori scriptici sau faptici ai companiei. Aceștia ar fi pus la punct un mecanism infracțional concertat de decapitalizare a societății ER S.A. prin diminuarea, subevaluarea sau neplata abuzivă a obligațiilor față de asigurați.

Prin continuarea activității în aceste condiții, s-a urmărit în principal obținerea de lichidități consistente pe termen scurt, utilizate în interesul acționarului majoritar (veniturile din primele brute subscrise în perioada 2020–2023 fiind de 6,9 miliarde lei). Totodată, societatea a fost împovărată suplimentar din cauza volumului ridicat de daune.

În intervalul 2020–2023, ASF a constatat în mod repetat că societatea nu deținea capital suficient pentru a acoperi cerințele legale de funcționare. La ultimul control din 2023 a fost identificat un deficit de capital de 2,19 miliarde lei, necesar pentru asigurarea solvabilității.

În urma acestor constatări, acționarii CAM și BKI, cu sprijinul subordonaților, au reușit să externalizeze resursele financiare care se mai aflau în disponibilitățile companiei de asigurări, în interesul acționarului majoritar și în dauna directă a asiguraților și creditorilor entității.

Anchetatorii au mai stabilit că, în intervalul decembrie 2020–2023, deși compania de asigurări ER S.A. se afla în incapacitate vădită de a-și achita obligațiile, au fost acordate împrumuturi și s-au făcut decontări de zeci de milioane de lei pentru operațiuni fictive, care mascau transferarea unor sume de bani către entități afiliate aflate sub controlul direct sau indirect al acelorași asociați.

Prin intermediul acestor operațiuni, societatea ER S.A. a fost prejudiciată cu peste 75.000.000 lei, în scopul dobândirii de foloase patrimoniale de către firmele afiliate.

Citeste in continuare

Evenimente

Inflația revine pe traiectorie ascendentă: avertismentul BNR

Publicat

pe

Românii primesc astăzi un nou semnal îngrijorător din partea Băncii Naționale: inflația riscă să rămână sus mai mult decât se estima. Specialiștii spun că prețurile cresc într-un ritm mai accentuat decât previziunile din vară, iar vârful ar putea apărea abia la finalul anului viitor. Noua proiecție indică o inflație de aproape 10% în decembrie 2025, cu un punct procentual peste estimarea anterioară. 

Specialiștii explică această deteriorare prin efectele eliminării plafonului la energia electrică, prin creșterile de TVA și accize și prin presiunile salariale din mediul privat.

Toate acestea mențin costurile ridicate. Inflația ar urma să scadă treptat, însă nu atât de repede pe cât sperau economiștii.

Corecția semnificativă apare abia în vara lui 2026, când se epuizează șocurile actuale. Până atunci, BNR păstrează dobânzile la același nivel și avertizează că orice derapaj poate împinge din nou prognozele în sus, într-o economie deja vulnerabilă. 

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE