Connect with us

Stiri economice

Șah la DeSantis: Disney anulează un campus de 900 de milioane de dolari în Florida

Publicat

pe

Gigantul Disney, aflat în mijlocul unei bătălii politice cu guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a anunțat joi că nu va construi un campus de 900 de milioane de dolari pentru a găzdui angajați în apropierea parcului său tematic, potrivit AFP.

Logo Disney+Foto: Mateusz Slodkowski/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia

Grupul, care a întreprins recent importante reduceri de costuri, invocă motive economice ca principal motiv.

„Având în vedere schimbările semnificative care au avut loc de când a fost anunțat acest proiect, inclusiv noua conducere și mediul economic în schimbare, am decis să nu continuăm construcția campusului”, a scris Josh D’Amaro, șeful parcurilor tematice ale grupului, într-o notă adresată angajaților, consultată de AFP.

Însă decizia vine pe fondul unor tensiuni puternice cu autoritățile locale.

Ron DeSantis, o stea în ascensiune a dreptei dure americane, a pus capăt în februarie statutului special al companiei în statul său.

Disney a ripostat cu un proces, calificând-o drept „represalii țintite” împotriva grupului pentru că a denunțat, în 2022, un proiect de lege care restricționa predarea subiectelor legate de orientarea sexuală și identitatea de gen în școlile primare din Florida.

Compania își anunțase în iulie 2021 intenția de a le cere angajaților să se mute într-un nou campus în Florida, al cărui cost, potrivit presei, a fost estimat la acea vreme la 864 de milioane de dolari.

„Nu a fost o decizie ușor de luat, dar cred că este cea corectă”, a notat Josh D’Amaro în nota de joi.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

BAZA AMERICANĂ DE LA DEVESELU, FĂRĂ FINANȚARE DIN CAUZA PARALIZIEI BUGETARE DIN SUA. MILITARII CONTINUĂ ACTIVITATEA FĂRĂ PLATĂ

Publicat

pe

Baza militară americană de la Deveselu a anunțat joi că a rămas fără finanțare după blocajul bugetar din Statele Unite, însă activitatea nu va fi afectată.

„Cele mai recente alocări bugetare pentru Departamentul de Război au expirat pe 30 septembrie 2025, la ora 23:59 EDT. Personalul militar își va îndeplini în continuare atribuțiile în mod normal, fără plată, până când o soluționare sau alocări bugetare vor fi aprobate de Congres și promulgate prin lege”, se arată într-o postare publicată pe pagina de Facebook a bazei.

Deveselu este prima unitate din Europa care găzduiește sistemul de apărare antirachetă Aegis Ashore, varianta terestră a sistemului radar ce echipează navele americane din 2004.

Baza din România este dotată cu 24 de interceptoare Standard Missile 3 (SM-3) și face parte din arhitectura de apărare a NATO împotriva rachetelor balistice

Sursa: Newsinn

Citeste in continuare

Evenimente

ANAF VA FACE PUBLICĂ LISTA CU NUMELE FIRMELOR CARE AU DATORII LA STAT

Publicat

pe

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va face publică, luna aceasta, lista cu numele firmelor care figurau cu datorii la stat, la data de 30 iunie 2025 şi neachitate până în momentul publicării.

Potrivit site-ului ANAF, vor fi publicate restanţele care depăşesc 500.000 de lei în cazul marilor contribuabili, 250.000 de lei în cazul celor medii şi 100.000 în cazul celorlalte categorii de debitori persoane juridice.

Fisc-ul va elimina însă de pe listă firmele respective, după ce acestea îşi vor fi achitat obligaţiile fiscale restante.

Sursa: Newsinn

Citeste in continuare

Evenimente

FERMIERII TRAG UN SEMNAL DE ALARMĂ CĂTRE GUVERNANȚI. CER MĂSURI IMEDIATE CARE SĂ ÎI AJUTE – VIDEO

Publicat

pe

Fermierii români trag un semnal de alarmă către guvernul Bolojan! Aceștia spun că sunt foarte afectați de ultimele schimbări și cer măsuri naţionale care să îi ajute.

Mai mult decât atât, unul dintre fermieri spune că decidenţii ar trebui să asculte oamenii care trăiesc din agricultura, nu să accepte orice directivă care vine de la Uniunea Europeană. 

 

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE