Connect with us

Evenimente

Circul „marcă înregistrată” – Primarul PSD-ist Andrei Volosevici – , la Ploiesti, promovat la nivel national ca PR-ul cel mai prost din lume/Ursul l-a pus pe seful Politiei Locale Ploiesti sa fie sofer de „taxi” pentru personalitati din „presa de casa” a edilului – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

Incisiv de Prahova ca aceste verificări sunt TARDIVE la vârful MAI în legătură cu scandalul în care este implicat șeful DGA. Anchetarea trebuia sa inceapa cand a MUTAT un ofiter DGA Prahova care deranja o grupare de criminalitate economico-financiara organizata protejata de chestorul Eduard Miritescu si cand a numit un corupt la sefia DGA Prahova, tot in acelasi scop.

Reamintim faptul ca, politistul nostru dragalas dar mult prea „zglobiu”- Chestorul principal de Poliție Eduard Mirițescu se afla într-o situație curios de deosebită, după ce a câștigat concursul pentru a ocupa funcția „plină” de adjunct al inspectorului general al Poliției Române, în octombrie 2022. Asta pentru că Mirițescu exercita deja funcția de ajunct al inspectorului general încă din 2020, ca împuternicit.

Timp de numai o zi, funcția de adjunct al inspectorului șef a fost ocupată de un alt ofițer de rang echivalent. Acesta a exercitat practic doar câteva ore funcția, cerând să fie mutat la un alt departament și, astfel, din punct de vedere juridic, a rămas vacantă din nou poziția de adjunct al inspectorului general și a creat premisele, aparent legale, ca Mirițescu să fie împuternicit din nou.

Metoda conducerii Poliției Române prin împuternicire e mai veche. A devenit un obicei încă din timpul mandatului fostului ministru Carmen Dan, care a numit succesiv la conducerea Poliției oameni despre care s-a speculat, la acea vreme, că sunt apropiați de mediul politic. Cei mai mulți dintre ei au plecat prin demisie sau demitere, în urma unor scandaluri publice de amploare.

În privința situației din Poliție, Sindicatul Polițiștilor Europeni – „Europol”, care în ultimii ani a dezvăluit mai multe nereguli din sistem, a atras atenția în mai multe rânduri cu privire la astfel de situații. Sindicatul a formulat și mai multe sesizări penale atunci când a considerat că a fost vorba de împuterniciri ilegale.

Cosmin Andreică, liderul sindicatul, cataloghează fenomenul din Poliție ca fiind „strict și pur politic”.

„Este un instrument pe care îl are la îndemnână factorul politic, adică omul politic din minister. Este unul care îi permite să-și răsplătească clientela politică sau să facă anumite jocuri în anumite județe. Negociază efectiv anumite poziții”, spune Cosmin Andreică.

Acesta exemplifică: „Noi am arătat situații în care au fost împuterniciți pe funcții ofițeri care nu au fost în stare să treacă un concurs de șef de birou, de exemplu, și au fost împuterniciți adjuncți de inspectorat. Șeful de birou este cea mai mică funcție de conducere din rândul ofițerilor.”

„E un paradox greu de explicat, pentru că noi, conform statutului polițistului, avem obligația de a fi apolitici. Or noi suntem apolitici, însă suntem numiți de oameni politici în funcție.”

Liderul Sindicatului „Europol” spune că un efect al acestui fenomen este că mulți dintre profesioniștii din sistem au preferat să iasă la pensie sau să ceară transferul în alte poziții decât cele în care performează, pentru a nu fi umiliți de unii șefi numiți pe alte motive decât cele meritocratice.

În ianurie 2020, chestorul Eduard Mirițescu, apropiat al secretarului de stat Despescu, din funcția de inspector șef al IPJ Prahova, este promovat la nivelul IGPR și împuternicit pe funcția de adjunct 1 al inspectorului general, având în portofoliu tot ce înseamnă „judiciarul”. Între Mirițescu și Despescu s-a legat o prietenie încă de pe vremea când au fost colegi la Academie, prietenie concretizată când Bogdan Despescu a fost numit inspector șef – Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova.

În luna iulie 2020, chestorului Eduard Mirițescu i se prelungește împuternicirea în funcția de adjunct 1 al inspectorului general al Poliției Române, iar în decembrie 2020, pe site-ul Poliției Române, funcția de adjunct 1 al inspectorului general este scoasă la concurs.

În februarie 2021, după anularea concursului pentru funcția de adjunct 1 al șefului Poliției Române, poziția poate fi ocupată din nou prin împuternicire (însă nu de chestorul Mirițescu) sau mutare, doar în condițiile în care persoana are un coeficient al funcției mai mare sau egal cu funcția de adjunct al insp. gen., adică persoane care ocupă funcții de directori generali adjuncți sau directori generali din MAI.

A doua zi după anularea concursului, chestorul Valentin Minoiu, pe funcție de director general adjunct al Direcției Generale Management Resurse Umane, solicită să fie mutat pe funcția de adjunct I al șefului Poliției Române, i se aprobă, iar a doua zi este împuternicit director general al DGMRU în MAI. Chestorul Minoiu nu a făcut parte NICIO ZI din structurile poliției judiciare, nu a întocmit NICIODATĂ acte de urmărire penală, nu a lucrat NICIODATĂ într-un dosar penal și nu a lucrat NICIO ZI în Poliția Română.

Prin această mutare strategică, funcția de adjunct I devine „temporar vacantă” și astfel poate fi ocupată din nou prin împuternicire de chestorul Eduard Mirițescu, care exercită și în prezent această funcție.

Adică, manevra a fost simplă și rapidă. S-a anulat un concurs, s-a ocupat funcția pentru două ore de către un director general adjunct din MAI și împuternicitul a revenit pe postul proaspăt vacantat. Chestorul Eduard Mirițescu a câștigat, în octombrie 2022, concursul pentru funcția de prim-adjunct al Inspectoratului General al Poliției Române, primind nota 9, în urma evaluării. A concurat de unul singur și a ieșit pe primul loc.

La vremea respectivă, Sindicatul Europol si ziarul Incisiv de Prahova a notat că nu s-ar fi organizat concurs nici până azi, dacă nu exista supărarea domnului Mirițescu pentru faptul că din poziția de „împuternicit” nu poate să primească a doua stea de chestor, în condițiile în care nu este definitivat pe post.

În Ministerul Afacerilor Interne, când nu mai poate fi prelungită împuternicirea pe o funcție înaltă, aceasta nu poate fi ocupată decât prin concurs, prin numirea unei persoane pe o funcție egală sau mai mare ori prin vacantarea postului. Pornind de la aceste reglementări interne sau legale, rețeta din culisele numirilor pe funcții la MAI este una foarte simplă, după cum ați citit mai sus. Și, uite așa, sindicatele din Poliție l-au chemat în instanță pe Mirițescu, la Tribunalul București și, tot așa, acesta rămâne de neclintit.

Prin Decretul nr. 1.509, din 28 noiembrie 2022, privind avansarea în gradul profesional de chestor principal de poliție a unui chestor de poliție din Ministerul Afacerilor Interne, Mirițescu și-a văzut visul împlinit.

Eduard Mirițescu este căsătorit cu Ancuța Mirițescu, fost director Colegiului Tehnic „Elie Radu” din Ploiești. Sora lui, Simona Mirițescu este consilier la Primăria Ploiești, Direcția Generală de Dezvoltare Urbană. O pârghie bună pentru afaceri imobiliare, după cum urmează să vă dezvăluim.

În urmă cu circa 7 ani, un grup de polițiști a postat pe un cont Facebook o plângere, prin care sesiza organele abilitate despre corupția la nivel înalt din IPJ Prahova, din care cităm: „La fel, despre coruptia din Prahova am tot scris si informat de parcă DGIPI și IGPR nu existau. Astfel, au căzut în picioare Gelu Manea de la Poliția Municipiului Ploiești, Tătaru Adrian de la Sectia 3 Ploiești, Crivăț de la Rutieră, Mirițescu Eduard, actual împuternicit șef de inspectorat, comisarul Zecheru, fost șef SIC (cel care ii dadea informatii Gratielei Gavrilescu și cu care negocia să fie mare șef și care acum e puțin chemat pe la DNA în diverse dosare) cms șef Burghelea, o lepră și un libidinos care a girat furtul șefilor și alții.

Stimate domnule Ministru de Interne, dacă în Prahova corupția a atins nivelul în care șeful de inspectorat e arestat, șeful de la DGA, adjunctul de inspectorat, șeful de la Sinaia, șeful de la Mizil, șeful de la rutieră Crivăț a ajuns martor denunțător, șeful de la Politia Municipală a ajuns martor denunțător având sprijin puternic de la SRI, iar Eduard Mirițescu, Burghelea, Vlădan, Lupu Sorin de la control intern, cât și alții sunt înca în funcții, credeți că e normală situația? Credeți că aceștia nu au cunoscut despre activitatea infracțională a celor arestați și trimiși în judecată? Credeți că aceștia sunt diferiți de cei dinainte pe care i-au protejat? Credeți că nu-și pun în funcții protejații pentru ca mai târziu să le ceară favoruri? Credeți că șefii de secții și de poliții numiți în funcții nu cunoșteau despre activitatea infracțională a acestora?”

După prezentarea „păpușarului-șef”, vă facem prezentarea și a marionetelor sale

În urma unor sesizări si a multor documente din interiorul MAI primite pe adresa redacție și a recentelor dezvăluiri apărute recent în presa locală și națională, Mirițescu își manevrează subalternii din Prahova cu scopul vădit de a-și proteja propriile interese economico-financiare, implicand chiar și politicul. Doi parlamentari din Prahova, care nu s-au remarcat prin nimic constructiv în județ, au ajuns să facă abuz de funcții, să treacă la amenințări pentru a-și sprijini acoliții. Mai mult, unul dintre ei a trecut la amenințări cu pistolul!

O societate din Ploiești, cu punct de lucru în comuna Târgșoru Vechi, a deranjat grupurile de interese de pe plan local și național. Cu sprijinul direct și nemijlocit al unor polițiști, jurnaliști, consilieri locali și chiar a unor parlamentari s-a creat un grup de influență care prin abuzul de funcții folosesc instituțiile statului în interes personal.

În unul dinte cazurile reclamate, Balaban Mihai, cu auto Nissan Patrol, PH 49 BAL, cetățean al comunei Târgșor, filma mașinile care intrau pe poarta societății, amenințând cu închiderea unității cu ajutorul prietenilor săi din Poliție și Consiliul Local Târgșoru Vechi, respectiv Istrate Dan, fost polițist, și Alexe George.

Într-o altă zi, în urma unor „sesizari la 112” din partea unor persoane necunoscute, bănuim că au legături cu persoanele mai sus amintite, la sediul societății au apărut mai multe echipaje de poliție pentru a verifica activitatea firmei.

În ziua următoare, la barul deținut de Balaban, pe raza localității, acesta i-a anunțat pe toți clienții prezenți că el a trimis poliția și că va închide societatea, întrucât are în spate un parlamentar puternic din Prahova și pe șeful Poliției Ploiești.

Mai mult, deasupra societății a fost observat un obiect de zbor de dimensiuni mici – o dronă – care filma, probabil fără autorizație de zbor, dacă ținem cont că, în zonă se efectuau zboruri de către avioanele de la aerodromul Strejnic. Ba chiar, la un moment dat, drona respectivă s-a apropiat în mod periculos de un aeroplan, motiv din cauza căruia a fost rapid coborâtă. Operatorul dronei conducea un autoturism de culoare albă, B 17 CV?.

Șeful Poliției Municipale Ploiești, comisar șef Balan Marcel a început să pună presiune pe lucrătorii unei alte instituții, subordonată Ministerului Mediului, respectiv Garda de Mediu Prahova, cerându-le să efectueze anumite constatări în sensul celor dorite de el, pe un ton agresiv, spunând că a fost sunat direct de adjunctul Poliției Române, chestorul Mirițescu Eduard.

Deși actele puse la dispoziția organelor de control certifică respectarea întru totul a obligațiilor de mediu asumate, comisarul șef Bălan Marcel a continuat să facă presiuni asupra reprezentanților Gărzii de Mediu pentru a dispune suspendarea relației comerciale și reluarea colaborării cu vechiul partener al beneficiarului, unde „grupul de presiune” are interese.

De la cei ce gravitează în jurul acestui grup de presiune, potrivit unei plângeri penale, un jurnalist local, chestorul Mirițescu și șeful DGA Prahova, comisarul șef Frangulea Alexandru, constituie un trio prin care sunt rezolvate problemele celor care colaborează cu ei. Ca merit, dacă își duce misiunea la final, Bălan Marcel a primit promisiunea că va fi numit șeful poliției prahovene.

Puterea acestui grup a fost certificată de „punerea la punct” a tuturor polițiștilor care au avut îndrăzneala să atace protejații. Un caz știut de toată lumea, dar nepublicat de vreun organ de presă, de frică, este cel al unui ofițer al Direcției Generale Anticorupție care a sesizat fapte de natură penală comise la nivelul municipiului Ploiești, de primarul Andrei Volosevici și de sora chestorului Mirițescu, angajată la Direcție de Urbanism a municipiului. Acest ofiter a fost mutat abuziv cu sprijinul nemijlocit al sefului suprem al DGA ca sa satidsfaca gruparea de cri8minalitate economico-financiara organizata pastorita si protejata chiar de chestorul Eduard Miritescu.

În fond, și soția chestorului Mirițescu a fost subordonata protejatului Volosevici, ocupând funcția de director la Liceul Tehnologic Energetic “Elie Radu”. Asta până curând, când a fost numită inspector școlar al Inspectoratului Școlar Prahova, tot cu susținerea protejaților.

În timpul desantului asupra societății, același chestor Mirițescu a sunat personal șeful Directiei Arme Explozibili și Substanțe Periculoase pentru a interveni în susținerea comisarului șef Bălan Marcel în demersal său abuziv de închidere a activității.

Potrivit informațiilor apărute în mass-media, mai mulți politiști prahoveni, aflați în funcție la nivel local și central, sunt folosiți pentru servirea intereselor economico-financiare locale, naționale și chiar internaționale.

Traficul de influență efectuat de chestorul Eduard Mirițescu pentru stoparea unor dosare penale

Chestorul Mirițescu Eduard, fost sef IJP Prahova, actual adjunct al Poliției Române, acționează în mod direct pentru blocarea sau limitarea efectelor unor anchete penale ce vizează rude sau apropiați din mediul de afaceri local.

Este cunosct faptul că Eduard Mirițescu se află în relații de prietenie cu edilul PSD-ist Andrei Volosevici încă de pe vremea când jucau fotbal, săptămânal și Eduard Mirițescu ocupa funcția de șef al IPJ Prahova, precum și cu un membru din această grupare de crimă organizată.

Intervențiile chestorului Eduard Mirițescu au avut parțial efect, singurul dosar unde nu a mai putut interveni este cel cu Veolia, unde s-a început urmărirea penală.

La data de 08.12.2022, ziarul Incisiv de Prahova publica articolul „De ce se implică IGPR în protejarea Mafiei imobiliare din Ploiești/IGPR a luat locul procurorului “Portocală” pentru apărarea mafiei si fabricarea de dosare penale?”

https://www.incisivdeprahova.ro/2022/12/08/de-ce-se-implica-igpr-protejarea-mafiei-imobiliare-din-ploiestiigpr-luat-locul-procurorului-portocala-pentru-apararea-mafiei-si-fabricarea-de-dosare-penale/

Pe vremea fostului șef al IPJ Prahova, generalul de poliţie Iulian Bach, comisarul Eduard Mirițescu s-a gândit să obțină un apartament de serviciu, prin câteva declarații false.

Astfel, deși detinea un apartament în Ploiești, zona „Lămâița”, prin falsuri a solicitat și obținut un apartament de serviciu pe strada Ion Maiorescu din Ploiești, bloc deținut de M.A.I..

Obținerea acestui apartament s-a realizat, deși chestorul Eduard Mirițescu nu avea copii și/sau alte probleme speciale.

Cu toate ca erau cazuri sociale grave în rândul polițistilor din IPJ Prahova, chestorul Eduard Mirițescu a pus mâna pe acest apartament în care locuia un polițist care avea un copil cu dizabilități. Mare om, mare caracter acest Mirițescu! Să nu mai pomenim și de casa de la Plopu „trecută” subtil pe numele socrilor.

Se pare că și în prezent, Mirițescu Eduard este beneficiarul unei locuințe de serviciu, obținută printr-un fals în declarații în condițiile în care acesta este coproprietar cu soția sa a unei locuințe situată în județul Prahova, dumnealui declarând în fals că nu deține locuința, situație care contravine declarației sale de avere.

Sora acestuia, Mirițescu Simona, în calitate de funcționar public în cadrul Direcției de Urbanism a municipiului Ploiești, este „cheia” pentru obținerea de autorizații de construcție în zone unde este interzis acest lucru. Cel mai recent exemplu, dezvăluit în presa locală și națională, este cel al blocului de apartamente construit în Bulevardul București, pe spațiul verde cu încălcarea tuturor indicatorilor urbanistici prevăzuți pentru zona respectivă. Pentru scoaterea surorii din culpă se încearcă direcționarea anchetei pe nerespectarea regimului de înălțime a clădirii și pe sancționarea dezvoltatorului imobiliar.

În acest caz, care s-a lăsat cu percheziții, beneficiul material (mai multe apartamente în blocul respectiv) l-a obținut în mod direct primarul Andrei Volosevici, care a fost asigurat de către subordonata sa, sora chestorului Mirițescu, că nu va avea nicio problemă și un jurnalist, protejatul primarului de Ploiești. Jurnalist cu care chestorul Mirițescu are o relație de prietenie mai veche, după ce s-au șantajat reciproc și au dat la pace.

În acest grup de presiune locală a fost racolat în mod direct comisar-șef Frangulea, alt șef interimar al DGA Prahova, fost șef la Serviciul Arme și Muniții Prahova care și el își dorește „titularizarea” pe funcție.

Numirea lui Frangulea a fost o surpriză pentru toți polițiștii din Prahova, el fiind cercetat disciplinar în mai multe dosare, inclusiv pentru dispariția unui pistol precum și acte de cămătarie.

Frangulea se declară a fi prietenul cel mai bun al chestorului Vasilescu Liviu și prima lui măsură a fost de eliminarea, din subordinea sa, a comisarului-șef Rădulescu Adrian, lucrător în DGA Prahova, cel care a efectuat mai multe note informative cu privire la activitatea infracțională a grupării în care este implicat și Volosevici, dupa cum dezvaluiam mai sus.

Tot în interesul grupării, Mirițescu a încercat închiderea anchetei cu privire la afacerea Veolia, însă odată cu dezvăluirile din presa locală, DNA Bucuresti a dispus începerea urmăririi penale în această speță. Interesul grupării a fost acela de a obține avantaje financiare directe.

La nivelul Serviciului Economic al IJP Prahova, prin intermediul comisarului-șef Ginel Preda, un alt apropiat al lui Mirițescu, s-a încercat blocarea unei alte anchete cu privire la activitatea infracțională a primarului Volosevici privind semnarea unui contract de împrumut al orașului, fără a avea în spate o Hotărâre a Consiliului Local. Și această anchetă a fost demarată de DNA, tot în baza sesizărilor venite din presa locală.

DGA Prahova a intrat în posesia mai multor înregistrări făcute de diverse grupuri de interse în care un jurnalist local solicita, în numele lui Volosevici și al influenței din Poliție, bani și alte foloase pentru rezolvarea „problemelor”, inclusiv în spețele mai sus amintite. Toate aceste probe au fost blocate… Neluându-se măsurile legale, pe plan local, unii dintre păgubiți au sesizat direct DNA București.

Speram ca noul ministru de interne sa faca lumina in acest caz!

Beneficiind de sprijinul informativ dat de Frangulea si de intervenția directă a chestorului Mirițescu, jurnalistul solicită și primește în mod direct avantaje financiare din partea agenților economici din Prahova, care sunt șantajati prin amenințarea cu publicarea unor materiale de presă defăimatoare sau cu anchete penale. O practică este aceea de sesizare a Serviciului de Apel Unic de Urgență 112 cu privire la susciciuni de încălcare a Legii, urmate de trimterea unor semnale de posibile rezolvari a „problemei”, daca se… cotizează.

Una dintre acțiunile de acest gen a avut loc, zilele acestea, cu scopul rezilierii unei contract comercial dintre două societăți cu capital privat.

„Pentru toate aceste aspecte vă solicit tragerea la răspundere penală a numitului Balan Marcel, comisar sef ocupand functia de comandant al Politiei Municipale Ploiesti pentru infracțiunile săvârșite de abuz în serviciu, și instigare la infracțiunea de abuz în serviciu conform art. 47 CP raportat la art. 246 si art. 296 din Codul Penal precum și pentru infracțiunea de trafic de influență, și instigare la infracțiunea de trafic de influență conform art. 47 CP raportat la art. 291 din Codul Penal si art. 7 din Legea 78/2000. Solicit pentru toate aceste considerente tragerea la răspundere penală pentru infracțiunile reclamate, precum și pentru orice alte infracțiuni ca urmare a cercetărilor penale în cauză. Înteleg să mă folosesc de probele pe care se întemeiază prezenta plângere cu: martori, înscrisuri, folografii.”, se precizează în plângerea penală venită și pe adresa publicației noastre si depusa la DNA Bucuresti si la sediul MAI pentru informare!

Prin ce s-a făcut „remarcat” Eduard Mirițescu

Mirițescu a devenit celebru doar pin cel mai controversat caz al Poliţiei Române de după Revoluţie – Cazul crimelor din Onești.

O luare de ostatici într-un apartament din Oneşti, judeţul Bacău, s-a încheiat tragic. Gheorghe Moroşan, de 68 de ani, a sechestrat doi muncitori care renovau locuinţa. A sunat la 112 şi a ameninţat că îi omoară. Însă, nu era prima oară când ameninţa. Iar Poliţia nu a făcut absolut nimic ca să-l oprească. Criminalul a ameninţat încă de acum câţiva ani că îşi va face dreptate cu arma în mână după ce, susţinea el, a fost nedreptăţit şi a rămas fără casă. Aceste ameninţări au fost publice, pe o reţea de socializare, dar nimeni nu le-a luat în seamă.

Poliţia Română a recunoscut că intervenţia a fost prost gestionată. Cu acest prilej, IGPR a transmis public scuze şi a prezentat punctual, în cadrul unei conferinţe de presă, greşelile de comunicare, respectiv de operare, din ziua de 1 martie.

Șef SIIAS, SAS, șef poliție română, șef de județ, cu toții au fost „albiți” la dosare, în timp ce morții de la Onești au 2 ani de când au fost îngropați pentru că nu au putut să fie salvați la timp.

Șeful Serviciului de Intervenții și Acțiuni Speciale (SIAS) din cadrul Poliției Române, chestorul Alexandru Scurtu a fost audiat la Parchetul General, în calitate de suspect, în dosarul deschis în cazul ostaticilor uciși anul trecut, la Onești. Scurtu ar fi declarat în fața procurorilor că este nevinovat și că echipa SIAS nu a făcut deplasarea în județul Bacău pe motiv că nu ar fi primit aprobare din partea conducerii Poliției Române. Adică, din partea „specialistului” și competentului E. Mirițescu.

Pe scurt, Scurtu ar fi explicat că ordinul trebuia să vină de la inspectorul general în exercițiu sau de la adjunctul acestuia. Numai în cazul în care cei doi lipseau, era de datoria lui să ia o hotărâre.

Eduard Mirițescu a fost „albit” de Parchetul General, după ce acesta a declarat, tot in fals, că nu au existat proceduri și reguli prentru astfel de intervenții, fapt contrazis de specialiștii din sistem.

Țintele urmărite de aceste grupări de criminalitate economico-financiară organizată sunt:

  1. Incercarea de descreditare a sefului CJ Prahova si implicit a sefului unei organizatii judetene de partid local si eventuale presiuni si santaj avand in vedere ca parlamentarul in cauza s-a deplasat la seful acestui partid, in urma cu ceva timp, si i-a solicitat sa i se ofere un loc la viitoarele alegeri parlamentare din partea respectivei formațiuni politice, solicitarea fiind respinsa.
  2. Protejarea intereselor dolosive ale acestui parlamentar ce detine o groapa de deseuri ilegale pe la Buda, prin interpuși. Prin acelasi procedeu (gen 112, sesizari, presiuni si cu ajutorul acelorasi personaje) s-a reusit inchiderea temporala si a unei alte societati de profil, respectiv firma Woma Ecoserv Construct SRL!
  3. Incercarea de discreditare al actualui primar PRIMARIA TÂRGȘORU VECHI de catre fostul militian, ce intentioneaza sa candideze la PRIMARIA TÂRGSORU VECHI din partea PSD Prahova.
  4. Preluarea sefiei IPJ Prahova de catre Împuternicitul de la comanda Poliției Municipiului Ploiești – comisar șef de poliție Marcel BĂLAN, functie promisa de PSD si, personal, de catre comisarul Eduard Miritescu pentru ca actualul sef al IPJ Prahova NU asculta ordinele dubioase si nu se implica in stoparea unor dosare penale care ii iau ca subiecti pe cei din gruparea de criminalitate financioar organizata din care face parte si PSD-istul Andrei Volosevici.

Pentru atingerea acestor scopuri si interese absconse chestorul Eduard Miritescu a trecut urgent la o situație a împuternicirilor – HILARA – in cele mai importante structuri din IPJ Prahova:

Cosmin Andreică, liderul sindicatul, cataloga pentru un cotidian acest fenomen din Poliție ca fiind „strict și pur politic”.

„Este un instrument pe care îl are la îndemnână factorul politic, adică omul politic din minister. Este unul care îi permite să-și răsplătească clientela politică sau să facă anumite jocuri în anumite județe. Negociază efectiv anumite poziții”, declara Cosmin Andreică.

  1. La data de 15 septembrie 2022, Comisarul șef Alexandru Frangulea a fost numit cu sprijinul lui E. Miritescu la conducerea Serviciului Județean Anticorupție Prahova.

Deci, un ofițer cu probleme de Integritate si implicat in mai multe cauze penale (fost „carator” de geanta al procuroarei Buliga) a fost numit fără concurs, în funcția de șef al Serviciului Județean Anticorupție Prahova doar pentru singurul merit ca face parte din gruparea locala de criminalitate economico-financiara organizata din care face si primarul PSD-ist Andrei Volosevici cu gasca sa.

In fapt, un membru din aceasta grupare se lauda prin targ ca numirea a fost efectuata chiar de el personal care a apelat la chestorul Eduard Miritescu.

Prima masura luata de controvesatul Alexandru Frangulea a fost ca, prin raportari mincionase si cu sprijinul lui Eduard Miritescu, sa scape din serviciu de un ofiter care deranja aceasta grupare cu informari la factorii de decizie si organele de cercetare penala abilitate. Astfel, informarile de la DGA Prahova despre aceasta grupare au incetat si crima organizata si-a reluat activitatea infractionala.

Balaban- altă marionetă a lui Mirițescu

„Milițianul” Balaban Mihai care are in „spate” un deputat este cunoscut pentru batai/agresiuni, talharii, furturi, incendieri etc, majoritatea dosarelor penale fiind musamalizate cu concursul celor nominalizati de noi din gruparea de crima organizata infiintata chiar in interiorul M.A.I.

Astfel:

  1. Balaban Mihai a incendiat stana lui Panait Gheorghe si, desi au fost obtinute probe in cercetarea penala, ofiterii „binevoitori” din cadrul IPJ Prahova au tinut dosarul la sertar pana faptele s-au prescris.
  2. Balaban Mihai l-a talharit pe acelasi Panait Gheorghe caruia i-a furat 15-16 oi, un baston de cioban si 3.000 de lei, dupa ce l-a batut in ultimul hal. In urma unor interventii si presiuni o parte dintre probele obtinute de profesionistii din IPJ Prahova au fost anulate pe motiv ca actele de cercetare penala s-ar fi efectuat in lipsa prezentei aparatorilor lui Balaban Mihai, cu toate ca la dosarul de cercetare penala nu exista nicio solicitare in acest sens.

Astfel, dosarul a fost retrimis la IPJ Prahova doar pentru continuarea cercetarilor privind loviri si alte violente pe alin 2, desi Balaban Mihai a fost retinut pentru TALHARIE.

Pentru a inchide dosarul, Balaban Mihai si avocatii sai au ascuns martorii, au cumparat si influentat pe alti martori, iar pe unii i-a amenintat.

Un martor a fost ascuns tocmai in Buzau pentru a nu fi audiat de parchet, conform dosarului studiat.

Felicitari retroactive pentru verticalitatea procurorului de caz, Buliga Andrei, care a finalizat acest dosar supus la presiuni inimaginabile. Oricum, in urma presiunilor efectuate de caracatita din Prahova, procurorul Buliga Andrei a plecat la Moreni, dupa ce a dat drumul acestui dosar in instanta.

Cand dosarul a ajuns la Curtea de Apel Ploiesti, judecatorii care si-au dat seama de jocurile periculoase ale numitului Balaban Mihai, i-au atras acestuia atentia ca va fi condamnat si a trebuit sa achite despagubiri lui Panait Gheorghe.

  1. Balaban Mihai fura curent din reteaua stradala. Astfel, cand se aprindea aceasta retea era alimentata si stana sa, precum si locuinta. Deconectarea de la retea s-a efectuat cu angajati ai RENEL de fata cu politia, dar fara alte consecinte penale.
  2. Balaban Mihai a furat un cal din Sacele/Brasov si a fugit cu el pe camp, unde il astepta o masina cu remorca speciala. Si in acest caz nu s-au luat masurile legale, Balaban Mihai platind despagubiri pentru ca pagubitul sa isi retraga plangerea. De altfel, a fost implicat in diverse furturi de animale, de oi de la stânele din imprejurul Targsorului, toate acestea fiind musamalizate de IPJ Prahova. Multe din oile furate le vindea urgent la abatorul Filipestii de Targ. De fapt, specialistii din IPJ Prahova au documentat aceste fapte, precum si faptul ca era un fel de sef al hotilor in zona, iar cei care furau pe raza sa de „competenta” ii plateau TRIBUT.

Astfel, intr-o cauza, s-au furat 80 de oi din care hotul a oprit 60 de ovine pe care le-a „cazat” in stana sa si 20 de oi le-a dat tribut lui Balaban Mihai.

Organele de politie au recuperat cele 60 de oi de la hoț, dar nu au gasit oile ajunse in posesia lui Balaban Mihai.

  1. In calitate de presedinte al Asociatiei Crescatorilor de Animale din Targsorul Vechi, Balaban Mihai dispunea in interese personale de banii primiti de la APIA pentru pasuni, avand sumele pe un card pe care il purta la el. A cumparat pentru asociatie un camion de azotat pe care l-a vandut in interes peronal, dar si aceste aspecte au fost tinute la sertar, iar Eduard Miritescu a avut un cuvânt de spus.
  2. Cum fura padurarul Balaban Mihai din padurea pe care trebuia sa o apere de hoti?

Un scandal de proportii a izbucnit in data de 23 martie 2011, in padurea Beizadele, din comuna Targsoru Vechi. Protagonisti: echipa TVR care realizeaza emisiunea „De’ale lui Mitica” si padurarul Mihai Balaban, intre altele, si un consilier local. Echipa TVR insotea un proprietar de padure, care il suspecta pe padurarul Balaban ca este mana in mana cu hotii care ii taiau copacii si se pare ca reusise sa probeze acest lucru, surprinzandu-l pe padurar in plina activitate ilegala. In replica, padurarul a chemat politia locala, pentru a aplana evenimentul, sustinand ca echipa TVR a venit sa-i insceneze o infractiune. Echipa TVR a reclamat la 112 ca a foat sechestrata de padurar.

Conform legii, fiecare proprietar de padure din Romania trebuie sa o incredinteze, spre administrare, unui Ocol Silvic. Povestea sefului de la Ocolul Silvic din zona Targsoru Vechi este si ea una speciala.

In anul 2010, a fost numit la conducerea Ocolului Silvic din zona Targsorul Vechi un personaj pe nume Octavian Anghel, care, la un moment dat, a luat de bune reclamatiile permanente impotriva padurarului Balaban si a propus sanctionarea lui. A fost ultima sa zi de serviciu, fiind schimbat. Un lucru e cert: padurarul-consilier nu e tocmai un model. Mihai Balaban a fost prins pe 19 noiembrie 2009, de catre inspectorii AJVPS Prahova, braconand iepuri, lucru pentru care i s-a intocmit un dosar penal. Dovezi au fost destule: o arma de tir Gekko, detinuta ilegal, si 13 iepuri impuscati in portbagaj, toate musamalizate, de la vârf, știe comisar Eduard Miritescu.

Cum a finalizat Inspectoratul Judetean de Politie Prahova cercetarile in acest caz de flagrant de la padurea Beizadele:

Infractiunile au fost profesional documentate, dar dosarul a fost tinut la sertar pana faptele s-au prescris!

O alta practica documentata si la care exista si stenograme din inregistrarile telefonice este aceea a utilizarii serviciului 112.

Astfel, pentru ca Balaban Mihai sa fure in liniste impreuna cu padurarul Alexe, apela serviciul 112 semnaland posibile furturi in zone diametral opuse zonei de unde fura, dar si acest dosar penal a fost musamalizat.

  1. Un politist specialist de marca din cadrul IPJ Prahova (Catrina) a confiscat, conform legii un camion incarcat cu lemne pentru care nu existau acte de proveninta/furate.

Astfel, acest politist l-a predat pe baza de proces-verbal padurarului Balaban Mihai.

Ulterior, cand s-a deplasat sa cantareasca marfa confiscata a avut parte de o surpriza de proportii, lemnele din camion nu mai existau si ajunsese in curtea consilierului G. Ionescu.

Noroc ca politistul avea o copie dupa procesul-verbal de predare catre Balaban Mihai, căci superiorii au incercat sa il cerceteze ca nu ar fi predat acest camion cu lemne furate. Si disparitia acestor lemne s-a musamalizat.

Un dosar penal musamalizat de procurorul Negulescu Mircea si de „sagetile” sale de la SERVICIUL DE INVESTIGARE A CRIMINALITĂŢII ECONOMICE si BCCO din IPJ Prahova, inclusiv de cozile de topor ale fostului procuror din anumite parchete din judetul Prahova.

Facem doar precizarea ca, in acest dosar penal privind mafia lemnului, au fost multe „personaje” din cercul de prieteni ai fostului procuror „Portocala” care au luat „spagi de spagi” („bani de bani”).

Marioneta Frangulea Alexandru – alias’ Capitan la 15 ani

Supranumit asa in sistem pentru iucompetenta sa si modul in care urca in grad, inainte de termen, in loc sa fie anchetat si judecat pentru fapte de coruptie.

Si-a inceput furtunoasa cariera la economic in cadrul IPJ Prahova, unde s-a remarcat prin incompetenta crasa si multiple fapte de coruptie, unele pur si simplu „gainarii”.

Ca si prietenul sau, procurorul „Portocala”, Frangulea Alexandru – alias Capitan la 15 ani – s-a remarcat prin arestarea ilegala a unui om de afaceri care, dupa ce acesta a stat 10 luni in arrest, s-a constatat un prejudiciu ZERO, pe firma anchetata de acest incompetent.

Tot pe cand „lucra” la economic in IPJ Prahova, Frangulea Alexandru – alias Capitan la 15 ani – efectua controale in Oborul din Ploiesti. Aici, a pantentat o schema de mare maestru in faradelegi. Toti tarabagii din Piaţa Obor aveau voie sa isi vanda marfurile doar daca luau de la Capitan la 15 ani bani cu CAMATA! Cine indraznea sa nu apeleze la ajutorul sau pentru imbogatirea proprie, era drastic „potcovit”, cu amenzi si nu numai. Sa nu mai spunem de „vamuiri”…

Era renumit pentru sicanele facute colegilor prin apelarea cu sesizari false  la Corpul de Control al Ministrului M.A.I..

Ultima astfel de incercare de a haitui colegii din economic cu acest Corp de Control s-a intors impotriva Capitanului la 15 ani. Astfel, seful sau (Câinele Roșu) s-a ales cu o sesizare la parchet unde a fost si condamnat cu suspendare pentru pastrarea la sertar a unui dosar penal ce il avea ca subiect pe fiul unui sef al IPJ Prahova.

„Capitan la 15 ani” a fost salvat, dar a fost mutat la 955 in cadrul IPJ Prahova, unde a zacut ceva timp pe post de „telefonista”, de unde a fost iarăși salvat de procuroarea de la Parchetul General (E. R.) si mutat la cadre la IPJ Prahova, acolo unde a ramas cativa ani.

Aceeasi procuroare il salveaza din nou (dupa cativa ani) si il aduce la BCCO Prahova, unde este marginalizat de colegi si unde s-a remarcat prin FURTURI, chiar furturi de la colegii de la BCCO.

De mentionat ca aceasta „mutare” s-a efectuat impotriva vointei lui Eugen Serghie (care s-a opus vehement avand in vedere ca avea cunostinta de faptele sale infractionale), comisar-sef la Brigada de combatere a criminalitatii organizate la aceea data. Daca tot este la pensie, domnul Dosaru Viorel poate spune public de la cine a primit „presiuni”/ordin pentru mutarea „Capitanului la 15 ani” de la cadre la BCCO.

Cum va dezvaluiam, Frangulea Alexandru – alias Capitan la 15 ani – fura chiar de la colegii sai de la BCCO. S-a remarcat chiar prin furtul unui sigiliu M.A.I. al lui Spiridon Nicoleta pentru ca, dupa cateva zile, sa il arunce prin birou ca sa lase impresia ca aceasta l-a pierdut.

Cand si-a dat seama ca la noul loc de munca nu poate sa avanseze conform stilului sau care i-a adus porecla de „Capitan la 15 ani”, Frangulea Alexandru da din „urechiusele” sale corupte si ajunge sef la Arme si Munitii, serviciul in care incepe sa isi faca relatii cu oameni de afaceri (si nu numai), efectuand controale doar in beneficiul unor societati comerciale si in detrimentul altora, sa nu credeti ca pe „ochi frumosi”.

Si ajungem in zilele noastre, cand Mafia din varful MAI il numeste pe coruptul Capitan la 15 ani chiar la Anticoruptie, pentru interesele pe care le-am explicat.

Frangulea Alexandru – alias Capitan la 15 ani – a terminat o facultate absconsa (ca si prietenul sau, procurorul Portocală care terminase o facultate de Arte) si este posesorul unei diplome prin Republica Moldova, diploma care contine 7 file in limba rusa! Facem anticoruptia cu astfel de personaje?

Frangulea Alexandru a castigat in instanta pe aceasta problema doar prin „non – combatul” celor de la IPJ Prahova, pe lipsa de procedura, nu ca ar fi avut dreptate. Asteptam u8n control riguros fara implicarea „papusarilor” care protejeaza aceasta caracatita care a sufocat Prahova si Ploiestiul. Vom reveni. (Cristina T.).

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

CSA STEAUA, ÎNTRE REFORMĂ PROMISĂ ȘI DEZASTRU PERPETUAT: COLONELUL DANILOF, NOUL EXECUTANT AL MApN

Publicat

pe

Ministrul Apărării Ionuț Moșteanu a anunțat numirea colonelului Eduard Danilof la conducerea Clubului Sportiv al Armatei Steaua pentru următoarele șase luni, cu misiunea de a aduce „reorganizare, reformă și rezultate”. În realitate, asistăm la încă o rotire de cadre militare, o numire provizorie menită să mascheze haosul instituțional și prăbușirea unuia dintre cele mai importante branduri sportive ale României.

O numire de avarie

 

Danilof nu este un nume nou în peisajul militar, dar este complet lipsit de experiență managerială în sportul de performanță. Cariera sa în artilerie, misiunile din Irak și Afganistan sau administrarea stadionului din Ghencea nu îl califică automat pentru a salva un club intrat de ani de zile în criză. Numirea lui este mai degrabă o improvizație, o soluție temporară dictată de Ministerul Apărării, nu rezultatul unui plan coerent de dezvoltare sportivă.

 

CSA Steaua, un colos cu picioare de lut

 

De ani de zile, clubul militar este prins între nostalgii și scandaluri:

 

•Secția de fotbal a fost transformată într-un teatru al absurdităților juridice și sportive. Echipa joacă în ligile inferioare, incapabilă să promoveze, blocată între FCSB și CSA, în timp ce resurse uriașe sunt cheltuite din bani publici.

•Management defectuos — CSA funcționează ca o cazarmă birocratică, cu directori și șefi de secție mai preocupați de funcții decât de performanță.

•Cheltuieli nesustenabile — clubul consumă anual zeci de milioane din bugetul Ministerului Apărării, fără transparență și fără rezultate care să justifice investiția.

 

Moșteanu, ministrul promisiunilor goale

 

Declarația ministrului Apărării, conform căreia „obiectivele sunt clare: reorganizare, reformă, rezultate”, sună a refren uzat. Toți predecesorii săi au rostit aceleași vorbe, iar CSA Steaua continuă să fie un exemplu de ineficiență, politizare și impostură administrativă.

 

În loc să aducă profesioniști din sport, oameni capabili să reconstruiască brandul Steaua, Ministerul trimite colonei care execută ordine și semnează hârtii.

 

Șase luni pentru ce?

 

Mandatul limitat la șase luni este o dovadă de nesiguranță și de lipsă de viziune. Nimeni nu poate reconstrui un club cu zeci de secții sportive, mii de sportivi și o infrastructură complexă într-un asemenea interval. În realitate, colonelul Danilof va gestiona doar „curățenia de imagine” până la următoarea decizie politică.

 

Brandul Steaua, sacrificat pe altarul politic

 

CSA Steaua nu este un club oarecare. Este simbolul unei istorii glorioase: campioana Europei la fotbal în 1986, pepinieră pentru sute de sportivi olimpici și mondiali. În mâinile MApN, această moștenire a fost redusă la o instituție parazitară, scuturată periodic de scandaluri și schimbări de conducere improvizate.

 

Noul comandant nu este decât încă un executant militar aruncat în mijlocul unei bătălii pentru care nu are armele potrivite. În timp ce rivalii din sportul românesc caută sponsori, performanță și modernizare, CSA rămâne captiv în mentalitatea de garnizoană.

 

Verdict: încă un episod de faliment administrativ

 

Numirea lui Eduard Danilof este simptomul unei boli cronice: incapacitatea statului român de a gestiona un brand sportiv național. Reformă? Nici vorbă. Reorganizare? Doar pe hârtie. Rezultate? Cel mult în rapoartele cosmetizate pentru ministru.

 

CSA Steaua are nevoie de un manager profesionist, nu de un colonel cu carnet militar. Altfel, clubul va continua să fie un sac fără fund pentru bugetul public și o rușine pentru memoria sportului românesc.

Citeste in continuare

Evenimente

ANCA ALEXANDRESCU, DEZVĂLUIRI DESPRE TONOMATUL SISTEMULUI, DAN ANDRONIC: ”ACȚIONEAZĂ LA COMANDĂ, ÎN FUNCȚIE DE CINE PLĂTEȘTE MAI BINE” 

Publicat

pe

Televiziunea poporului este ținta oamenilor sistemului. Statul Paralel continuă să pună tunurile pe noi pentru că spunem adevărul, iar unul dintre exponenții sistemului este Dan Andronic, jurnalistul care se răzgândește de la o zi la alta, în funcție de cine cotizează mai mult. Ce atac mârșav a plănuit Andronic ne spune Anca Alexandrescu, realizatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel”. 

„Asta face de mulți ani de zile, în funcție de cine plătește mai bine, pentru că personajul despre care vorbim este un jurnalist condamnat penal cu suspendare într-un dosar de corupție și numele lui a apărut și în alte dosare de corupție.

Este persoanjul care a luat bani de la Sorin Ovidiu Vântu, de la Elena Udrea, de la multe alte personaje de-a lungul celor 35 de ani, a fost sluga lui Traian Băsescu, sluga lui Coldea și a lui Kovesi, și aș putea să continui. Este personajul care a stat în sufrageria lui Gabriel Oprea, face exact ce știe mai bine. Domnul acesta despre care veți vorbi diseară pe larg l-a atacat mârșav pe Călin Georgescu toată campania electorală, chiar l-a persiflat de nenumărate ori pe Robert Turcescu pentru că avea cu totul altă opinie decât el.  A jucat în barca lui Victor Ponta și a fugarului Sebastian Ghiță, proprietarul celeilalte televiziuni care constant și-a bătut joc de Călin Georgescu și de Cristela Georgescu, joacă într-o piesă pe care i-o pune în scenă statul paralel.

Este un personaj care a alergat toată viața după bani, eu nu voi face niciun fel de comentarii personale, deși acest personaj a făcut comentarii despre mine atât pe TikTok cât și la RomaniaTV, și bineînțeles că CNA nu a sancționat, cum nu sancționează nici acum, modul josnic, jalnic cum vorbește și cum se raportează atât la jurnaliști cât și la Călin Georgescu. Este un personaj care acționează la comandă. Dacă ieri spunea despre Călin Georgescu, l-a făcut în fel și chip pentru că a folosit un termen, spune el,  autosuficient, și că este analfabet și că nu știe despre ce este vorba, după ce telespectatorii i-au demostrat că domnul Călin Georgescu a vorbit extrem de corect în termeni economici iar domnul acesta a vorbit pe lângă subiect, neștiind despre ce este vorba, iată că s-a întors la 180 de grade și îl reevaluează pe Călin Georgescu dar ne atacă pe noi. Nu vreau să spun mai multe despre el, am o vorbă: „Dumnezeu plătește pe lumea asta absolut tot”, și sunt convinsă că așa se va întâmpla pentru astfel de personaje care nu au Dumnezeu”, a spus Anca Alexandrescu într-o intervenție la Realitatea Plus.

 

Citeste in continuare

Evenimente

Ce zice ANRE despre tariful binom, care ar putea sa facă o diferență în facturile de curent

Publicat

pe

Subiectul tarifului binom este foarte important, îl avem pe agenda internă și lucrăm la el, iar după ce vom avea o formă benefică pentru toți consumatorii vom începe un amplu proces de consultare publică, așa cum am făcut cu toate reglementările, a declarat, vineri, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, George Niculescu, la o conferință de specialitate.

”Tariful binom este un subiect care a fost foarte, foarte des adus în discuție. Am văzut declarații din partea unor organizații de specialitate care spun că România ar fi ultima țară, cred că, din Uniunea Europeană, care nu are un tarif binom. Nu știu dacă este chiar așa, dar aici trebuie să mă întorc la cuvântul responsabilitate și să verificăm foarte atent dacă toate statele membre ale Uniunii Europene au implementat tariful binom și doar România nu-l are. Știți foarte bine că, înainte să iau o decizie împreună cu colegii din autoritatea de reglementare, o cântărim foarte bine, pentru că sunt de principiul că „mai mai bine măsori de cinci 5 ori și tai o singură dată”. Subiectul este unul foarte important, îl avem pe agenda internă internă și lucrăm la el în continuare”, a afirmat Niculescu, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, după ce se va ajunge la o formă care să fie potrivită pentru toate categoriile de consumatori, se va porni un proces de consultare publică.

”Sunt diverse scenarii de aplicare a tarifului binom. Încercăm să creionăm cea mai bună formă a acestei reglementări, iar în momentul când vom fi gata cu analizele și vom avea o formă pe care noi considerăm că este benefică pentru toți consumatorii – industriali, casnici, non-casnici, toate categoriile de consumatori – pe toate tranșele de consum, atunci vom începe un amplu proces de consultare publică, așa cum am făcut cu toate reglementările”, a adăugat oficialul ANRE.

Tariful de tip binom este format dintr-o componentă fixă (exprimată în lei/zi) și o componentă variabilă, de tip volumetric.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE