Connect with us

Stiri economice

VIDEO „Este un lux grozav”. Trenurile austriece de noapte vor avea inclusiv dușuri / Când va pune Austria în circulație primele trenuri Nightjet de ultimă generație

Publicat

pe

Compania feroviară austriacă OBB a prezentat sâmbătă cea mai recentă generație de trenuri de noapte din Europa, în timp ce acest mod de transport mai lent, dar mult mai puțin poluant decât avioanele, începe să revină la modă, relatează AFP.

Tren austriac NightjetFoto: IMAGO / imago stock&people / Profimedia

În comparație cu trenurile vechi și cușetele lor „atât de întunecate”, „este un lux grozav. Este o nebunie”, a declarat Rosemarie, o pensionară în vârstă de 69 de ani, care nu a vrut să-și dea numele complet.

Aceste noi trenuri de noapte au fost prezentate la Viena cu ocazia comemorării a 100 de ani de existență a companiei austriece.

„Fiecare kilometru cu trenul este un kilometru pentru protecția climei” și „o contribuție la un viitor mai bun”, a declarat pentru AFP ministrul austriac al mediului, Leonore Gewessler.

Aceste noi trenuri oferă călătorilor mai mult confort decât cele anterioare, inclusiv dușuri.

Când vor fi puse în circulație primele trenuri de ultimă generație

Primele dintre ele urmează să intre în serviciu pe 10 decembrie pe liniile Viena-Hamburg și Innsbruck-Hamburg.

Aceste trenuri, care pot atinge viteze de 230 km/h, vor fi puse în circulație încetul cu încetul în Austria, Germania, Elveția, Italia și Țările de Jos.

Pentru Franța, autoritatea națională a căilor ferate trebuie să dea undă verde, potrivit ÖBB.

„Din păcate, nu suntem încă o Europă unificată în sectorul feroviar”, a declarat pentru AFP CEO-ul ÖBB, Andreas Matthae.

Aceste trenuri au fost comandate de la producătorul german Siemens în 2018.

ÖBB a investit 720 de milioane de euro într-o flotă de 33 de trenuri de noapte care trebuie livrate treptat până în 2028.

ÖBB susține că are prima flotă de trenuri de noapte, inclusiv vagoane de dormit, din Europa, folosită de 1,5 milioane de pasageri.

Compania austriacă intenționează să dubleze numărul de pasageri din trenurile de noapte până în 2030.

La începutul lunii septembrie, ÖBB a anunțat repunerea în funcțiune pe 11 decembrie a trenurilor de noapte Berlin-Paris, la nouă ani de la anularea acestora.

Deci, multe companii europene participă la revigorarea trenurilor de noapte, care aproape au dispărut în anii 2010.

Dar această dorință se confruntă cu prețul echipamentelor necesare înlocuirii vagoanelor care au adesea câteva decenii, cu numeroasele lucrări de noapte în rețea care perturbă traficul nocturn și cu rentabilitatea foarte scăzută a acestui tip de conexiune.

La polul opus se află trenurile de noapte din România, care au viteze mici, vagoane foarte vechi, condiții proaste și prețuri mari.

România a avut mereu multe trenuri de noapte, dar gradul de confort nu a excelat și nu se punea problema ca pasagerii să meargă cu bucurie cu ele, ci de nevoie, pentru că avionul costa prea mult sau nu erau curse în orașul de destinație.

Citește pe larg De ce trenurile românești de noapte au rămas „în beznă”, în timp ce restul Europei investește mult și lansează mereu rute noi

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

ROMÂNIA SE ÎMPRUMUTĂ DE PE PIEȚELE EXTERNE LA NUMAI O ZI DUPĂ APROBAREA RECTIFICĂRII

Publicat

pe

România a ieșit, joi, să se împrumute de pe piețele externe la numai o zi după aprobarea rectificării bugetare. Guvernul condus de Ilie Bolojan are nevoie de bani pentru acoperirea deficitului bugetar, majorat de la 7% la 8,4% în cadrul rectificării bugetare, dar și pentru rostogolirea datoriei mai vechi ce ajunge la termenul de plată.

A doua zi după ce Guvernul a adoptat rectificarea bugetară, într-o mișcare disperată, România a ieșit pe piețele externe ca să se împrumute în euro pe o perioadă de 7,12 și 20 de ani, fiind a  patra ieșire pentru fonduri pe extern în acest an.

Investitorii s-au înscris cu oferte totale de peste 12 mld. euro., fiind preferate obligațiunile cu maturitate mai scurtă.Potrivit experților, costurile de împrumut ar mai putea coborî până la închiderea emisiunii. 

Guvernul are nevoie de bani pentru acoperirea deficitului bugetar, majorat de la 7% la 8,4% în cadrul rectificării bugetare, dar și pentru rostogolirea datoriei mai vechi ce ajunge la plată. 

Valoarea împrumuturilor de astăzi, prin bondurile pe 7, 12 și 20 de ani va depinde, probabil, și de interesul pentru răscumpărare manifestat de investitorii care dețin titlurile respective.

Numai în primele opt luni ale anului, România a plătit 33 mld. lei, adică aproape 7 mld. euro doar pe dobânzi. 

Premierul Bolojan spunea că țara noastră va plăti, până la finele acestui an, peste 50 mld. lei pe dobânzi la împrumuturi.

Conform ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare, necesarul de împrumut al României în 2025 va fi de 260 mld. lei. Această sumă înseamnă acoperirea deficitului bugetar din 2025, dar și refinanțarea datoriei vechi, ajunsă la scadență.

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

Evenimente

BOGDAN IVAN: ”DACĂ NU REDESCHIDEM CENTRALELE PE CĂRBUNE, LA IARNĂ RISCĂM SĂ INTRĂM ÎN BLACKOUT”

Publicat

pe

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, trage un semnal de alarmă vizavi de închiderea pe bandă rulantă a centralelor pe crăbune. Ministrul spune că, la iarnă, când consumul de energie crește foarte mult, România riscă să intre în blackout.

„Dacă până la finalul acestui an vom închide centralele pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, automat riscăm, într-o perioadă de iarnă în care nu avem nici producţie de energie solară, nici eoliană, să ajungem în situaţia de a nu avea suficientă energie”, a declarat Ivan, la un post TV.

„Există riscul ca în perioada de iarnă, când avem o cerere foarte mare de energie într-o perioadă geroasă, când e posibil să fie o furtună de zăpadă în care să nu avem producţie deloc pe eolian sau solar, să ajungem în situaţie de blackout”.

Dacă păstrăm centralele pe cărbune, ne amendează UE cu 2 miliarde de euro

Dacă România decide să păstreze centralele în funcţiune, „riscăm o penalitate de aproximativ două miliarde de euro din partea Comisiei Europene”, spune Ivan.

Pentru a redeschide negocierile cu Comisia Europeană, ministrul a comandat un studiu tehnic.

„Am comandat împreună cu cei de la Transelectrica un studiu al unei companii autorizate internaţional, care a avut şase mii de pagini, făcut rapid în trei luni de zile”.

„Studiul a adus evidenţe tehnice în care am arătat riscul pe care România îl are. Aşa am reuşit să-i conving să redeschidă discuţia. Discuţie pe care de doi ani au refuzat să o poarte cu România”, a precizat Ivan.

Blackout-ul „este unul dintre cele patru scenarii pe care specialiştii în acest studiu l-au evidenţiat. Nu o spun eu, că aşa cred eu sau că am vorbit cu cineva stând la o cafea”, a subliniat ministrul.

 

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

Evenimente

ELON MUSK, PRIMUL OM A CĂRUI AVERE A TRECUT PRAGUL DE 500 DE MILIARDE DE DOLARI

Publicat

pe

Averea miliardarului Elon Musk, CEO Tesla și SpaceX, a depășit miercuri, pentru scurt timp, pragul istoric de 500 de miliarde de dolari, potrivit clasamentului Miliardarii în timp real al revistei Forbes, citat de AFP.

Valoarea netă a averii lui Musk a atins 500,1 miliarde de dolari, înainte de a scădea la 499,1 miliarde de dolari. Pe lista Forbes, Musk este urmat de Larry Ellison (Oracle), cu 350,7 miliarde de dolari, și de Mark Zuckerberg (Meta), cu 245,8 miliarde de dolari.

Antreprenorul născut în Africa de Sud a absolvit Universitatea din Pennsylvania și a abandonat studiile la Stanford, dedicându-se afacerilor. În 1999 a vândut o companie de software către Compaq pentru peste 300 de milioane de dolari. Ulterior, a fondat o companie care a fuzionat cu PayPal, iar în 2002 a lansat SpaceX, iar un an mai târziu s-a alăturat Tesla.

Recent, consiliul de administrație Tesla a propus un nou plan de remunerare pentru Musk, care ar putea primi acțiuni în valoare de 1.000 de miliarde de dolari, dacă producătorul auto va atinge o serie de obiective ambițioase de performanță.

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE