Stiri economice
S-a deschis expoziția Licitației de Toamnă, cu o valoare de 1 milion de euro

Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești, capodopere de valoare muzeală și colecții importante se reunesc la Palatul Cesianu-Racoviță în cea mai mare expoziție de opere de artă de patrimoniu, cu o valoare de peste 1 milion de euro. Expoziția, deschisă astăzi, va preceda „Licitația de Toamnă – Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești”, un eveniment de gală pe acorduri de jazz, în stilul anilor ’20, dedicat colecționarilor și pasionaților de artă, care va avea loc joi, 19 octombrie.

Expoziția Licitației de Toamnă la Palatul Cesianu-RacovițăFoto: Artmark
În expoziția Licitației de Toamnă – Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești sunt prezenți artiștii înscriși în „Top 10 clasici peste 100.000 de euro”, reprezentativi pentru arta românească importantă, după rezultatele de piață din ultimii ani – Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Theodor Aman, Carol Pop de Szathmary, Camil Ressu, Arthur Segal ori Ion Țuculescu.
Preferat al colecționarilor, pictorul național Nicolae Grigorescu semnează trei alese opere de artă în cel mai mare eveniment al pieței românești de artă din acest sezon. Pentru prețul de pornire de 40.000 de euro este scoasă la licitație opera „Convoi de care cu boi, pe înserat”, care este și cea mai valoroasă lucrare din cadrul licitației din 19 octombrie. O altă capodoperă a licitației este „Pe Câmpinița”, semnată Nicolae Grigorescu. Opera, cu prețul de pornire de 30.000 de euro, provine din colecția istorică Alexandru Vlahuță și a fost reprodusă în monografii sau biografii celebre ale pictorului național. De la peisajele pictate în mijlocul naturii, cărora artistul le dedică nenumărate pânze, ajungem la transcrierile arhitecturii rurale. Cu cinci ani înainte de trecerea în eternitate, pictorul național semnează opera „Case la Câmpina”, care are în licitație prețul de pornire de 25.000 de euro.
Rare apariții în piața românească de artă sunt portretele expresive semnate Ștefan Luchian. În cadrul Licitației de Toamnă își fac apariția două asemenea rarități, unul este un portret Art Nouveau în pastel al unei tinere fete, posibil personificare a unui anotimp ce are un preț de pornire de 12.000 de euro; altul este portretul drag al fratelui său Anibal Luchian, care are un preț de pornire de 20.000 de euro. În sensibila sa operă portretistică, artistul surprinde condiția umană, chipurile apăsate de gânduri, privirile consumate de drame sufletești ori luminate de visuri de împlinire ale personajelor sale, reușite ale meșteșugului artistic evidențiate de cele două picturi scoase la licitație.
Multe dintre operele Licitației de Toamnă provin din prestigioase colecții istorice. Apariții rare în piața românească de artă sunt operele ce provin din colecția istorică Ecaterina Caragiale-Logadi, fiica marelui dramaturg Ion Luca Caragiale. De această dată, apare în Licitația de Toamnă opera „Veneția (Chiesa di San Marcuola)”, semnată Gheorghe Petrașcu, care are prețul de pornire de 15.000 de euro. Din colecția celebrului artist britanic Barry Mason provine opera „Floarea-Soarelui” semnată Arthur Segal. Lucrarea a participat la numeroase expoziții internaționale și are prețul de pornire de 3.000 de euro. Din colecția politicianului Corneliu Vadim Tudor provin patru opere importante: „În grădină”, semnată Nicolae Vermont (preț de pornire 2.000 de euro); „Liliac” de Octav Băncilă (preț de pornire 3.000 de euro); „Pierrot și Colombina” de Iosif Iser (preț de pornire 6.000 de euro) și „Canceu cu garofițe” de Adam Bălțatu (preț de pornire 900 de euro).
Cu ocazia celei mai importante licitații de artă a sezonului, Casa Artmark îi celebrează pe cei mai valoroși pictori români, ale căror opere domină în prezent topul tranzacțiilor de artă din România. Capodoperele semnate de Marii Maeștri ai Artei Românești sunt expuse la Palatul Cesianu-Racoviță și pot fi vizitate de luni până duminică în intervalul orar 10:00-20:00. Evenimentul „Licitația de Toamnă – Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești” se va desfășura de la ora 19:00 în sala de licitații a Casei A10 by Artmark, dar și online pe platforma Artmark Live.
Articol susţinut de A10 by Artmark
Evenimente
Ce zice ANRE despre tariful binom, care ar putea sa facă o diferență în facturile de curent
Subiectul tarifului binom este foarte important, îl avem pe agenda internă și lucrăm la el, iar după ce vom avea o formă benefică pentru toți consumatorii vom începe un amplu proces de consultare publică, așa cum am făcut cu toate reglementările, a declarat, vineri, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, George Niculescu, la o conferință de specialitate.
”Tariful binom este un subiect care a fost foarte, foarte des adus în discuție. Am văzut declarații din partea unor organizații de specialitate care spun că România ar fi ultima țară, cred că, din Uniunea Europeană, care nu are un tarif binom. Nu știu dacă este chiar așa, dar aici trebuie să mă întorc la cuvântul responsabilitate și să verificăm foarte atent dacă toate statele membre ale Uniunii Europene au implementat tariful binom și doar România nu-l are. Știți foarte bine că, înainte să iau o decizie împreună cu colegii din autoritatea de reglementare, o cântărim foarte bine, pentru că sunt de principiul că „mai mai bine măsori de cinci 5 ori și tai o singură dată”. Subiectul este unul foarte important, îl avem pe agenda internă internă și lucrăm la el în continuare”, a afirmat Niculescu, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, după ce se va ajunge la o formă care să fie potrivită pentru toate categoriile de consumatori, se va porni un proces de consultare publică.
”Sunt diverse scenarii de aplicare a tarifului binom. Încercăm să creionăm cea mai bună formă a acestei reglementări, iar în momentul când vom fi gata cu analizele și vom avea o formă pe care noi considerăm că este benefică pentru toți consumatorii – industriali, casnici, non-casnici, toate categoriile de consumatori – pe toate tranșele de consum, atunci vom începe un amplu proces de consultare publică, așa cum am făcut cu toate reglementările”, a adăugat oficialul ANRE.
Tariful de tip binom este format dintr-o componentă fixă (exprimată în lei/zi) și o componentă variabilă, de tip volumetric.
Evenimente
ROMÂNIA SE ÎMPRUMUTĂ DE PE PIEȚELE EXTERNE LA NUMAI O ZI DUPĂ APROBAREA RECTIFICĂRII
România a ieșit, joi, să se împrumute de pe piețele externe la numai o zi după aprobarea rectificării bugetare. Guvernul condus de Ilie Bolojan are nevoie de bani pentru acoperirea deficitului bugetar, majorat de la 7% la 8,4% în cadrul rectificării bugetare, dar și pentru rostogolirea datoriei mai vechi ce ajunge la termenul de plată.
A doua zi după ce Guvernul a adoptat rectificarea bugetară, într-o mișcare disperată, România a ieșit pe piețele externe ca să se împrumute în euro pe o perioadă de 7,12 și 20 de ani, fiind a patra ieșire pentru fonduri pe extern în acest an.
Investitorii s-au înscris cu oferte totale de peste 12 mld. euro., fiind preferate obligațiunile cu maturitate mai scurtă.Potrivit experților, costurile de împrumut ar mai putea coborî până la închiderea emisiunii.
Guvernul are nevoie de bani pentru acoperirea deficitului bugetar, majorat de la 7% la 8,4% în cadrul rectificării bugetare, dar și pentru rostogolirea datoriei mai vechi ce ajunge la plată.
Valoarea împrumuturilor de astăzi, prin bondurile pe 7, 12 și 20 de ani va depinde, probabil, și de interesul pentru răscumpărare manifestat de investitorii care dețin titlurile respective.
Numai în primele opt luni ale anului, România a plătit 33 mld. lei, adică aproape 7 mld. euro doar pe dobânzi.
Premierul Bolojan spunea că țara noastră va plăti, până la finele acestui an, peste 50 mld. lei pe dobânzi la împrumuturi.
Conform ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare, necesarul de împrumut al României în 2025 va fi de 260 mld. lei. Această sumă înseamnă acoperirea deficitului bugetar din 2025, dar și refinanțarea datoriei vechi, ajunsă la scadență.
Sursa: Realitatea Financiara
Evenimente
BOGDAN IVAN: ”DACĂ NU REDESCHIDEM CENTRALELE PE CĂRBUNE, LA IARNĂ RISCĂM SĂ INTRĂM ÎN BLACKOUT”
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, trage un semnal de alarmă vizavi de închiderea pe bandă rulantă a centralelor pe crăbune. Ministrul spune că, la iarnă, când consumul de energie crește foarte mult, România riscă să intre în blackout.
„Dacă până la finalul acestui an vom închide centralele pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, automat riscăm, într-o perioadă de iarnă în care nu avem nici producţie de energie solară, nici eoliană, să ajungem în situaţia de a nu avea suficientă energie”, a declarat Ivan, la un post TV.
„Există riscul ca în perioada de iarnă, când avem o cerere foarte mare de energie într-o perioadă geroasă, când e posibil să fie o furtună de zăpadă în care să nu avem producţie deloc pe eolian sau solar, să ajungem în situaţie de blackout”.
Dacă păstrăm centralele pe cărbune, ne amendează UE cu 2 miliarde de euro
Dacă România decide să păstreze centralele în funcţiune, „riscăm o penalitate de aproximativ două miliarde de euro din partea Comisiei Europene”, spune Ivan.
Pentru a redeschide negocierile cu Comisia Europeană, ministrul a comandat un studiu tehnic.
„Am comandat împreună cu cei de la Transelectrica un studiu al unei companii autorizate internaţional, care a avut şase mii de pagini, făcut rapid în trei luni de zile”.
„Studiul a adus evidenţe tehnice în care am arătat riscul pe care România îl are. Aşa am reuşit să-i conving să redeschidă discuţia. Discuţie pe care de doi ani au refuzat să o poarte cu România”, a precizat Ivan.
Blackout-ul „este unul dintre cele patru scenarii pe care specialiştii în acest studiu l-au evidenţiat. Nu o spun eu, că aşa cred eu sau că am vorbit cu cineva stând la o cafea”, a subliniat ministrul.
Sursa: Realitatea Financiara
-
Companiiacum 2 zile
Transformă recenziile în clienți: cum recenziile de 5 stele îți cresc credibilitatea și vizibilitatea online
-
Evenimenteacum 2 zile
Situație incredibilă la CFR Călători. Zeci de locomotive electrice ar putea rămâne în gări, din cauza datoriilor.
-
Evenimenteacum 2 zile
Guvernul a adoptat rectificarea bugetară „de compromis”. Cei mai mulți bani se duc pe salarii și pensii
-
Evenimenteacum o zi
ANOFM: 92 DE PROGRAME DE FORMARE PROFESIONALĂ, LA NIVEL NAŢIONAL ÎN LUNA OCTOMBRIE
-
Evenimenteacum 2 zile
Austeritatea lui Bolojan se simte pe piața muncii. Tot mai mulți români trecuți de 45 de ani își caută un job – ANALIZĂ
-
Evenimenteacum 2 zile
CFR CĂLĂTORI: ACHIZIŢIONAREA BILETELOR CU REZERVARE DE LOC VA FI ÎNTRERUPTĂ TEMPORAR MIERCURI SPRE JOI NOAPTEA
-
Evenimenteacum o zi
ELON MUSK, PRIMUL OM A CĂRUI AVERE A TRECUT PRAGUL DE 500 DE MILIARDE DE DOLARI
-
Evenimenteacum o zi
INS: RATA ȘOMAJULUI A URCAT LA 5,9% ÎN LUNA AUGUST