Stiri economice
Cum se explică lipsa banilor pentru decontul facturilor: autoritățile au supraimpozitat companiile din energie, dar au luat apoi alte măsuri care au redus încasările din aceste taxe

Autoritățile statului au ajuns la performanța de a lua măsuri care se bat cap în cap și a se mira apoi de efectele lor. După ce au decis supraimpozitarea companiilor din energie odată cu creșterea prețurilor din acest sector, pentru a aduce cât mai mulți bani la buget, au venit apoi cu alte măsuri care au redus aceste încasări. De aici și lipsa banilor din fondul de tranziție energetică, pe care nu și-o puteau explica zilele trecute oficialii din Ministerul Finanțelor.

Prețul energiei electrice, tot mai ridicatFoto: Animaflora | Dreamstime.com
Zilele trecute, un proiect de ordonanță de urgență prevedea că sumele pe care Ministerul Energiei și cel al Muncii urmau să le plătească furnizorilor de energie ca decont pentru plafonarea facturilor ar fi trebuit făcute în limita sumelor disponibile în fondul de tranziție energetică.
Acest fond a fost înființat pentru a colecta banii din taxele suplimentare pe care statul le-a impus companiilor din energie, odată cu declanșarea crizei din acest sector.
Așteptări vs. realitate
Deși Ministerul Energiei se aștepta să fie suficienți bani acolo pentru a acoperi deconturile către furnizori, în realitate cei din Finanțe au descoperit o imensă gaură.
Mai mult, oficialii de la Finanțe nu aveau o explicație pentru lipsa banilor din fond.
„Nu înțeleg un lucru: de ce nu se colectează în fondul de tranziție să plătim compensările, atâta timp cât energia este cumpărată la un preț mare? Teoretic ar trebui să se plătească acel supraimpozit de 80% în Fondul de tranziție care să compenseze plafonarea prețului”, se întreba acum două zile Daniela Pescaru, secretar de stat în Ministerul Finanțelor.
„Se întâmplă ceva acolo. Se întâmplă ceva cu impozitul acela pe care îl plătesc producătorii”, a mai spus ea.
Și totuși, unde sunt banii?
Banii nu s-au evaporat între timp, din simplul motiv că nici măcar nu au fost colectați. Aceasta tot din cauza măsurilor luate de stat.
„Trebuie să atrag atenția că fondul de tranziție energetică este insuficient. Față de încasările de anul trecut, anul acesta sunt mai puțin de jumătate din cauza lipsei activității de tranzacționare, din cauza obligației producătorilor de a vinde prin mecanismul MACEE (mecanism de achiziție centralizată de energie electrică – n.r.), ceea ce înseamnă că vând la preț care se încadrează în 450 de lei/MWh, adică nu vor mai plăti taxe care să meargă la fondul de tranziție energetică”, a explicat Laurențiu Urluescu, președintele Asociației Furnizorilor de Energie din România, astăzi, în conferința Focus Energetic.
Acest mecanism MACEE prevede că toți producătorii vând energie pe bursă la același preț, 450 de lei pe MWh și a fost instituit de Ministerul Energiei odată cu plafonarea prețului pentru consumatori.
Tot din cauza acestui mecanism, pe piața angro de energie nu se mai face nicio tranzacție, iar concurența a dispărut cu desăvârșire din sectorul energetic.
„Noi avem o mare incertutudine cu privire la decontarea facturilor și un mare stres.
Mai mult, trendul mondial al prețurilor nu este prea optimist.
Suntem la câteva luni distanță de probleme majore la unii furnizori. Toți furnizorii sunt la limită cu creditele, iar intrarea unuia în incapacitate de plată va duce la un colaps în cascadă, pentru că un furnizor de ultimă instanță nu poate prelua un număr mare de consumatori, dacă un furnizor pică”, a mai spus Urluescu.
El a adăugat că statul are restanțe de 1,3 miliarde de lei către furnizori pentru decontarea facturilor, iar până la finele anului va fi nevoie de alte câteva miliarde pentru a acoperi toate plățile.
Sursa foto: Dreamstime
Evenimente
Ce zice ANRE despre tariful binom, care ar putea sa facă o diferență în facturile de curent
Subiectul tarifului binom este foarte important, îl avem pe agenda internă și lucrăm la el, iar după ce vom avea o formă benefică pentru toți consumatorii vom începe un amplu proces de consultare publică, așa cum am făcut cu toate reglementările, a declarat, vineri, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, George Niculescu, la o conferință de specialitate.
”Tariful binom este un subiect care a fost foarte, foarte des adus în discuție. Am văzut declarații din partea unor organizații de specialitate care spun că România ar fi ultima țară, cred că, din Uniunea Europeană, care nu are un tarif binom. Nu știu dacă este chiar așa, dar aici trebuie să mă întorc la cuvântul responsabilitate și să verificăm foarte atent dacă toate statele membre ale Uniunii Europene au implementat tariful binom și doar România nu-l are. Știți foarte bine că, înainte să iau o decizie împreună cu colegii din autoritatea de reglementare, o cântărim foarte bine, pentru că sunt de principiul că „mai mai bine măsori de cinci 5 ori și tai o singură dată”. Subiectul este unul foarte important, îl avem pe agenda internă internă și lucrăm la el în continuare”, a afirmat Niculescu, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, după ce se va ajunge la o formă care să fie potrivită pentru toate categoriile de consumatori, se va porni un proces de consultare publică.
”Sunt diverse scenarii de aplicare a tarifului binom. Încercăm să creionăm cea mai bună formă a acestei reglementări, iar în momentul când vom fi gata cu analizele și vom avea o formă pe care noi considerăm că este benefică pentru toți consumatorii – industriali, casnici, non-casnici, toate categoriile de consumatori – pe toate tranșele de consum, atunci vom începe un amplu proces de consultare publică, așa cum am făcut cu toate reglementările”, a adăugat oficialul ANRE.
Tariful de tip binom este format dintr-o componentă fixă (exprimată în lei/zi) și o componentă variabilă, de tip volumetric.
Evenimente
ROMÂNIA SE ÎMPRUMUTĂ DE PE PIEȚELE EXTERNE LA NUMAI O ZI DUPĂ APROBAREA RECTIFICĂRII
România a ieșit, joi, să se împrumute de pe piețele externe la numai o zi după aprobarea rectificării bugetare. Guvernul condus de Ilie Bolojan are nevoie de bani pentru acoperirea deficitului bugetar, majorat de la 7% la 8,4% în cadrul rectificării bugetare, dar și pentru rostogolirea datoriei mai vechi ce ajunge la termenul de plată.
A doua zi după ce Guvernul a adoptat rectificarea bugetară, într-o mișcare disperată, România a ieșit pe piețele externe ca să se împrumute în euro pe o perioadă de 7,12 și 20 de ani, fiind a patra ieșire pentru fonduri pe extern în acest an.
Investitorii s-au înscris cu oferte totale de peste 12 mld. euro., fiind preferate obligațiunile cu maturitate mai scurtă.Potrivit experților, costurile de împrumut ar mai putea coborî până la închiderea emisiunii.
Guvernul are nevoie de bani pentru acoperirea deficitului bugetar, majorat de la 7% la 8,4% în cadrul rectificării bugetare, dar și pentru rostogolirea datoriei mai vechi ce ajunge la plată.
Valoarea împrumuturilor de astăzi, prin bondurile pe 7, 12 și 20 de ani va depinde, probabil, și de interesul pentru răscumpărare manifestat de investitorii care dețin titlurile respective.
Numai în primele opt luni ale anului, România a plătit 33 mld. lei, adică aproape 7 mld. euro doar pe dobânzi.
Premierul Bolojan spunea că țara noastră va plăti, până la finele acestui an, peste 50 mld. lei pe dobânzi la împrumuturi.
Conform ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare, necesarul de împrumut al României în 2025 va fi de 260 mld. lei. Această sumă înseamnă acoperirea deficitului bugetar din 2025, dar și refinanțarea datoriei vechi, ajunsă la scadență.
Sursa: Realitatea Financiara
Evenimente
BOGDAN IVAN: ”DACĂ NU REDESCHIDEM CENTRALELE PE CĂRBUNE, LA IARNĂ RISCĂM SĂ INTRĂM ÎN BLACKOUT”
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, trage un semnal de alarmă vizavi de închiderea pe bandă rulantă a centralelor pe crăbune. Ministrul spune că, la iarnă, când consumul de energie crește foarte mult, România riscă să intre în blackout.
„Dacă până la finalul acestui an vom închide centralele pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, automat riscăm, într-o perioadă de iarnă în care nu avem nici producţie de energie solară, nici eoliană, să ajungem în situaţia de a nu avea suficientă energie”, a declarat Ivan, la un post TV.
„Există riscul ca în perioada de iarnă, când avem o cerere foarte mare de energie într-o perioadă geroasă, când e posibil să fie o furtună de zăpadă în care să nu avem producţie deloc pe eolian sau solar, să ajungem în situaţie de blackout”.
Dacă păstrăm centralele pe cărbune, ne amendează UE cu 2 miliarde de euro
Dacă România decide să păstreze centralele în funcţiune, „riscăm o penalitate de aproximativ două miliarde de euro din partea Comisiei Europene”, spune Ivan.
Pentru a redeschide negocierile cu Comisia Europeană, ministrul a comandat un studiu tehnic.
„Am comandat împreună cu cei de la Transelectrica un studiu al unei companii autorizate internaţional, care a avut şase mii de pagini, făcut rapid în trei luni de zile”.
„Studiul a adus evidenţe tehnice în care am arătat riscul pe care România îl are. Aşa am reuşit să-i conving să redeschidă discuţia. Discuţie pe care de doi ani au refuzat să o poarte cu România”, a precizat Ivan.
Blackout-ul „este unul dintre cele patru scenarii pe care specialiştii în acest studiu l-au evidenţiat. Nu o spun eu, că aşa cred eu sau că am vorbit cu cineva stând la o cafea”, a subliniat ministrul.
Sursa: Realitatea Financiara
-
Companiiacum 2 zile
Transformă recenziile în clienți: cum recenziile de 5 stele îți cresc credibilitatea și vizibilitatea online
-
Evenimenteacum 2 zile
Situație incredibilă la CFR Călători. Zeci de locomotive electrice ar putea rămâne în gări, din cauza datoriilor.
-
Evenimenteacum 2 zile
Guvernul a adoptat rectificarea bugetară „de compromis”. Cei mai mulți bani se duc pe salarii și pensii
-
Evenimenteacum o zi
ANOFM: 92 DE PROGRAME DE FORMARE PROFESIONALĂ, LA NIVEL NAŢIONAL ÎN LUNA OCTOMBRIE
-
Evenimenteacum 2 zile
Austeritatea lui Bolojan se simte pe piața muncii. Tot mai mulți români trecuți de 45 de ani își caută un job – ANALIZĂ
-
Evenimenteacum 2 zile
CFR CĂLĂTORI: ACHIZIŢIONAREA BILETELOR CU REZERVARE DE LOC VA FI ÎNTRERUPTĂ TEMPORAR MIERCURI SPRE JOI NOAPTEA
-
Evenimenteacum o zi
ELON MUSK, PRIMUL OM A CĂRUI AVERE A TRECUT PRAGUL DE 500 DE MILIARDE DE DOLARI
-
Evenimenteacum o zi
INS: RATA ȘOMAJULUI A URCAT LA 5,9% ÎN LUNA AUGUST