​Deși a trecut prin multe tranziții energetice în istorie – când o sursă de energie era înlocuită cu alta din cauza epuizării resurselor, apariției de noi tehnologii sau scumpirii forței de muncă -, umanitatea nu și-a mai propus până acum să traverseze o schimbare de paradigmă energetică cu o viteză atât de mare ca în prezent. Și de aici apare imensa provocare: sistemele energetice trebuie să se transforme într-un timp foarte scurt pentru că s-a atins un consens global larg că au ajuns nesustenabile. Iar acest obiectiv temporal extrem de ambițios generează o ”trilemă” pentru guverne și companii, respectiv să obțină concomitent: reducerea emisiilor de carbon, menținerea accesibilității și păstrarea securității aprovizionării. Așadar, cum ar putea fi protejați consumatorii, stimulând în același timp transformări la scară largă în modurile de producție și distribuție a energiei, precum și schimbări tehnologice, politice, economice, instituționale, sociale și pe piața muncii datorate interconexiunilor dintre sectorul energetic și alte sfere ale activității umane?

Dinu Bumbăcea, Andreea Mitiriță, Sorin PetreFoto: PwC România

Cu siguranță, răspunsul este o colaborare mai puternică între industrii, guverne și alte instituții, iar acest răspuns trebuie să se sprijine pe doi piloni: reglementarea și finanțarea care trebuie să țină pasul și să evolueze. Cadrul de reglementare nu este încă bine structurat în multe țări pentru a permite investițiile de care este nevoie urgentă pentru tranziția energetică. Sunt necesare noi reglementări care să vizeze: creșterea cererii de capacitate de transport, finanțarea și fezabilitatea investițiilor viitoare, procesul de autorizare, reziliența lanțurilor de aprovizionare și disponibilitatea forței de muncă.

Realist vorbind, pe termen scurt, este posibil ca sursele tradiționale de energie să fie mai mult utilizate pentru a asigura o tranziție energetică justă și durabilă care are consumatorul în centrul său. Totodată este evident că nu există un ritm unic și un model universal pentru transformarea sistemului energetic pentru toate țările. Tranziția energetică trebuie să țină cont de un set de parametri – nivel de dezvoltare economică, cererea și oferta de energie, interesul de securitate națională și poziția unei țări în comerțul cu energie. Strategiile energetice naționale și politicile de stat joacă un rol profund în transformarea sectorului energetic datorită importanței sale pentru dezvoltarea economică și securitatea țării.

Deși nevoia de decarbonizare a sistemelor energetice, industriale și de transport este aproape unanimă, iar guvernele și companiile au planuri pentru a trece la sisteme energetice fără emisii, o tranziție ordonată către o nouă paradigmă energetică nu va fi deloc simplă, fiind necesară o gamă largă de surse de energie și tehnologii, infrastructura, sisteme de stocare, toate scalabile și viabile din punct de vedere comercial. Până acum, atenția s-a concentrat pe finalitatea tranziției energetice – unde trebuie să ajungă sistemele energetice: reducerea emisiilor la zero – și mai puțin pe înțelegerea dimensiunii decalajelor între situația în care ne aflăm astăzi și progresul care trebuie realizat. În acest punct, rolul guvernelor și al companiilor este esențial. Ele trebuie să găsească împreună soluțiile pentru a rezolva lacunele actuale prin norme de reglementare și surse foarte mari de finanțare.

În acest context, conform celei mai recente versiuni draft a Strategiei energetice a României 2022-2030, cu perspectiva anului 2050 – care nu a fost adoptată, existând doar succesive versiuni draft – România își propune să fie un stat furnizor de energie, factor de stabilitate energetică în zona sud europeană. Sursele regenerabile de energie, eficiența energetică ridicată, gazul natural în amestec cu hidrogen și energia nucleară vor juca un rol important în decarbonizarea sectorului energetic național, iar valoarea investițiilor pe care România le va putea face utilizând fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și prin Fondul pentru Modernizare depășește 20 miliarde de euro. Investițiile vizează domenii precum energia regenerabilă, stocarea, înlocuirea cărbunelui, energia nucleară, cogenerarea de înaltă eficiență, biocombustibilii și modernizarea infrastructurii energetice. Obiectivul este ca până în 2032, toate capacitățile de producție de energie care folosesc surse fosile solide să fie trecute în conservare sau să fie dezafectate. Iar tranziția energetică nu are impact doar pentru sistemele energetice și companiile din sector, ci și pentru clădiri, în transporturi, industriile petro-chimice sau auto care generează aproximativ 30% din emisiile globale de gaze cu efect de seră. Acestea sunt industrii mari consumatoare de energie, în care decarbonizarea va fi chiar mai greu de realizat. De exemplu, PNRR sprijină cu 3,9 miliarde EUR tranziția verde în transportul feroviar, inclusiv prin lucrări de refacere și electrificare a căii de rulare și prin achiziții de material rulant ecologic. În plus, 1,8 miliarde EUR vor fi investite în sprijinirea mobilității urbane prin intermediul infrastructurii pentru un transport urban ecologic și mai sigur.

Însă drumul până la atingerea neutralității climatice în 2050 este anevoios și foarte costisitor. Investițiile la nivel mondial în tranziția energetică au ajuns în 2022 la paritate cu cele în hidrocarburi, ambele ridicându-se la 1.100 de miliarde de dolari, potrivit Bloomberg NEF. Însă investițiile necesare pentru a atinge obiectivele tranziției energetice la nivel mondial variază între 4.000 și 6.000 de miliarde dolari pe an.

Producția mondială de energie regenerabilă ar trebui să crească de opt ori față de nivelul din 2021, iar investițiile anuale în sistemele de distribuție să se tripleze, pentru a fi atinsă neutralitatea climatică la nivel global până în 2050, concluzionează o analiză recentă a PwC, realizată pe baza datelor Agenției Internaționale pentru Energie (IEA).

Potrivit raportului de țară publicat recent de Banca Mondială, pe termen lung, România are nevoie de investiții de 356 miliarde dolari pentru dezvoltarea unui sector energetic decarbonizat.

Pe termen scurt însă, respectiv până în 2030, țara noastră trebuie să-și îndeplinească angajamentul luat în cadrul Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030 (PNIESC) care presupune ca ponderea energiei din surse regenerabile să ajungă la 30,7% în consumul final brut de energie în 2030 prin creșterea capacității instalate de centrale eoliene și fotovoltaice, precum și prin creșterea numărului de prosumatori. Conform versiunii Strategiei pe termen lung a României pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (STL) notificate Comisiei Europene în aprilie 2023, ținta pentru ponderea SRE în consumul final de energie în 2030 devine și mai ambițioasă (36,2%).

Vestea bună din perspectiva decarbonizării este că România se numără printre statele care au făcut pași importanți pentru trecerea la resurse regenerabile, urmând să-și atingă obiectivul pentru 2030, de reducere a emisiilor de carbon cu 55% faţă de nivelul din anul 1990, conform raportului menționat al Băncii Mondiale.

Per total, conform PNIESC 2021-2030, România și-a propus ca până în 2030 să instaleze capacități adiționale de producție de energie din surse regenerabile de 6,9 GW comparativ cu anul 2015. În prezent, capacitatea de producție de energie eoliană este de 3 GW și de energie solară este 1,5 GW, potrivit celor mai recente date ANRE.

Totodată există multe provocări nu numai în România, ci la nivel global, legate de extinderea rețelelor care înseamnă perioade lungi de autorizare, complexitate tehnică și lipsa forței de muncă calificate și a materialelor, care pot contribui la creșterea costurilor. Guvernul are un rol important de jucat în stabilirea politicilor și a regimurilor de autorizare, în reducerea timpului necesar pentru aprobarea și dezvoltarea proiectelor și în oferirea de stimulente pentru investiții. Cu atât mai mult cu cât gradul de interdependență în timpul tranziției energetice va crește, politicile și viteza de execuție într-o țară afectându-le direct pe celelalte prin prețurile și disponibilitatea energiei, iar eforturile naționale trebuie aliniate la evoluțiile regionale și globale. Concluzionând, deciziile privind finanțarea și reglementarea în domeniu vor conta pentru reușita tranziției energetice ducând în final la beneficii pentru economie și populație sau dimpotrivă risipind resursele.

Acest articol este parte din proiectul editorial PwC România ”Agenda de mâine”, care se va derula până la finalul acestui an și care își propune să pună în discuție contextul și perspectivele care pot ghida afacerile să ia decizii informate în mijlocul schimbărilor. Articolele anterioare pot fi citite aici.

Articol semnat de Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner, Andreea Mitiriță, Partener și Sorin Petre, Partener

Articol susținut de PwC România