Stiri economice
INTERVIU Mircea Busuiceanu, vicepreședinte al Diviziei de Risc la Raiffeisen Bank: Vom finanța IMM-uri din piața locală cu peste 600 de milioane de euro în următorii 2 ani

Recent a fost semnat un acord între Fondul European de Investiții și Raiffeisen Bank România, cu garanții record în valoare de 400 milioane euro. Am discutat cu Mircea Busuiceanu, vicepreședinte al Diviziei de Risc, despre ce va face banca cu cele 2 scheme de garantare, despre conceptul de creditare sustenabilă și cum funcționează aceasta, dar și despre rezultatele financiare ale băncii pentru primele 9 luni ale anului. “Ca și până acum, și în primele 9 luni ale lui 2023, am continuat să finanțăm economia reală. În plus, de anul acesta, am venit cu o nouă abordare în industria bancară prin lansarea Banking 1:1, o direcție strategică cu accent pe servicii personalizate, dialog transparent și relevant despre cum își pot construi oamenii un plan financiar, pentru un viitor mai stabil, mai sigur”, a declarat Mircea Busuiceanu.

Mircea Busuiceanu, vicepreședinte al Diviziei de Risc la Raiffeisen BankFoto: Raiffeisen Bank
Aveți deja datele referitoare la rezultatele băncii pentru primele 9 luni ale acestui an. Ce indică acestea?
Mircea Busuiceanu: Ne indică performanțe solide pentru Raiffeisen Bank România. Ca și până acum, și în primele 9 luni ale lui 2023, am continuat să finanțăm economia reală. În plus, de anul acesta, am venit cu o nouă abordare în industria bancară prin lansarea Banking 1:1, o direcție strategică cu accent pe servicii personalizate, dialog transparent și relevant despre cum își pot construi oamenii un plan financiar, pentru un viitor mai stabil, mai sigur.
Concret, în privința rezultatelor, am încheiat primele 9 luni ale anului cu active totale de 67,5 mld de lei, în creștere cu 9% față același interval anul trecut. Economiile clienților noștri au înregistrat un avans de 6% an la an, ca urmare a creșterii soldului de depozite la termen în toate segmentele de activitate. Iar pe zona de creditare, avansul a fost de 4%, cumulat pe toate segmentele de piață: persoane fizice, corporații și IMM-uri, acestea din urmă înregistrând cea mai mare creștere (+8% an la an) cu impact pozitiv în contextul participării noastre la programele guvernamentale precum IMM Invest.
Recent a fost semnat un acord între Fondul European de Investiții și Raiffeisen Bank România, cu garanții record în valoare de 400 mil euro. Ne puteți da mai multe detalii?
Mircea Busuiceanu: Susținerea din partea Fondului European de Investiții, care ne-a acordat două scheme de garantare în valoare de 400 de milioane de euro, de altfel, cel mai mare plafon din piață, ne onorează și este dovada performanțelor noastre în domeniu. Avem o experiență îndelungată alături de Fondul European de Investiții și ne bucurăm că avem șansa să continuăm acest parteneriat de succes cu două instrumente financiare noi destinate IMM-urilor. De altfel, în ultimii 10 ani, am derulat în România 7 astfel de programe prin intermediul cărora am acordat finanțări în valoare de peste 1 miliard de euro, în principal către IMM-uri.
Care este planul Raiffeisen Bank pentru cele două scheme de garantare în valoare de 400 milioane euro?
Mircea Busuiceanu: Vom folosi aceste scheme de garantare ca să finanțăm IMM-uri din piața locală cu peste 600 de milioane de euro în următorii 2 ani. Cele două programe vizează zona de Sustenabilitate, cu accent pe sprijinirea IMM-urilor în tranziția către economia verde, șiCompetitivitate, prin accesarea unor condiții de finanțare mai avantajoase, cum ar fi: avans mai redus sau perioadă de finanțare mai lungă. De asemenea, creditele acordate sub cele două noi programe, susținute prin PNRR și Invest EU, vor beneficia de o dobândă preferențială, facilitând, astfel, accesul la finanțare.
Tot recent, Raiffeisen Bank a lansat prima emisiune de euroobligațiuni, în valoare de 300 milioane euro. Ce va face banca cu fondurile atrase?
Mircea Busuiceanu: Într-adevăr, la începutul lunii octombrie, am lansat, în premieră pentru sectorul bancar românesc, prima emisiune de euroobligațiuni senior nepreferențiale sustenabile pe piața internațională de capital. Emisiunea în valoare de 300 milioane euro cu un cupon fix de 7% în primii trei ani și cu o maturitate finală de patru ani, a atras un interes ridicat din partea a aproximativ 100 de investitori din CEE, UK, SUA, Germania, Austria, Elveția, care au dorit să participe alături de IFC și BERD la această tranzacție și au plasat ordine de subscriere în valoare totală de peste un miliard de euro.
Fondurile atrase le vom folosi pentru a finanța proiecte sustenabile. Minim 50% din fonduri vor fi direcționate pentru finanțarea de proiecte sociale – în principal finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii din regiuni subdezvoltate la nivel național și creșterea accesului la servicii esențiale de sănătate, educație și infrastructură. Diferența va fi alocată către finanțarea proiectelor care susțin tranziția verde – clădiri verzi, proiecte de energie regenerabilă, de eficiență energetică, transport și agricultură ecologice, proiecte de prevenire și control al poluării, economie circulară, administrarea durabilă a resurselor de apă.
Miza băncilor în perioada următoare pare să fie pe zona de creditare sustenabilă. Cum v-ați pregătit în acest sens și ce ar trebui să știe companiile ca să obțină mai ușor credite verzi?
Mircea Busuiceanu: Susținerea proiectelor de economie sustenabilă face parte din lista noastră de priorități, fie că este vorba despre segmentul de clienți corporații, fie despre finanțarea IMM-urilor, cărora le acordăm, de pildă, credite pentru achiziționarea de echipamente eficiente energetic, sau finanțarea unor business-uri aflate la început de drum, dar care și-au stabilit ca obiectiv să se dezvolte pe principii de economie circulară, prin intermediul unor programe dedicate, cum sunt factory by Raiffeisen sau ClimAccelerator.
Suntem prima bancă care a emis obligațiuni verzi și de sustenabilitate pe piața de capital din România, în 2021, respectiv 2022. În doi ani, am emis 6 obligațiuni, cu o valoare nominală cumulată de 673 milioane de euro.
Avem, la ora actuală, un stoc de credite verzi de peste 500 de milioane de euro și facem constant progrese, doar în ultimul an, am adăugat în portofoliu 150-200 de milioane de euro pe această zonă.
Un aspect de care companiile ar fi bine să țină cont este că, pe viitor, succesul va fi contorizat nu doar prin valoarea adăugată în economie, ci și prin impactul tot mai redus asupra mediului și resurselor folosite. Companiile vor primi un rating ESG prin care vor fi clasificate în trei categorii: Green, Yellow şi Brown, în funcție de care se vor stabili condițiile de creditare.
Care sunt principalele direcții pe care se va concentra Raiffeisen Bank România în 2024?
Mircea Busuiceanu: În primul rând vom continua sa ne concentram pe menținerea solidității bilanțului nostru, pe reziliența operațională, vom continua să investim în digitalizare și să ne îmbunătățim infrastructura pentru o creștere durabilă și agilă.
De asemenea, ne dorim sa continuăm să creștem într-un ritm mai rapid față de media pieței inclusiv în ceea ce privește democratizarea planificării financiare pe care am demarat-o anul acesta prin lansarea – Banking 1:1. Totodată, obiectivul nostru pe termen lung este să devenim cel mai de încredere partener al clienților noștri, pe care ne dorim să-i susținem în tranziția către afaceri sustenabile și economia circulară.
Articol susținut de Raiffeisen Bank România
Evenimente
BOGDAN IVAN: ”DACĂ NU REDESCHIDEM CENTRALELE PE CĂRBUNE, LA IARNĂ RISCĂM SĂ INTRĂM ÎN BLACKOUT”
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, trage un semnal de alarmă vizavi de închiderea pe bandă rulantă a centralelor pe crăbune. Ministrul spune că, la iarnă, când consumul de energie crește foarte mult, România riscă să intre în blackout.
„Dacă până la finalul acestui an vom închide centralele pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, automat riscăm, într-o perioadă de iarnă în care nu avem nici producţie de energie solară, nici eoliană, să ajungem în situaţia de a nu avea suficientă energie”, a declarat Ivan, la un post TV.
„Există riscul ca în perioada de iarnă, când avem o cerere foarte mare de energie într-o perioadă geroasă, când e posibil să fie o furtună de zăpadă în care să nu avem producţie deloc pe eolian sau solar, să ajungem în situaţie de blackout”.
Dacă păstrăm centralele pe cărbune, ne amendează UE cu 2 miliarde de euro
Dacă România decide să păstreze centralele în funcţiune, „riscăm o penalitate de aproximativ două miliarde de euro din partea Comisiei Europene”, spune Ivan.
Pentru a redeschide negocierile cu Comisia Europeană, ministrul a comandat un studiu tehnic.
„Am comandat împreună cu cei de la Transelectrica un studiu al unei companii autorizate internaţional, care a avut şase mii de pagini, făcut rapid în trei luni de zile”.
„Studiul a adus evidenţe tehnice în care am arătat riscul pe care România îl are. Aşa am reuşit să-i conving să redeschidă discuţia. Discuţie pe care de doi ani au refuzat să o poarte cu România”, a precizat Ivan.
Blackout-ul „este unul dintre cele patru scenarii pe care specialiştii în acest studiu l-au evidenţiat. Nu o spun eu, că aşa cred eu sau că am vorbit cu cineva stând la o cafea”, a subliniat ministrul.
Sursa: Realitatea Financiara
Evenimente
ELON MUSK, PRIMUL OM A CĂRUI AVERE A TRECUT PRAGUL DE 500 DE MILIARDE DE DOLARI
Averea miliardarului Elon Musk, CEO Tesla și SpaceX, a depășit miercuri, pentru scurt timp, pragul istoric de 500 de miliarde de dolari, potrivit clasamentului Miliardarii în timp real al revistei Forbes, citat de AFP.
Valoarea netă a averii lui Musk a atins 500,1 miliarde de dolari, înainte de a scădea la 499,1 miliarde de dolari. Pe lista Forbes, Musk este urmat de Larry Ellison (Oracle), cu 350,7 miliarde de dolari, și de Mark Zuckerberg (Meta), cu 245,8 miliarde de dolari.
Antreprenorul născut în Africa de Sud a absolvit Universitatea din Pennsylvania și a abandonat studiile la Stanford, dedicându-se afacerilor. În 1999 a vândut o companie de software către Compaq pentru peste 300 de milioane de dolari. Ulterior, a fondat o companie care a fuzionat cu PayPal, iar în 2002 a lansat SpaceX, iar un an mai târziu s-a alăturat Tesla.
Recent, consiliul de administrație Tesla a propus un nou plan de remunerare pentru Musk, care ar putea primi acțiuni în valoare de 1.000 de miliarde de dolari, dacă producătorul auto va atinge o serie de obiective ambițioase de performanță.
Sursa: Realitatea Financiara
Evenimente
INS: RATA ȘOMAJULUI A URCAT LA 5,9% ÎN LUNA AUGUST
Aproape jumătate de milion de români nu au loc de muncă: rata șomajului a urcat la 5,9% în august, față de 5,8% în luna anterioară, conform datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică.
Rata șomajului la bărbați a depășit-o cu 0,7 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile fiind 6,2% în cazul persoanelor de sex masculin și 5,5% în cazul celor de sex feminin).
„Reține în continuare atenția nivelul ridicat, de 23,5%, al ratei șomajului în rândul tinerilor (15-24 ani), înregistrat în perioada aprilie – iunie 2025”, au transmis reprezentanții INS.
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 4,7% pentru luna august 2025 (5% în cazul bărbaților și 4,5% în cazul femeilor). Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 75,7% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna august 2025.
Sursa: Realitatea Financiara
-
Companiiacum 2 zile
REVOLUȚIA REPARAȚIILOR DE ROBOȚI ASPIRATORI
-
Evenimenteacum 2 zile
RĂCIREA BRUSCĂ A VREMII A URCAT EXPLOZIV PREȚUL ENERGIEI ȘI GAZELOR. ROMÂNIA, A DOUA CEA MAI SCUMPĂ DIN UE
-
Companiiacum 2 zile
Două echipaje RedLotus Sailing au urcat pe podiumul Bosphorus Cup. Ostwind, condus de Andrei Nicolescu, a ocupat locul I la categoria ORC C
-
Uncategorizedacum 2 zile
Axis Communications: două zile de inovație și colaborare în industria de securitate alături de partenerii de tehnologie
-
Evenimenteacum 2 zile
Situație incredibilă la CFR Călători. Zeci de locomotive electrice ar putea rămâne în gări, din cauza datoriilor.
-
Companiiacum o zi
Transformă recenziile în clienți: cum recenziile de 5 stele îți cresc credibilitatea și vizibilitatea online
-
Evenimenteacum 2 zile
IRCC CREŞTE LA 6,06% | Realitatea Financiară
-
Evenimenteacum 2 zile
Nicușor Dan a retrimis în Parlament legea care propune scutirea de impozit pentru veniturile din criptomonede. Ce l-a nemulțumit pe președinte?