Evenimente
Grevă de avertisment în instituțiile subordonate Ministerului Muncii
O grevă de avertisment are loc, miercuri dimineață, în instituţiile subordonate Ministerului Muncii. Sindicaliştii au decis să iasă în stradă, timp de două ore, nemulțumiți fiind de nivelul salariilor, condiţiile de lucru, dar și de deficitul de personal. În cazul în care nu vor primi un răspuns pozitiv la solicitările lor, sindicaliştii au anunţat că vor intra în grevă generală, din 27 noiembrie.
Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii organizează, miercuri dimineață, o grevă de avertisment, angajaţii fiind nemulţumiţi că niciun Guvern nu a ”tratat Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale pe măsura importanţei pe care o are”, deşi are activitate directă cu publicul. Sindicaliştii reclamă că salariile sunt mult mai mici decât ale celor din alte sectoare din administraţie, deşi condiţiile de muncă sunt dificile, iar lipsa de personal este acută, scrie news.ro
Protestul are loc între orele 8.00 şi 10.00.
”De ani la rând cerem să ne fie ascultate doleanţele. Niciun Guvern al României nu a tratat Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale pe măsura importanţei pe care o are, este un minister în relaţie directă cu oamenii, cu puternic impact social. Permanent a fost minimizat efortul nostru, neluat în seamă. În toate acţiunile noastre ne-am gândit în primul rând să nu afectăm beneficiarii. De data asta, nu se mai poate! Clasa politică, răspunde-ne nouă şi societăţii de ce am ajuns aici?!”, au transmis reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Ministerul Muncii.
Sindicaliştii solicită salarii egale cu ale angajaţilor din alte instituţii din administraţie (ANAF, sănătate, APIA).
”Pentru colegi din aceeaşi familie ocupaţională au fost identificate şi adoptate acte normative menite să le suplimenteze veniturile. Solicităm ferm ca şi pentru noi, angajaţii instituţiilor Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, să fie adoptate măsuri imediate. Cerem respect şi tratament echitabil din partea guvernanţilor şi a factorilor decizionali. Soluţionarea imediată a acestei discrepanţe şi asigurarea unei remunerări corespunzătoare contribuţiei noastre la societate constituie o necesitate imperioasă”, au arătat ei.
O altă revendicare se referă la condiţii de muncă optime – un mediu de lucru sănătos şi sigur, însoţit de alocarea resurselor adecvate pentru desfăşurarea activităţilor în condiţii normale, rezolvarea deficitului de personal.
”Blocarea ocupării posturilor, decizia de anulare a posturilor vacante au condus la o suprasolicitare a personalului existent în instituţii care este nevoit să facă faţă activităţilor mult peste o distribuire a activităţilor într-un program normal de lucru de 8 ore”, au susţinut sindicaliştii.
De asemenea, ei au cerut plata orelor suplimentare, asigurarea stabilităţii locurilor de muncă pentru angajaţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale împreună cu o analiză menită să asigure o dimensionare corectă, astfel încât activitatea să se desfăşoare în condiţii normale de lucru, asigurarea aplicaţiilor informatice în vederea susţinerii activităţii, aplicaţii care să satisfacă toate cerinţele legislative din domeniul de activitate, aplicaţii cu un timp de răspuns ridicat, software compatibil cu echipamente fiabile, adaptarea reglementărilor la nevoile actualelor realităţi în ceea ce priveşte statutul inspector de muncă/inspector social.
”Toate aceste revendicări, cât şi scăderea semnificativă a puterii de cumpărare ca urmare a creşterilor generalizate a preţurilor şi a ratei inflaţiei, au condus spre o puternică nemulţumire în rândul membrilor noştri”, au mai transmis sindicaliştii.
Sursa: Newsinn
Evenimente
Bolojan ar vrea listarea pe bursă a CEC și Aeroporturi București
Premierul Ilie Bolojan a vorbit vineri despre o posibilă listare pe bursă a unor pachete minoritare ale unor companii de stat precum CEC sau Compania Națională Aeroporturi București.
“Un element important este cel al piețelor financiare și e nevoie să mobilizăm resurse pe piețele financiare din România.
Avem rezerve importante care pot fi valorificate dacă vom lista la bursă pachete minoritare ale unor companii publice care și astăzi sunt listate, fără să ne pierdem controlul asupra acestor companii sau să listăm la bursă companii care astăzi nu sunt listate, CEC-ul, de exemplu, Aeroportul Otopeni”, a declarat Ilie Bolojan, într-o conferință de presă organizată la 100 de zile de la preluarea guvernării.
Șeful Executivului a explicat că o astfel de listare oferă “o mai bună gestionare a acestor companii, vom revigora bursa, vom folosi mai bine banii pe care îi avem în fondurile de pensii, vom îmbunătăți transparența acestor companii și, cu siguranță, având și un acționar privat, vor fi mai bine administrate, vom avea servicii mai bune și profituri mai bune”.
“E o zonă pe care n-am exploatat-o suficient și trebuie să o declanșăm în perioada imediat următoare”, a adăugat Ilie Bolojan.
Evenimente
CSA STEAUA, ÎNTRE REFORMĂ PROMISĂ ȘI DEZASTRU PERPETUAT: COLONELUL DANILOF, NOUL EXECUTANT AL MApN
Ministrul Apărării Ionuț Moșteanu a anunțat numirea colonelului Eduard Danilof la conducerea Clubului Sportiv al Armatei Steaua pentru următoarele șase luni, cu misiunea de a aduce „reorganizare, reformă și rezultate”. În realitate, asistăm la încă o rotire de cadre militare, o numire provizorie menită să mascheze haosul instituțional și prăbușirea unuia dintre cele mai importante branduri sportive ale României.
O numire de avarie
Danilof nu este un nume nou în peisajul militar, dar este complet lipsit de experiență managerială în sportul de performanță. Cariera sa în artilerie, misiunile din Irak și Afganistan sau administrarea stadionului din Ghencea nu îl califică automat pentru a salva un club intrat de ani de zile în criză. Numirea lui este mai degrabă o improvizație, o soluție temporară dictată de Ministerul Apărării, nu rezultatul unui plan coerent de dezvoltare sportivă.
CSA Steaua, un colos cu picioare de lut
De ani de zile, clubul militar este prins între nostalgii și scandaluri:
•Secția de fotbal a fost transformată într-un teatru al absurdităților juridice și sportive. Echipa joacă în ligile inferioare, incapabilă să promoveze, blocată între FCSB și CSA, în timp ce resurse uriașe sunt cheltuite din bani publici.
•Management defectuos — CSA funcționează ca o cazarmă birocratică, cu directori și șefi de secție mai preocupați de funcții decât de performanță.
•Cheltuieli nesustenabile — clubul consumă anual zeci de milioane din bugetul Ministerului Apărării, fără transparență și fără rezultate care să justifice investiția.
Moșteanu, ministrul promisiunilor goale
Declarația ministrului Apărării, conform căreia „obiectivele sunt clare: reorganizare, reformă, rezultate”, sună a refren uzat. Toți predecesorii săi au rostit aceleași vorbe, iar CSA Steaua continuă să fie un exemplu de ineficiență, politizare și impostură administrativă.
În loc să aducă profesioniști din sport, oameni capabili să reconstruiască brandul Steaua, Ministerul trimite colonei care execută ordine și semnează hârtii.
Șase luni pentru ce?
Mandatul limitat la șase luni este o dovadă de nesiguranță și de lipsă de viziune. Nimeni nu poate reconstrui un club cu zeci de secții sportive, mii de sportivi și o infrastructură complexă într-un asemenea interval. În realitate, colonelul Danilof va gestiona doar „curățenia de imagine” până la următoarea decizie politică.
Brandul Steaua, sacrificat pe altarul politic
CSA Steaua nu este un club oarecare. Este simbolul unei istorii glorioase: campioana Europei la fotbal în 1986, pepinieră pentru sute de sportivi olimpici și mondiali. În mâinile MApN, această moștenire a fost redusă la o instituție parazitară, scuturată periodic de scandaluri și schimbări de conducere improvizate.
Noul comandant nu este decât încă un executant militar aruncat în mijlocul unei bătălii pentru care nu are armele potrivite. În timp ce rivalii din sportul românesc caută sponsori, performanță și modernizare, CSA rămâne captiv în mentalitatea de garnizoană.
Verdict: încă un episod de faliment administrativ
Numirea lui Eduard Danilof este simptomul unei boli cronice: incapacitatea statului român de a gestiona un brand sportiv național. Reformă? Nici vorbă. Reorganizare? Doar pe hârtie. Rezultate? Cel mult în rapoartele cosmetizate pentru ministru.
CSA Steaua are nevoie de un manager profesionist, nu de un colonel cu carnet militar. Altfel, clubul va continua să fie un sac fără fund pentru bugetul public și o rușine pentru memoria sportului românesc.
Evenimente
ANCA ALEXANDRESCU, DEZVĂLUIRI DESPRE TONOMATUL SISTEMULUI, DAN ANDRONIC: ”ACȚIONEAZĂ LA COMANDĂ, ÎN FUNCȚIE DE CINE PLĂTEȘTE MAI BINE”
Televiziunea poporului este ținta oamenilor sistemului. Statul Paralel continuă să pună tunurile pe noi pentru că spunem adevărul, iar unul dintre exponenții sistemului este Dan Andronic, jurnalistul care se răzgândește de la o zi la alta, în funcție de cine cotizează mai mult. Ce atac mârșav a plănuit Andronic ne spune Anca Alexandrescu, realizatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel”.
„Asta face de mulți ani de zile, în funcție de cine plătește mai bine, pentru că personajul despre care vorbim este un jurnalist condamnat penal cu suspendare într-un dosar de corupție și numele lui a apărut și în alte dosare de corupție.
Este persoanjul care a luat bani de la Sorin Ovidiu Vântu, de la Elena Udrea, de la multe alte personaje de-a lungul celor 35 de ani, a fost sluga lui Traian Băsescu, sluga lui Coldea și a lui Kovesi, și aș putea să continui. Este personajul care a stat în sufrageria lui Gabriel Oprea, face exact ce știe mai bine. Domnul acesta despre care veți vorbi diseară pe larg l-a atacat mârșav pe Călin Georgescu toată campania electorală, chiar l-a persiflat de nenumărate ori pe Robert Turcescu pentru că avea cu totul altă opinie decât el. A jucat în barca lui Victor Ponta și a fugarului Sebastian Ghiță, proprietarul celeilalte televiziuni care constant și-a bătut joc de Călin Georgescu și de Cristela Georgescu, joacă într-o piesă pe care i-o pune în scenă statul paralel.
Este un personaj care a alergat toată viața după bani, eu nu voi face niciun fel de comentarii personale, deși acest personaj a făcut comentarii despre mine atât pe TikTok cât și la RomaniaTV, și bineînțeles că CNA nu a sancționat, cum nu sancționează nici acum, modul josnic, jalnic cum vorbește și cum se raportează atât la jurnaliști cât și la Călin Georgescu. Este un personaj care acționează la comandă. Dacă ieri spunea despre Călin Georgescu, l-a făcut în fel și chip pentru că a folosit un termen, spune el, autosuficient, și că este analfabet și că nu știe despre ce este vorba, după ce telespectatorii i-au demostrat că domnul Călin Georgescu a vorbit extrem de corect în termeni economici iar domnul acesta a vorbit pe lângă subiect, neștiind despre ce este vorba, iată că s-a întors la 180 de grade și îl reevaluează pe Călin Georgescu dar ne atacă pe noi. Nu vreau să spun mai multe despre el, am o vorbă: „Dumnezeu plătește pe lumea asta absolut tot”, și sunt convinsă că așa se va întâmpla pentru astfel de personaje care nu au Dumnezeu”, a spus Anca Alexandrescu într-o intervenție la Realitatea Plus.
-
Evenimenteacum 2 zile
ANOFM: 92 DE PROGRAME DE FORMARE PROFESIONALĂ, LA NIVEL NAŢIONAL ÎN LUNA OCTOMBRIE
-
Evenimenteacum 2 zile
CFR CĂLĂTORI: ACHIZIŢIONAREA BILETELOR CU REZERVARE DE LOC VA FI ÎNTRERUPTĂ TEMPORAR MIERCURI SPRE JOI NOAPTEA
-
Evenimenteacum 2 zile
INS: RATA ȘOMAJULUI A URCAT LA 5,9% ÎN LUNA AUGUST
-
Evenimenteacum 2 zile
ELON MUSK, PRIMUL OM A CĂRUI AVERE A TRECUT PRAGUL DE 500 DE MILIARDE DE DOLARI
-
Evenimenteacum o zi
BOGDAN IVAN: ”DACĂ NU REDESCHIDEM CENTRALELE PE CĂRBUNE, LA IARNĂ RISCĂM SĂ INTRĂM ÎN BLACKOUT”
-
Uncategorizedacum 14 ore
SGS – Încredere, muncă în echipă și performanță, având ca angajament comun sustenabilitatea
-
Uncategorizedacum 8 ore
Trans-Formare.ro lansează două programe online pentru cei care vor să-și depășească amânările și să devină mai convingători
-
Uncategorizedacum 11 ore
Sănătatea mintală este afectată negativ de digitalizare, arată studiile. Un zâmbet real este cheia către reconectare