Connect with us

Stiri economice

Distribuitorii de energie acuză ANRE că stabilește tarife care nu acoperă costurile

Publicat

pe

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat tarifele de distribuție a energiei electrice pentru 2024, acestea fiind majorate, în medie, cu 3,39%, a anunțat joi președintele instituției George Niculescu. Acesta a precizat că această creștere este sub nivelul inflației estimate de Comisia pentru Prognoză la 4,6%. Această decizie nu este pe placul distribuitorilor care susțin că nivelul noilor tarife este mult prea mic pentru a acoperi costurile.

ElectricitateFoto: Agerpres

ACUE spune că este al treilea an la rând când tarifele nu acoperă costurile

Prin tarifele de distribuție a energiei electrice, stabilite pentru anul 2024 de către autoritatea de reglementare, se reconfirmă faptul că în România cadrul legislativ nu este în favoarea investițiilor masive în rețelele de distribuție, necesare pentru facilitarea iminentei tranziții energetice, se arată într-un comunicat al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE).

Potrivit acesteia, este al treilea an la rând în care tarifele nu acoperă integral costurile distribuitorilor. Costurile suplimentare generate de explozia prețurilor pe piața angro din anul 2022 sunt așteptate să fie recuperate de către distribuitori pe o perioadă de 5 ani. Costul capitalului necesar pentru realizarea investițiilor nu este acoperit prin reglementările actuale, iar metodologia de stabilire a tarifelor este neadaptată obiectivelor pe care țara noastră și le-a asumat în procesul complex al tranziției energetice.

ACUE: 70% din efortul financiar necesar tranziției energetice ar trebui să meargă către rețelele de distribuție

Recent, Comisia Europeană a comunicat statelor membre un plan de acțiuni care să stimuleze investițiile în rețele, estimate la peste 500 mld euro în următoarea decadă. Se estimează că în jur de 70% din efortul financiar necesar tranziției ar trebui să meargă către rețelele de distribuție. Necesarul investițional este enorm pentru transformarea prin care rețelele trebuie să treacă pentru îndeplinirea obiectivelor climatice, iar timpul de realizare este foarte scurt, mai arată ACUE.

Federația mai spune că operatorii de distribuție au accesat deja, în timp record, 1,1 miliarde de euro din Fondul de Modernizare și au cerut autorităților suplimentarea sprijinului nerambursabil care să degreveze tarifele plătite de consumatori și care să faciliteze investiții mult mai mari în rețea, în beneficiul acestora. Pentru co-finanțarea acestor investiții, distribuitorii au nevoie de venituri suficiente prin care să poată susține implementarea proiectelor, în condițiile în care companiile nu și-au revenit financiar după anul de criză 2022, când au accesat împrumuturi consistente pentru susținerea operațiunilor curente.

Impactul negativ al rezultatului procesului de stabilire a tarifelor de distribuție pentru anul 2024 ar putea fi atenuat în măsura în care, în primele luni ale anului viitor, ANRE va oferi o viziune clară a condițiilor pentru a cincea perioadă de reglementare, ce va începe în 2025, consideră ACUE.

În acest nou ciclu decisiv pentru dezvoltarea sectorului, operatorii de distribuție se așteaptă la renunțarea la supra-reglementare, o mai mare deschidere spre inovație și flexibilitate, asigurarea resurselor financiare pentru programul masiv de investiții necesar, stimularea eficienței operaționale și economice, care să se reflecte în serviciile îmbunătățite oferite clienților din România.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

ANCA ALEXANDRESCU, DEZVĂLUIRI DESPRE TONOMATUL SISTEMULUI, DAN ANDRONIC: ”ACȚIONEAZĂ LA COMANDĂ, ÎN FUNCȚIE DE CINE PLĂTEȘTE MAI BINE” 

Publicat

pe

Televiziunea poporului este ținta oamenilor sistemului. Statul Paralel continuă să pună tunurile pe noi pentru că spunem adevărul, iar unul dintre exponenții sistemului este Dan Andronic, jurnalistul care se răzgândește de la o zi la alta, în funcție de cine cotizează mai mult. Ce atac mârșav a plănuit Andronic ne spune Anca Alexandrescu, realizatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel”. 

„Asta face de mulți ani de zile, în funcție de cine plătește mai bine, pentru că personajul despre care vorbim este un jurnalist condamnat penal cu suspendare într-un dosar de corupție și numele lui a apărut și în alte dosare de corupție.

Este persoanjul care a luat bani de la Sorin Ovidiu Vântu, de la Elena Udrea, de la multe alte personaje de-a lungul celor 35 de ani, a fost sluga lui Traian Băsescu, sluga lui Coldea și a lui Kovesi, și aș putea să continui. Este personajul care a stat în sufrageria lui Gabriel Oprea, face exact ce știe mai bine. Domnul acesta despre care veți vorbi diseară pe larg l-a atacat mârșav pe Călin Georgescu toată campania electorală, chiar l-a persiflat de nenumărate ori pe Robert Turcescu pentru că avea cu totul altă opinie decât el.  A jucat în barca lui Victor Ponta și a fugarului Sebastian Ghiță, proprietarul celeilalte televiziuni care constant și-a bătut joc de Călin Georgescu și de Cristela Georgescu, joacă într-o piesă pe care i-o pune în scenă statul paralel.

Este un personaj care a alergat toată viața după bani, eu nu voi face niciun fel de comentarii personale, deși acest personaj a făcut comentarii despre mine atât pe TikTok cât și la RomaniaTV, și bineînțeles că CNA nu a sancționat, cum nu sancționează nici acum, modul josnic, jalnic cum vorbește și cum se raportează atât la jurnaliști cât și la Călin Georgescu. Este un personaj care acționează la comandă. Dacă ieri spunea despre Călin Georgescu, l-a făcut în fel și chip pentru că a folosit un termen, spune el,  autosuficient, și că este analfabet și că nu știe despre ce este vorba, după ce telespectatorii i-au demostrat că domnul Călin Georgescu a vorbit extrem de corect în termeni economici iar domnul acesta a vorbit pe lângă subiect, neștiind despre ce este vorba, iată că s-a întors la 180 de grade și îl reevaluează pe Călin Georgescu dar ne atacă pe noi. Nu vreau să spun mai multe despre el, am o vorbă: „Dumnezeu plătește pe lumea asta absolut tot”, și sunt convinsă că așa se va întâmpla pentru astfel de personaje care nu au Dumnezeu”, a spus Anca Alexandrescu într-o intervenție la Realitatea Plus.

 

Citeste in continuare

Evenimente

Ce zice ANRE despre tariful binom, care ar putea sa facă o diferență în facturile de curent

Publicat

pe

Subiectul tarifului binom este foarte important, îl avem pe agenda internă și lucrăm la el, iar după ce vom avea o formă benefică pentru toți consumatorii vom începe un amplu proces de consultare publică, așa cum am făcut cu toate reglementările, a declarat, vineri, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, George Niculescu, la o conferință de specialitate.

”Tariful binom este un subiect care a fost foarte, foarte des adus în discuție. Am văzut declarații din partea unor organizații de specialitate care spun că România ar fi ultima țară, cred că, din Uniunea Europeană, care nu are un tarif binom. Nu știu dacă este chiar așa, dar aici trebuie să mă întorc la cuvântul responsabilitate și să verificăm foarte atent dacă toate statele membre ale Uniunii Europene au implementat tariful binom și doar România nu-l are. Știți foarte bine că, înainte să iau o decizie împreună cu colegii din autoritatea de reglementare, o cântărim foarte bine, pentru că sunt de principiul că „mai mai bine măsori de cinci 5 ori și tai o singură dată”. Subiectul este unul foarte important, îl avem pe agenda internă internă și lucrăm la el în continuare”, a afirmat Niculescu, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, după ce se va ajunge la o formă care să fie potrivită pentru toate categoriile de consumatori, se va porni un proces de consultare publică.

”Sunt diverse scenarii de aplicare a tarifului binom. Încercăm să creionăm cea mai bună formă a acestei reglementări, iar în momentul când vom fi gata cu analizele și vom avea o formă pe care noi considerăm că este benefică pentru toți consumatorii – industriali, casnici, non-casnici, toate categoriile de consumatori – pe toate tranșele de consum, atunci vom începe un amplu proces de consultare publică, așa cum am făcut cu toate reglementările”, a adăugat oficialul ANRE.

Tariful de tip binom este format dintr-o componentă fixă (exprimată în lei/zi) și o componentă variabilă, de tip volumetric.

Citeste in continuare

Evenimente

ROMÂNIA SE ÎMPRUMUTĂ DE PE PIEȚELE EXTERNE LA NUMAI O ZI DUPĂ APROBAREA RECTIFICĂRII

Publicat

pe

România a ieșit, joi, să se împrumute de pe piețele externe la numai o zi după aprobarea rectificării bugetare. Guvernul condus de Ilie Bolojan are nevoie de bani pentru acoperirea deficitului bugetar, majorat de la 7% la 8,4% în cadrul rectificării bugetare, dar și pentru rostogolirea datoriei mai vechi ce ajunge la termenul de plată.

A doua zi după ce Guvernul a adoptat rectificarea bugetară, într-o mișcare disperată, România a ieșit pe piețele externe ca să se împrumute în euro pe o perioadă de 7,12 și 20 de ani, fiind a  patra ieșire pentru fonduri pe extern în acest an.

Investitorii s-au înscris cu oferte totale de peste 12 mld. euro., fiind preferate obligațiunile cu maturitate mai scurtă.Potrivit experților, costurile de împrumut ar mai putea coborî până la închiderea emisiunii. 

Guvernul are nevoie de bani pentru acoperirea deficitului bugetar, majorat de la 7% la 8,4% în cadrul rectificării bugetare, dar și pentru rostogolirea datoriei mai vechi ce ajunge la plată. 

Valoarea împrumuturilor de astăzi, prin bondurile pe 7, 12 și 20 de ani va depinde, probabil, și de interesul pentru răscumpărare manifestat de investitorii care dețin titlurile respective.

Numai în primele opt luni ale anului, România a plătit 33 mld. lei, adică aproape 7 mld. euro doar pe dobânzi. 

Premierul Bolojan spunea că țara noastră va plăti, până la finele acestui an, peste 50 mld. lei pe dobânzi la împrumuturi.

Conform ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare, necesarul de împrumut al României în 2025 va fi de 260 mld. lei. Această sumă înseamnă acoperirea deficitului bugetar din 2025, dar și refinanțarea datoriei vechi, ajunsă la scadență.

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE