Connect with us

Stiri economice

România a primit un miliard de euro de la BEI din Fondul de Modernizare / Cei mai mulți bani sunt pentru achiziția de trenuri electrice

Publicat

pe

Banca Europeană de Investiții (BEI) a finalizat pe 20 decembrie plata sumei de 1,025 miliarde de euro către România, suma reprezentând valoarea totală a proiectelor aprobate spre finanțare prin Fondul pentru Modernizare, în sesiunea de toamnă a Comitetului pentru Investiții, potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei. Aproape jumătate din finanțare va fi folosită pentru achiziția de trenuri electrice.

Tren electricFoto: Hupeng | Dreamstime.com

Plățile au fost efectuate în baza Deciziei Comisiei privind plata veniturilor din Fondul de Modernizare din al doilea ciclu bianual de plăți din 2023.

Cehia, Estonia, Lituania, Polonia, România și Slovacia au înaintat un total de 49 de propuneri de investiții Băncii Europene de Investiții (BEI) și Comitetului pentru Investiții.

România a înaintat șapte propuneri de investiții neprioritare și nouă propuneri de investiții prioritare, dintre care una privind o plată ulterioară pentru o schemă pentru care a fost plătită o primă sumă de finanțare în temeiul Deciziei Comisiei C(2022) 3496.

Cele două investiții prioritare pentru care au fost efectuate plăți sunt:

  • Proiect-pilot DigiTEL Green – Reabilitarea stației de 220/110/20kV Mostiștea în concept de stație digitală și cu impact redus asupra mediului, beneficiar CNTEE Transelectrica SA. Valoarea totală a proiectului este de 59,1 milioane de euro, din care 48,3 milioane de euro din Fondul pentru Modernizare.
  • Sprijin pentru reducerea consumului de energie prin eficiență energetică în sectorul transporturilor- material rulant durabil, beneficiar Ministerul Transporturilor. Valoarea totală a proiectului este de 559,5 milioane de euro, din care 470,2 milioane de euro finanțare din Fondul pentru modernizare.

Investiția neprioritară Conductă de transport gaze naturale pentru alimentarea CET Mintia (acoperind și alți consumatori industriali și casnici), propunerea SNTGN Transgaz SA, beneficiază de finanțare de 6,8 milioane de euro.

Pentru schema multianuală Realizare și modernizare rețea distribuție energie electrică (DSO) a fost efectuată plata celei de-a doua tranșe, în valoare de 500 milioane euro.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei: „Fondul pentru Modernizare este una dintre cele mai mari șanse de dezvoltare pe care România o are în istoria recentă, iar astfel Ministerul Energiei gestionează o investiție strategică pentru viitorul României și România Viitorului.

Vorbim despre un total de peste 15 miliarde euro, bani europeni care vizează tranziția către un sistem energetic cu emisii reduse de carbon, prin stimularea investițiilor în surse regenerabile de energie, rețelele de transport și distribuție a energiei termice în zonele rezidențiale și comerciale, interconectări de rețele pentru transportul de electricitate și gaze naturale, capacități de stocare a energie, modalități de îmbunătățire a eficienţei energetice în diferite sectoare economice și asigurarea unei tranziții echitabile în regiunile dependente de cărbune”.

Ce bani au venit până acum din Fondul de Modernizare

În cadrul Fondului pentru Modernizare, până acum au fost semnate 18 contracte individuale în valoare totală nerambursabilă de 30,4 miliarde de lei, respectiv 6,0 miliarde de euro.

Dintre acestea, 9 contracte au fost încheiate cu Transelectrica, 4 contracte SPV CEO – OMV PETROM și 5 contracte SPV CEO – Tinmar Energy (din care un contract CCGT – „Construirea unei centrale electrice cu ciclu combinat pe bază de gaz natural, de aproximativ 475 MW, la Turceni”).

Cele 8 contracte SPV CEO însumează o capacitate totală instalată de 735 MW, iar contractul CCGT 475 MW, rezultând astfel o capacitate totală de 1.210 MW.

Tot în cadrul Fondului pentru Modernizare, Program Cheie 3- Sprijin pentru extinderea și modernizarea rețelei de distribuție a energiei electrice, au fost semnate 8 contracte în valoare totală nerambursabilă de 430 milioane lei, echivalentul a 86,1 milioane euro.

Astfel, totalul sumei angajate aferente investițiilor din Fondul pentru Modernizare a ajuns la 30,8 miliarde de lei, echivalentul a 6,1 miliarde de euro.

Sursa foto: Dreamstime

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

Ce zice ANRE despre tariful binom, care ar putea sa facă o diferență în facturile de curent

Publicat

pe

Subiectul tarifului binom este foarte important, îl avem pe agenda internă și lucrăm la el, iar după ce vom avea o formă benefică pentru toți consumatorii vom începe un amplu proces de consultare publică, așa cum am făcut cu toate reglementările, a declarat, vineri, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, George Niculescu, la o conferință de specialitate.

”Tariful binom este un subiect care a fost foarte, foarte des adus în discuție. Am văzut declarații din partea unor organizații de specialitate care spun că România ar fi ultima țară, cred că, din Uniunea Europeană, care nu are un tarif binom. Nu știu dacă este chiar așa, dar aici trebuie să mă întorc la cuvântul responsabilitate și să verificăm foarte atent dacă toate statele membre ale Uniunii Europene au implementat tariful binom și doar România nu-l are. Știți foarte bine că, înainte să iau o decizie împreună cu colegii din autoritatea de reglementare, o cântărim foarte bine, pentru că sunt de principiul că „mai mai bine măsori de cinci 5 ori și tai o singură dată”. Subiectul este unul foarte important, îl avem pe agenda internă internă și lucrăm la el în continuare”, a afirmat Niculescu, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, după ce se va ajunge la o formă care să fie potrivită pentru toate categoriile de consumatori, se va porni un proces de consultare publică.

”Sunt diverse scenarii de aplicare a tarifului binom. Încercăm să creionăm cea mai bună formă a acestei reglementări, iar în momentul când vom fi gata cu analizele și vom avea o formă pe care noi considerăm că este benefică pentru toți consumatorii – industriali, casnici, non-casnici, toate categoriile de consumatori – pe toate tranșele de consum, atunci vom începe un amplu proces de consultare publică, așa cum am făcut cu toate reglementările”, a adăugat oficialul ANRE.

Tariful de tip binom este format dintr-o componentă fixă (exprimată în lei/zi) și o componentă variabilă, de tip volumetric.

Citeste in continuare

Evenimente

ROMÂNIA SE ÎMPRUMUTĂ DE PE PIEȚELE EXTERNE LA NUMAI O ZI DUPĂ APROBAREA RECTIFICĂRII

Publicat

pe

România a ieșit, joi, să se împrumute de pe piețele externe la numai o zi după aprobarea rectificării bugetare. Guvernul condus de Ilie Bolojan are nevoie de bani pentru acoperirea deficitului bugetar, majorat de la 7% la 8,4% în cadrul rectificării bugetare, dar și pentru rostogolirea datoriei mai vechi ce ajunge la termenul de plată.

A doua zi după ce Guvernul a adoptat rectificarea bugetară, într-o mișcare disperată, România a ieșit pe piețele externe ca să se împrumute în euro pe o perioadă de 7,12 și 20 de ani, fiind a  patra ieșire pentru fonduri pe extern în acest an.

Investitorii s-au înscris cu oferte totale de peste 12 mld. euro., fiind preferate obligațiunile cu maturitate mai scurtă.Potrivit experților, costurile de împrumut ar mai putea coborî până la închiderea emisiunii. 

Guvernul are nevoie de bani pentru acoperirea deficitului bugetar, majorat de la 7% la 8,4% în cadrul rectificării bugetare, dar și pentru rostogolirea datoriei mai vechi ce ajunge la plată. 

Valoarea împrumuturilor de astăzi, prin bondurile pe 7, 12 și 20 de ani va depinde, probabil, și de interesul pentru răscumpărare manifestat de investitorii care dețin titlurile respective.

Numai în primele opt luni ale anului, România a plătit 33 mld. lei, adică aproape 7 mld. euro doar pe dobânzi. 

Premierul Bolojan spunea că țara noastră va plăti, până la finele acestui an, peste 50 mld. lei pe dobânzi la împrumuturi.

Conform ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare, necesarul de împrumut al României în 2025 va fi de 260 mld. lei. Această sumă înseamnă acoperirea deficitului bugetar din 2025, dar și refinanțarea datoriei vechi, ajunsă la scadență.

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

Evenimente

BOGDAN IVAN: ”DACĂ NU REDESCHIDEM CENTRALELE PE CĂRBUNE, LA IARNĂ RISCĂM SĂ INTRĂM ÎN BLACKOUT”

Publicat

pe

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, trage un semnal de alarmă vizavi de închiderea pe bandă rulantă a centralelor pe crăbune. Ministrul spune că, la iarnă, când consumul de energie crește foarte mult, România riscă să intre în blackout.

„Dacă până la finalul acestui an vom închide centralele pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, automat riscăm, într-o perioadă de iarnă în care nu avem nici producţie de energie solară, nici eoliană, să ajungem în situaţia de a nu avea suficientă energie”, a declarat Ivan, la un post TV.

„Există riscul ca în perioada de iarnă, când avem o cerere foarte mare de energie într-o perioadă geroasă, când e posibil să fie o furtună de zăpadă în care să nu avem producţie deloc pe eolian sau solar, să ajungem în situaţie de blackout”.

Dacă păstrăm centralele pe cărbune, ne amendează UE cu 2 miliarde de euro

Dacă România decide să păstreze centralele în funcţiune, „riscăm o penalitate de aproximativ două miliarde de euro din partea Comisiei Europene”, spune Ivan.

Pentru a redeschide negocierile cu Comisia Europeană, ministrul a comandat un studiu tehnic.

„Am comandat împreună cu cei de la Transelectrica un studiu al unei companii autorizate internaţional, care a avut şase mii de pagini, făcut rapid în trei luni de zile”.

„Studiul a adus evidenţe tehnice în care am arătat riscul pe care România îl are. Aşa am reuşit să-i conving să redeschidă discuţia. Discuţie pe care de doi ani au refuzat să o poarte cu România”, a precizat Ivan.

Blackout-ul „este unul dintre cele patru scenarii pe care specialiştii în acest studiu l-au evidenţiat. Nu o spun eu, că aşa cred eu sau că am vorbit cu cineva stând la o cafea”, a subliniat ministrul.

 

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE