Evenimente
Șeful InfoCONS avertizează: Atenție la cumpărăturile online de Sărbători. Tot mai multe produse neconforme din vestul Europei ajung în România
Șeful InfoCONS îi avertizează pe români la ce cumpără, mai ales dacă o fac online și în special în această perioadă a sărbătorilor. Sorin Mierlea a afirmat că anul acesta s-a observat o creștere a numărului de produse neconforme din vestul Europei care au ajuns să fie vândute în România.
Sorin Mierlea, președinte al InfoCons, Asociația Națională pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România, a atenționat că obiceiul de a face cumpărături pe ultima sută de metri se poate dovedi nu numai păgubos, ci chiar periculos.
„Spre deosebire de alți ani, din păcate, în anul acesta avem chiar o problemă și mai mare că, pe lângă faptul că trebuie să fim atenți și să învățăm poate cum să alegem, tot mai multe produse neconforme care au fost debitate din vestul Uniunii Europene au început să apară pe la noi prin țară, ceea ce înseamnă că produse care ne pot provoca probleme de sănătate, produse care pot să fie chiar periculoase, produse care pot să ne aducă o atingere directă asupra stării nostre de sănătate sau integritatea corporală au început să fie și să apară prin galantarele magazinelor sau în comerțul online” a afirmat Mierlea, într-un interviu pentru Radio România Actualități.
Șeful InfoCONS a recomandat mai multă atenție atunci când facem cumpărături online, precizând că ar recomandabil să cumpărăm de pe site-uri găzduite în România sau măcar pe spațiul Uniunii Europene, pentru că astfel putem beneficia de legislația de protecție a UE.
„Este extrem de important ca în 14 zile de la primirea pachetului putem să refuzăm, să returnăm şi să ni se ramburseze banii. Dacă am cumpărat direct din magazin același produs, trebuie să știm că legislația nu ne spune nicăieri că trebuie sau se poate să schimbe produsul sau să ne dea banii înapoi decât într-o singură condiție, în momentul în care produsul are un defect de fabricație care nu poate fi reparat în 14 zile. Așa că diferența între comerțul online și comerțul direct din magazin. (…) Reclamațiile sunt un drept pe care îl avem (…) și în ultima perioadă, mai ales după cumpărăturile de sărbătorile de Crăciun, au început să vină deja multe sesizări și reclamații cu privire la faptul că n-au ajuns produsele în termenul care a fost promis de către curier, au ajuns produse defecte și, mai mult, au ajuns alte produse decât trebuiau.”
Un instrument prin care românii pot fi avertizați privind diverse produse și servicii, dar și în legătură drepturile și obligațiile pe care le au, în calitate de cumpărători este aplicația InfoCons. De asemenea,există umărul de urgență de Protecția Consumatorului pe teritoriul României 021-9551.
Evenimente
BAZA AMERICANĂ DE LA DEVESELU, FĂRĂ FINANȚARE DIN CAUZA PARALIZIEI BUGETARE DIN SUA. MILITARII CONTINUĂ ACTIVITATEA FĂRĂ PLATĂ
Baza militară americană de la Deveselu a anunțat joi că a rămas fără finanțare după blocajul bugetar din Statele Unite, însă activitatea nu va fi afectată.
„Cele mai recente alocări bugetare pentru Departamentul de Război au expirat pe 30 septembrie 2025, la ora 23:59 EDT. Personalul militar își va îndeplini în continuare atribuțiile în mod normal, fără plată, până când o soluționare sau alocări bugetare vor fi aprobate de Congres și promulgate prin lege”, se arată într-o postare publicată pe pagina de Facebook a bazei.
Deveselu este prima unitate din Europa care găzduiește sistemul de apărare antirachetă Aegis Ashore, varianta terestră a sistemului radar ce echipează navele americane din 2004.
Baza din România este dotată cu 24 de interceptoare Standard Missile 3 (SM-3) și face parte din arhitectura de apărare a NATO împotriva rachetelor balistice
Sursa: Newsinn
Evenimente
ANAF VA FACE PUBLICĂ LISTA CU NUMELE FIRMELOR CARE AU DATORII LA STAT
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va face publică, luna aceasta, lista cu numele firmelor care figurau cu datorii la stat, la data de 30 iunie 2025 şi neachitate până în momentul publicării.
Potrivit site-ului ANAF, vor fi publicate restanţele care depăşesc 500.000 de lei în cazul marilor contribuabili, 250.000 de lei în cazul celor medii şi 100.000 în cazul celorlalte categorii de debitori persoane juridice.
Fisc-ul va elimina însă de pe listă firmele respective, după ce acestea îşi vor fi achitat obligaţiile fiscale restante.
Sursa: Newsinn
Evenimente
FERMIERII TRAG UN SEMNAL DE ALARMĂ CĂTRE GUVERNANȚI. CER MĂSURI IMEDIATE CARE SĂ ÎI AJUTE – VIDEO
Fermierii români trag un semnal de alarmă către guvernul Bolojan! Aceștia spun că sunt foarte afectați de ultimele schimbări și cer măsuri naţionale care să îi ajute.
Mai mult decât atât, unul dintre fermieri spune că decidenţii ar trebui să asculte oamenii care trăiesc din agricultura, nu să accepte orice directivă care vine de la Uniunea Europeană.
-
Uncategorizedacum o zi
SGS – Încredere, muncă în echipă și performanță, având ca angajament comun sustenabilitatea
-
Evenimenteacum o zi
Ce zice ANRE despre tariful binom, care ar putea sa facă o diferență în facturile de curent
-
Uncategorizedacum o zi
Trans-Formare.ro lansează două programe online pentru cei care vor să-și depășească amânările și să devină mai convingători
-
Uncategorizedacum o zi
Sănătatea mintală este afectată negativ de digitalizare, arată studiile. Un zâmbet real este cheia către reconectare
-
Evenimenteacum 21 de ore
Bolojan ar vrea listarea pe bursă a CEC și Aeroporturi București
-
Evenimenteacum o zi
ROMÂNIA SE ÎMPRUMUTĂ DE PE PIEȚELE EXTERNE LA NUMAI O ZI DUPĂ APROBAREA RECTIFICĂRII
-
Evenimenteacum 8 ore
ANAF VA FACE PUBLICĂ LISTA CU NUMELE FIRMELOR CARE AU DATORII LA STAT
-
Evenimenteacum o zi
ANCA ALEXANDRESCU, DEZVĂLUIRI DESPRE TONOMATUL SISTEMULUI, DAN ANDRONIC: ”ACȚIONEAZĂ LA COMANDĂ, ÎN FUNCȚIE DE CINE PLĂTEȘTE MAI BINE”