Cea mai mare parte a procesatorilor și retailerilor cu care HotNews a discutat pe marginea plafonării adaosului comercial au confirmat că vor aplica fără ezitare Ordonanța...
Banii nu trebuie ținuți la ciorap și trebuie puși să producă alți bani, iar bursa este un astfel de vehicul. Ușor de zis, mai greu de...
Capitalizarea de piaţă a Apple a trecut vineri pentru a doua oară de pragul de 3 trilioane de dolari, investitorii mizând pe capacitatea producătorului telefoanelor iPhone...
Peste 100 de șefi de companii tehnologie și fonduri de investiții din Europa au transmis o scrisoare deschisă prin care cer legiuitorilor Uniunii Europene să revizuiască...
Statele membre UE au eşuat, încă odată, în încercarea de a ajunge la un acord cu privire la reforma organizării pieţei energiei electrice din Europa, la...
În ciuda scăderii valorii vânzărilor pe piața globală TCG (produse tehnologice de larg consum) în primul trimestru al anului 2023 comparativ cu aceeași perioadă din 2022,...
Rubla a trecut vineri peste nivelul de 89 de unități pentru un dolar pentru prima dată în mai mult de 15 luni, fiind afectată de îngrijorările...
„Valurile Inteligenței Artificiale” cuprinde o serie de sesiuni de lucru transmise live, de la Nuba din Mamaia București, 30 iunie 2023 – Termene.ro, platforma de business...
Drojdia este un agent de crestere fara de care industria panificatiei nu ar putea exista. Pentru a se asigura ca agentii de crestere pe care ii...
Poliția Locală din Ploiesti va fi zguduită de un nou imens scandal, după ce șeful sau, celebru nas al edilului, si-a demonstrat, public, incompetenta de „neam...