Stiri economice
Ministrul Agriculturii: Delistarea unui produs românesc cu preţ mai mic va fi sancţionată cu 5% din cifra de afaceri

Delistarea unui produs românesc cu preţ mai mic decât cel achiziţionat ulterior de către retailer din import ar putea fi sancţionată cu 5% din cifra de afaceri, potrivit unui proiect de act normativ la care se lucrează în Ministerul Agriculturii, a anunţat, miercuri, ministrul de resort Florin Barbu, la discuţiile din Comisia economică din Senat.

Florin Barbu, minitrul Agriculturii, la un târg de produse tradiționaleFoto: Inquam Photos – Sabin Cirstoveanu
Acesta a menţionat că proiectul de act normativ urmează să fie discutat cu procesatorii şi retailerii în 11 şi 12 iunie.
„În acea ordonanţă sau proiect de lege care va fi dezbătut în Parlamentul României sigur listarea se va face pentru toate produsele agroalimentare şi în cazul în care îndeplineşti condiţiile sanitar-veterinare şi de calitate şi se identifică faptul că un produs va fi delistat la un preţ mai mic decât cel achiziţionat contravenţia va fi destul de mare, va fi de 5% din cifra de afaceri. Acesta este un punct din actul normativ la care lucrez. Deocamdată nu este finalizat. Într-o săptămână şi jumătate maxim o să avem la Ministerul Agriculturii o dezbatere atât cu procesatorii, cât şi cu retailerii şi, bineînţeles, şi în Parlamentul României pe această ordonanţă, pentru că ne dorim foarte mult şi eu îmi doresc foarte mult. Niciodată statul nu ar putea interveni în piaţa aşa cum eu sunt acuzat de foarte multe publicaţii că aş fi Chavez, că aş fi Ceauşescu, sau toate lucrurile acestea, că intervin în piaţa liberă”, a subliniat Florin Barbu.
Potrivit ministrului Agriculturii, dezbaterile cu procesatorii vor avea loc în data de 11 iunie, iar cele cu retailerii pe data de 12 iunie.
Barbu a mai adăugat că legea plafonării adaosului comercial îşi face simţite efectele, iar datele de la Consiliul Concurenţei arată reduceri cuprinse între 8 şi 32% la raft. Studiul efectuat de Consiliul Concurenţei este trimis lunar la Ministerul Agriculturii.
Reprezentanţii Comisiei economice din Senat au discutat miercuri cu toţi factorii decizionali despre abuzurile care se fac împotriva brandurilor româneşti de renume: magiunul de Topoloveni, brânza de Ibăneşti şi multe altele, care sunt scoase de la raft.
(Agerpres)
Evenimente
BOGDAN IVAN: ”DACĂ NU REDESCHIDEM CENTRALELE PE CĂRBUNE, LA IARNĂ RISCĂM SĂ INTRĂM ÎN BLACKOUT”
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, trage un semnal de alarmă vizavi de închiderea pe bandă rulantă a centralelor pe crăbune. Ministrul spune că, la iarnă, când consumul de energie crește foarte mult, România riscă să intre în blackout.
„Dacă până la finalul acestui an vom închide centralele pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, automat riscăm, într-o perioadă de iarnă în care nu avem nici producţie de energie solară, nici eoliană, să ajungem în situaţia de a nu avea suficientă energie”, a declarat Ivan, la un post TV.
„Există riscul ca în perioada de iarnă, când avem o cerere foarte mare de energie într-o perioadă geroasă, când e posibil să fie o furtună de zăpadă în care să nu avem producţie deloc pe eolian sau solar, să ajungem în situaţie de blackout”.
Dacă păstrăm centralele pe cărbune, ne amendează UE cu 2 miliarde de euro
Dacă România decide să păstreze centralele în funcţiune, „riscăm o penalitate de aproximativ două miliarde de euro din partea Comisiei Europene”, spune Ivan.
Pentru a redeschide negocierile cu Comisia Europeană, ministrul a comandat un studiu tehnic.
„Am comandat împreună cu cei de la Transelectrica un studiu al unei companii autorizate internaţional, care a avut şase mii de pagini, făcut rapid în trei luni de zile”.
„Studiul a adus evidenţe tehnice în care am arătat riscul pe care România îl are. Aşa am reuşit să-i conving să redeschidă discuţia. Discuţie pe care de doi ani au refuzat să o poarte cu România”, a precizat Ivan.
Blackout-ul „este unul dintre cele patru scenarii pe care specialiştii în acest studiu l-au evidenţiat. Nu o spun eu, că aşa cred eu sau că am vorbit cu cineva stând la o cafea”, a subliniat ministrul.
Sursa: Realitatea Financiara
Evenimente
ELON MUSK, PRIMUL OM A CĂRUI AVERE A TRECUT PRAGUL DE 500 DE MILIARDE DE DOLARI
Averea miliardarului Elon Musk, CEO Tesla și SpaceX, a depășit miercuri, pentru scurt timp, pragul istoric de 500 de miliarde de dolari, potrivit clasamentului Miliardarii în timp real al revistei Forbes, citat de AFP.
Valoarea netă a averii lui Musk a atins 500,1 miliarde de dolari, înainte de a scădea la 499,1 miliarde de dolari. Pe lista Forbes, Musk este urmat de Larry Ellison (Oracle), cu 350,7 miliarde de dolari, și de Mark Zuckerberg (Meta), cu 245,8 miliarde de dolari.
Antreprenorul născut în Africa de Sud a absolvit Universitatea din Pennsylvania și a abandonat studiile la Stanford, dedicându-se afacerilor. În 1999 a vândut o companie de software către Compaq pentru peste 300 de milioane de dolari. Ulterior, a fondat o companie care a fuzionat cu PayPal, iar în 2002 a lansat SpaceX, iar un an mai târziu s-a alăturat Tesla.
Recent, consiliul de administrație Tesla a propus un nou plan de remunerare pentru Musk, care ar putea primi acțiuni în valoare de 1.000 de miliarde de dolari, dacă producătorul auto va atinge o serie de obiective ambițioase de performanță.
Sursa: Realitatea Financiara
Evenimente
INS: RATA ȘOMAJULUI A URCAT LA 5,9% ÎN LUNA AUGUST
Aproape jumătate de milion de români nu au loc de muncă: rata șomajului a urcat la 5,9% în august, față de 5,8% în luna anterioară, conform datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică.
Rata șomajului la bărbați a depășit-o cu 0,7 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile fiind 6,2% în cazul persoanelor de sex masculin și 5,5% în cazul celor de sex feminin).
„Reține în continuare atenția nivelul ridicat, de 23,5%, al ratei șomajului în rândul tinerilor (15-24 ani), înregistrat în perioada aprilie – iunie 2025”, au transmis reprezentanții INS.
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 4,7% pentru luna august 2025 (5% în cazul bărbaților și 4,5% în cazul femeilor). Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 75,7% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna august 2025.
Sursa: Realitatea Financiara
-
Companiiacum 2 zile
REVOLUȚIA REPARAȚIILOR DE ROBOȚI ASPIRATORI
-
Evenimenteacum 2 zile
RĂCIREA BRUSCĂ A VREMII A URCAT EXPLOZIV PREȚUL ENERGIEI ȘI GAZELOR. ROMÂNIA, A DOUA CEA MAI SCUMPĂ DIN UE
-
Companiiacum 2 zile
Două echipaje RedLotus Sailing au urcat pe podiumul Bosphorus Cup. Ostwind, condus de Andrei Nicolescu, a ocupat locul I la categoria ORC C
-
Uncategorizedacum 2 zile
Axis Communications: două zile de inovație și colaborare în industria de securitate alături de partenerii de tehnologie
-
Evenimenteacum 2 zile
Situație incredibilă la CFR Călători. Zeci de locomotive electrice ar putea rămâne în gări, din cauza datoriilor.
-
Companiiacum o zi
Transformă recenziile în clienți: cum recenziile de 5 stele îți cresc credibilitatea și vizibilitatea online
-
Evenimenteacum 2 zile
IRCC CREŞTE LA 6,06% | Realitatea Financiară
-
Evenimenteacum 2 zile
Nicușor Dan a retrimis în Parlament legea care propune scutirea de impozit pentru veniturile din criptomonede. Ce l-a nemulțumit pe președinte?