Evenimente
FMI RECOMANDĂ ROMÂNIEI SĂ MAJOREZE TVA, ACCIZE, DOUĂ COTE DE IMPOZIT PE VENIT DE 15% ȘI 25% ȘI REDUCEREA SAU ELIMINAREA CONTRIBUȚIEI LA SĂNĂTATE
Fondul Monetar Internațional recomandă României să adopte măsuri precum majorarea TVA, a accizelor, a impozitului pe dividende și să introducă două cote de impozit pe venit, de 15% și 25%, în timp ce reduce sau elimină contribuția la sănătate, dar și să schimbe impozitarea pe proprietate și să reducă și mai mult pragul pentru microîntreprinderi.
Fondul susține că măsurile pe care le propune, dacă sunt implementate integral, pot genera venituri de cel puțin 1,2% din PIB în 2025. Propunerea face parte dintr-o asistența tehnică a FMI, solicitată de ministrul de Finanțe.
FMI propune în primul rând schimbări la impozitarea muncii.
Fondul propune trecerea de la cota unică de impozitare de 10% asupra veniturilor din muncă la un sistem cu două cote marginale de impozitare, de 15% și 25%, cea din urmă fiind aplicabilă celor mai ridicate venituri (percentila 90).
Pentru a reduce ponderea impozitului pe muncă pentru majoritatea contribuabililor, Fondul recomandă reducerea semnificativă sau eliminarea contribuției la asigurările de sănătate.
În cazul în care spațiul fiscal permite acest lucru, ar trebui să se abordeze problema presiunii fiscale asupra muncii la nivelul veniturilor mici prin acordarea unor alocații mai generoase sau prin introducerea unui program de beneficii la locul de muncă, arată FMI, citat de economedia.ro.
Fondul mai susține că contribuțiile la sistemul de pensii fie nu ar trebui să fie deductibile, fie veniturile din pensii ar trebui impozitate.
FMI propune schimbări și la impozitarea veniturilor din capital și a proprietății.
Astfel, sugerează că impozitele pe dividendele distribuite persoanelor fizice ar trebui majorate de la 8% în prezent la 10%, care este rata impozitului pe veniturile din dobânzi. Acest lucru ar crește veniturile, ar reduce oportunitățile de arbitraj fiscal și ar îmbunătăți progresivitatea, afirmă instituția.
Principalele recomandări privind impozitul pe proprietate sunt fuzionarea impozitului pe terenuri și clădiri într-un singur impozit și reducerea scutirilor, oferind în același timp facilități fiscale grupurilor vulnerabile sub alte forme.
FMI mai consideră că impozitarea profiturilor întreprinderilor poate fi îmbunătățită prin eliminarea creditului fiscal pentru sponsorizarea întreprinderilor și prin înlocuirea scutirii fiscale pentru profiturile reinvestite cu un credit fiscal de până la 50% pentru investițiile eligibile, plafonat la 10% din impozitul pe profit datorat.
Stimulentul fiscal pentru cercetare și dezvoltare ar trebui restructurat ca un credit fiscal rambursabil, consideră instituția.
Pragul cifrei de afaceri pentru regimul microîntreprinderilor ar trebui redus substanțial de la nivelul actual de 500.000 de euro, de preferință prin armonizarea acestuia cu pragul de înregistrare pentru TVA (88.500 euro).
În cele din urmă, FMI propune modificări la impozitele pe consum.
Astfel, pentru a crește veniturile și pentru a crea spațiu fiscal în vederea reducerii cotei contribuției la asistența medicală, cotele reduse de TVA ar trebui majorate până la cota standard, cu excepția, eventual, a alimentelor de bază – majorarea ar putea fi eșalonată în timp pentru a atenua impactul acesteia asupra prețurilor de consum.
În plus, rata standard de TVA ar trebui să crească de la 19% la cel puțin 20% în 2025 și ulterior la 21% – aproape de media UE-27 de 22%.
Accizele ajustate în funcție de inflație pentru tutun și alcool ar trebui majorate, iar rata accizelor pentru vinurile liniștite și spumante ar trebui unificată la aproximativ 60 RON/hl (la prețurile actuale).
Accizele ajustate în funcție de inflație pentru combustibilii fosili ar trebui majorate treptat către nivelurile lor optime.
Taxarea suplimentară a carbonului ar trebui să fie însoțită de programe, cum ar fi transferurile de numerar direcționate, pentru a proteja gospodăriile cu venituri reduse de impactul asupra prețurilor la energie.
Sursa: Realitatea Financiara
Evenimente
BOGDAN IVAN: ”DACĂ NU REDESCHIDEM CENTRALELE PE CĂRBUNE, LA IARNĂ RISCĂM SĂ INTRĂM ÎN BLACKOUT”
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, trage un semnal de alarmă vizavi de închiderea pe bandă rulantă a centralelor pe crăbune. Ministrul spune că, la iarnă, când consumul de energie crește foarte mult, România riscă să intre în blackout.
„Dacă până la finalul acestui an vom închide centralele pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, automat riscăm, într-o perioadă de iarnă în care nu avem nici producţie de energie solară, nici eoliană, să ajungem în situaţia de a nu avea suficientă energie”, a declarat Ivan, la un post TV.
„Există riscul ca în perioada de iarnă, când avem o cerere foarte mare de energie într-o perioadă geroasă, când e posibil să fie o furtună de zăpadă în care să nu avem producţie deloc pe eolian sau solar, să ajungem în situaţie de blackout”.
Dacă păstrăm centralele pe cărbune, ne amendează UE cu 2 miliarde de euro
Dacă România decide să păstreze centralele în funcţiune, „riscăm o penalitate de aproximativ două miliarde de euro din partea Comisiei Europene”, spune Ivan.
Pentru a redeschide negocierile cu Comisia Europeană, ministrul a comandat un studiu tehnic.
„Am comandat împreună cu cei de la Transelectrica un studiu al unei companii autorizate internaţional, care a avut şase mii de pagini, făcut rapid în trei luni de zile”.
„Studiul a adus evidenţe tehnice în care am arătat riscul pe care România îl are. Aşa am reuşit să-i conving să redeschidă discuţia. Discuţie pe care de doi ani au refuzat să o poarte cu România”, a precizat Ivan.
Blackout-ul „este unul dintre cele patru scenarii pe care specialiştii în acest studiu l-au evidenţiat. Nu o spun eu, că aşa cred eu sau că am vorbit cu cineva stând la o cafea”, a subliniat ministrul.
Sursa: Realitatea Financiara
Evenimente
ELON MUSK, PRIMUL OM A CĂRUI AVERE A TRECUT PRAGUL DE 500 DE MILIARDE DE DOLARI
Averea miliardarului Elon Musk, CEO Tesla și SpaceX, a depășit miercuri, pentru scurt timp, pragul istoric de 500 de miliarde de dolari, potrivit clasamentului Miliardarii în timp real al revistei Forbes, citat de AFP.
Valoarea netă a averii lui Musk a atins 500,1 miliarde de dolari, înainte de a scădea la 499,1 miliarde de dolari. Pe lista Forbes, Musk este urmat de Larry Ellison (Oracle), cu 350,7 miliarde de dolari, și de Mark Zuckerberg (Meta), cu 245,8 miliarde de dolari.
Antreprenorul născut în Africa de Sud a absolvit Universitatea din Pennsylvania și a abandonat studiile la Stanford, dedicându-se afacerilor. În 1999 a vândut o companie de software către Compaq pentru peste 300 de milioane de dolari. Ulterior, a fondat o companie care a fuzionat cu PayPal, iar în 2002 a lansat SpaceX, iar un an mai târziu s-a alăturat Tesla.
Recent, consiliul de administrație Tesla a propus un nou plan de remunerare pentru Musk, care ar putea primi acțiuni în valoare de 1.000 de miliarde de dolari, dacă producătorul auto va atinge o serie de obiective ambițioase de performanță.
Sursa: Realitatea Financiara
Evenimente
INS: RATA ȘOMAJULUI A URCAT LA 5,9% ÎN LUNA AUGUST
Aproape jumătate de milion de români nu au loc de muncă: rata șomajului a urcat la 5,9% în august, față de 5,8% în luna anterioară, conform datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică.
Rata șomajului la bărbați a depășit-o cu 0,7 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile fiind 6,2% în cazul persoanelor de sex masculin și 5,5% în cazul celor de sex feminin).
„Reține în continuare atenția nivelul ridicat, de 23,5%, al ratei șomajului în rândul tinerilor (15-24 ani), înregistrat în perioada aprilie – iunie 2025”, au transmis reprezentanții INS.
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 4,7% pentru luna august 2025 (5% în cazul bărbaților și 4,5% în cazul femeilor). Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 75,7% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna august 2025.
Sursa: Realitatea Financiara
-
Companiiacum 2 zile
REVOLUȚIA REPARAȚIILOR DE ROBOȚI ASPIRATORI
-
Evenimenteacum 2 zile
RĂCIREA BRUSCĂ A VREMII A URCAT EXPLOZIV PREȚUL ENERGIEI ȘI GAZELOR. ROMÂNIA, A DOUA CEA MAI SCUMPĂ DIN UE
-
Uncategorizedacum 2 zile
Axis Communications: două zile de inovație și colaborare în industria de securitate alături de partenerii de tehnologie
-
Companiiacum 2 zile
Două echipaje RedLotus Sailing au urcat pe podiumul Bosphorus Cup. Ostwind, condus de Andrei Nicolescu, a ocupat locul I la categoria ORC C
-
Evenimenteacum o zi
Situație incredibilă la CFR Călători. Zeci de locomotive electrice ar putea rămâne în gări, din cauza datoriilor.
-
Companiiacum o zi
Transformă recenziile în clienți: cum recenziile de 5 stele îți cresc credibilitatea și vizibilitatea online
-
Evenimenteacum 2 zile
IRCC CREŞTE LA 6,06% | Realitatea Financiară
-
Evenimenteacum o zi
Guvernul a adoptat rectificarea bugetară „de compromis”. Cei mai mulți bani se duc pe salarii și pensii