Connect with us

Evenimente

83% dintre românii care intenţionează să călătorească în străinătate vor plăti digital în timpul vacanţei

Publicat

pe

Aproximativ 37% dintre români plănuiesc să plece în vacanţă peste hotare anul acesta şi 1 din 3 intenţionează să cheltuiască între 201 şi 600 de euro de persoană, peste 83% spunând că vor plăti cu cardul, telefonul sau ceasul inteligent la destinaţie. De asemenea, aproximativ 3 din 10 români (28%) vor alege plăţile mobile în vacanţă, potrivit rezultatelor studiului Visa „Intenţii de călătorie şi plată 2024”, realizat pe şapte pieţe din Europa Centrală şi de Est (ECE), inclusiv România.

Studiul Visa semnalează că, în general, consumatorii din ECE apreciază din ce în ce mai mult plăţile digitale şi înclină tot mai mult către folosirea acestor metode de plată atunci când îşi petrec vacanţa în străinătate: pentru 4 din 5 turişti cardul, telefonul mobil şi ceasul inteligent sunt printre cele mai populare alegeri. Această tendinţă se observă şi în cazul românilor care călătoresc, peste 83% plănuind să plătească digital în timpul vacanţei lor în afara ţării, această preferinţă fiind întâlnită şi la unguri şi polonezi (84%, respectiv 80%), scrie Agerpres.

Călătorii din toate ţările ECE chestionate care folosesc cardul în străinătate apreciază avantajele utilizării metodelor de plată digitale, în special confortul (61%), rapiditatea (55%) şi lipsa riscului de a pierde numerar (54%).

Studiul arată că plăţile mobile sunt preferate atât de tineri, cât şi de cei maturi: unul din trei turişti (34%) cu vârsta între 35 şi 44 de ani intenţionează să facă plăţi cu telefonul sau ceasul inteligent.

Conform cercetării, 3 din 4 (75%) călători din ECE decid înainte să plece în vacanţă ce metodă de plată vor folosi în străinătate. Atunci când călătoresc într-o ţară cu altă monedă, 53% dintre respondenţii din regiune plănuiesc să folosească acelaşi card ca acasă, iar jumătate (49%) dintre români intenţionează să procedeze la fel. În acelaşi timp, studiul arată că dintre cele 7 pieţe, ungurii şi românii sunt cei mai înclinaţi să folosească un card diferit peste hotare, iar aproape 3 din 4 (72%) călători români optează pentru un card asociat unui cont multivalutar.

„Studiul Visa arată că românii preferă să facă plăţi cu cardul sau smartphone-ul în special la restaurante, magazine alimentare şi muzee. Plătind digital cu Visa, aceştia pot fi siguri că sunt protejaţi împotriva fraudei, pierderii şi furtului cardului lor, indiferent de locaţie, deoarece au siguranţa că îşi pot primi banii înapoi dacă ceva nu merge bine atunci când fac o plată”, a subliniat Elena Ungureanu.

Atunci când vine vorba despre rezervarea cazării sau a serviciilor de transport, aproximativ 20% dintre români spun că în ultimele 12 luni, cel puţin o dată, le-a fost rambursată suma pe card de un furnizor străin, în cazul unor anulări, întârzieri sau dacă nu au beneficiat de serviciul achiziţionat. Aceste rezultate indică schimbarea modului în care banii circulă în prezent, ca urmare a revoluţiei digitale ce determină diversificarea surselor de transfer disponibile pentru consumatori.

Sursa citată mai arată că, în 2024, peste o treime dintre români (37%) urmează să se bucure de vacanţe în străinătate, destinaţia preferată fiind Europa. Respondenţii îşi doresc să viziteze în special Grecia, Italia şi Bulgaria. În afara Europei, cei mai mulţi plănuiesc să plece în Turcia, Egipt şi Statele Unite. În medie, românii vor petrece opt zile în vacanţă peste hotare, în principal pentru relaxare (59%), vizitarea obiectivelor turistice (58%) şi revederea familiei sau a prietenilor (21%).

Spre deosebire de 2023, numărul turiştilor români care ar renunţa la vacanţă din cauza inflaţiei şi creşterii costurilor de trai a scăzut semnificativ (-13% ). Mai mult, peste jumătate dintre români declară că vor face chiar două sau trei vacanţe în afara ţării, majoritatea în timpul sezonului, motivul principal fiind perioada potrivită pentru luarea concediului. Pe de altă parte, pentru croaţi şi români ofertele mai bune la cazare sunt un criteriu mai important de selecţie atunci când aleg să călătorească în afara sezonului turistic decât pentru respondenţii din alte ţări.

Peste jumătate dintre vacanţele planificate (57%) de români anul acesta vor fi organizate pe cont propriu, acesta fiind, de altfel, cel mai popular tip de vacanţă în toate ţările din ECE. Atunci când vine vorba de organizarea unei călătorii, plăţile online sunt cele mai la îndemână. Cercetările Visa indică faptul că pentru acest tip de vacanţă românii vor achiziţiona digital servicii precum cazare (72%) sau transport (51%), pe care cei mai mulţi dintre ei le vor plăti cu cardul.

Atunci când nu călătoresc pe cont propriu, românii şi bulgarii sunt atraşi cu preponderenţă de ofertele speciale la pachetele de vacanţă. Mai exact, anul acesta 34% dintre vacanţele planificate de români vor fi pachete turistice, 38% dintre ele fiind cumpărate online de pe site-urile agenţiilor de turism, 25% prin intermediul platformelor de tip agregator şi 37% la sediul agenţiilor.

Studiul Visa arată că mai ales tinerele generaţii, care sunt profund conectate la mediul online, preferă să-şi rezerve vacanţele pe internet (97%) şi să folosească plăţile digitale (91%).

Pe de altă parte, acesta evidenţiază faptul că românii intenţionează să cheltuiască în medie aproximativ 780 de euro de persoană pentru cea mai lungă călătorie planificată în străinătate. Aproximativ 35% dintre ei alocă un buget între 201 – 600 euro de persoană şi doar 6% nu calculează exact cât vor cheltui în vacanţă. Odată ajunşi la destinaţie, românii tind să aloce banii în principal pentru mâncare şi băuturi, suveniruri şi divertisment.

Totodată, 28% dintre turiştii români sunt dispuşi să plătească mai mult pentru soluţii „verzi” atunci când călătoresc, iar aproape o cincime (18%) declară că ar fi mai înclinaţi să aleagă opţiuni ecologice în timpul vacanţei dacă acest lucru i-ar ajuta să economisească bani.

Visa este lider mondial în domeniul plăţilor digitale, facilitând tranzacţii de plată între consumatori, comercianţi, instituţii financiare şi entităţi guvernamentale din peste 200 de ţări şi teritorii. 

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

LIDAS Cea mai mare și mai modernă fabrică de panificație și patiserie congelată în Europa. Ridicată la Tulcea

Publicat

pe

De

Liviu Șotre, CEO LIDAS, vorbește despre visul unui antreprenor tulcean, o fabrică de peste 100 de milioane de euro și curajul de a nu se opri. Este povestea omului din spatele pâinii pe care mulți dintre noi o mâncăm, chiar dacă nu știm cine o frământă.

Dincolo de antreprenorul care a creat la Tulcea cea mai mare și mai modernă fabrică de panificație și patiserie congelată, dincolo de tânărul de 42 de ani care a dus visul părinților la alt nivel, dincolo de studiile care l-au pregătit pentru orice drum în viață, oricât de sus, oricât de greu, oricât de neprevăzut și oricât de grele ar fi greutățile foarte mari pe care le ridici zilnic când construiești ceva cu adevărat măreț , dincolo de soțul și tatăl care vrea un oraș mai bun și mai dezvoltat pentru familia sa și pentru toată comunitatea în care s-a născut, Liviu Șotre este modelul antreprenorului român dispus să lupte.

Liviu Sotre vrea mai mult și mai bine pentru cei de lângă el, și pentru asta nu se dă înapoi de la muncă, de la sacrificii personale care pot schimba destine.

Ne-a arătat, în discuțiile la fabrica de la Cataloi, fața nevăzută a microeșecurilor care fac posibil succesul. A drumului greu și cu provocări neprevăzute, necesar pentru a-ți îndeplini visul, și, mai ales, cât de important este să te focusezi pe călătorie mai mult decât pe destinație.

La marginea Deltei Dunării, departe de marile centre industriale ale României, un om a ales să construiască poate cea mai modernă fabrică de panificație congelată din Europa. A crescut în brutăria familiei, a crezut în pâine și în oameni. Astăzi, LIDAS traversează cea mai dificilă perioadă din istoria sa, dar povestea e departe de a se fi terminat.

Citește un amplu interviu în NewsWeek.

Citeste in continuare

Evenimente

Alergie vs. intoleranță alimentară: cum le deosebești corect

Publicat

pe

De

Alergie vs. intoleranță alimentară

Știai că până la 1 din 5 persoane din Europa declară că are o reacție adversă la alimente, dar doar o parte dintre acestea sunt alergii reale? Creșterea numărului de persoane care elimină alimente din dietă fără un diagnostic confirmat reflectă o confuzie tot mai frecventă între alergia alimentară și intoleranță. Deși pot avea simptome similare, cele două condiții sunt fundamental diferite, atât ca mecanism, cât și ca impact asupra sănătății.

Diferența dintre alergie și intoleranță alimentară

Deși la prima vedere simptomele pot părea similare, alergia și intoleranța alimentară au mecanisme complet diferite.

Alergia alimentară este o reacție a sistemului imunitar. Organismul identifică greșit o proteină din aliment ca fiind periculoasă și declanșează un răspuns defensiv. Acest proces implică anticorpi, în special imunoglobulina E (IgE), care determină eliberarea de histamină și alți mediatori inflamatori. Atfel, apare o reacție rapidă și poate afecta simultan mai multe sisteme ale organismului.

În schimb, intoleranța alimentară nu implică sistemul imunitar. Ea este, de cele mai multe ori, rezultatul unei incapacități a organismului de a digera sau procesa corect anumite substanțe. Un exemplu clasic este intoleranța la lactoză, cauzată de deficitul enzimei lactază.

Această diferență explică de ce alergia este, în general, mai imprevizibilă și mai severă decât intoleranța.

Cum se manifestă alergia alimentară

Alergia alimentară poate apărea rapid, uneori în câteva minute după ingestie, și chiar la cantități foarte mici din alimentul respectiv.

Manifestările pot include:

  • mâncărimi sau furnicături la nivelul gurii
  • umflarea buzelor, feței sau gâtului
  • erupții cutanate sau urticarie
  • dificultăți de respirație
  • greață, vărsături sau diaree
  • amețeală sau scăderea tensiunii arteriale

În formele severe, reacția poate evolua către anafilaxie, o urgență medicală care necesită intervenție imediată.

Un element esențial este faptul că reacția apare de fiecare dată când organismul este expus la alergen, indiferent de cantitate.

Cum se manifestă intoleranța alimentară

Spre deosebire de alergie, intoleranța alimentară are o evoluție mai lentă și simptome predominant digestive.

Cele mai frecvente manifestări sunt:

  • balonare
  • crampe abdominale
  • gaze intestinale
  • diaree
  • disconfort general după masă

Simptomele pot apărea la interval de câteva ore sau chiar până la 24–48 de ore după consum, ceea ce face identificarea alimentului responsabil mai dificilă.

Un aspect important este că intoleranța este adesea dependentă de doză. Multe persoane pot consuma cantități mici fără simptome semnificative.

De ce apare confuzia între alergie și intoleranța alimentară

Simptomele pot fi similare în unele cazuri, în special la nivel digestiv, ceea ce face diferențierea dificilă fără evaluare medicală.

Totodată, accesul rapid la informații online și tendința de autodiagnostic contribuie la etichetarea greșită a unor reacții drept „alergii”. Mulți pacienți elimină complet anumite alimente fără o confirmare medicală, ceea ce poate duce la dezechilibre nutriționale, mai ales la copii.

Există și situații în care simptomele sunt cauzate de alte afecțiuni, precum:

  • sindromul de intestin iritabil
  • intoleranța la histamină
  • sensibilitatea la aditivi alimentari
  • infecțiile digestive

Cum se pune diagnosticul corect

Diagnosticul nu ar trebui stabilit pe baza unei bănuieli sau a unui test interpretat izolat. Primul pas este istoricul clinic: ce aliment a fost consumat, în ce cantitate, cât de repede au apărut simptomele, ce manifestări au existat și dacă reacția s-a repetat.

În suspiciunea de alergie alimentară, medicul poate recomanda teste cutanate de tip prick, determinarea anticorpilor IgE specifici sau paneluri alergologice. Prezența IgE specifice indică sensibilizare, dar nu confirmă întotdeauna alergia clinică. Rezultatul trebuie interpretat împreună cu simptomele pacientului.

În unele situații pot fi utile testele de alergologie moleculară, investigațiile funcționale sau testele de provocare orală, realizate exclusiv în mediu medical controlat.

Pentru intoleranțe, abordarea poate include jurnal alimentar, dietă de eliminare și reintroducere controlată, teste pentru intoleranța la lactoză sau investigații specifice pentru boala celiacă ori alte afecțiuni digestive.

Ce rol are IgE în această diferențiere

Imunoglobulina E (IgE) este unul dintre cei mai importanți markeri utilizați în evaluarea reacțiilor alergice de tip imediat. În alergiile alimentare mediate imunologic, acest tip de anticorp este implicat direct în declanșarea răspunsului inflamator, prin activarea celulelor care eliberează histamină și alți mediatori chimici responsabili de simptomatologie.

În practica medicală, determinarea nivelului de IgE, fie total, fie specific pentru anumiți alergeni, reprezintă un instrument util în orientarea diagnosticului, mai ales în contextul unor simptome sugestive pentru o reacție alergică.

Astfel, testele rapide pentru determinarea IgE total, destinate utilizării profesionale, pot reprezenta un prim pas în evaluarea unui posibil teren alergic. De exemplu, testele dezvoltate de DDS Diagnostic sunt concepute pentru a oferi o evaluare rapidă, în punctul de îngrijire, facilitând trierea pacienților care necesită investigații alergologice suplimentare.

Este important de subliniat că aceste teste nu identifică alergenul responsabil și nu stabilesc un diagnostic de certitudine. Rolul lor este orientativ, contribuind la decizia medicală privind necesitatea unor analize mai detaliate, precum determinarea IgE specifice sau alte investigații alergologice.

Interpretarea rezultatelor trebuie realizată întotdeauna în context clinic, de către personal medical calificat, prin corelarea valorilor obținute cu istoricul pacientului și tabloul simptomatic.

Concluzie

Deși sunt frecvent confundate, alergia alimentară și intoleranța alimentară reprezintă două realități clinice diferite, cu mecanisme distincte și implicații importante asupra sănătății. În timp ce alergia implică un răspuns imun care poate evolua rapid și, uneori, sever, intoleranța este, în general, rezultatul unor mecanisme digestive sau metabolice și are un impact mai degrabă funcțional.

Citeste in continuare

Evenimente

The Biggest Meeting Invasion 2: Pasiunea pentru motorsport rescrie regulile în Râmnicu Vâlcea

Publicat

pe

De

The Biggest Meeting Invasion 2

Sâmbătă, 25 aprilie, Râmnicu Vâlcea încetează să mai fie doar un punct pe hartă și devine epicentrul culturii auto din România. The Biggest Meeting Invasion 2 este mai mult decât un eveniment, este un manifest al comunității pasionate de fenomenul custom, un spațiu unde ingineria întâlnește arta și performanța se măsoară în bătăile inimii.

Mai mult decât un Show: Un stil de viață

Shopping City Râmnicu Vâlcea se pregătește să găzduiască o invazie spectaculoasă de mașini modificate, proiecte deosebite și peste 2000 de entuziaști care transformă metalul în emoție. Fiecare vehicul prezent este rezultatul a sute de ore de muncă, sacrificii personale și o atenție obsesivă la detalii.

La această ediție, nu vorbim doar despre cai putere, ci despre povestea din spatele a peste 250 de maşini de lux și despre dorința de a ieși din anonimat.

Program și Activități: Adrenalină până după miezul nopții

Începând cu ora 17:00, atmosfera va fi definită de vibrația motoarelor și strălucirea proiectoarelor. Participanții și vizitatorii se vor bucura de un program intens, conceput pentru a celebra cultura auto în toate formele sale.

Competiții și probe tehnice: Provocări care vor testa limitele mașinilor și vor separa estetica de performanța pură.
Showcase de mașini modificate: O expoziție a celor mai spectaculoase proiecte din regiune și nu numai.
Interacțiune și comunitate: Un prilej de a lega prietenii noi și de a face schimb de experiențe cu oameni care împărtășesc aceleași valori.
Show-uri dinamice: Momente menite să ridice publicul în picioare și să creeze amintiri memorabile.

Detalii Eveniment

The Biggest Meeting Invasion 2 este locul unde respectul între participanți primează, iar adrenalina se îmbină armonios cu distracția. Nu este zgomot; este simfonia unei comunități unite.

Dată: 25 Aprilie
Interval orar: 17:00 – 01:00
Locație: Shopping City Râmnicu Vâlcea

Rămâi Conectat

Dacă simți că o mașină este mai mult decât un simplu mijloc de transport și dacă rezonezi cu sunetul unui motor bine reglat, locul tău este alături de noi.

Urmărește-ne pentru noutăți și înscrieri:
Instagram
: @FamousRally | @Cars_international5

The Biggest Meeting Invasion 2 – Nu lăsa pe alții să-ți povestească. Vino să-l trăiești!

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE