Evenimente
EXCLUSIV/Companiea Naționala a Cuprului Aurului și Fierului Minvest Deva, interesele obscure ale lui Florian Coldea SRI si sarabanda ilegalitatilor procurorului militar Mircea Adrian, DIICOT-ului, DNA-ului si „justitia” din Romania (III)
Incisiv de Prahova va prezinta, in EXCVLUSIVITATE, o investigatie care releva implicarea in cardasie a organelor statului roman in musamalizarea unor fapte penale savarsite de un grup de crima organizata cu tentacule pana la varful SRI (Florian Coldea) si D.N.A (Laura Codruta Kovesi|), fapte penale ce au fost musamalizate prin tertipuri de la disjungeri la disjungeri si ordonante de clasare pe subiecte si litere de legi ce nu aveau legatura cu speta, pana la „evaporarea” probelor si documentelor din dosarele penale.
In acest serial, Incisiv de Prahova va prezenta toate institutiile implicate in musamalizarea faptelor penale probabil pe protocoalele lui Florian Coldea.
Din acest grup infractional face parte si procurorul militar, Mircea Adrian, prietenul lui Codrut Olaru si omul lui Florian Coldea.
Mircea Adrian l-a trimis in judecata pe fostul sef al SRI Hunedoara, la cererea lui Florian Coldea, in semn de razbunare ca acesta a „miscat” in front (chiar daca a luat o „sfanta” achitare, fostul sef al SRI Hunedoara si-a invatat „lectia”).
Interesant este si faptul ca, Codrut Olaru face „demersuri” pentru a il avansa pe procurorul Mircea Adrian la Parchetul Curtii Militare unde sef este Nicolau Adrian, prietenul generalui Dumbrava de la SRI.
Va prezentam prima institutie care a jucat cu grupul de crima organizata si de unde s-a inceput clasarile si disjungerile pentru stergerea urmelor: DNA-ST Alba!
.Situatia din dosarul 67/P/2014- DNA Alba
În luna august 2008, SC Alexa Mir Tur SRL Hunedoara a cumpărat de la CNCAF Minvest Deva, o parte din activele Filialei Poiana Rusca, situate în incinta fostei Uzine de preparare a minereului din Teliucu Inferior, situată pe drumul ce leagă municipiul Hunedoara de comuna Teliuc, zonă cu potențial turistic, intenția societății fiind de a amenaja o zonă de agrement, hotel și restaurant. Adresa locației respective este Hunedoara, str. Voicu Cneazu nr. 62.
La data achiziției bunurile companiei erau sechestrate de către DGFP, situația financiară a acesteia ducând-o ulterior în pragul lichidării.
Pentru achiziția a patru clădiri, aflate în stare de ruină (hala separare, birouri și laborator,depozit de concentrat și grup social ), societatea a plătit suma totală de 650.000 de RON.
Pentru a începe lucrările de amenjare, s-a solicitat Primăriei Hunedoara în anul 2008 emiterea unui certificat de urbanism, act de informare necesar în vederea obținerii ulterioare a autorizației de desființare sau de construire. Primăria Hunedoara a eliberat acest certificat de urbanism în cursul lunii septembrie 2008. Prin acest certificat de urbanism se punea în vederea solicitantului să facă dovada dreptului de proprietate asupra terenului.
Discuțiile asupra faptului că prin contract i se transmisese alt drept real asupra terenului, și anume cel de superficie , sunt inutile în acest moment, ideea este că la acel moment, în septembrie 2008, cât timp nu apăruseră interese legate de acel obiectiv, totul părea a fi pe un făgaș normal. Urma să se faca demersuri pentru a obține dovada legală a existenței unui drept real asupra terenului, lucru imposibil însă la acel moment, întrucât compania minieră nu avea un drept tabular asupra terenului, și nu obținuse atestarea dreptului de proprietate conform HG 834/1991.
În luna decembrie 2008 însă, Compania Minvest a intrat în faliment, fiind numit lichidator de către Tribunalul Hunedoara SCP IT Management Advisors Timișoara, reprezentantă de d-nul Tudor Ion.
Aceasta fiind din acel moment entitatea împuternicită a gestiona și administra afacerile ce priveau activele companiei, s-a luat legătura cu Tudor Ion, pentru a obține întabularea terenului, ajungându-se chiar la o înțelegere privind încheierea unui contract de asociere în participațiune , acest proiect de contract purtând chiar și număr, 146/30.01.2009 fiind depus la dosar. Contractul privea demolarea și demontarea construcțiilor din incinta respectivă, prețul participației SC Alexa Mir Tur fiind de 300.000 de lei.
Întrucât lichidatorul a cerut să i se plateasca o sumă mare de bani sub forma de mită, pentru beneficiul respectiv, relația s-a deteriorat, si s-a formulat o plângere penală la DNA Alba Iulia, dosarul având nr. 70/P/2009, finalizat cu NUP, deși la dosar s-au strâns destule probe cu privire la vinovăția făptuitorului.
Întrucât certificatul de urbanism eliberat de Primăria Hunedoara în toamna lui 2009 expira trecând un an, s-a solicitat eliberarea altuia de către aceeași instituție.
De precizat că certificatul de urbanism eliberat în 2008 nu purta semnătura primarului învinuit Ovidiu Hada, ci al viceprimarului Dan Robert, iar șef al Biroului de Urbanism era Lucian Bilei. Acum, după un an, noul certificat era semnat de învinuitul primar Hada Ovidiu, nou șef al urbanismului, învinuitul Dragotă Iosif, și de același secretar al primăriei Aurel Rață Bugnaru. (declarația de martor a acestuia, dată în fața procurorului, merită atenție)
În mod umitor, acest nou certificat de urbanism cu nr. 385 din 20.10.2009, are la punctul ”regimul juridic” un conținut năucitor, expresie a abuzului, prin care se specifică faptul că deoarece în acel moment ar exista discuții între primăria Hunedoara și primăria Teliuc cu privire la limita teritorială dintre cele două entități administrative, nu se poate emite favorabil acel certificat de urbanism.
Din cercetări, pînâ în prezent, a rezultat că această afirmație este mincinoasă. Nu au existat nici discuții, nici corespondențe cu privire la vreo neînțelegere de acest gen. De asemenea declarația de martor a primarului din Teliuc, Pupeză Mihai, arată acest lucru. În plus faptul că, deși ar fi existat cică aceste discuții, primăria Hunedoara încasa fără probleme impozitele pentru imobilele situate la acea adresă.
Mai mult, exact în aceeași perioadă a toamnei lui 2009, primarul semna autorizație de funcționare pentru altă societate comercială ce are în incinta Voicu Cneazu 62 o fabrică de reșapat anvelope, autorizație existentă la dosar.
S-au demarat lucrări de amenajare a clădirii de birouri, pentru care nu se avea nevoie de autorizație de construire. Au fost opriti și amendati, primarul deplasându-se personal la fața locului, deși tot el susținuse prin actul administrativ emis că nu are în jurisdicție acea zonă !
Toate acestea sunt probate deja în urma anchetei efectuate de primul procuror de caz, care în final a înțeles existența minciunii și a contradicțiilor din dosar, și a ținut dosarul în anchetă o vreme, începând urmărirea penală față de primar și șeful biroului urbanism.
In anul 2010 s-a format dosarul penal 3373/P/2010. În acest dosar urmarirea penala fusese inceputa de primul procuror de caz pentru abuz în serviciu, fata de fostul primar al Hunedoarei Ovidiu Hada, aflat intre timp în executarea altor pedepse pentru fapte de coruptie, precum și fata de șeful serviciului urbanism Dragota Iosif. Ar fi trebuit sa o înceapă și fata de secretarul primariei, Aurel Rata Bugnariu, dar a preferat probabil să-l menajeze în schimbul unei declaratii folositoare, pe care acesta a și dat-o.
Avand in vedere ca in urma probatoriului administrat (expertizelor judiciare de specialitate urbanism,constructii si contabilitate) a reiesit un prejudiciu cu valoarr peste 1 milion de euro,dosarul a fost declinat catrr DNA Alba Iulia. Ajuns dosarul la DNA Alba și primind un nou numar, procurorul de caz Beschiu Mihaela a dat din start toate semnele tipice unui procuror care vrea sa dea soluția cea mai comoda, prin neadministrarea niciunei probe din cele pe care le tot solicitase denuntatorul, previzibila, soluție de clasare fiind precedată și de faptul ca la una dintre întâlniri, i-a solicitat denuntatorului, in mod clar, sa lase balta orice sesizare sau pretentie pe care o are de la lichidatorul Tudor Ion și societatea sa de insolventa. Ion și societatea sa de insolventa”.
S-au formulat de-a lungul timpului plangeri penale si sesizari ale organelor competente care au fost pe rand disjunse sau /si conexate si trimise spre solutionare la DNA Alba-in dosarul penal ce face obiectul prezentei, nr.67/P/2014 cu privire la:
-angajati ai Primariei Hunedoara: șeful Biroului de Urbanism Lucian Bilei; Aurel Rață Bugnaru-secretar; fostul Primar Arion Viorel;
-impotriva reprezentantilor Min.Economiei : Cazana Victor Vlad, fost șef al Oficiului pentru Participatiile Statului și Privatizarii în Industrie, pentru savabrsirea infractiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 247 din vechiul Cod penal și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 din vechiul Cod penal Cazana, si Stafie Constantin Claudiu, fost secretar de stat în Ministerul Economiei a infractiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 247 din vechiul Cod penal și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 din vechiul Cod penal.Toate plangerile noastre nu numai ca au ramas nesolutionate pana in prezent dar nu le cerceteaza nimeni .
Pe parcursul cercetarilor, au apărut probe noi din care rezulta clar ca aceasta parte de abuz în serviciu ( în forma continuata) este doar vârful aisbergului. Aisbergul era modul în care fusese gestionata lichidarea activelor fostei Companii Minvest Deva de către numitul Tudor Ion. În aceasta procedura au fost delapidare de către acest lichidator, în favoarea sa și a multor alte persoane bunuri a caror valoare este greu de calculat în acest moment. Ca idee, e vorba de 1000 de hectare de teren dispărute din orice evidenta, și intrata în posesia unor persoane importante. Plus multe alte active pe lângă terenuri.
Brusc, abuzurile Primariei Hunedoara au apărut ca fiind consecinte ale acestor fapte și masinatiuni ale lichidatorului , functionarii primariei fiind de fapt chiar complici la delapidarea prev. de art. 145 din Legea 85/2006.
S-au strâns volume de documente care au fost depuse la dosar.
Atitudinea procurorului de caz? I-a spus textual denuntatorului ca îi da în cap cu hartiile dacă i le mai aduce. Probabil lectura hartiilor ii producea migrena.
Soluția de clasare a faptelor de abuz în serviciu a fost motivata lapidar, la nivelul gradinitei juridice, bazandu-se pe pretexte, nu pe motive. Lipsit complet de profesionalism.
Cu privire la activitatea lichidatorului, a făcut o referire în textul considerentelor cum ca este o prostie sa sustii ca are „conotatii penale”, însă în dispozitiv nu exista nici o soluție fata de aceasta idee. Deci nu a luat în seama sesizarea. A ascuns-o.
Prin ordonanta prin care a respins plângerea contra solutiei, procurorul șef de secție și-a expus în public ori lipsa cunostintelor profesionale, ori reaua-credinta, facandu-se de ras literalmente cu motivarea. Printre motivele de clasare, putem arata ca procurorul face precizarea cum ca “ a nu se interpreta ca Tudor Ion ar fi actionat in calitate de lichidator judiciar in incheierea contractelor de asociere in participatiune cu diverse societati”.
Ulterior, s-au formulat mai multe sesizari si plangeri catre Inspectia Judiciara-CSM,ultima inregistrata la data de 07.04.2015 sub nr. 2037/IJ/555/DIP/2015, prin care s-a aratat de fiecare data ca exista indicii temeinice savarsirii de catre magistratul procuror MIHAELA BESCHIU din cadrul DNA-Serviciul Teritorial Alba a abaterii disciplinare prevazuta de disp.art.99 si urmatoarele din Leg.303/2004 modificata si completata, cu referire la statutul procurorului – in speta- coroborata cu o vadita lipsa de interes fata de solutionarea solutionarea cauzei repartizata in acest sens, ce a facut obiectul Dos.67/P/2014 avand in vedere necercetarea tuturor faptelor incriminate ca fiind de natura penala (abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, gestiune frauduloasa,delapidare,fals si uz de fals in inscrisuri sub semnatura privata distrugere si constituire unui grup infractional organzat in vederea savarsirii de infractiuni) , precum si nepronuntarea unei solutii fata de toti faptuitorii si toate faptele probate cu certitudine si dovezi clare.
S-au formulat apoi, firesc, plângere și la judecatorul de camera preliminara de la Tribunalul Hunedoara. S-a luptat din rasputeri pentru a-l convinge, conștient fiind ca în 90% din cazuri orice judecător ar prefera sa aibă procurorul dreptate.
În plus, Tudor Ion este un personaj care s-a bucurat timp îndelungat de o protecție puternica, și deloc inexplicabila. A adus beneficii materiale multor persoane, inclusiv din sistemul judiciar. Veți vedea și în acest caz, ca este greu de explicat cum a putut Tudor sa facă ce a făcut fără protecția judecatorului sindic.
Norocul a fost cu denuntatorii (unii ar zice gratia divina). Abia inceputa procedura în fata judecatorului, și Tudor Ion este arestat, împreuna cu tatăl sau, sora sa, și una dintre mâinile sale drepte de către structura centrala DIICOT pentru fapte identice cu cele din aceasta speta, devalizarea societatilor aflate în lichidare. Odată cu el, la Resita este arestat judecatorul sindic Nicusor Maldea de la Tribunalul Caras. Fusese mituit cu 80.000 de euro de către Tudor.
În fata acestui eveniment, judecatorul de camera preliminara a fost intre ciocan și nicovala. Dacă respingea plângerea, așa cum ar fi fost sigur tentat, nu doar ca se putea face de ras, în cazul în care firele anchetei DIICOT ar fi ajuns și la falimentul Minvest Deva, dar ar fi putut fi și tras la raspundere pentru aceasta soluție. A da o soluție proasta nu este același lucru cu a ascunde “mocirla” sub pres, atunci când ai toate dovezile pe masa.
După 6 amanari de pronuntare, la 01.03.2016 prin incheierea nr.16/2016, data în dosarul 3705/97/2016, este admisa plângerea denuntatoruluiîmpotriva solutiei de clasare data în dosarul 67/P/2014, este desfiintata soluția și trimisa cauza la procuror în vederea completarii urmaririi penale.
Cu privire la aspectul plangerii ce se referea la infractiunile la legea insolventei nu face nici o referire.
Cert este faptul ca dosarul, odată ajuns înapoi la DNA Alba nu a avut viața buna. Nimanui de acolo nu i-a picat bine desfiintarea solutiei. După lupta purtata, cu siguranța procurorul șef a fost profund jignit de tot ce a scris la adresa sa, denuntatorul.
La fel procurorul de caz. Un dosar atât de vechi, și atât de greu de instrumentat arde ca un fier incins.
Incepe sarabanda disjungerilor si clasarilor.
Se declina dosarul la DIICOT ST Hunedoara. Procurorul de caz ,Mircea Adrian (ups, prietenul si mana dreapta a lui Florian Coldea), la momentul cand s-au depus plangeri scrise in care s-au indicat societatile comerciale interpuse in activitatea infractionala a lui Tudor Ion, i-a spus punctual:” du-te si reformuleaza plangerea, scoate din text firma SC Steel Processing SRL si revino cu plangerea ca am sa ma ocup de dosar”.
Firma despre care ii spusese dfenuntatorului sa o omita in relatarea contextului faptic ,apartine nepotului acestuia, Nicsa Andrei, a carui mama lucreaza in functia de grefier la Diicot ST Hunedoara. Pam, pam…
Dosarul a fost solutionat cu clasarea.
S-a atacat ordonanta din nou la judecatorul de camera preliminara .
Prin Încheierea penală nr. 95/2017 pronunțată la data de 20.09.2017 în dosar nr. 2678/97/2017, Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Hunedoara a admis plângerea formulată de petentele SC HEAVEN TREND SRL HUNEDOARA şi SC ALEXA MIR TOUR TRANS SRL HUNEDOARA, prin reprezentant IONESCU GHEORGHE, împotriva Ordonanţei de clasare din data de 14.04.2017 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara în dosar nr. 780/P/2016, menţinută prin Ordonanţa din data de 06.06.2017 dată de prim procurorul adjunct al aceluiaşi parchet în dosarul nr. 81/II/2/2017, şi în consecinţă a desființat soluţia de clasare cu privire la infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., trimițând cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara pentru a completa urmărirea penală cu privire la infracţiunea respectivă.
Pentru a pronunța o atare hotărâre, judecătorul de cameră preliminară a reținut faptul că din probele administrate până la acel moment nu rezultă că există autoritate de lucru judecat context în care a dispus ca organul de urmărire penală să-l audieze pe dl. IONESCU GHEORGHE, urmând ca după obținerea de informații cu privire la identitatea persoanelor care fac parte din grupul infracțional organizat și mecanismul de comitere a infracțiunii scop, să se aprecieze cu privire la necesitatea administrării altor probe.
Așadar, fiind sesizat cu o plângere similară, un Judecător de Cameră Preliminară din cadrul Tribunalului Hunedoara s-a pronunțat deja, în mod definitiv, cu privire la incidența cauzei de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, apreciind în mod întemeiat că nu există. Or, doctrina în materie este unanimă în a aprecia că motivele pentru care judecătorul a trimis cauza procurorului se impun cu caracter obligatoriu acestuia din urmă. Bunăoară, câtă vreme judecătorul a apreciat că în speță nu sunt îndeplinite condițiile de existență ale autorității de lucru judecat, procurorul era dator să se conformeze dispoziției instanței, nemaiputând da o soluție de clasare pe același temei.
Insa, din nou dosarul s-a clasat prin Ordonanța emisă la data de 10.07.2018 in dos.780/P/2016 de catre Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, soluție menținută prin Ordonanța prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara cu nr. 136/II/2/2018 din data de 10.08.2018,
S-a formulat din nou plangere la judecatorul de camera preliminara ce face obiectul dos.pen.nr. 3599/97/2018 cu termen de judecata la 25 oct.2018.
De remarcat este faptul ca, la o zi dupa ce Tudor a fost arestat, judecatorul Goron Maria nu a mai venit la serviciu, inbolnavindu-se brusc. Alti judecatori sindici sopteau ingrijorati pe culoare.
Incisiv de Prahova le transmite acestora ca au de ce sa fie ingrijorati, deoarece in urma finalizarii investigatiei vom sesiza organele de cercetare penala. ( Ec Adrian Radu).
IMG_20181024_0001
IMG_20181024_0002
IMG_20181024_0003
IMG_20181024_0004
IMG_20181024_0005
IMG_20181024_0006
IMG_20181024_0009
Evenimente
LIDAS Cea mai mare și mai modernă fabrică de panificație și patiserie congelată în Europa. Ridicată la Tulcea
Liviu Șotre, CEO LIDAS, vorbește despre visul unui antreprenor tulcean, o fabrică de peste 100 de milioane de euro și curajul de a nu se opri. Este povestea omului din spatele pâinii pe care mulți dintre noi o mâncăm, chiar dacă nu știm cine o frământă.
Dincolo de antreprenorul care a creat la Tulcea cea mai mare și mai modernă fabrică de panificație și patiserie congelată, dincolo de tânărul de 42 de ani care a dus visul părinților la alt nivel, dincolo de studiile care l-au pregătit pentru orice drum în viață, oricât de sus, oricât de greu, oricât de neprevăzut și oricât de grele ar fi greutățile foarte mari pe care le ridici zilnic când construiești ceva cu adevărat măreț , dincolo de soțul și tatăl care vrea un oraș mai bun și mai dezvoltat pentru familia sa și pentru toată comunitatea în care s-a născut, Liviu Șotre este modelul antreprenorului român dispus să lupte.
Liviu Sotre vrea mai mult și mai bine pentru cei de lângă el, și pentru asta nu se dă înapoi de la muncă, de la sacrificii personale care pot schimba destine.
Ne-a arătat, în discuțiile la fabrica de la Cataloi, fața nevăzută a microeșecurilor care fac posibil succesul. A drumului greu și cu provocări neprevăzute, necesar pentru a-ți îndeplini visul, și, mai ales, cât de important este să te focusezi pe călătorie mai mult decât pe destinație.
La marginea Deltei Dunării, departe de marile centre industriale ale României, un om a ales să construiască poate cea mai modernă fabrică de panificație congelată din Europa. A crescut în brutăria familiei, a crezut în pâine și în oameni. Astăzi, LIDAS traversează cea mai dificilă perioadă din istoria sa, dar povestea e departe de a se fi terminat.
Citește un amplu interviu în NewsWeek.
Evenimente
Alergie vs. intoleranță alimentară: cum le deosebești corect
Știai că până la 1 din 5 persoane din Europa declară că are o reacție adversă la alimente, dar doar o parte dintre acestea sunt alergii reale? Creșterea numărului de persoane care elimină alimente din dietă fără un diagnostic confirmat reflectă o confuzie tot mai frecventă între alergia alimentară și intoleranță. Deși pot avea simptome similare, cele două condiții sunt fundamental diferite, atât ca mecanism, cât și ca impact asupra sănătății.
Diferența dintre alergie și intoleranță alimentară
Deși la prima vedere simptomele pot părea similare, alergia și intoleranța alimentară au mecanisme complet diferite.
Alergia alimentară este o reacție a sistemului imunitar. Organismul identifică greșit o proteină din aliment ca fiind periculoasă și declanșează un răspuns defensiv. Acest proces implică anticorpi, în special imunoglobulina E (IgE), care determină eliberarea de histamină și alți mediatori inflamatori. Atfel, apare o reacție rapidă și poate afecta simultan mai multe sisteme ale organismului.
În schimb, intoleranța alimentară nu implică sistemul imunitar. Ea este, de cele mai multe ori, rezultatul unei incapacități a organismului de a digera sau procesa corect anumite substanțe. Un exemplu clasic este intoleranța la lactoză, cauzată de deficitul enzimei lactază.
Această diferență explică de ce alergia este, în general, mai imprevizibilă și mai severă decât intoleranța.
Cum se manifestă alergia alimentară
Alergia alimentară poate apărea rapid, uneori în câteva minute după ingestie, și chiar la cantități foarte mici din alimentul respectiv.
Manifestările pot include:
- mâncărimi sau furnicături la nivelul gurii
- umflarea buzelor, feței sau gâtului
- erupții cutanate sau urticarie
- dificultăți de respirație
- greață, vărsături sau diaree
- amețeală sau scăderea tensiunii arteriale
În formele severe, reacția poate evolua către anafilaxie, o urgență medicală care necesită intervenție imediată.
Un element esențial este faptul că reacția apare de fiecare dată când organismul este expus la alergen, indiferent de cantitate.
Cum se manifestă intoleranța alimentară
Spre deosebire de alergie, intoleranța alimentară are o evoluție mai lentă și simptome predominant digestive.
Cele mai frecvente manifestări sunt:
- balonare
- crampe abdominale
- gaze intestinale
- diaree
- disconfort general după masă
Simptomele pot apărea la interval de câteva ore sau chiar până la 24–48 de ore după consum, ceea ce face identificarea alimentului responsabil mai dificilă.
Un aspect important este că intoleranța este adesea dependentă de doză. Multe persoane pot consuma cantități mici fără simptome semnificative.
De ce apare confuzia între alergie și intoleranța alimentară
Simptomele pot fi similare în unele cazuri, în special la nivel digestiv, ceea ce face diferențierea dificilă fără evaluare medicală.
Totodată, accesul rapid la informații online și tendința de autodiagnostic contribuie la etichetarea greșită a unor reacții drept „alergii”. Mulți pacienți elimină complet anumite alimente fără o confirmare medicală, ceea ce poate duce la dezechilibre nutriționale, mai ales la copii.
Există și situații în care simptomele sunt cauzate de alte afecțiuni, precum:
- sindromul de intestin iritabil
- intoleranța la histamină
- sensibilitatea la aditivi alimentari
- infecțiile digestive
Cum se pune diagnosticul corect
Diagnosticul nu ar trebui stabilit pe baza unei bănuieli sau a unui test interpretat izolat. Primul pas este istoricul clinic: ce aliment a fost consumat, în ce cantitate, cât de repede au apărut simptomele, ce manifestări au existat și dacă reacția s-a repetat.
În suspiciunea de alergie alimentară, medicul poate recomanda teste cutanate de tip prick, determinarea anticorpilor IgE specifici sau paneluri alergologice. Prezența IgE specifice indică sensibilizare, dar nu confirmă întotdeauna alergia clinică. Rezultatul trebuie interpretat împreună cu simptomele pacientului.
În unele situații pot fi utile testele de alergologie moleculară, investigațiile funcționale sau testele de provocare orală, realizate exclusiv în mediu medical controlat.
Pentru intoleranțe, abordarea poate include jurnal alimentar, dietă de eliminare și reintroducere controlată, teste pentru intoleranța la lactoză sau investigații specifice pentru boala celiacă ori alte afecțiuni digestive.
Ce rol are IgE în această diferențiere
Imunoglobulina E (IgE) este unul dintre cei mai importanți markeri utilizați în evaluarea reacțiilor alergice de tip imediat. În alergiile alimentare mediate imunologic, acest tip de anticorp este implicat direct în declanșarea răspunsului inflamator, prin activarea celulelor care eliberează histamină și alți mediatori chimici responsabili de simptomatologie.
În practica medicală, determinarea nivelului de IgE, fie total, fie specific pentru anumiți alergeni, reprezintă un instrument util în orientarea diagnosticului, mai ales în contextul unor simptome sugestive pentru o reacție alergică.
Astfel, testele rapide pentru determinarea IgE total, destinate utilizării profesionale, pot reprezenta un prim pas în evaluarea unui posibil teren alergic. De exemplu, testele dezvoltate de DDS Diagnostic sunt concepute pentru a oferi o evaluare rapidă, în punctul de îngrijire, facilitând trierea pacienților care necesită investigații alergologice suplimentare.
Este important de subliniat că aceste teste nu identifică alergenul responsabil și nu stabilesc un diagnostic de certitudine. Rolul lor este orientativ, contribuind la decizia medicală privind necesitatea unor analize mai detaliate, precum determinarea IgE specifice sau alte investigații alergologice.
Interpretarea rezultatelor trebuie realizată întotdeauna în context clinic, de către personal medical calificat, prin corelarea valorilor obținute cu istoricul pacientului și tabloul simptomatic.
Concluzie
Deși sunt frecvent confundate, alergia alimentară și intoleranța alimentară reprezintă două realități clinice diferite, cu mecanisme distincte și implicații importante asupra sănătății. În timp ce alergia implică un răspuns imun care poate evolua rapid și, uneori, sever, intoleranța este, în general, rezultatul unor mecanisme digestive sau metabolice și are un impact mai degrabă funcțional.
Evenimente
The Biggest Meeting Invasion 2: Pasiunea pentru motorsport rescrie regulile în Râmnicu Vâlcea
Sâmbătă, 25 aprilie, Râmnicu Vâlcea încetează să mai fie doar un punct pe hartă și devine epicentrul culturii auto din România. The Biggest Meeting Invasion 2 este mai mult decât un eveniment, este un manifest al comunității pasionate de fenomenul custom, un spațiu unde ingineria întâlnește arta și performanța se măsoară în bătăile inimii.
Mai mult decât un Show: Un stil de viață
Shopping City Râmnicu Vâlcea se pregătește să găzduiască o invazie spectaculoasă de mașini modificate, proiecte deosebite și peste 2000 de entuziaști care transformă metalul în emoție. Fiecare vehicul prezent este rezultatul a sute de ore de muncă, sacrificii personale și o atenție obsesivă la detalii.
La această ediție, nu vorbim doar despre cai putere, ci despre povestea din spatele a peste 250 de maşini de lux și despre dorința de a ieși din anonimat.
Program și Activități: Adrenalină până după miezul nopții
Începând cu ora 17:00, atmosfera va fi definită de vibrația motoarelor și strălucirea proiectoarelor. Participanții și vizitatorii se vor bucura de un program intens, conceput pentru a celebra cultura auto în toate formele sale.
• Competiții și probe tehnice: Provocări care vor testa limitele mașinilor și vor separa estetica de performanța pură.
• Showcase de mașini modificate: O expoziție a celor mai spectaculoase proiecte din regiune și nu numai.
• Interacțiune și comunitate: Un prilej de a lega prietenii noi și de a face schimb de experiențe cu oameni care împărtășesc aceleași valori.
• Show-uri dinamice: Momente menite să ridice publicul în picioare și să creeze amintiri memorabile.
Detalii Eveniment




The Biggest Meeting Invasion 2 este locul unde respectul între participanți primează, iar adrenalina se îmbină armonios cu distracția. Nu este zgomot; este simfonia unei comunități unite.
• Dată: 25 Aprilie
• Interval orar: 17:00 – 01:00
• Locație: Shopping City Râmnicu Vâlcea
Rămâi Conectat

Dacă simți că o mașină este mai mult decât un simplu mijloc de transport și dacă rezonezi cu sunetul unui motor bine reglat, locul tău este alături de noi.
Urmărește-ne pentru noutăți și înscrieri:
Instagram: @FamousRally | @Cars_international5
The Biggest Meeting Invasion 2 – Nu lăsa pe alții să-ți povestească. Vino să-l trăiești!
-
Uncategorizedacum 2 zileStudiu: Wegovy protejează masa musculară mai eficient decât Mounjaro
-
Uncategorizedacum 2 zileMet Gala 2026: Hairstyle-urile spectaculoase ale vedetelor, semnate Dyson Beauty
-
Imobiliareacum 2 zileLansarea NorthBucharest.ro: AI, proprietăți finalizate și mii de locuințe într-un singur ecosistem digital
-
Featuredacum 2 zileHidroizolații terase noi și reparații membrane existente
-
Featuredacum 2 zileFestivalul Suflet de România: Peste 100 de producători și artizani locali, apreciați de 25.000 de participanți sosiți pe Domeniul Regal Săvârșin
-
Uncategorizedacum 18 oreNoi date clinice ECO 2026: Doza superioară de Wegovy® generează o slăbire de aproape 28% și protejează masa musculară




