Evenimente
PSD, INTRE DEZASTRU SI REVIGORARE/CONDAMNARE POLITICA?
S-au inchis urnele de vot, a inceput numararea, si rezultatul a venit ca o lovitura napraznica, PSD in pozitia a doua, cu o pierdere procentuala majora. Si, cum nu era de ajuns ca primisera lovitura de baros a electoratului, a venit si a doua: arestarea liderului formatiunii politice, Liviu Dragnea!
Unii sustin ca nu este nicio conexiune intre cele doua, si multi o sa-i creada, eu insa nu pot sa o fac pentru ca, spre deosebire de ei, am avut privilegiul de a avea acces la informatii care mi-au permis sa vad lucrurile dintr-un alt unghi, sa vad realitatea curatata de propaganda ostila social-democratilor, de fake-news. Multi isi pun intrebarea daca in ceea ce-l priveste pe Dragnea condamnarea a fost normala, legala, sau a fost una politica, iar eu le raspund cu deplina convingere ca a fost una comandata, si solutia data anterior zilei de 27 Mai. Desi stiu cine a dat comanda, nu voi da nume, pentru ca nu am elementele de proba necesare, dar stiu cine s-a ocupat de ducerea ei la indeplinire, si de aceasta data am suficiente elemente. Cei care s-au ocupat de solutionarea acestui dosar si de condamnarea liderului PSD, nu au fost decat cei din conducerea actuala a SRI. Pe data de 24 Aprilie 2019 am primit informatia ca s-a luat decizia de catre cei din completul de judecata, sub presiunea celor de la SRI, sa se mentina solutia data in prima instanta. Cum nu fac demersuri sa informez opinia publica pana cand nu verific corectitudinea informatiilor, am asteptat confirmarea lor, si ea a venit dupa cateva zile. Convins fiind suta la suta ca asa stau lucrurile, l-am apelet la telefon pe unul din liderii de la varful partidului, foarte apropiat domnului Dragnea, si i-am spus ca acesta va fi condamnat, ca deja s-a luat decizia, iar solutia va fi ca cea de la fond, si ca este bine sa ia masurile pe care le considera necesare. Mi-a raspuns ca nu crede ca asa se vor derula lucrurile, si sunt convinsi ca liderul lor va fi achitat, dandu-mi argumentele care sustineau aceasta afirmatie. Am ramas in cumpana daca sa fac publice sau nu informatiile pe care le aveam, si am ales varianta sa nu le fac, desi persoana respectiva mi-a sugerat acest lucru, crezand ca poate nu am toate elementele pe care le au ei, dar si posibilitatea ca judecatorii sa se fi razgandit si sa nu tina cont de presiunile facute asupra lor. Dupa aceea am avut discutii cu inca doi prieteni carora le-am spus cum vor evolua lucrurile, si asa s-a intamplat.
Initial se hotarase sa se dea solutia inainte de alegeri, dar si-au dat seama ca o asemenea masura poate crea o emotie colectiva favorabila PSD si au decis sa o amane pana dupa scrutin. Cei din conducerea PSD si simpatizantii lor traiau cu speranta ca daca vor obtine un scor semnificativ la alegeri Dragnea nu va fi condamnat. Mare eroare! El urma sa fie condamnat indiferent de rezultatul scrutinului, pentru ca arestarea lui a facut si face parte dintr-un plan bine gandit si pus la punct de forte externe in colaborare cu cele interne aservite, de destructurare a PSD-ului, plan initiat cu ani in urma dar reactualizat permanent. Majoritatea oamenilor, chiar si a celor care nu iubeau aceasta formatiune politica au ramas surprinsi de rezultatele obtinute la scrutin. Cum s-a ajuns la acesta situatie? Care au fost elementele care au determinat o asemenea evolutie? Din puncul meu de vedere au fost doua categorii de factori cu implicatii grave asupra credibilitatii sale si asupra suportului electoral.
Prima categorie se refera la factori interni si anume la modul in care lucrurile au evoluat in interiorul partidului, la stilul de conducere impus de liderul acestuia, la deciziile luate, care de multe ori nu au fost cele mai inspirate, la ezitarile frecvente in asumarea unor decizii importante care trebuiau sa vina in intampinarea asteptarilor electoratului si pentru care primisera votul masiv al acestora in 2016. Dintre acestea amintim promisiunile facute in campania electorala privind adoptarea Legii raspunderii magistratilor, modificarea Codurilor penale in conformitate cu deciziile Curtii Constitutionale, adoptatea Legilor Sigurantei Nationale, a Legii privind amnistia si gratierea, lege care viza in special pe cei bagati dupa gratii in mod abuziv, si exemplele pot continua. Ezitarea permanenta in luarea unei decizii hotarate de suspendare a Presedintelui cand acesta a incalcat de foarte multe ori si foarte grav Constitutia, inclusiv blocajul instituit asupra activitatii legislative, asupra celei executive, prin refuzul de a desemna persoanele propuse sa ocupe portofoliul de premier dar si pe cele de membrii ai guvernului, de a numi sau revoca in functii publice conform prevederilor legale, a dus la formarea opiniei in randul electoratului ca in zadar au acordat puterea PSD-ului daca nu stie ce sa faca cu ea, sau nu are capacitatea sa o faca. Pe aceeasi linie se inscrie si desemnarea in functiile executive cele mai importante, pe alte principii decat cele normale, a unor persoane incompetente, cu grave carente de instruire dar si in ceea ce priveste inteligenta, cultura generala, incapabile sa comunice atat cu subordonatii dar si cu mass-media, sau a unor persoane asupra carora planau acuzatii grave de coruptie prezentate in diverse moduri opiniei publice. Un impact profund negativ asupra capacitatii de organizare, de coordonare si de actiune ofensiva a partidului au avut si masurile de marginalizare a principalilor lideri si personalitati politice, devenite vizibile in spatiul public si din acest motiv incomode presedintelui formatiunii, dar si frictiunile interne amplificate artificial, unele chiar generate de catre adversarii din exterior, care au dus la plecari semnificative din partid. Chiar l-am avertizat in mai multe randuri, in mod public, prin postari pe retelele de socializare si nu numai, pe domnul Dragnea ca, daca va continua pe aceasta linie, isi va semna singur falimentul politic, si nu ma bucur ca am avut dreptate.
Deloc lipsita de importanta, a fost si cochetarea permanenta cu liderii Statului Paralel, a carui desfiintare o promisese ferm in campania electorala.
Una dintre marile erori ale conducerii PSD a fost si aceea de a considera ca masurile luate in plan social si nu numai, de fapt masuri foarte importante, unele fara precedent, vor acoperi pe cele prezentate anterior si vor mentine optiunea electoratului exprimata in 2016. Nu in ultimul rand trebuie mentionata si lipsa de preocupare in comunicarea cu partenerii externi, si in special cu Bruxelles-ul, si prezentarea corecta a modului in care evolueaza lucrurile in Romania sub guvernarwa PSD. Am putea continua cu multe exemple dar spatiul postarii ne obliga sa ne oprim aici, lasand la dispozitia celor interesati sa le completeze si dezvolte.
A doua categorie de factori se refera la cei care apartin de adversarii partidului, atat din interiorul dar mai ales din exteriorul tarii. Va imaginati ca aceste alegeri, campania de convingere a alegatorilor, au fost doar apanajul formatiunilor politice interne? Daca o faceti, va inselati! Lucrurile nu au stat deloc asa! Interesele majore ale puternicilor lumii, ma refer aici la structuri statale dar si la multinationale, inclusiv interesele decidentilor europeni fata de bogatiile si piata Romaniei, au generat o campanie puternica, nemaiintalnita, planificata in amanunt, derulata de catre acestia si aservitii lor din interior, impotriva PSD-ului, liderului acestuia, dar si a executivului actual. Prin masurile luate, imediat dupa instalarea guvernului social-democrat la Palatul Victoria, au fost afectate grav interesele acestora, care erau obisnuiti sa obtina profituri colosale si sa nu dea nimic la bugetul de stat. Majorarea etapizata a salariului minim pe economie, precum si cresterea salariilor bugetarilor cu mult peste nivelul celor din domeniul privat, a generat o crestere semnificativa a retributiilor de la nivelul de baza pana la cel de decizie, si implicit cresterea cheltuielilor multinationalelor cu forta de munca si scaderea deloc importanta a profiturilor lor din aceasta cauza. O noua lovitura li s-a dat atunci cand s-au gandit solutii noi de impozitare, prin care acestea sa nu mai poata evita plata taxelor la bugetul de stat. S-a continuat cu adoptarea Legii Offshore in varianta Dragnea, prin care se punea capat jafului in domeniul resurselor din Marea Neagra, dar si posibilitatii de a dispune de ele dupa bunul plac. Controalele declansate in ultima perioada si masurile luate impotriva celor care comercializeaza produse daunatoare sanatatii populatiei, ca si intentia adoptarii Legii dublului standard prin care se permitea doar comercializarea produselor care respecta sandardele impuse in tarile VEST-EUROPENE, dar si a Legii privind interzicerea exportului de masa lemnoasa neprelucrata, au determinat – si determina – multinationalelor (si nu numai), pierderi de zeci si sute de miliarde de euro. Dezvoltarea continua a economiei nationale, ajungand sub aspectul ritmului de crestere economica pe locul doi in Europa, investitiile in toate domeniile, inclusiv in agricultura care, prin masurile luate, indeosebi prin programul de sprijinire a agricultorilor romani, prin acordarea la timp si in totalitate a subventiilor, prin refacerea sistemului de irigatii pe mii de hectare, in urma carora tara noastra a ajuns deja pe primul loc in Europa la productia de cereale, devine din ce in ce mai competitiva, atat pe piata interna cat si pe cea externa, creand o concurenta deloc dorita de partenerii nostri externi si de firmele lor. De fapt, scopul celor care incearca sa ne domine in continuare este acela ca Romania sa stagneze, sa nu se dezvolte, sa fie doar o piata de desfacere pentru rebuturile lor, pe care si asa le vand la suprapret fata de produsele de calitate comercializate la ei. Din aceasta perspectiva interesele lor promovate si prin intermediul cozilor de topor din interior au ajuns in flagranta contradictie cu intentiile si programul promovat de PSD. De aici hotararea de a lupta cu toate fortele si mijloacele pentru daramarea PSD-ului si a guvernului sau. Au luat decizia sa sponsorizeze cu zeci de milioane de euro actiunile agresive impotriva acestora, sa sponsorizeze campaniile electorale ale formatiunilor politice favorabile, sa le asigure sprijinul logistic in campaniile promovate pe retelele de socializare, prin promovarea informatiilor false, nereale, la adresa social-democratilor, speculand si lipsa de preocupare a lor in acest domeniu, si castigand astfel lupta de influentare in masa a electoratului, de manipulare agresiva a aestuia, si de intoarcere a lui impotriva PSD, actiuni care vor continua pana la atingerea scopului final. In acest context amplu, si cu evidenta tenta de razboi informational, condamnarea lui Dragnea nu este deloc intamplatoare si ea a fost foarte bine gandita si aplicata. Asta trebuie sa dea de gandit actualilor lideri ai partidului, dar si celor care vor deveni in perspectiva lideri, pentru a lua masurile ce se impun.
Fara pretentia de a fi prezentat toate elementele care au generat dezastrul social-democratilor, inchei aici aceasta analiza, nu inainte de a le sugera sa se gandeasca bine daca mai raman la guvernare sau nu. Continuarea guvernarii sub atacurile dure ale lui Iohannis si formatiunilor de dreapta, atacuri fundamentate de aceasta data pe scorurile electorale obtinute, nu face sa duca decat la erodarea si mai accentuata a partidului cu singura finaliate: trecerea in opozitie pentru cel putin 4 ani. Ca sa se revigoreze partidul si sa recastige electoratul el trebuie sa treaca in opozitie, sa paraseasca pozitia de tinta si sa o ocupe pe aceea de tragator, sa-si aleaga o noua conducere care sa inspire incredere celor chemati la vot si sa-i atraga spre valorile social-democrate, cum trebuie sa aduca inapoi oamenii valorosi care au plecat din partid si care nu au intreprins masuri care sa-i lezeze interesele si multe altele…, precizeaza pe pagina sa de socializare fostul sef al SPP, Dumitru Iliescu. (Paul D.).
Articolul PSD, INTRE DEZASTRU SI REVIGORARE/CONDAMNARE POLITICA? apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.
Evenimente
LIDAS Cea mai mare și mai modernă fabrică de panificație și patiserie congelată în Europa. Ridicată la Tulcea
Liviu Șotre, CEO LIDAS, vorbește despre visul unui antreprenor tulcean, o fabrică de peste 100 de milioane de euro și curajul de a nu se opri. Este povestea omului din spatele pâinii pe care mulți dintre noi o mâncăm, chiar dacă nu știm cine o frământă.
Dincolo de antreprenorul care a creat la Tulcea cea mai mare și mai modernă fabrică de panificație și patiserie congelată, dincolo de tânărul de 42 de ani care a dus visul părinților la alt nivel, dincolo de studiile care l-au pregătit pentru orice drum în viață, oricât de sus, oricât de greu, oricât de neprevăzut și oricât de grele ar fi greutățile foarte mari pe care le ridici zilnic când construiești ceva cu adevărat măreț , dincolo de soțul și tatăl care vrea un oraș mai bun și mai dezvoltat pentru familia sa și pentru toată comunitatea în care s-a născut, Liviu Șotre este modelul antreprenorului român dispus să lupte.
Liviu Sotre vrea mai mult și mai bine pentru cei de lângă el, și pentru asta nu se dă înapoi de la muncă, de la sacrificii personale care pot schimba destine.
Ne-a arătat, în discuțiile la fabrica de la Cataloi, fața nevăzută a microeșecurilor care fac posibil succesul. A drumului greu și cu provocări neprevăzute, necesar pentru a-ți îndeplini visul, și, mai ales, cât de important este să te focusezi pe călătorie mai mult decât pe destinație.
La marginea Deltei Dunării, departe de marile centre industriale ale României, un om a ales să construiască poate cea mai modernă fabrică de panificație congelată din Europa. A crescut în brutăria familiei, a crezut în pâine și în oameni. Astăzi, LIDAS traversează cea mai dificilă perioadă din istoria sa, dar povestea e departe de a se fi terminat.
Citește un amplu interviu în NewsWeek.
Evenimente
Alergie vs. intoleranță alimentară: cum le deosebești corect
Știai că până la 1 din 5 persoane din Europa declară că are o reacție adversă la alimente, dar doar o parte dintre acestea sunt alergii reale? Creșterea numărului de persoane care elimină alimente din dietă fără un diagnostic confirmat reflectă o confuzie tot mai frecventă între alergia alimentară și intoleranță. Deși pot avea simptome similare, cele două condiții sunt fundamental diferite, atât ca mecanism, cât și ca impact asupra sănătății.
Diferența dintre alergie și intoleranță alimentară
Deși la prima vedere simptomele pot părea similare, alergia și intoleranța alimentară au mecanisme complet diferite.
Alergia alimentară este o reacție a sistemului imunitar. Organismul identifică greșit o proteină din aliment ca fiind periculoasă și declanșează un răspuns defensiv. Acest proces implică anticorpi, în special imunoglobulina E (IgE), care determină eliberarea de histamină și alți mediatori inflamatori. Atfel, apare o reacție rapidă și poate afecta simultan mai multe sisteme ale organismului.
În schimb, intoleranța alimentară nu implică sistemul imunitar. Ea este, de cele mai multe ori, rezultatul unei incapacități a organismului de a digera sau procesa corect anumite substanțe. Un exemplu clasic este intoleranța la lactoză, cauzată de deficitul enzimei lactază.
Această diferență explică de ce alergia este, în general, mai imprevizibilă și mai severă decât intoleranța.
Cum se manifestă alergia alimentară
Alergia alimentară poate apărea rapid, uneori în câteva minute după ingestie, și chiar la cantități foarte mici din alimentul respectiv.
Manifestările pot include:
- mâncărimi sau furnicături la nivelul gurii
- umflarea buzelor, feței sau gâtului
- erupții cutanate sau urticarie
- dificultăți de respirație
- greață, vărsături sau diaree
- amețeală sau scăderea tensiunii arteriale
În formele severe, reacția poate evolua către anafilaxie, o urgență medicală care necesită intervenție imediată.
Un element esențial este faptul că reacția apare de fiecare dată când organismul este expus la alergen, indiferent de cantitate.
Cum se manifestă intoleranța alimentară
Spre deosebire de alergie, intoleranța alimentară are o evoluție mai lentă și simptome predominant digestive.
Cele mai frecvente manifestări sunt:
- balonare
- crampe abdominale
- gaze intestinale
- diaree
- disconfort general după masă
Simptomele pot apărea la interval de câteva ore sau chiar până la 24–48 de ore după consum, ceea ce face identificarea alimentului responsabil mai dificilă.
Un aspect important este că intoleranța este adesea dependentă de doză. Multe persoane pot consuma cantități mici fără simptome semnificative.
De ce apare confuzia între alergie și intoleranța alimentară
Simptomele pot fi similare în unele cazuri, în special la nivel digestiv, ceea ce face diferențierea dificilă fără evaluare medicală.
Totodată, accesul rapid la informații online și tendința de autodiagnostic contribuie la etichetarea greșită a unor reacții drept „alergii”. Mulți pacienți elimină complet anumite alimente fără o confirmare medicală, ceea ce poate duce la dezechilibre nutriționale, mai ales la copii.
Există și situații în care simptomele sunt cauzate de alte afecțiuni, precum:
- sindromul de intestin iritabil
- intoleranța la histamină
- sensibilitatea la aditivi alimentari
- infecțiile digestive
Cum se pune diagnosticul corect
Diagnosticul nu ar trebui stabilit pe baza unei bănuieli sau a unui test interpretat izolat. Primul pas este istoricul clinic: ce aliment a fost consumat, în ce cantitate, cât de repede au apărut simptomele, ce manifestări au existat și dacă reacția s-a repetat.
În suspiciunea de alergie alimentară, medicul poate recomanda teste cutanate de tip prick, determinarea anticorpilor IgE specifici sau paneluri alergologice. Prezența IgE specifice indică sensibilizare, dar nu confirmă întotdeauna alergia clinică. Rezultatul trebuie interpretat împreună cu simptomele pacientului.
În unele situații pot fi utile testele de alergologie moleculară, investigațiile funcționale sau testele de provocare orală, realizate exclusiv în mediu medical controlat.
Pentru intoleranțe, abordarea poate include jurnal alimentar, dietă de eliminare și reintroducere controlată, teste pentru intoleranța la lactoză sau investigații specifice pentru boala celiacă ori alte afecțiuni digestive.
Ce rol are IgE în această diferențiere
Imunoglobulina E (IgE) este unul dintre cei mai importanți markeri utilizați în evaluarea reacțiilor alergice de tip imediat. În alergiile alimentare mediate imunologic, acest tip de anticorp este implicat direct în declanșarea răspunsului inflamator, prin activarea celulelor care eliberează histamină și alți mediatori chimici responsabili de simptomatologie.
În practica medicală, determinarea nivelului de IgE, fie total, fie specific pentru anumiți alergeni, reprezintă un instrument util în orientarea diagnosticului, mai ales în contextul unor simptome sugestive pentru o reacție alergică.
Astfel, testele rapide pentru determinarea IgE total, destinate utilizării profesionale, pot reprezenta un prim pas în evaluarea unui posibil teren alergic. De exemplu, testele dezvoltate de DDS Diagnostic sunt concepute pentru a oferi o evaluare rapidă, în punctul de îngrijire, facilitând trierea pacienților care necesită investigații alergologice suplimentare.
Este important de subliniat că aceste teste nu identifică alergenul responsabil și nu stabilesc un diagnostic de certitudine. Rolul lor este orientativ, contribuind la decizia medicală privind necesitatea unor analize mai detaliate, precum determinarea IgE specifice sau alte investigații alergologice.
Interpretarea rezultatelor trebuie realizată întotdeauna în context clinic, de către personal medical calificat, prin corelarea valorilor obținute cu istoricul pacientului și tabloul simptomatic.
Concluzie
Deși sunt frecvent confundate, alergia alimentară și intoleranța alimentară reprezintă două realități clinice diferite, cu mecanisme distincte și implicații importante asupra sănătății. În timp ce alergia implică un răspuns imun care poate evolua rapid și, uneori, sever, intoleranța este, în general, rezultatul unor mecanisme digestive sau metabolice și are un impact mai degrabă funcțional.
Evenimente
The Biggest Meeting Invasion 2: Pasiunea pentru motorsport rescrie regulile în Râmnicu Vâlcea
Sâmbătă, 25 aprilie, Râmnicu Vâlcea încetează să mai fie doar un punct pe hartă și devine epicentrul culturii auto din România. The Biggest Meeting Invasion 2 este mai mult decât un eveniment, este un manifest al comunității pasionate de fenomenul custom, un spațiu unde ingineria întâlnește arta și performanța se măsoară în bătăile inimii.
Mai mult decât un Show: Un stil de viață
Shopping City Râmnicu Vâlcea se pregătește să găzduiască o invazie spectaculoasă de mașini modificate, proiecte deosebite și peste 2000 de entuziaști care transformă metalul în emoție. Fiecare vehicul prezent este rezultatul a sute de ore de muncă, sacrificii personale și o atenție obsesivă la detalii.
La această ediție, nu vorbim doar despre cai putere, ci despre povestea din spatele a peste 250 de maşini de lux și despre dorința de a ieși din anonimat.
Program și Activități: Adrenalină până după miezul nopții
Începând cu ora 17:00, atmosfera va fi definită de vibrația motoarelor și strălucirea proiectoarelor. Participanții și vizitatorii se vor bucura de un program intens, conceput pentru a celebra cultura auto în toate formele sale.
• Competiții și probe tehnice: Provocări care vor testa limitele mașinilor și vor separa estetica de performanța pură.
• Showcase de mașini modificate: O expoziție a celor mai spectaculoase proiecte din regiune și nu numai.
• Interacțiune și comunitate: Un prilej de a lega prietenii noi și de a face schimb de experiențe cu oameni care împărtășesc aceleași valori.
• Show-uri dinamice: Momente menite să ridice publicul în picioare și să creeze amintiri memorabile.
Detalii Eveniment




The Biggest Meeting Invasion 2 este locul unde respectul între participanți primează, iar adrenalina se îmbină armonios cu distracția. Nu este zgomot; este simfonia unei comunități unite.
• Dată: 25 Aprilie
• Interval orar: 17:00 – 01:00
• Locație: Shopping City Râmnicu Vâlcea
Rămâi Conectat

Dacă simți că o mașină este mai mult decât un simplu mijloc de transport și dacă rezonezi cu sunetul unui motor bine reglat, locul tău este alături de noi.
Urmărește-ne pentru noutăți și înscrieri:
Instagram: @FamousRally | @Cars_international5
The Biggest Meeting Invasion 2 – Nu lăsa pe alții să-ți povestească. Vino să-l trăiești!
-
Uncategorizedacum 7 oreStudiu: Wegovy protejează masa musculară mai eficient decât Mounjaro
-
Uncategorizedacum 13 oreAXIS F2180-TE – Senzor termic discret ce monitorizează temperatura în patru zone diferite și trimite automat alerte
-
Uncategorizedacum 10 oreMet Gala 2026: Hairstyle-urile spectaculoase ale vedetelor, semnate Dyson Beauty
-
Featuredacum 6 oreHidroizolații terase noi și reparații membrane existente
-
Featuredacum 3 oreFestivalul Suflet de România: Peste 100 de producători și artizani locali, apreciați de 25.000 de participanți sosiți pe Domeniul Regal Săvârșin
-
Imobiliareacum o orăLansarea NorthBucharest.ro: AI, proprietăți finalizate și mii de locuințe într-un singur ecosistem digital




