Evenimente
De pe vremea PDL si a ministrului Funeriu, SRI are acces la datele persoanele ale elevilor/Alte doua protocoale pe ”securitatea nationala”
(PRELUARE INPOLITICS.RO):
Fără doar și poate, Ana Birchall este unul dintre cele mai neobișnuite personaje ale politicii post-decembriste, oscilînd incredibil între extreme, căzînd atunci cînd părea că are drum deschis spre stele și invers, ridicîndu-se la cote amețitoare cînd nimeni nu se mai aștepta. Parcursul acesta bizar în politică a dus la acumularea unor foarte mari semne de întrebare, după fapte incredibile petrecute fără a ajunge să capete vreodată explicații plauzibile. Pentru un cetățean de rînd nu ar reprezenta o problemă asta, dar cînd e vorba de omul care dă semne că vrea să reformeze Justiția pe mîna SUA, acele explicații ar cam trebui să vină. Și nu vin deloc.
Cariera Anei Birchall a îmbrăcat forme stranii din fragedă tinerețe. Atunci cînd, între 1991-1996, a ales să urmeze, după un examen formal, cursurile de Drept la o universitate privată abia înființată, ”Nicolae Titulescu”, care avea să primească autorizarea de funcționare abia în 1999 și acreditarea abia în 2001, prin OUG a guvernului.
CV-ul actual al ministrului e împănat cu masterate și doctorate în SUA și cu precizarea că e licențiată a Universității București, dar se sare peste micul amănunt că Birchall și-a susținut licența la universitate pentru simplu fapt că ”Nicolae Titulescu” nu avea dreptul de a acorda licențe doar cu o autorizație provizorie de funcționare.
Dincolo de asta, chiar e o performanță să treci de la o diplomă subțirică la un doctorat la Yale.
Nu o să comentăm cele două extrem de controversate filmulețe difuzate pe net, dintre care unul a scos-o de pe listele de deputăție, și care au devenit arme electorale în anul prezidențial 2009. Cel în care Birchall îi dă 5000 de dolari bani gheață lui Mircea Geoană nu a primit nici pînă azi o explicație solidă.
Nu vom pomeni nici ciudatul demers al lui Birchall de a anunța familia Alexandrei Măceșanu de decesul fiicei lor la o săptămînă de la declanșarea scandalului Caracal, deces care nu e clarificat nici acum.
Vom reaminti, însă, ceea ce am putea considera unul dintre cele mai misterioase evenimente post-decembriste implicînd un politician.
Povestea celebrului divorț al Anei Birchall, din 2008.
Un eveniment care a dus la primul conflict cu CSM al actualului ministru.
Pe scurt:
În luna mai 2008, presa primește informația că Ana Birchall a depus cerere de divorț de bogatul soț britanic la Judecătoria sectorului 1. Contactată, Birchall a dezmințit cu seninătate informația: nici pomeneală de așa ceva.
La insistențele ziariștilor, promite să rezolve misterul. O deplasare a ei la judecătorie face bomba să explodeze public: există o cerere a ei de divorț, depusă cu respectarea tuturor procedurilor de rigoare, cu prezentarea actelor originale și tot necesarul.
Birchall, pe atunci șefa Departamentului de Educație al PSD, își declară surpriza totală, precizînd, însă, că de pe cerere lipsește semnătura ei și că CNP-ul e greșit, ceea ce trimite cu gîndul la o lucrătură.
Imediat, Judecătoria sectorului 1 dezminte afirmațiile sale, menționînd că în dispută e doar o cifră din CNP care e un zero scris de mînă semănînd cu șase, și că cererea are semnătura Anei Birchall. O semnătură pe care doar o expertiză grafologică ar putea-o contesta.
Se menționează, de asemenea, că Birchall venise personal să depună cererea, prezentînd inclusiv certificatul de căsătorie în original.
Ana Birchall vine cu un nou scenariu, inexistent inițial: anume că certificatul de căsătorie, certificatul de naştere a copilului şi o copie a actului de identitate i-au fost pierdute la începutul săptămânii de o prietenă foarte bună, căreia i le dăduse pentru a-i întocmi un dosar pentru obţinerea unei indemnizaţii de creştere a copilului, de 35 de lei.
Birchall și soțul său, precizăm, erau și atunci, ca și acum, milionari în dolari, dar doreau o indemnizație de 35 de lei de la stat.
Scandalul monstru a ajuns la CSM care, în urma verificărilor, nu a găsit niciun indiciu care să arate că acuzaţiile formulate de Ana Birchall – în sensul depunerii cererii de desfacere a căsătoriei de către o altă persoană, care s-ar fi legitimat cu datele de identificare ale acesteia şi ar fi prezentat şi înscrisuri doveditoare în susţinerea acţiunii – ar fi justificate.
„În urma verificărilor efectuate s-a constatat că prevederile legale menţionate au fost respectate de către judecătorul de serviciu la primirea cererii de desfacere a căsătoriei. Astfel, persoana care a depus cererea de divorţ a fost legitimată de către judecătorul de serviciu, fiind consemnate, pe rezoluţia de primire a cererii, numele şi prenumele, în speţă Ana Birchall, şi datele de identificare ale acesteia, respectiv seria şi numărul actului de identitate, codul numeric personal, persoana semnând pentru luarea la cunoştinţă a primului termen de judecată”, se arăta în nota Inspecţiei CSM.
De asemenea, CSM mai consideră că persoana care a venit la instanţă a prezentat originalul cărţii de identitate şi al certificatului de căsătorie, „existând o aparenţă de identitate între datele de identificare şi persoana care s-a prezentat la judecătorul de serviciu”. Aceşti factori obiectivi „au fost de natură să înlăture orice dubii cu privire la calitatea persoanei care a depus cererea de divorţ”, se mai arată în nota Inspecţiei CSM.
Mai mult, discuţiile privind domiciliul comun al familiei Birchall purtate de judecătorul de serviciu cu persoana respectivă susţineau ipoteza că aceasta era Ana Birchall, potrivit inspectorilor CSM.
Actulul ministru a primit vestea cu furie: „Nu am văzut raportul CSM. Am aflat de existenţa acestei anchete interne dispusă de CSM de pe o ştire dată de Mediafx, marţi, şi mi se pare curios şi de condamnat modul unic de acţiune al CSM, care a înţeles să dispună o anchetă internă fără să îmi ceară şi mie punctul de vedere, într-o problemă personală”, a comentat ea.
În viziunea ministrului de azi, acuzarea judecătorilor de complicitate la un fals era ”o problemă personală”.
„Este deja o aberaţie, oricât de furioasă aş fi, de nedreptăţită mă simt, eu acţionez şi îmi apăr copilul şi familia ca să nu fie târâţi într-un scandal nemeritat. Personal mi-am pierdut încrederea că justiţia română poate să acţioneze, e de neînţeles maniera în care a acţionat CSM”, a mai spus ea.
„Soţul meu este decis să solicite sprijinul Ambasadei Marei Britanii la Bucureşti, pentru că este clar că este o campanie de denigrare a numelui meu şi de hărţuire. Deşi aveam anumite instrumente să continui, inclusiv plângeri penale, nu am vrut pentru ca numele familiei mele să fie târât într-un scandal”, a adăugat Birchall.
Replica CSM nu a întîrziat: „Potrivit legii, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) are dreptul şi obligaţia de a se sesiza şi din oficiu împotriva oricărui act care ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea judecătorilor şi al procurorilor ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea”, se arăta într-un comunicat al instuției.
Pe toată durata scandalului, Birchall a susținut că povestea urmărește discreditarea sa politică și că nu se va lăsa pînă nu va lămuri pînă la capăt povestea.
Care poveste s-a încheiat prin retragerea cererii sale de divorț și prin invitarea membrilor CSM ca, pe 5 noiembrie, cînd ea şi soţul său făceau 10 ani de căsnicie, să sărbătorescă alături de ei evenimentul.
Nu a existat nicio expertiză grafologice a semnăturii de pe cererea de divorț și nici vreo sesizare a ambasadei britanice.
Nici pînă azi Ana Birchall nu a furnizat ”adevărul” despre divorțul ei, rămînînd în picioare concluzia oficială și nemiloasă a CSM, conform căreia politicianul a depus cererea de divorț, iar apoi a mințit presa, autoritățile și marele public că nu a făcut-o.
Și totuși, fondul scandalului și acuzațiile formulate au fost nu o picanterie, ci o chestiune de o gravitate extremă, implicînd politicul și justiția, în egală măsură.
În cursul zilei de ieri, Ana Birchall a avut al doilea mare meci cu CSM.
Unul în care a refuzat, efectiv, să spună clar dacă a primit sau nu o foaie de parcurs de la ministrul american al Justiției.
Ca mulți alți politicieni, deja, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, e îndreptățit să reacționeze tăios:
”Dna. Birchall trebuie să ofere urgent explicații publice legate de sursa deciziilor sale, pentru că românii au dreptul să știe dacă mai sunt, încă, o națiune liberă și suverană, ori au ajuns să fie guvernați de norme impuse din străinătate, peste capul lor” a scris el pe Facebook.
Tăriceanu uită un ”mic” element crucial: Ana Birchall a devenit o adevărată specialistă în produce scandaluri pe care nu le explică niciodată pînă la capăt.
Evenimente
Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate
Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică – aduce în prim-plan mecanismele subtile din spatele echilibrului politic și financiar al țării. O analiză atentă a contextului arată că, dincolo de bilanțul dificil al executivului, factorul determinant pentru încrederea piețelor internaționale a fost garanția instituțională și credibilitatea personală oferite de la Palatul Cotroceni.
Un sprijin politic dus până în ultimul moment
Comportamentul public al președintelui Nicușor Dan după prezentarea evaluării Fitch ilustrează o strategie de protejare a stabilității naționale. Deși raportul agenției putea fi interpretat și speculat politic ca un eșec al executivului, președintele a ales o abordare temperată, evitând să adauge tensiune peste o situație deja fragilă.
Acest gest confirmă o realitate politică importantă: susținerea acordată Guvernului Bolojan și partidelor din coaliție a fost fermă și necondiționată până în ceasul al 13-lea, inclusiv după încheierea mandatului. Prin refuzul de a escalada verbal situația, președintele a oferit o dovadă clară de toleranță și sprijin față de stabilitatea guvernamentală, prioritizând interesul general în detrimentul reglărilor de conturi politice.
Miza din spatele cifrelor și dinamica negocierilor cu Fitch
Contextul financiar pe care s-a sprijinit decizia agenției este unul extrem de complex. Evaluarea inițială a experților Fitch arăta spre o retrogradare iminentă a ratingului suveran, decizie justificată de tabloul economic dificil: presiunile inflaționiste care au afectat puterea de cumpărare, deciziile de înghețare a salariilor și pensiilor și riscul persistent de a fi încadrați la categoria de risc major (junk).
În ciuda acestor vulnerabilități și a presiunii uriașe pe finanțele publice, autoritățile române au reușit să evite scenariul negativ. Întrebarea esențială este cum a fost posibil acest lucru, în condițiile în care datele economice brute erau deja cunoscute de piețe.
Răspunsul nu a stat în prezentarea unor indicatori noi, ci în garanțiile de conduită fiscală. În timp ce autoritatea altor actori politici s-a erodat considerabil pe parcursul mandatului, Nicușor Dan a rămas interlocutorul strategic în care partenerii externi au avut încredere totală.
Presedinția ca garant al disciplinei bugetare
Miezul deciziei agenției Fitch se regăsește în angajamentul ferm comunicat de președinte: indiferent de fluctuațiile politice, de negocierile dintre PSD, PNL și celelalte partide sau de componența viitorului guvern, linia de sobrietate bugetară va fi menținută sub stricta sa supraveghere.
Garanția oferită piețelor financiare s-a bazat pe câteva puncte cheie:
- Continuitatea reformelor: Asigurarea că disciplina fiscală nu va depinde de configurația politică de la Palatul Victoria.
- Rigurozitatea legii bugetului: Angajamentul că viitorul buget va fi construit pe baze solide și reale, eliminând riscul derapajelor financiare din anii precedenți.
- Autoritatea instituțională: Poziționarea președintelui ca ancoră de stabilitate capabilă să impună limite clare în gestionarea banului public.
Un răgaz crucial pentru economia națională
Obținerea acestei reevaluări oferă României o gură de aer absolut necesară pentru recalibrarea politicilor economice. În timp ce bilanțul guvernamental a lăsat în urmă vulnerabilități vizibile, intervenția și credibilitatea președintelui Nicușor Dan au fost elementele care au înclinat balanța, împiedicând retrogradarea financiară și menținând țara pe o trasă de stabilitate.
Evenimente
România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important
România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un scenariu care ar fi avut consecințe importante asupra costurilor de finanțare ale statului, încrederii investitorilor și economiei în ansamblu. Decizia vine însă într-un context extrem de dificil, iar raportul agenției arată că marja de siguranță a fost una redusă.
În spatele acestui rezultat s-a aflat un efort susținut al Ministerului Finanțelor, coordonat de ministrul Alexandru Nazare, împreună cu echipa instituției și în strânsă colaborare cu Banca Națională a României. Până în ultimele momente înaintea evaluării, autoritățile au prezentat agenției de rating date economice actualizate și argumente tehnice privind evoluția finanțelor publice și măsurile adoptate pentru consolidarea fiscală.
Potrivit informațiilor prezentate, România a venit în fața Fitch cu o serie de indicatori care arată o îmbunătățire a situației bugetare. Deficitul cash s-a redus la 42 de miliarde de lei în primul semestru al anului, comparativ cu 70 de miliarde de lei în aceeași perioadă din 2025, iar agenția estimează pentru acest an un deficit de 5,9% din PIB, sub pragul de 6%.
Un alt element important în analiza Fitch îl reprezintă apartenența României la Uniunea Europeană și accesul la fondurile europene, inclusiv cele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În acest context, adoptarea proiectelor legislative necesare pentru continuarea finanțărilor europene a transmis un semnal pozitiv către piețele internaționale.
Ministerul Finanțelor a avut un rol esențial în coordonarea dialogului tehnic cu agenția de rating și în prezentarea măsurilor prin care România urmărește reducerea deficitului și menținerea stabilității financiare. Activitatea instituției, condusă de Alexandru Nazare, a contribuit la consolidarea argumentelor economice care au stat la baza deciziei Fitch de a menține România în categoria recomandată investițiilor.
Cu toate acestea, raportul agenției transmite și un avertisment clar. Fitch arată că principalul risc pentru perioada următoare nu îl reprezintă lipsa argumentelor economice, ci posibilitatea apariției unor blocaje politice care ar întârzia reformele și implementarea angajamentelor asumate prin PNRR. Stabilitatea guvernamentală și continuitatea politicilor fiscal-bugetare rămân criterii esențiale în evaluarea credibilității României.
În perioada următoare, atenția se mută asupra evaluării realizate de Moody’s, care menține în prezent România la ultima treaptă recomandată investițiilor, cu perspectivă negativă. Și această agenție urmărește îndeaproape evoluția finanțelor publice, stabilitatea instituțională și capacitatea autorităților de a implementa reformele asumate.
Menținerea ratingului Fitch oferă României un răgaz important, însă nu elimină provocările următoarelor luni. Pentru păstrarea încrederii investitorilor și protejarea costurilor de finanțare, autoritățile vor trebui să demonstreze că procesul de consolidare fiscală continuă, iar reformele promise sunt puse în aplicare.
În acest context, rezultatul obținut reprezintă atât o confirmare a eforturilor tehnice depuse de Ministerul Finanțelor, sub coordonarea ministrului Alexandru Nazare, cât și un semnal că piețele internaționale așteaptă consecvență și stabilitate din partea României.
Evenimente
Cum poate contribui testul poligraf la reabilitarea imaginii unei persoane
Într-o lume în care informațiile circulă rapid, iar acuzațiile pot afecta în doar câteva momente reputația unei persoane, nevoia de a demonstra că spui adevărul devine din ce în ce mai importantă. Fie că este vorba despre un conflict la locul de muncă, o suspiciune într-o relație personală, o investigație internă sau o situație juridică, simpla afirmație „sunt nevinovat” nu este întotdeauna suficientă pentru a convinge.
În astfel de situații, testul poligraf poate reprezenta un instrument obiectiv de evaluare a sincerității declarațiilor unei persoane. Deși nu înlocuiește anchetele, probele materiale sau deciziile instanțelor, examinarea poligraf este utilizată în numeroase contexte pentru verificarea informațiilor și clarificarea unor suspiciuni. Tocmai de aceea, multe persoane aleg să solicite voluntar o testare, dorind să ofere un argument suplimentar în susținerea propriei versiuni a faptelor.
Atunci când este efectuat de specialiști cu experiență, folosind metodologii validate și întrebări formulate corespunzător, testul poligraf poate contribui la creșterea gradului de încredere în declarațiile persoanei examinate și poate deveni un sprijin important în procesul de clarificare a unei situații dificile.
Când suspiciunile afectează reputația
Există numeroase situații în care o persoană ajunge să fie suspectată fără să existe dovezi clare împotriva sa. O dispariție de bunuri într-o companie, o acuzație lansată într-un conflict personal, o neînțelegere între colegi sau o informație transmisă eronat pot avea consecințe serioase asupra imaginii și credibilității unei persoane.
Din păcate, chiar și atunci când acuzațiile se dovedesc ulterior nefondate, efectele asupra reputației pot persista. Încrederea colegilor, a angajatorului sau chiar a membrilor familiei poate fi afectată, iar procesul de recâștigare a acesteia poate fi dificil.
În astfel de împrejurări, unele persoane aleg în mod voluntar să efectueze un test poligraf pentru a susține veridicitatea declarațiilor lor. Examinarea nu stabilește vinovăția sau nevinovăția din punct de vedere juridic, însă poate constitui un element suplimentar de evaluare și poate contribui la clarificarea circumstanțelor în care au apărut suspiciunile.
Pentru multe persoane, această abordare reprezintă o modalitate de a demonstra disponibilitatea de a coopera și de a răspunde transparent întrebărilor legate de situația investigată.
Obiectivitatea reacțiilor fiziologice
Unul dintre cele mai importante avantaje ale testului poligraf este faptul că evaluarea se bazează pe monitorizarea unor reacții fiziologice involuntare, precum ritmul cardiac, respirația, tensiunea arterială și modificările conductanței electrice a pielii.
În cadrul examinării, specialistul formulează întrebări relevante pentru situația investigată și analizează răspunsurile împreună cu reacțiile fiziologice înregistrate. Interpretarea rezultatelor este realizată în baza unor metode și protocoale specifice, de către examinatori instruiți în acest domeniu.
Spre deosebire de opiniile personale sau de impresiile subiective, examinarea poligraf urmărește indicatori fiziologici măsurabili, ceea ce oferă un grad suplimentar de obiectivitate în procesul de evaluare. Din acest motiv, testul este utilizat în numeroase contexte, inclusiv în investigații interne, procese de selecție pentru anumite funcții sensibile sau verificarea unor declarații în cadrul unor anchete.
Este important de înțeles că rezultatul unui test poligraf trebuie interpretat în contextul întregii situații și al celorlalte informații disponibile. Tocmai această abordare echilibrată îi conferă valoare ca instrument complementar de verificare.
Un pas spre recâștigarea încrederii
Pentru persoanele care au fost acuzate pe nedrept, procesul de recâștigare a încrederii poate fi dificil și de durată. În multe cazuri, simpla dorință de a efectua un test poligraf transmite un mesaj important despre disponibilitatea de a clarifica situația într-un mod transparent.
După finalizarea examinării, specialistul întocmește un raport oficial care reflectă concluziile evaluării. Acest document poate fi prezentat, atunci când este necesar și permis de context, angajatorului, avocatului sau altor persoane implicate în soluționarea cazului.
Pentru numeroși oameni, un astfel de raport reprezintă un element care contribuie la reconstruirea credibilității și la reducerea suspiciunilor. Deși nu înlocuiește alte probe și nu stabilește singur adevărul juridic, el poate avea un rol important în susținerea unei declarații și în facilitarea dialogului dintre părțile implicate.
Mai presus de toate, testul poligraf oferă persoanei examinate oportunitatea de a-și susține poziția printr-o procedură profesionistă, confidențială și bazată pe o metodologie consacrată.
Concluzie
Atunci când reputația este pusă sub semnul întrebării, orice mijloc obiectiv de verificare poate avea o valoare importantă. Testul poligraf nu înlocuiește investigațiile sau probele materiale, însă poate reprezenta un instrument complementar util pentru evaluarea sincerității declarațiilor și pentru clarificarea unor situații în care există suspiciuni sau acuzații contestate.
Realizată în condiții profesionale, de către examinatori specializați și cu respectarea standardelor de confidențialitate, examinarea poligraf poate contribui la consolidarea încrederii și la susținerea unei persoane care dorește să își prezinte punctul de vedere într-un mod cât mai obiectiv.
Pentru cei care au nevoie de o testare poligraf, fie în contextul unei investigații, al unui litigiu, al unei verificări voluntare sau pur și simplu pentru a-și susține credibilitatea într-o situație delicată, Best-Polygraph oferă servicii profesionale și confidențiale de testare poligraf. Cu experiență în domeniu și o abordare bazată pe obiectivitate, seriozitate și respectarea standardelor profesionale, echipa Best-Polygraph este pregătită să ofere evaluări adaptate fiecărui caz și să sprijine persoanele care își doresc o verificare realizată în condiții de maximă rigurozitate și discreție.




