Coronavirusul care a înnebunit recent lumea are o stranie mutație socială, din pură coincidență. Este foarte politic. Și se naturalizează politic în funcție de regiune.

În Coreea de sud sunt alegeri în două luni, măsurile de urgență sunt legate inevitabil de campania electorală. În Iran au fost deja alegeri și s-a înregistrat cea mai slabă prezență în ultimii 50 de ani, asta și din cauza alertei de coronavirus, și din cauza unui regim care a descurajat cât a putut orice tendință reformatoare. Trump a bagatelizat amenințarea, spunând că e totul sub control, dar a livrat totul împreună cu atacuri politice la adresa adversarilor și multă la laudă de sine în legătura cu vizita din India (unde, apropo, au loc atacuri groaznice ale naționaliștilor la adresa musulmanilor, știre care tot confirmă tendințele extremiste ale dreptei naționaliste indiene, tendință subestimată de mai toată lumea în presa vestică).

Efectele pe burse erau de anticipat, la mijloc fiind producătorul-șef al lumii, China, care e  și o piață pentru alți exportatori campioni (Germania). Dincolo de efectele imediate există însă accentuarea unor tendințe protecționiste preexistente. După explozia virusului, toată lumea visează la bariere, stări de urgență, control întărit, singurul spațiu de deschidere și cooperare pare să rămână rețeaua științifică, felul în care au colaborat savanții în depistarea unui antidot fiind se pare mai prompt și mai eficient decât oricând.

În România, lipirea de politică a coronavirusului a venit implacabil pe 26 februarie. La orele 19, președintele Iohannis a anunțat propunerea de premier, pe Florin Cîțu. După 3 ore, autoritățile anunțau deja redacțiile că va exista o conferință de presă în care urma să se anunțe primul caz de coronavirus în România. (Poate n-ar fi lipsit de semnificații să avem exact ora cu emiterea rezultatului testării, ca să eliminăm scenariile că în acest joc al hazardului ar fi putut exista intervenție premeditată).

Așadar, Iohannis anunța că vrea să prelunegască nesfîrșita scenetă cu anticipatele, anunțînd unul dintre numele absolut interzise pe lista opoziției. Ce s-a întâmplat după anunțul cu primul îmbolnăvit de coronavirus?

S-a umplut un pahar în care se tot strâng lucruri de ani de zile. Niciodată agenda politică n-a părut mai goală de sens, mai îndepărtată de agenda cetățenească. Politica Iohannis, dar și agenda generală a partidelor noastre (din ce în ce mai intimidate de puterea acumulată în jurul Cotrocenilor) a transmis mesajul suprem: noi cu ale noastre, voi cu ale voastre.

Am avut o campanie electorală prezidențială făcută după aceeași strategie, strategia lui „nu comunicăm nimic, nu spunem nimic”. IOhannis s-a închis într-o bulă cu un „muie psd perpetuu”. Dar cam atât. A reușit să nu comunice nimic în 2019 și a fost ales cu un procent zdrobitor. Deci merge. Au învățat lecția corporatistă principală. Cel mai bine e să supracomunici nimicul, să ascunzi absolut tot, să fii în control. Doar printr-un accident a ieșit un scandal dintr-o privatizare a sănătății pe o mare bucată, făcută repede, pe ascuns, fără dezbatere. Or, fix lucrurile astea ar fi trebuit discutate. La fel la locale, multă gargară, dar niciun pic de viziune despre cum dracului ne vedem comunitățile – avem mii de agarici care repeat trei poezii, toate la fel aproape, indifferent de partid.

De aia ajunge Covid-ul politic. Pentru că arată brutal că grijile cotidiene nu mai au absolut nimic în comun cu grijile puternicilor zilei. O astfel de irelevanță poate crea cutremure.