Connect with us

Evenimente

Bogdan Neacșu, CEC Bank: „Nu poţi să finanţezi doar acolo unde clientul are contracte din abundenţă.” Cum poate interveni statul în economie

Publicat

pe

Deși România trece, în prezent, printr-o criză sanitară și economică fără precedent, sistemul bancar a dat dovadă de responsabilitate și promptitudine, asigurând operativitatea şi continuitatea activităţii, și a oferit soluţiile necesare clienţilor aflaţi în perioade dificile în ceea ce privește gestionarea datoriilor, spune Bogdan Neacşu, director general şi preşedinte al Comitetului de Direcţie al CEC Bank.

Bogdan Neacşu apreciază că, în contextul pandemiei de COVID-19, atât statul, cât şi băncile trebuie să finanţeze sectoarele vitale ale economiei, cum ar fi agricultura, industria alimentară, construcţiile, sănătatea şi energia, pentru a se dezvolta în continuare, dar și industria HoReCa, pentru a se repune pe picioare rapid. În plus, spune Neacșu, și afacerile mici și mijlocii, dar și cele mari, ar trebui să fie sprijinite.

În opinia sa, prima etapă a contextului de criză a fost depăşită deja, iar acum, reprezentanţii sistemului bancar doresc să participe efectiv la relansarea, regândirea şi revenirea economiei naţionale şi a clienţilor băncilor. 

„Ne axăm pe operaţionalizarea programelor menite să ajute întreprinderile mici şi mijlocii şi persoanele fizice, pentru a corecta din scăderea economică cu care ne confruntăm. Ce va urma este foarte greu de spus sau de estimat. Avem câteva oportunităţi şi trebuie să folosim resursele pe care le avem la dispoziţie cu mare chibzuinţă pentru a ajuta real economia românească. Ceea ce cred eu că este oportun pentru noi toţi este să definim acele câteva sectoare care pot fi realmente un motor de creştere economică în această perioadă. Agricultura, construcţiile, energia, sistemul medical cu infrastructura aferentă pot fi oportunităţi în care să investim noi, băncile, statul, dar şi antreprenorii pot să îşi asume proiecte în acest domeniu şi să ne ajute o perioadă de timp, pe termen mediu sau lung, pentru a relansa economia naţională”, spune Bogdan Neacșu.

Un factor extrem de important în următoarea perioadă, atrage atenția directorul general şi preşedinte al Comitetului de Direcţie al CEC Bank, va fi mobilizarea tuturor celor din autorităţile publice, din sistemul bancar şi din mediul de afaceri, care trebuie să conlucreze la soluţiile, proiectele şi sectoarele de activitate care au nevoie de sprijin, în aceste momente.

„Nu ne dorim să finanţăm doar segmentele câştigătoare, ci şi segmentele afectate semnificativ de pandemie. Nu poţi să finanţezi doar acolo unde clientul are contracte din abundenţă, trebuie să finanţăm şi clienţii afectaţi, cu atât mai mult că suntem banca statului român. Trebuie să înţelegem acest rol şi să vedem cum ne poziţionăm, pentru că statul poate să intervină în economie prin politica fiscală şi prin dirijarea lichidităţilor către sectoarele deficitare”, a explicat Bogdan Neacşu, în cadrul video­conferinţei ZF IMM 2020: IMM-urile, în faţa celei mai mari încercări din ultimele trei decenii.

Programe lansate de CEC Bank în perioada COVID-19

CEC Bank lansează o ofertă de credit ipotecar pentru salariații din spitalele care luptă împotriva COVID-19

CEC Bank completeaza oferta de credite destinata salariatilor institutiilor medicale care lupta impotriva COVID-19 cu credite pentru locuinte mai avantajoase decat cele prin „Prima Casa”: dobanda la lei de 4,19% anual (IRCC + marja anuala de doar 1,75 pp) si comision de administrare de 0,15% anual.

Oferta se adreseaza salariatilor din spitalele care lupta impotriva COVID-19 (spitale de asistenta pentru cei bolnavi si spitale suport), conform Ordinului Ministrului Sanatatii 623/2020 cu modificarile ulterioare.

CEC Bank poate acorda credite de aproximativ 2 miliarde de lei prin programul IMM Invest

„CEC Bank este unul dintre principalii finantatori din economia Romaniei. Cu un portofoliu de peste 12.000 de companii care au apelat la finantari CEC Bank si sold al creditelor pe acest segment de peste 12 miliarde de lei, CEC Bank nu este doar o banca de economii, ci un partener de incredere al companiilor. Suntem aici pentru a sprijini repornirea economiei si pentru a incuraja dezvoltarea companiilor cu potential de crestere”, a declarat Bogdan Neacsu, presedinte – director general al CEC Bank.

Prin programul IMM Invest, IMM-urile, indiferent de categoria acestora, pot accesa finantari pentru activitatea curenta si pentru investitii in conditii avantajoase. Fiecare beneficiar poate cumula finantari garantate de stat (credite de investitii si capital de lucru) in limita plafonului de 10 milioane de lei.

Pana la sfarsitul anului, dobanda este subventionata de stat, iar comisionul de risc si comisionul de administrare sunt subventionate pe intreaga durata de derulare a finantarii. De asemenea, nu se percep comisioane de rambursare anticipata.

CEC Bank emite gratuit carduri pensionarilor din portofoliul Băncii și le trimite gratuit acasă, prin intermediul Poștei Române

In plus, Banca va permite incasarea pensiilor in numerar, la domiciliu, pentru clientii CEC Bank din comunele si orasele mici, unde nu exista unitati sau ATM-uri CEC Bank sau in cazul celor care nu se pot deplasa.

De asemenea, pana la sfarsitul acestui an, banca nu va percepe comisioane de administrare lunare pentru aceste carduri.

Cine este Bogdan Constantin Neacșu, directorul general şi preşedintele Comitetului de Direcţie al CEC Bank

Cu o experienta profesionala semnificativa, de peste 16 ani in domeniul financiar-bancar, Bogdan Constantin Neacsu s-a alaturat Comitetului de Directie al CEC Bank, in calitate de Director – Prim-Vicepresedinte, la data de 7 ianuarie 2019. Incepand cu data de 24 octombrie 2019, ocupa functia de Director general – Presedinte al Comitetului de Directie al Bancii.

In anul 2017, Bogdan Neacsu a detinut functiile de Vicepresedinte, membru al conducerii executive si chief risk officer (CRO) in cadrul Patria Bank Romania.

Intre august 2015 si martie 2017, a facut parte din managementul executiv al Garanti Bank Romania, pe functiile de CRO si director general adjunct.

In perioadele iulie 2006 – septembrie 2007 si octombrie 2009 – iulie 2015, si-a construit cariera bancara in Volksbank Romania, ocupand pozitii de top management si coordonare: Vicepresedinte, CRO, coordonator Sistem de Control  Intern, director – Directia de Administrare  a Riscurilor, director – Directia Risc Strategic si Basel II, ofiter de risc senior.

Experienta bancara include si colaborarea cu BRD-GSG (2007-2009), pe pozitia de project manager Basel II in cadrul Directiei Control Central al Riscului si BNR (2004-2006), Directia Reglementare si Autorizare – Serviciul Reglementare Prudentiala Bancara.

Anterior domeniului bancar, Bogdan Neacsu a activat in zona de consultanta fiscala si de afaceri.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Publicat

pe

De

Nicușor Dan

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică – aduce în prim-plan mecanismele subtile din spatele echilibrului politic și financiar al țării. O analiză atentă a contextului arată că, dincolo de bilanțul dificil al executivului, factorul determinant pentru încrederea piețelor internaționale a fost garanția instituțională și credibilitatea personală oferite de la Palatul Cotroceni.

Un sprijin politic dus până în ultimul moment

Comportamentul public al președintelui Nicușor Dan după prezentarea evaluării Fitch ilustrează o strategie de protejare a stabilității naționale. Deși raportul agenției putea fi interpretat și speculat politic ca un eșec al executivului, președintele a ales o abordare temperată, evitând să adauge tensiune peste o situație deja fragilă.

Acest gest confirmă o realitate politică importantă: susținerea acordată Guvernului Bolojan și partidelor din coaliție a fost fermă și necondiționată până în ceasul al 13-lea, inclusiv după încheierea mandatului. Prin refuzul de a escalada verbal situația, președintele a oferit o dovadă clară de toleranță și sprijin față de stabilitatea guvernamentală, prioritizând interesul general în detrimentul reglărilor de conturi politice.

Miza din spatele cifrelor și dinamica negocierilor cu Fitch

Contextul financiar pe care s-a sprijinit decizia agenției este unul extrem de complex. Evaluarea inițială a experților Fitch arăta spre o retrogradare iminentă a ratingului suveran, decizie justificată de tabloul economic dificil: presiunile inflaționiste care au afectat puterea de cumpărare, deciziile de înghețare a salariilor și pensiilor și riscul persistent de a fi încadrați la categoria de risc major (junk).

În ciuda acestor vulnerabilități și a presiunii uriașe pe finanțele publice, autoritățile române au reușit să evite scenariul negativ. Întrebarea esențială este cum a fost posibil acest lucru, în condițiile în care datele economice brute erau deja cunoscute de piețe.

Răspunsul nu a stat în prezentarea unor indicatori noi, ci în garanțiile de conduită fiscală. În timp ce autoritatea altor actori politici s-a erodat considerabil pe parcursul mandatului, Nicușor Dan a rămas interlocutorul strategic în care partenerii externi au avut încredere totală.

Presedinția ca garant al disciplinei bugetare

Miezul deciziei agenției Fitch se regăsește în angajamentul ferm comunicat de președinte: indiferent de fluctuațiile politice, de negocierile dintre PSD, PNL și celelalte partide sau de componența viitorului guvern, linia de sobrietate bugetară va fi menținută sub stricta sa supraveghere.

Garanția oferită piețelor financiare s-a bazat pe câteva puncte cheie:

  • Continuitatea reformelor: Asigurarea că disciplina fiscală nu va depinde de configurația politică de la Palatul Victoria.
  • Rigurozitatea legii bugetului: Angajamentul că viitorul buget va fi construit pe baze solide și reale, eliminând riscul derapajelor financiare din anii precedenți.
  • Autoritatea instituțională: Poziționarea președintelui ca ancoră de stabilitate capabilă să impună limite clare în gestionarea banului public.

Un răgaz crucial pentru economia națională

Obținerea acestei reevaluări oferă României o gură de aer absolut necesară pentru recalibrarea politicilor economice. În timp ce bilanțul guvernamental a lăsat în urmă vulnerabilități vizibile, intervenția și credibilitatea președintelui Nicușor Dan au fost elementele care au înclinat balanța, împiedicând retrogradarea financiară și menținând țara pe o trasă de stabilitate.

Citeste in continuare

Evenimente

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

Publicat

pe

De

Alexandru Nazare

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un scenariu care ar fi avut consecințe importante asupra costurilor de finanțare ale statului, încrederii investitorilor și economiei în ansamblu. Decizia vine însă într-un context extrem de dificil, iar raportul agenției arată că marja de siguranță a fost una redusă.

În spatele acestui rezultat s-a aflat un efort susținut al Ministerului Finanțelor, coordonat de ministrul Alexandru Nazare, împreună cu echipa instituției și în strânsă colaborare cu Banca Națională a României. Până în ultimele momente înaintea evaluării, autoritățile au prezentat agenției de rating date economice actualizate și argumente tehnice privind evoluția finanțelor publice și măsurile adoptate pentru consolidarea fiscală.

Potrivit informațiilor prezentate, România a venit în fața Fitch cu o serie de indicatori care arată o îmbunătățire a situației bugetare. Deficitul cash s-a redus la 42 de miliarde de lei în primul semestru al anului, comparativ cu 70 de miliarde de lei în aceeași perioadă din 2025, iar agenția estimează pentru acest an un deficit de 5,9% din PIB, sub pragul de 6%.

Un alt element important în analiza Fitch îl reprezintă apartenența României la Uniunea Europeană și accesul la fondurile europene, inclusiv cele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În acest context, adoptarea proiectelor legislative necesare pentru continuarea finanțărilor europene a transmis un semnal pozitiv către piețele internaționale.

Ministerul Finanțelor a avut un rol esențial în coordonarea dialogului tehnic cu agenția de rating și în prezentarea măsurilor prin care România urmărește reducerea deficitului și menținerea stabilității financiare. Activitatea instituției, condusă de Alexandru Nazare, a contribuit la consolidarea argumentelor economice care au stat la baza deciziei Fitch de a menține România în categoria recomandată investițiilor.

Cu toate acestea, raportul agenției transmite și un avertisment clar. Fitch arată că principalul risc pentru perioada următoare nu îl reprezintă lipsa argumentelor economice, ci posibilitatea apariției unor blocaje politice care ar întârzia reformele și implementarea angajamentelor asumate prin PNRR. Stabilitatea guvernamentală și continuitatea politicilor fiscal-bugetare rămân criterii esențiale în evaluarea credibilității României.

În perioada următoare, atenția se mută asupra evaluării realizate de Moody’s, care menține în prezent România la ultima treaptă recomandată investițiilor, cu perspectivă negativă. Și această agenție urmărește îndeaproape evoluția finanțelor publice, stabilitatea instituțională și capacitatea autorităților de a implementa reformele asumate.

Menținerea ratingului Fitch oferă României un răgaz important, însă nu elimină provocările următoarelor luni. Pentru păstrarea încrederii investitorilor și protejarea costurilor de finanțare, autoritățile vor trebui să demonstreze că procesul de consolidare fiscală continuă, iar reformele promise sunt puse în aplicare.

În acest context, rezultatul obținut reprezintă atât o confirmare a eforturilor tehnice depuse de Ministerul Finanțelor, sub coordonarea ministrului Alexandru Nazare, cât și un semnal că piețele internaționale așteaptă consecvență și stabilitate din partea României.

Citeste in continuare

Evenimente

Cum poate contribui testul poligraf la reabilitarea imaginii unei persoane

Publicat

pe

De

Într-o lume în care informațiile circulă rapid, iar acuzațiile pot afecta în doar câteva momente reputația unei persoane, nevoia de a demonstra că spui adevărul devine din ce în ce mai importantă. Fie că este vorba despre un conflict la locul de muncă, o suspiciune într-o relație personală, o investigație internă sau o situație juridică, simpla afirmație „sunt nevinovat” nu este întotdeauna suficientă pentru a convinge.

În astfel de situații, testul poligraf poate reprezenta un instrument obiectiv de evaluare a sincerității declarațiilor unei persoane. Deși nu înlocuiește anchetele, probele materiale sau deciziile instanțelor, examinarea poligraf este utilizată în numeroase contexte pentru verificarea informațiilor și clarificarea unor suspiciuni. Tocmai de aceea, multe persoane aleg să solicite voluntar o testare, dorind să ofere un argument suplimentar în susținerea propriei versiuni a faptelor.

Atunci când este efectuat de specialiști cu experiență, folosind metodologii validate și întrebări formulate corespunzător, testul poligraf poate contribui la creșterea gradului de încredere în declarațiile persoanei examinate și poate deveni un sprijin important în procesul de clarificare a unei situații dificile.

Când suspiciunile afectează reputația

Există numeroase situații în care o persoană ajunge să fie suspectată fără să existe dovezi clare împotriva sa. O dispariție de bunuri într-o companie, o acuzație lansată într-un conflict personal, o neînțelegere între colegi sau o informație transmisă eronat pot avea consecințe serioase asupra imaginii și credibilității unei persoane.

Din păcate, chiar și atunci când acuzațiile se dovedesc ulterior nefondate, efectele asupra reputației pot persista. Încrederea colegilor, a angajatorului sau chiar a membrilor familiei poate fi afectată, iar procesul de recâștigare a acesteia poate fi dificil.

În astfel de împrejurări, unele persoane aleg în mod voluntar să efectueze un test poligraf pentru a susține veridicitatea declarațiilor lor. Examinarea nu stabilește vinovăția sau nevinovăția din punct de vedere juridic, însă poate constitui un element suplimentar de evaluare și poate contribui la clarificarea circumstanțelor în care au apărut suspiciunile.

Pentru multe persoane, această abordare reprezintă o modalitate de a demonstra disponibilitatea de a coopera și de a răspunde transparent întrebărilor legate de situația investigată.

Obiectivitatea reacțiilor fiziologice

Unul dintre cele mai importante avantaje ale testului poligraf este faptul că evaluarea se bazează pe monitorizarea unor reacții fiziologice involuntare, precum ritmul cardiac, respirația, tensiunea arterială și modificările conductanței electrice a pielii.

În cadrul examinării, specialistul formulează întrebări relevante pentru situația investigată și analizează răspunsurile împreună cu reacțiile fiziologice înregistrate. Interpretarea rezultatelor este realizată în baza unor metode și protocoale specifice, de către examinatori instruiți în acest domeniu.

Spre deosebire de opiniile personale sau de impresiile subiective, examinarea poligraf urmărește indicatori fiziologici măsurabili, ceea ce oferă un grad suplimentar de obiectivitate în procesul de evaluare. Din acest motiv, testul este utilizat în numeroase contexte, inclusiv în investigații interne, procese de selecție pentru anumite funcții sensibile sau verificarea unor declarații în cadrul unor anchete.

Este important de înțeles că rezultatul unui test poligraf trebuie interpretat în contextul întregii situații și al celorlalte informații disponibile. Tocmai această abordare echilibrată îi conferă valoare ca instrument complementar de verificare.

Un pas spre recâștigarea încrederii

Pentru persoanele care au fost acuzate pe nedrept, procesul de recâștigare a încrederii poate fi dificil și de durată. În multe cazuri, simpla dorință de a efectua un test poligraf transmite un mesaj important despre disponibilitatea de a clarifica situația într-un mod transparent.

După finalizarea examinării, specialistul întocmește un raport oficial care reflectă concluziile evaluării. Acest document poate fi prezentat, atunci când este necesar și permis de context, angajatorului, avocatului sau altor persoane implicate în soluționarea cazului.

Pentru numeroși oameni, un astfel de raport reprezintă un element care contribuie la reconstruirea credibilității și la reducerea suspiciunilor. Deși nu înlocuiește alte probe și nu stabilește singur adevărul juridic, el poate avea un rol important în susținerea unei declarații și în facilitarea dialogului dintre părțile implicate.

Mai presus de toate, testul poligraf oferă persoanei examinate oportunitatea de a-și susține poziția printr-o procedură profesionistă, confidențială și bazată pe o metodologie consacrată.

Concluzie

Atunci când reputația este pusă sub semnul întrebării, orice mijloc obiectiv de verificare poate avea o valoare importantă. Testul poligraf nu înlocuiește investigațiile sau probele materiale, însă poate reprezenta un instrument complementar util pentru evaluarea sincerității declarațiilor și pentru clarificarea unor situații în care există suspiciuni sau acuzații contestate.

Realizată în condiții profesionale, de către examinatori specializați și cu respectarea standardelor de confidențialitate, examinarea poligraf poate contribui la consolidarea încrederii și la susținerea unei persoane care dorește să își prezinte punctul de vedere într-un mod cât mai obiectiv.

Pentru cei care au nevoie de o testare poligraf, fie în contextul unei investigații, al unui litigiu, al unei verificări voluntare sau pur și simplu pentru a-și susține credibilitatea într-o situație delicată, Best-Polygraph oferă servicii profesionale și confidențiale de testare poligraf. Cu experiență în domeniu și o abordare bazată pe obiectivitate, seriozitate și respectarea standardelor profesionale, echipa Best-Polygraph este pregătită să ofere evaluări adaptate fiecărui caz și să sprijine persoanele care își doresc o verificare realizată în condiții de maximă rigurozitate și discreție.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE