Connect with us

Evenimente

Valentin ,,Loază”, economist șef la Benereu, nu înțelege că deconspirarea turnătorului Manole nu e pentru el. Prin urmare, pozează în pedagog de școală nouă.

Publicat

pe

Odată ce s-a dat semnalul deratizării Băncii Naționale a României de foștii turnători ai securității, începând cu întâiul ei sicofant, Mugur ,,Manole” Isărescu, tot soiul de loaze au începu să creadă că deconspirarea a fost făcută pentru ele. Prin urmare, loazele se așează în postura de ciorchinei, încurcând spațiul public pentru notele lor, cu drumurile cunoscute în vechea stradă bucureșteană Uranus.

Despre Valentin Lazea – ,,economișche” șăf al BNR, am mai scris cu mai multe ocazii, atât în ianuarie 2008 când mințea populația că valoarea de 4 lei pentru un Euro nu va fi depășită, dar și când, a arătat public ce înseamnă ca pe un economișche șăf al BNR să îl lase nervii (articolul din februarie 2016, aici).

Și despre cum îi făcea el pe români putoroși (articolul din februarie 2015, aici), spunându-ne că nu putem să trăim ca nemții că suntem putoroși și nesuflând un cuvânt despre costurile de împrumut din Zona Euro, de 5 mici decât costurile de împrumut din România, costuri de împrumut care, ținute sus de BNR și de băncile ,,sale” comerciale (deși se poate contrapune ideea că BNR-ul este al acționarilor privați ai băncilor și nu invers), împiedică creșterea nivelului de trai al populației.

Am încercat să îmi imaginez reacția lui Virgil Măgureanu (cel care mai suna pe la Isărescu și nu numai) la cel mai recent articol din ziarul Financiar al lui Valentin Loază. Cum i-ar fi spus Virgil Măgureanu econimistului șef al BNR-ului condus de turnotărul securității Manole? ,,Domnu’ Loază nu mai fiți atât de exaltat…”.

Pe scurt, domnul Loază ne explică faptul că românii trebuie să aibă dobânzi mari în cea mai mare criză din ultima sută de ani, pentru că așa cred Manole și alte #um0544 bitches, în contrapondere la ceea ce argumentez de la începutul crizei și anume că BNR trebuie să reducă semnificativ rata de dobândă cheie (ceea ce nu face, deși până și idolul lor, Banca Centrală a Rusiei a făcut-o).

Loază ne explică că este normal ca Românii să plătească dobânzi de 5 ori mai mari decât în Zona Euro, iar statul român să se împrumute de peste 2 ori și jumătate mai scump decât Grecia (Grecia fiind la categoria ,,junk”) sau de 75 de ori mai mari decât Austria, țară, despre care un bancher ,,darling” al lui Manole și Loază spunea în urmă cu 10 ani: ,,mă aștept ca în 10 ani de acum încolo, românii să ne plătească nouă facturile”.

Domnul Loază ne arată că polonezii (banca lor centrală fiind condusă de un fost membru al Solidaritatea și nu de un fost turnător al Securității, ca în România) sunt cam proști pentru că au redus dobânda cheie de la 1,5% la 0,1% și prin urmare statul polonez se împrumută pe 10 ani la dobânzi de 1,17%, în timp ce România se împrumută (cu dobânda cheie ținută sus de Manole la 1,75%) la dobânzi de peste 4 ori mai mari – respectiv 4,83%.

Desigur, în accepțiune lui Loază, polonezii sunt cel puțin nebuni că prin măsurile băncii lor centrale, țintite spre populație, companii și spre statul național polonez, ROBOR-ul lor este la numai 0,68% (mai puțin de o treime față de ROBOR-ul românesc care este de 2,2%).

În accepțiunea domnului Loază, pentru care o criză economică nemaivăzută în ultima suta de ani se tratează cu dobânzi mari și cu mărirea diferenațialului de dobândă dintre România și statele conduse de bănci centrale care nu sunt conduse de turnători ai Securității, și cehii sunt nebuni. Ei au redus dobânda de la 1,75% la 0,25%, și pe cale de consecință, ROBOR-ul lor a scăzut la 0,34%, de peste 6 ori mai mică decât ROBOR-ul românesc. BNR a redus, cu forcepsul, dobânda cheie de la 2,5% la numai 1,75%, după ce în prealabil a manipulat în sus dobânzile din piață, extrăgând lichiditatea în lei din piață – adică în prealabil a scumpit creditele.

Domnul Valentin ,,Loază” Lazea (și nu folosesc peiorativ ,,Loază” ci în sensul dex-ului – ,,ramură verde, vlăstar, tulpină de plantă agățătoare”, care ne explică că asemenea criză trebuie tratată cu dobânzi mari, nu înțelege un lucru esențial: domnia sa nu este nici ,,ramură verde” și va fi perceput cel mult ca o ,,tulpină de plantă agățătoare”, încercând să se agațe pe deratizarea BNR-ului de foștii turnători acum în drum spre azil, în acest sens, Valentinul încercând să se dea bine cu mine și să îmi spună câtă dreptate am (Valentinul nu a putut uita despre grava ,,eroare” pe care am făcut-o în 2016, pe baza unui telefon de la Washington, în care spuneam că șefului lui, cunoscuții i se adreaseză cu ,,Măi Căline”, fiind puternic contrazis un an mai târziu în investigația de presă a Emiliei Șercan care demonstra că totuși unii dintre cunoscuți nu i se adresau cu ,,Măi Căline” ci cu ,,Măi Manole”).

,,Exaltatule”, i-ar răspunde amical Virgil Măgureanu veșnicului economist șef al BNR, cel care mințea populația în 2008 că leul nu se va deprecia dincolo de 4 lei pentru un Euro, și ne mințea pe toți, în 2008, să ne ținem banii în lei (deși ca economist șef ar fi trebuit să știe că urmează deprecierea). Iată ce zicea Loază în 28 ianuarie 2008, pentru BBC:

28 ianuarie 2008, domnul Valentin, economist sef al BNR, declara la BBC:

  1. a) “Banca centrală are control asupra situaţiei şi controlează situaţia. Numărul doi: leul nu va ajunge la 4 lei euro, cursul de schimb. Şi numărul trei: cei care ţin lei astăzi vor vedea peste un an, pe 24 ianuarie 2009, că vor fi câştigat, ţinând lei, atât din dobândă, cât şi din curs, care atunci va fi mai puternic, mai apreciat, al leului decât este astăzi”, a spus economistul şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea, în interviul acordat BBC şi difuzat duminică seară.
  2. b) În 28 ianuarie 2008, cursul Euro-Leu era de 3,7690 lei.În 24 ianuarie 2009, cursul Euro leu era 4,2910 lei, cu 14% mai scump decat în urmă cu un an. Nu numai că Euro a sărit de 4 lei, dar a atins intre timp și 4,3 lei.
  3. c) Deprecierea de 14% a fost semnificativ peste rata de dobanda. Deci cine a tinut banii in lei, pe dobanzi, a pierdut atat din depreciere, cat si din erodarea dobanzilor prin dublarea inflatiei in 2008 fata de 2007. Apropos, rata inflatiei in 2007 a fost de 4,84% iar in 2008 de 7,85%. Aprops, tinta de inflatie a fost de 3,8%, iar inflatia efectiva de 7,85%.

Ca și concluzie, las 2 tabele:

Tabelul 1:

Și Tabelul 2, cu mențiunea că între timp ROBOR-ul la 3 luni a scăzut la 2,2%, iar Banca Centrală a Ungariei a redus și ea dobânda cheie, nivelul din Ungaria fiind sub jumătate față de nivelul din România

Articolul ăsta este cel care l-a enervat pe Valentin Loază, publicat încă din 29 martie 2020. Între timp, s-au mai întâmplat 2 lucruri: BNR a mai redus o dată, nesemnificativ, rata de dobândă (de la 2% la 1,75%, fiind cea mai mare dobândă din Uniunea Europeană și majorând astfel ecartul dintre dobânzile cheie din România respectiv Polonia și Cehia, cu consecința faptului că s-au mărit marjele de dobândă plătite în România față de aceste state, în plin criză:

(I) Se va ridica BNR la înălțimea crizei și va reduce, în mod real și urgent, dobânda cheie spre 1%? Până acum, în mod real, nimic pentru populație.

Prevăd și următorul articol al domului Lazea după ce astăzi s-a pronunțat pentru dobânzi mari în tratarea crizei: ,,BNR a redus din nou dobânda, exact când trebuia”, pe fondul deratizării BNR de foștii turnători ai Securității. În anticiparea acestui articol, îi rog pe alde Loază, să răspundă (un singur răspuns este valabil) la doar două întrebări:

  1. Criza economică se tratează:
  2. a) Cu dobânzi mari;
  3. b) Cu dobânzi mici;
  4. Câte emisfere are Pământul?
  5. a) două
  6. b) mai multe;
  7. c) mai puține;

 

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

Alergie vs. intoleranță alimentară: cum le deosebești corect

Publicat

pe

De

Alergie vs. intoleranță alimentară

Știai că până la 1 din 5 persoane din Europa declară că are o reacție adversă la alimente, dar doar o parte dintre acestea sunt alergii reale? Creșterea numărului de persoane care elimină alimente din dietă fără un diagnostic confirmat reflectă o confuzie tot mai frecventă între alergia alimentară și intoleranță. Deși pot avea simptome similare, cele două condiții sunt fundamental diferite, atât ca mecanism, cât și ca impact asupra sănătății.

Diferența dintre alergie și intoleranță alimentară

Deși la prima vedere simptomele pot părea similare, alergia și intoleranța alimentară au mecanisme complet diferite.

Alergia alimentară este o reacție a sistemului imunitar. Organismul identifică greșit o proteină din aliment ca fiind periculoasă și declanșează un răspuns defensiv. Acest proces implică anticorpi, în special imunoglobulina E (IgE), care determină eliberarea de histamină și alți mediatori inflamatori. Atfel, apare o reacție rapidă și poate afecta simultan mai multe sisteme ale organismului.

În schimb, intoleranța alimentară nu implică sistemul imunitar. Ea este, de cele mai multe ori, rezultatul unei incapacități a organismului de a digera sau procesa corect anumite substanțe. Un exemplu clasic este intoleranța la lactoză, cauzată de deficitul enzimei lactază.

Această diferență explică de ce alergia este, în general, mai imprevizibilă și mai severă decât intoleranța.

Cum se manifestă alergia alimentară

Alergia alimentară poate apărea rapid, uneori în câteva minute după ingestie, și chiar la cantități foarte mici din alimentul respectiv.

Manifestările pot include:

  • mâncărimi sau furnicături la nivelul gurii
  • umflarea buzelor, feței sau gâtului
  • erupții cutanate sau urticarie
  • dificultăți de respirație
  • greață, vărsături sau diaree
  • amețeală sau scăderea tensiunii arteriale

În formele severe, reacția poate evolua către anafilaxie, o urgență medicală care necesită intervenție imediată.

Un element esențial este faptul că reacția apare de fiecare dată când organismul este expus la alergen, indiferent de cantitate.

Cum se manifestă intoleranța alimentară

Spre deosebire de alergie, intoleranța alimentară are o evoluție mai lentă și simptome predominant digestive.

Cele mai frecvente manifestări sunt:

  • balonare
  • crampe abdominale
  • gaze intestinale
  • diaree
  • disconfort general după masă

Simptomele pot apărea la interval de câteva ore sau chiar până la 24–48 de ore după consum, ceea ce face identificarea alimentului responsabil mai dificilă.

Un aspect important este că intoleranța este adesea dependentă de doză. Multe persoane pot consuma cantități mici fără simptome semnificative.

De ce apare confuzia între alergie și intoleranța alimentară

Simptomele pot fi similare în unele cazuri, în special la nivel digestiv, ceea ce face diferențierea dificilă fără evaluare medicală.

Totodată, accesul rapid la informații online și tendința de autodiagnostic contribuie la etichetarea greșită a unor reacții drept „alergii”. Mulți pacienți elimină complet anumite alimente fără o confirmare medicală, ceea ce poate duce la dezechilibre nutriționale, mai ales la copii.

Există și situații în care simptomele sunt cauzate de alte afecțiuni, precum:

  • sindromul de intestin iritabil
  • intoleranța la histamină
  • sensibilitatea la aditivi alimentari
  • infecțiile digestive

Cum se pune diagnosticul corect

Diagnosticul nu ar trebui stabilit pe baza unei bănuieli sau a unui test interpretat izolat. Primul pas este istoricul clinic: ce aliment a fost consumat, în ce cantitate, cât de repede au apărut simptomele, ce manifestări au existat și dacă reacția s-a repetat.

În suspiciunea de alergie alimentară, medicul poate recomanda teste cutanate de tip prick, determinarea anticorpilor IgE specifici sau paneluri alergologice. Prezența IgE specifice indică sensibilizare, dar nu confirmă întotdeauna alergia clinică. Rezultatul trebuie interpretat împreună cu simptomele pacientului.

În unele situații pot fi utile testele de alergologie moleculară, investigațiile funcționale sau testele de provocare orală, realizate exclusiv în mediu medical controlat.

Pentru intoleranțe, abordarea poate include jurnal alimentar, dietă de eliminare și reintroducere controlată, teste pentru intoleranța la lactoză sau investigații specifice pentru boala celiacă ori alte afecțiuni digestive.

Ce rol are IgE în această diferențiere

Imunoglobulina E (IgE) este unul dintre cei mai importanți markeri utilizați în evaluarea reacțiilor alergice de tip imediat. În alergiile alimentare mediate imunologic, acest tip de anticorp este implicat direct în declanșarea răspunsului inflamator, prin activarea celulelor care eliberează histamină și alți mediatori chimici responsabili de simptomatologie.

În practica medicală, determinarea nivelului de IgE, fie total, fie specific pentru anumiți alergeni, reprezintă un instrument util în orientarea diagnosticului, mai ales în contextul unor simptome sugestive pentru o reacție alergică.

Astfel, testele rapide pentru determinarea IgE total, destinate utilizării profesionale, pot reprezenta un prim pas în evaluarea unui posibil teren alergic. De exemplu, testele dezvoltate de DDS Diagnostic sunt concepute pentru a oferi o evaluare rapidă, în punctul de îngrijire, facilitând trierea pacienților care necesită investigații alergologice suplimentare.

Este important de subliniat că aceste teste nu identifică alergenul responsabil și nu stabilesc un diagnostic de certitudine. Rolul lor este orientativ, contribuind la decizia medicală privind necesitatea unor analize mai detaliate, precum determinarea IgE specifice sau alte investigații alergologice.

Interpretarea rezultatelor trebuie realizată întotdeauna în context clinic, de către personal medical calificat, prin corelarea valorilor obținute cu istoricul pacientului și tabloul simptomatic.

Concluzie

Deși sunt frecvent confundate, alergia alimentară și intoleranța alimentară reprezintă două realități clinice diferite, cu mecanisme distincte și implicații importante asupra sănătății. În timp ce alergia implică un răspuns imun care poate evolua rapid și, uneori, sever, intoleranța este, în general, rezultatul unor mecanisme digestive sau metabolice și are un impact mai degrabă funcțional.

Citeste in continuare

Evenimente

The Biggest Meeting Invasion 2: Pasiunea pentru motorsport rescrie regulile în Râmnicu Vâlcea

Publicat

pe

De

The Biggest Meeting Invasion 2

Sâmbătă, 25 aprilie, Râmnicu Vâlcea încetează să mai fie doar un punct pe hartă și devine epicentrul culturii auto din România. The Biggest Meeting Invasion 2 este mai mult decât un eveniment, este un manifest al comunității pasionate de fenomenul custom, un spațiu unde ingineria întâlnește arta și performanța se măsoară în bătăile inimii.

Mai mult decât un Show: Un stil de viață

Shopping City Râmnicu Vâlcea se pregătește să găzduiască o invazie spectaculoasă de mașini modificate, proiecte deosebite și peste 2000 de entuziaști care transformă metalul în emoție. Fiecare vehicul prezent este rezultatul a sute de ore de muncă, sacrificii personale și o atenție obsesivă la detalii.

La această ediție, nu vorbim doar despre cai putere, ci despre povestea din spatele a peste 250 de maşini de lux și despre dorința de a ieși din anonimat.

Program și Activități: Adrenalină până după miezul nopții

Începând cu ora 17:00, atmosfera va fi definită de vibrația motoarelor și strălucirea proiectoarelor. Participanții și vizitatorii se vor bucura de un program intens, conceput pentru a celebra cultura auto în toate formele sale.

Competiții și probe tehnice: Provocări care vor testa limitele mașinilor și vor separa estetica de performanța pură.
Showcase de mașini modificate: O expoziție a celor mai spectaculoase proiecte din regiune și nu numai.
Interacțiune și comunitate: Un prilej de a lega prietenii noi și de a face schimb de experiențe cu oameni care împărtășesc aceleași valori.
Show-uri dinamice: Momente menite să ridice publicul în picioare și să creeze amintiri memorabile.

Detalii Eveniment

The Biggest Meeting Invasion 2 este locul unde respectul între participanți primează, iar adrenalina se îmbină armonios cu distracția. Nu este zgomot; este simfonia unei comunități unite.

Dată: 25 Aprilie
Interval orar: 17:00 – 01:00
Locație: Shopping City Râmnicu Vâlcea

Rămâi Conectat

Dacă simți că o mașină este mai mult decât un simplu mijloc de transport și dacă rezonezi cu sunetul unui motor bine reglat, locul tău este alături de noi.

Urmărește-ne pentru noutăți și înscrieri:
Instagram
: @FamousRally | @Cars_international5

The Biggest Meeting Invasion 2 – Nu lăsa pe alții să-ți povestească. Vino să-l trăiești!

Citeste in continuare

Evenimente

Redefinirea luxului în Transilvania: CAPOD’OPERA deschide magazin în Cluj-Napoca

Publicat

pe

De

Până de curând, universul modei de lux din România părea gravitațional legat de coordonatele capitalei. Însă, într-un moment de maturitate absolută a pieței, această paradigmă se schimbă radical. Cluj-Napoca nu mai este doar un centru tehnologic și academic, ci devine oficial noua bornă kilometrică a eleganței europene, odată cu inaugurarea de luni, 6 aprilie 2026, a conceptelor Elisabetta Franchi și CAPOD’OPERA pe strada Horea nr. 8.

Această deschidere marchează o premieră absolută: este pentru prima dată când un proiect de retail premium de o asemenea anvergură, construit pe pilonii riguroși ai standardelor internaționale, este lansat în afara Bucureștiului.

O adresă, două destinații, o singură viziune: Strada Horea nr. 8

Alegerea locației nu a fost întâmplătoare. Strada Horea, cu arhitectura sa impunătoare și aerul său boem-aristocratic, oferă fundalul perfect pentru o incursiune în lumea haute-couture-ului și a ready-to-wear-ului de lux. Spațiul a fost gândit să oglindească vitrinele marilor capitale ale lumii – de la Milano la Paris și Londra – oferind un ambient unde lumina, materialele nobile și designul minimalist pun în valoare piesele vestimentare ca pe niște opere de artă.

Nu este vorba doar despre un simplu magazin de haine, ci despre un ecosistem de lifestyle. Clienții din Cluj și din regiune sunt invitați să descopere o experiență de shopping senzorială, unde consilierea vestimentară se întâlnește cu ospitalitatea de tip concierge.

CAPOD’OPERA: Un Panteon al prandurilor iconice

Conceptul CAPOD’OPERA aduce laolaltă o selecție curatoriată ce pare desprinsă din paginile celor mai prestigioase reviste de modă. Este un mix ecletic, dar coerent, între moștenirea caselor de modă istorice și forța creativă a noii generații de designeri.

Arhitecții eleganței clasice

Pentru cei care caută perfecțiunea croielii și opulența rafinată, prezența unor nume precum Dolce & Gabbana, Fendi și Versace transformă magazinul într-o destinație de pelerinaj stilistic. Aceste branduri aduc la Cluj ADN-ul mediteranean și măiestria italiană care au definit luxul global timp de decenii.

Avangarda și Spiritul Urban

Moda contemporană este despre dialogul dintre stradă și podium. CAPOD’OPERA răspunde acestei tendințe prin branduri care au revoluționat estetica ultimilor ani:

  • Off-White și Balenciaga: Definiția cool-ului cerebral și a volumelor arhitecturale.
  • Jacquemus: Minimalismul solar și senzualitatea ludică a sudului Franței.
  • Dsquared2 și Amiri: Rebeliune sofisticată, texturi inovatoare și un spirit rock-star inconfundabil.

Detaliile care fac diferența

Pasionații de accesorii și piese de cult vor regăsi iconicii sneakers Golden Goose, renumiți pentru estetica lor distressed lucrată manual, dar și măiestria denimului de lux semnat Jacob Cohen, unde fiecare pereche de jeans este tratată cu rigoarea unui costum de tip bespoke.

Elisabetta Franchi: Feminitate fără compromisuri

Alături de universul multi-brand, magazinul mono-brand Elisabetta Franchi vine să completeze această experiență cu o odă adusă feminității. Brandul, iubit la nivel mondial pentru capacitatea de a sculpta silueta feminină, aduce la Cluj colecții care emană putere, senzualitate și o sofisticare atemporală. Este destinația ideală pentru femeia modernă, care navighează cu grație între întâlniri de business și evenimente de tip red carpet.

Un pas strategic pentru retailul din România

Dincolo de strălucirea brandurilor, această deschidere reprezintă un indicator economic și cultural puternic. Este un semnal clar că piața locală a evoluat, că publicul clujean are o educație estetică solidă și o dorință de a accesa produse de lux într-un cadru care să respecte eticheta marilor case de modă.

„Nu am adus doar branduri la Cluj; am adus un standard de excelență. Ne-am dorit ca trecerea pragului magazinelor noastre să ofere aceeași emoție pe care o simți pe Via Montenapoleone sau Avenue Montaigne. Clujul merita o asemenea destinație.”

O nouă eră a stilului

Deschiderea Elisabetta Franchi și CAPOD’OPERA pe strada Horea nr. 8 nu este doar un eveniment în calendarul de shopping al orașului, ci începutul unui nou capitol în istoria luxului din România. Cluj-Napoca își confirmă astfel statutul de metropolă europeană, unde tradiția întâlnește viitorul, iar bunul gust nu cunoaște granițe geografice.

Vă invităm să fiți parte din această transformare și să descoperiți singuri unde începe noua definiție a luxului. Luni, 6 aprilie 2026, Cluj-Napoca.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE