Connect with us

Evenimente

„Culisele statului paralel” | CARACATIȚA uriașă din Sănătate, MAFIA medicamentelor și cum rămân bolnavii fără tratament

Publicat

pe

Care este caracatița uriașă din Sănătate, rețeta băieților deștepți din Sănătate, criza medicamentelor din România și cum rămân bolnavii fără tratament din cauza mafiei din sectorul medical, în exclusivitate, în emisiunea de vineri seară „Culisele statului paralel” de la Realitatea PLUS.

Să fii pacient în România înseamnă, în unele cazuri, să-ți semnezi sentința la moarte. Sună extrem de dur, dar este realitatea crudă din spitalele românești. Pe lângă lipsa de personal medical, dotări corespunzătoare, condiții decente în saloane, bolnavii sunt nevoiți să aștepte, uneori în zadar, tratamentul care le-ar putea salva viața.

În plus, sistemul sanitar a căzut victima unor băieți deștepți care au știut să profite de pe urma suferinței pacienților. Mână în mână cu ei au acționat și unii medici. Un caz care a revoltat opinia publică, apărut în urmă cu câțiva ani, a scos la lumină cum medici și farmaciști, bine organizați într-o grupare, au pus la cale o afacere bănoasă făcută chiar cu medicamente rare. Mafia halatelor albe elibera în fals rețete, folosind chiar și numele unor persoane decedate. Apoi medicamentele erau vândute pe diferite filiere în țări membre ale Uniunii Europene. Scandalul medicamentelor a mers mai departe. De această dată, un parlamentar a acuzat că românii sunt condamnați la moarte chiar de către cei care trebuie să-i salveze, deoarece, spune el, doar 10% din medicamentele destinate bolnavilor de cancer sunt reale, restul fiind contrafăcute.

O altă anchetă a arătat cum sute de medici primeau bani din partea unei companii farmaceutice. Sumele erau direct proporționale cu numărul de cutii prescrise pacienților din produsele firmei.

“Pentru ca ei să prescrie cât mai mult și noi să le dăm banii, doctorii foloseau tot felul de tertipuri. Legea s-a tot schimbat, dar mereu se găsesc portițe. Medicii scriau cps, respectiv capsule, și doar o companie avea capsule, în timp ce concurența avea comprimate din acea substanță activă”, a povestit un angajat din domeniul Pharma pentru Libertatea. Contractele de sponsorizare mascau mita și asta se observă din faptul că banii primiți erau calculați în Excel pe fiecare cutie vândută prin prescripții scrise de către medicii care se obligau să facă asta. În spatele contractului de sponsorizare se făcea înțelegerea. Ea nu era de sponsorizare, ci legată de numărul de cutii, prescripții și sumele de bani încasate de doctori, uneori în avans pe un an, pentru pacienți. Acești oameni nici măcar nu veniseră la cabinet, unii poate nici nu se îmbolnăviseră, dar urmau să fie tratați cu medicamentele promise de doctor companiei.

Un alt dosar uriaș de corupție a aruncat într-o lumină nefavorabilă zeci de doctori care au jurat că vor face tot ce le stă în putință să ajute bolnavii. S-a întâmplat în 2015. Potrivit procurorilor, mai mulți specialiști oncologi au colaborat cu distribuitorii de medicamente, care i-au trimis în vacanțe scumpe în toată lumea. În schimb, medicii, trebuiau să le prescrie pacienților de cancer cele mai scumpe medicamente. Astfel, statul s-a trezit într-un punct mort: nu a mai putut să suporte cheltuielile, iar bolnavii nu și-au mai primit tratamentele. Practic, o caracatiță uriașă și-a întins tentaculele, victime fiind și de această dată pacienții. Zeci de medici oncologi din toată țara au beneficiat de excursii la Paris sau Las Vegas plătite de firme de medicamente, aceste “sponsorizări” fiind de fapt o mită mascată, în schimbul prescrierii anumitor medicamente bolnavilor de cancer, au precizat surse judiciare.

Altă anchetă, alte dezvăluiri la fel de grave. Jurnaliștii de la Inclusiv au arătat cum bolnavii de cancer sau alte afecțiuni autoimune își vând tratamentul traficanților la prețuri de nimic, iar cutiile cu medicamente ajung înapoi pe rafturilor din România sau chiar din Europa, unde sunt decontate a doua oară. Jurnaliștii au scris și despre metodele folosite de traficanți. Înșelăciunea clasică este ca în cutiile cu medicamente scumpe, pentru tratarea cancerului, cel care cumpără produsul să găsească banale pastile de ibuprofen. În alte cazuri, traficanții de medicamente vând produse scumpe expirate sau ținute la căldură, în loc de frigider.

Ani la rând, mai multe tratamente indispensabile românilor au lipsit din farmacii. Fie că a fost vorba de citostatice pentru adulți sau pentru copii, inumoglobulină sau medicamente necesare bolnavilor cu afecţiuni neurologice pentru care nu există înlocuitor. Iar criza e departe de a lua sfârșit. Anul acesta, unul dintre medicamentele de negăsit în farmacii a fost euthyrox, destinat pacienților cu anumite afecţiuni ale tiroidei, dar și siofor, pentru diabet sau betaloc, pentru hipertensiune. Preşedintele Colegiului Farmaciştilor din Cluj, Elena Dinte, susține că multe tipuri de medicamente nu ajung în farmacii, pentru că depozitele nu vor să le livreze, deşi producătorii îşi respectă contractele cu statul român.

În 2009, Ion Bazac, şeful Sănătăţii de la acea vreme, stabilea modul de calcul al preţului medicamentelor care se vindeau pe reţetă. Actul normativ prevedea ca statul român să dea companiilor farmaceutice prețul cel mai mic sau cel mult egal cu cel mai mic preț al aceluiași medicament din 12 țări: Cehia, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Slovacia, Austria, Belgia, Italia, Lituania, Spania, Grecia și Germania. În 2015, ministrul Nicolae Bănicioiu a stabilit că ordinul se aplică întocmai. Aşa s-a ajuns ca statul să deconteze, teoretic, cel mai mic preţ. Până la 10 martie 2015, toate companiile farmaceutice erau obligate să îşi actualizeze lista de preţuri, pentru ca, din iulie acelaşi an, medicamentele să fie deja ieftinite.

Măsurile de reducere a preţurilor au dus, la scurt timp, la dispariţia din farmacii a unor medicamente destinate bolnavilor de inimă, diabet, Parkinson şi cancer. Era sfârşitul lunii octombrie 2015. Pacienţii începuseră să nu îşi mai găsească medicamentele de care aveau nevoie. Același lucru s-a întâmplat și în anii care au urmat. Mai grav este că pentru unele medicamente nu există înlocuitori. Astfel că mulți bolnavi s-au văzut nevoiți să își cumpere tratamentele din străinătate. Pe cei fără bani, statul i-a condamnat la o lungă așteptare, care pentru mulți s-a dovedit fatală.

O altă cauză o reprezintă şi exportul paralel, creat de o adevărată mafie din domeniu. Distribuitorii aduc în România medicamente cu preţul mic impus de stat şi le revând ţărilor din Uniunea Europeană cu un preţ mai ridicat, dar în acelaşi timp mai scăzut decât cel cu care producătorul vinde în ţara respectivă. Dar potrivit legii, exporturile paralele nu pot fi interzise definitv pe teritoriul României. Așa se face că, într-o altă criză cu care s-a confruntat țara noastră, cea a vaccinurilor, în plină epidemie de rujeolă, 3.900 de vaccinuri Priorix împotriva rujeolei s-au întors în Occident, deși medicii din România nu mai aveau serul pe stoc. În timp ce autorităţile caută soluţii, pacienţii se luptă cu boală, nemiloasă pentru mulți, dacă tratamentul nu e luat la timp.

În ultimii ani, sute de medicamente au avut discontinuitate pe piața din România. Motivele comerciale sunt cele mai des invocate. Altă cauză reclamată de producătorii de medicamente este legată de numărul foarte mare de taxe plătite statului, ca procent din cifra de afaceri. Nu e însă singurul motiv. Altele au fost retrase de la vânzare din cauza calităţii, a etichetării acestora, din motive de fabricație, dar și pentru că producătorul a renunțat să le mai comercializeze în România.

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Publicat

pe

De

Nicușor Dan

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică – aduce în prim-plan mecanismele subtile din spatele echilibrului politic și financiar al țării. O analiză atentă a contextului arată că, dincolo de bilanțul dificil al executivului, factorul determinant pentru încrederea piețelor internaționale a fost garanția instituțională și credibilitatea personală oferite de la Palatul Cotroceni.

Un sprijin politic dus până în ultimul moment

Comportamentul public al președintelui Nicușor Dan după prezentarea evaluării Fitch ilustrează o strategie de protejare a stabilității naționale. Deși raportul agenției putea fi interpretat și speculat politic ca un eșec al executivului, președintele a ales o abordare temperată, evitând să adauge tensiune peste o situație deja fragilă.

Acest gest confirmă o realitate politică importantă: susținerea acordată Guvernului Bolojan și partidelor din coaliție a fost fermă și necondiționată până în ceasul al 13-lea, inclusiv după încheierea mandatului. Prin refuzul de a escalada verbal situația, președintele a oferit o dovadă clară de toleranță și sprijin față de stabilitatea guvernamentală, prioritizând interesul general în detrimentul reglărilor de conturi politice.

Miza din spatele cifrelor și dinamica negocierilor cu Fitch

Contextul financiar pe care s-a sprijinit decizia agenției este unul extrem de complex. Evaluarea inițială a experților Fitch arăta spre o retrogradare iminentă a ratingului suveran, decizie justificată de tabloul economic dificil: presiunile inflaționiste care au afectat puterea de cumpărare, deciziile de înghețare a salariilor și pensiilor și riscul persistent de a fi încadrați la categoria de risc major (junk).

În ciuda acestor vulnerabilități și a presiunii uriașe pe finanțele publice, autoritățile române au reușit să evite scenariul negativ. Întrebarea esențială este cum a fost posibil acest lucru, în condițiile în care datele economice brute erau deja cunoscute de piețe.

Răspunsul nu a stat în prezentarea unor indicatori noi, ci în garanțiile de conduită fiscală. În timp ce autoritatea altor actori politici s-a erodat considerabil pe parcursul mandatului, Nicușor Dan a rămas interlocutorul strategic în care partenerii externi au avut încredere totală.

Presedinția ca garant al disciplinei bugetare

Miezul deciziei agenției Fitch se regăsește în angajamentul ferm comunicat de președinte: indiferent de fluctuațiile politice, de negocierile dintre PSD, PNL și celelalte partide sau de componența viitorului guvern, linia de sobrietate bugetară va fi menținută sub stricta sa supraveghere.

Garanția oferită piețelor financiare s-a bazat pe câteva puncte cheie:

  • Continuitatea reformelor: Asigurarea că disciplina fiscală nu va depinde de configurația politică de la Palatul Victoria.
  • Rigurozitatea legii bugetului: Angajamentul că viitorul buget va fi construit pe baze solide și reale, eliminând riscul derapajelor financiare din anii precedenți.
  • Autoritatea instituțională: Poziționarea președintelui ca ancoră de stabilitate capabilă să impună limite clare în gestionarea banului public.

Un răgaz crucial pentru economia națională

Obținerea acestei reevaluări oferă României o gură de aer absolut necesară pentru recalibrarea politicilor economice. În timp ce bilanțul guvernamental a lăsat în urmă vulnerabilități vizibile, intervenția și credibilitatea președintelui Nicușor Dan au fost elementele care au înclinat balanța, împiedicând retrogradarea financiară și menținând țara pe o trasă de stabilitate.

Citeste in continuare

Evenimente

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

Publicat

pe

De

Alexandru Nazare

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un scenariu care ar fi avut consecințe importante asupra costurilor de finanțare ale statului, încrederii investitorilor și economiei în ansamblu. Decizia vine însă într-un context extrem de dificil, iar raportul agenției arată că marja de siguranță a fost una redusă.

În spatele acestui rezultat s-a aflat un efort susținut al Ministerului Finanțelor, coordonat de ministrul Alexandru Nazare, împreună cu echipa instituției și în strânsă colaborare cu Banca Națională a României. Până în ultimele momente înaintea evaluării, autoritățile au prezentat agenției de rating date economice actualizate și argumente tehnice privind evoluția finanțelor publice și măsurile adoptate pentru consolidarea fiscală.

Potrivit informațiilor prezentate, România a venit în fața Fitch cu o serie de indicatori care arată o îmbunătățire a situației bugetare. Deficitul cash s-a redus la 42 de miliarde de lei în primul semestru al anului, comparativ cu 70 de miliarde de lei în aceeași perioadă din 2025, iar agenția estimează pentru acest an un deficit de 5,9% din PIB, sub pragul de 6%.

Un alt element important în analiza Fitch îl reprezintă apartenența României la Uniunea Europeană și accesul la fondurile europene, inclusiv cele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În acest context, adoptarea proiectelor legislative necesare pentru continuarea finanțărilor europene a transmis un semnal pozitiv către piețele internaționale.

Ministerul Finanțelor a avut un rol esențial în coordonarea dialogului tehnic cu agenția de rating și în prezentarea măsurilor prin care România urmărește reducerea deficitului și menținerea stabilității financiare. Activitatea instituției, condusă de Alexandru Nazare, a contribuit la consolidarea argumentelor economice care au stat la baza deciziei Fitch de a menține România în categoria recomandată investițiilor.

Cu toate acestea, raportul agenției transmite și un avertisment clar. Fitch arată că principalul risc pentru perioada următoare nu îl reprezintă lipsa argumentelor economice, ci posibilitatea apariției unor blocaje politice care ar întârzia reformele și implementarea angajamentelor asumate prin PNRR. Stabilitatea guvernamentală și continuitatea politicilor fiscal-bugetare rămân criterii esențiale în evaluarea credibilității României.

În perioada următoare, atenția se mută asupra evaluării realizate de Moody’s, care menține în prezent România la ultima treaptă recomandată investițiilor, cu perspectivă negativă. Și această agenție urmărește îndeaproape evoluția finanțelor publice, stabilitatea instituțională și capacitatea autorităților de a implementa reformele asumate.

Menținerea ratingului Fitch oferă României un răgaz important, însă nu elimină provocările următoarelor luni. Pentru păstrarea încrederii investitorilor și protejarea costurilor de finanțare, autoritățile vor trebui să demonstreze că procesul de consolidare fiscală continuă, iar reformele promise sunt puse în aplicare.

În acest context, rezultatul obținut reprezintă atât o confirmare a eforturilor tehnice depuse de Ministerul Finanțelor, sub coordonarea ministrului Alexandru Nazare, cât și un semnal că piețele internaționale așteaptă consecvență și stabilitate din partea României.

Citeste in continuare

Evenimente

Cum poate contribui testul poligraf la reabilitarea imaginii unei persoane

Publicat

pe

De

Într-o lume în care informațiile circulă rapid, iar acuzațiile pot afecta în doar câteva momente reputația unei persoane, nevoia de a demonstra că spui adevărul devine din ce în ce mai importantă. Fie că este vorba despre un conflict la locul de muncă, o suspiciune într-o relație personală, o investigație internă sau o situație juridică, simpla afirmație „sunt nevinovat” nu este întotdeauna suficientă pentru a convinge.

În astfel de situații, testul poligraf poate reprezenta un instrument obiectiv de evaluare a sincerității declarațiilor unei persoane. Deși nu înlocuiește anchetele, probele materiale sau deciziile instanțelor, examinarea poligraf este utilizată în numeroase contexte pentru verificarea informațiilor și clarificarea unor suspiciuni. Tocmai de aceea, multe persoane aleg să solicite voluntar o testare, dorind să ofere un argument suplimentar în susținerea propriei versiuni a faptelor.

Atunci când este efectuat de specialiști cu experiență, folosind metodologii validate și întrebări formulate corespunzător, testul poligraf poate contribui la creșterea gradului de încredere în declarațiile persoanei examinate și poate deveni un sprijin important în procesul de clarificare a unei situații dificile.

Când suspiciunile afectează reputația

Există numeroase situații în care o persoană ajunge să fie suspectată fără să existe dovezi clare împotriva sa. O dispariție de bunuri într-o companie, o acuzație lansată într-un conflict personal, o neînțelegere între colegi sau o informație transmisă eronat pot avea consecințe serioase asupra imaginii și credibilității unei persoane.

Din păcate, chiar și atunci când acuzațiile se dovedesc ulterior nefondate, efectele asupra reputației pot persista. Încrederea colegilor, a angajatorului sau chiar a membrilor familiei poate fi afectată, iar procesul de recâștigare a acesteia poate fi dificil.

În astfel de împrejurări, unele persoane aleg în mod voluntar să efectueze un test poligraf pentru a susține veridicitatea declarațiilor lor. Examinarea nu stabilește vinovăția sau nevinovăția din punct de vedere juridic, însă poate constitui un element suplimentar de evaluare și poate contribui la clarificarea circumstanțelor în care au apărut suspiciunile.

Pentru multe persoane, această abordare reprezintă o modalitate de a demonstra disponibilitatea de a coopera și de a răspunde transparent întrebărilor legate de situația investigată.

Obiectivitatea reacțiilor fiziologice

Unul dintre cele mai importante avantaje ale testului poligraf este faptul că evaluarea se bazează pe monitorizarea unor reacții fiziologice involuntare, precum ritmul cardiac, respirația, tensiunea arterială și modificările conductanței electrice a pielii.

În cadrul examinării, specialistul formulează întrebări relevante pentru situația investigată și analizează răspunsurile împreună cu reacțiile fiziologice înregistrate. Interpretarea rezultatelor este realizată în baza unor metode și protocoale specifice, de către examinatori instruiți în acest domeniu.

Spre deosebire de opiniile personale sau de impresiile subiective, examinarea poligraf urmărește indicatori fiziologici măsurabili, ceea ce oferă un grad suplimentar de obiectivitate în procesul de evaluare. Din acest motiv, testul este utilizat în numeroase contexte, inclusiv în investigații interne, procese de selecție pentru anumite funcții sensibile sau verificarea unor declarații în cadrul unor anchete.

Este important de înțeles că rezultatul unui test poligraf trebuie interpretat în contextul întregii situații și al celorlalte informații disponibile. Tocmai această abordare echilibrată îi conferă valoare ca instrument complementar de verificare.

Un pas spre recâștigarea încrederii

Pentru persoanele care au fost acuzate pe nedrept, procesul de recâștigare a încrederii poate fi dificil și de durată. În multe cazuri, simpla dorință de a efectua un test poligraf transmite un mesaj important despre disponibilitatea de a clarifica situația într-un mod transparent.

După finalizarea examinării, specialistul întocmește un raport oficial care reflectă concluziile evaluării. Acest document poate fi prezentat, atunci când este necesar și permis de context, angajatorului, avocatului sau altor persoane implicate în soluționarea cazului.

Pentru numeroși oameni, un astfel de raport reprezintă un element care contribuie la reconstruirea credibilității și la reducerea suspiciunilor. Deși nu înlocuiește alte probe și nu stabilește singur adevărul juridic, el poate avea un rol important în susținerea unei declarații și în facilitarea dialogului dintre părțile implicate.

Mai presus de toate, testul poligraf oferă persoanei examinate oportunitatea de a-și susține poziția printr-o procedură profesionistă, confidențială și bazată pe o metodologie consacrată.

Concluzie

Atunci când reputația este pusă sub semnul întrebării, orice mijloc obiectiv de verificare poate avea o valoare importantă. Testul poligraf nu înlocuiește investigațiile sau probele materiale, însă poate reprezenta un instrument complementar util pentru evaluarea sincerității declarațiilor și pentru clarificarea unor situații în care există suspiciuni sau acuzații contestate.

Realizată în condiții profesionale, de către examinatori specializați și cu respectarea standardelor de confidențialitate, examinarea poligraf poate contribui la consolidarea încrederii și la susținerea unei persoane care dorește să își prezinte punctul de vedere într-un mod cât mai obiectiv.

Pentru cei care au nevoie de o testare poligraf, fie în contextul unei investigații, al unui litigiu, al unei verificări voluntare sau pur și simplu pentru a-și susține credibilitatea într-o situație delicată, Best-Polygraph oferă servicii profesionale și confidențiale de testare poligraf. Cu experiență în domeniu și o abordare bazată pe obiectivitate, seriozitate și respectarea standardelor profesionale, echipa Best-Polygraph este pregătită să ofere evaluări adaptate fiecărui caz și să sprijine persoanele care își doresc o verificare realizată în condiții de maximă rigurozitate și discreție.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE