Connect with us

Evenimente

Culisele statului paralel | Cum a fost CĂPUȘATĂ compania Transgaz – legăturile cu Grupul de la Monaco și foști ofițeri ai SRI. Ziariști, plătiți să asigure liniștea șefilor

Publicat

pe

Transgaz, operatorul român pentru transportul gazelor, s-a transformat într-o rețea de rude și foști ofițeri de informații. Cei mai apropiați oameni din jurul lui Ion Sterian, directorul general al Transgaz, sunt foști ofițeri din serviciile secrete, rude sau rude ale rudelor. Pe listă se numără Marius Stoica – fost general SRI, consilierul directorului-general, Alexandru Iuga – fost general SRI, directorul de la Aprovizionare și Transport, Cezar Aurelian Țolescu – fost ofițer superior al SRI, șef de serviciu. Și soția lui, Geanina Elena Țolescu este fost ofițer SRI la Direcția de contraspionaj radio, și acum ocupă funcția de șef al Serviciului Financiar. Fostul șef al Poliției de Frontieră, chestorul Nelu Pop, este consilierul directorului-general. Dumitru Buleandră, fost ofițer UM 0215, este angajat la IT, iar Viorel Ciprian Achim este fost ofițer SRI și ocupă funcția de Șef al Serviciu Mediu, Protecție și Securitate la Transgaz. 

Nu doar ofițerii serviciilor secrete și-au găsit locuri călduțe în Transgaz, potrivit datelor obținute de G4media și publicate anul trecut. Rude ale șefilor, rude ale politicienilor, foști parteneri de afaceri sau vecini sunt pe lista angajaților.

Soția lui Daniel Chițoiu, lider ALDE, fost deputat și fost ministru al economiei, lucrează la Resurse Umane. Lista continuă cu Cornel Rizea, nepotul directorului general. El este angajat ca inginer, dar lucrează ca șofer. La fel și Mihai Vasile, șoferul directorului general. El este angajat în structura care se ocupă de conducta BRUA. Emilia Costin este nepoata directorului Ion Sterian și ocupă funcția de Șef Birou Verificare și Monitorizare Achiziții. O altă prezență interesantă este Veronica Viscopoleanu. Ea a fost asociată cu Domnița Sterian soția directorului, iar acum este consilier al directorului-general. Chiar și fiica unui ospătar de la Club Floreasca la care servesc masa membrii conducerii Transgaz și-a făcut loc în compania de stat. 

În 2019 presa dezvăluia că Transgaz Mediaș SA, societate unde unul dintre directori este fratele Laurei Codruța Kovesi, i-a acordat un contract 30 milioane de euro prin licitație firmei SUTECH tot din Mediaș. Evenimentul Zilei a publicat atunci un articol în care susținea că soția fratelui Laurei Codruța Kovesi, Adriana Lascu, lucrează chiar la firma care a câștigat această licitație.

În plus, Sergiu Lascu, fratele fostei șefe DNA, a fost implicat și în celebrul dosar Transgaz. Ancheta a început în 2014, după ce Corpul de control al premierului Victor Ponta a sesizat parchetul anticorupție privind comiterea unor posibile fapte de corupție la această companie. Dosarul a fost în cele din urmă clasat. După aproximativ trei ani de anchetă, timp în care nu s-a depasit faza in rem, DNA–Alba Iulia a decis clasarea cauzei, potrivit luju.ro.

În 2011, Emil Boc, premierul de atunci, s-a opus privatizării Romgaz şi Transgaz. El a declarat că va accepta doar vânzarea unor pachete minoritare. Principalul argument invocat este pierderea controlului statului asupra unui domeniu strategic şi implicit asupra preţului gazelor la consumator. Cu doar o săptămână înainte, ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Mark Gittenstein, avertiza într-o declaraţie deosebit de dură asupra nevoii de a privatiza domeniul energetic, condus de oameni lipsiţi de experienţă, apropiaţi de mediul politic.

Doi ani mai târziu aflam că statul a transferat întreg pachetul de 15% din acțiunile Transgaz contra sumei de 315 milioane de lei. Statul român, prin Ministerul Economiei, deţine 58,5% din acţiunile Transgaz, iar restul sunt tranzacţionate pe bursă.
De-a lungul timpului au fost și suspiciuni de achiziții trucate la Transgaz, care au determinat Consiliul Concurenței să meargă în inspecție la 13 companii bănuite că s-ar fi înțeles în privința ofertelor.

Companiile au fost suspectate că ar fi participat în 2011 cu oferte false la zece licitații organizate de firma de trasport gaze naturale. Miza era atribuirea unor contracte de racorduri de gaze naturale și lucrări de modernizare și întreținere a instalațiilor, în valoare totală de aproximativ 8 milioane de euro.

În 2012, Consiliul Concurenței a amendat patru din cele 13 societăți investigate, respectiv Condmag Braşov, Inspet Ploieşti, Moldocor Piatra Neamţ şi TMUCB, cu 5,6 milioane de euro, pentru trucarea unor licitații din anul 2009. Moldocor și TMUCB au fost penalizate cu încă 3 milioane de euro într-un alt caz în care ar fi corelat ofertele financiare într-o licitație desfășurată doi ani mai târziu. Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, a precizat atunci că această procedură a determinat creșterea prețului de achiziție pentru Transgaz.

Și compania care deţine monopolul transportului de gaze naturale în România a fost sancţionată la finalul anului trecut de către Consiliul Concurenţei cu o amendă de aproape 35 de milioane de lei. Motivul? Denaturarea procesului competitiv în cadrul a opt proceduri de achiziţie publică organizate în 2011.

România și Ungaria consumă aproximativ aceeași cantitate de gaze naturale. Numai că țara vecină are aproximativ jumătate din populația României, iar Produsul Intern Brut al României este cu 64% mai mare decât al Ungariei.
România ar trebui să fie țara cel mai puțin dependentă de importurile de gaze naturale. Specialiștii spun că ar trebui să avem trei mari priorități pentru utilizarea gazelor din Marea Neagră.

Este vorba despre înlocuirea centralelor electrice pe cărbune cu unele pe gaze, extinderea rețelelor de alimentare cu gaze și valorificarea superioară a gazelor prin redeschiderea capacităților petrochimice. 

În ultimii ani, Transgaz a lucrat la cel mai ambițios proiect de transport de gaze naturale – gazoductul BRUA. După finalizare, gazoductul va traversa Bulgaria, România, Ungaria și Austria. Potrivit reprezentanților Trangaz, în luna martie a anului trecut, proiectul era realizat în proporție de 85 la sută, iar, la nivel național, în ultimii patru ani s-au construit peste 400 de kilometri de conducte de transport gaz. Potrivit estimărilor, gazoductul BRUA ar fi trebuit să fie gata la finalul anului trecut. Investițiile în infrastructură conduc automat și la beneficii pentru consumatorii casnici care ar putea cumpăra gaz mai ieftin. Prin lucrările Transgaz, Republica Moldova ar urma să fie conectată cu piața Europeană.

De altfel, În 2018, Transgaz a cumpărat o companie din Republica Moldova. Înființată în 2014, Vestmoldtransgaz deținea și administra rețeaua de conducte de gaze din vestul Moldovei și oferea servicii de transport gaze naturale vecinilor de peste Prut.
Directorul Transgaz, Ion Sterian a anunţat la acea vreme că se va asigura infrastructura de transport pentru ca Republica Moldova să fie alimentată şi din alte surse. Potrivit informaţiilor din presă, preţul pe care Transgaz l-a plătit a fost de 8,8 mil. euro, condiţia pusă în această licitaţie fiind realizarea unei investiţii de 93 de milioane de euro pentru o conductă de peste 100 de kilometri care să lege Ungheniul de Chişinău. La jumătatea anului trecut, Ludovic Orban, premierul de atunci, anunța că a fost finalizat și gazoductul Ungheni – Chişinău. Acesta a susținut că va exista posibilitatea furnizării de gaze din România în Republica Moldova.

În aceeași perioadă, Transgaz a fost interesată să cumpere compania din Grecia care se ocupă de transportul de gaze. Până la urmă, autoritățile elene au acceptat oferta depusă de consorțiul format din Snam, Enagas Internacional și Fluxys pentru preluarea pachetului majoritar de acțiuni la transportatorul național de gaze naturale DESFA. Achiziția era însă destul de importantă pentru țara noastră pentru că ar fi permis Transgaz și României să-și sporească și să-și consolideze rolul în dezvoltarea coridorului vertical integrat nord-sud de transport al gazelor naturale. Acesta pleacă de la bogatele zăcăminte din regiunea Mării Caspice și ajunge până în Europa Centrală. Snam, Enagas și Fluxys au oferit 535 milioane de euro pentru cumpărarea unui pachet de 66% la compania greacă de la Hellenic Petroleum și HDRAF, autoritatea elenă din domeniul privatizării.

Transgaz, operatorul tehnic care asigură transportul a 90% din gazele naturale consumate în România, a încheiat primele nouă luni din 2020 cu un profit net de 224,7 milioane de lei, în scădere cu 9% faţă de perioada similară din 2019. 

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Publicat

pe

De

Nicușor Dan

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică – aduce în prim-plan mecanismele subtile din spatele echilibrului politic și financiar al țării. O analiză atentă a contextului arată că, dincolo de bilanțul dificil al executivului, factorul determinant pentru încrederea piețelor internaționale a fost garanția instituțională și credibilitatea personală oferite de la Palatul Cotroceni.

Un sprijin politic dus până în ultimul moment

Comportamentul public al președintelui Nicușor Dan după prezentarea evaluării Fitch ilustrează o strategie de protejare a stabilității naționale. Deși raportul agenției putea fi interpretat și speculat politic ca un eșec al executivului, președintele a ales o abordare temperată, evitând să adauge tensiune peste o situație deja fragilă.

Acest gest confirmă o realitate politică importantă: susținerea acordată Guvernului Bolojan și partidelor din coaliție a fost fermă și necondiționată până în ceasul al 13-lea, inclusiv după încheierea mandatului. Prin refuzul de a escalada verbal situația, președintele a oferit o dovadă clară de toleranță și sprijin față de stabilitatea guvernamentală, prioritizând interesul general în detrimentul reglărilor de conturi politice.

Miza din spatele cifrelor și dinamica negocierilor cu Fitch

Contextul financiar pe care s-a sprijinit decizia agenției este unul extrem de complex. Evaluarea inițială a experților Fitch arăta spre o retrogradare iminentă a ratingului suveran, decizie justificată de tabloul economic dificil: presiunile inflaționiste care au afectat puterea de cumpărare, deciziile de înghețare a salariilor și pensiilor și riscul persistent de a fi încadrați la categoria de risc major (junk).

În ciuda acestor vulnerabilități și a presiunii uriașe pe finanțele publice, autoritățile române au reușit să evite scenariul negativ. Întrebarea esențială este cum a fost posibil acest lucru, în condițiile în care datele economice brute erau deja cunoscute de piețe.

Răspunsul nu a stat în prezentarea unor indicatori noi, ci în garanțiile de conduită fiscală. În timp ce autoritatea altor actori politici s-a erodat considerabil pe parcursul mandatului, Nicușor Dan a rămas interlocutorul strategic în care partenerii externi au avut încredere totală.

Presedinția ca garant al disciplinei bugetare

Miezul deciziei agenției Fitch se regăsește în angajamentul ferm comunicat de președinte: indiferent de fluctuațiile politice, de negocierile dintre PSD, PNL și celelalte partide sau de componența viitorului guvern, linia de sobrietate bugetară va fi menținută sub stricta sa supraveghere.

Garanția oferită piețelor financiare s-a bazat pe câteva puncte cheie:

  • Continuitatea reformelor: Asigurarea că disciplina fiscală nu va depinde de configurația politică de la Palatul Victoria.
  • Rigurozitatea legii bugetului: Angajamentul că viitorul buget va fi construit pe baze solide și reale, eliminând riscul derapajelor financiare din anii precedenți.
  • Autoritatea instituțională: Poziționarea președintelui ca ancoră de stabilitate capabilă să impună limite clare în gestionarea banului public.

Un răgaz crucial pentru economia națională

Obținerea acestei reevaluări oferă României o gură de aer absolut necesară pentru recalibrarea politicilor economice. În timp ce bilanțul guvernamental a lăsat în urmă vulnerabilități vizibile, intervenția și credibilitatea președintelui Nicușor Dan au fost elementele care au înclinat balanța, împiedicând retrogradarea financiară și menținând țara pe o trasă de stabilitate.

Citeste in continuare

Evenimente

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

Publicat

pe

De

Alexandru Nazare

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un scenariu care ar fi avut consecințe importante asupra costurilor de finanțare ale statului, încrederii investitorilor și economiei în ansamblu. Decizia vine însă într-un context extrem de dificil, iar raportul agenției arată că marja de siguranță a fost una redusă.

În spatele acestui rezultat s-a aflat un efort susținut al Ministerului Finanțelor, coordonat de ministrul Alexandru Nazare, împreună cu echipa instituției și în strânsă colaborare cu Banca Națională a României. Până în ultimele momente înaintea evaluării, autoritățile au prezentat agenției de rating date economice actualizate și argumente tehnice privind evoluția finanțelor publice și măsurile adoptate pentru consolidarea fiscală.

Potrivit informațiilor prezentate, România a venit în fața Fitch cu o serie de indicatori care arată o îmbunătățire a situației bugetare. Deficitul cash s-a redus la 42 de miliarde de lei în primul semestru al anului, comparativ cu 70 de miliarde de lei în aceeași perioadă din 2025, iar agenția estimează pentru acest an un deficit de 5,9% din PIB, sub pragul de 6%.

Un alt element important în analiza Fitch îl reprezintă apartenența României la Uniunea Europeană și accesul la fondurile europene, inclusiv cele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În acest context, adoptarea proiectelor legislative necesare pentru continuarea finanțărilor europene a transmis un semnal pozitiv către piețele internaționale.

Ministerul Finanțelor a avut un rol esențial în coordonarea dialogului tehnic cu agenția de rating și în prezentarea măsurilor prin care România urmărește reducerea deficitului și menținerea stabilității financiare. Activitatea instituției, condusă de Alexandru Nazare, a contribuit la consolidarea argumentelor economice care au stat la baza deciziei Fitch de a menține România în categoria recomandată investițiilor.

Cu toate acestea, raportul agenției transmite și un avertisment clar. Fitch arată că principalul risc pentru perioada următoare nu îl reprezintă lipsa argumentelor economice, ci posibilitatea apariției unor blocaje politice care ar întârzia reformele și implementarea angajamentelor asumate prin PNRR. Stabilitatea guvernamentală și continuitatea politicilor fiscal-bugetare rămân criterii esențiale în evaluarea credibilității României.

În perioada următoare, atenția se mută asupra evaluării realizate de Moody’s, care menține în prezent România la ultima treaptă recomandată investițiilor, cu perspectivă negativă. Și această agenție urmărește îndeaproape evoluția finanțelor publice, stabilitatea instituțională și capacitatea autorităților de a implementa reformele asumate.

Menținerea ratingului Fitch oferă României un răgaz important, însă nu elimină provocările următoarelor luni. Pentru păstrarea încrederii investitorilor și protejarea costurilor de finanțare, autoritățile vor trebui să demonstreze că procesul de consolidare fiscală continuă, iar reformele promise sunt puse în aplicare.

În acest context, rezultatul obținut reprezintă atât o confirmare a eforturilor tehnice depuse de Ministerul Finanțelor, sub coordonarea ministrului Alexandru Nazare, cât și un semnal că piețele internaționale așteaptă consecvență și stabilitate din partea României.

Citeste in continuare

Evenimente

Cum poate contribui testul poligraf la reabilitarea imaginii unei persoane

Publicat

pe

De

Într-o lume în care informațiile circulă rapid, iar acuzațiile pot afecta în doar câteva momente reputația unei persoane, nevoia de a demonstra că spui adevărul devine din ce în ce mai importantă. Fie că este vorba despre un conflict la locul de muncă, o suspiciune într-o relație personală, o investigație internă sau o situație juridică, simpla afirmație „sunt nevinovat” nu este întotdeauna suficientă pentru a convinge.

În astfel de situații, testul poligraf poate reprezenta un instrument obiectiv de evaluare a sincerității declarațiilor unei persoane. Deși nu înlocuiește anchetele, probele materiale sau deciziile instanțelor, examinarea poligraf este utilizată în numeroase contexte pentru verificarea informațiilor și clarificarea unor suspiciuni. Tocmai de aceea, multe persoane aleg să solicite voluntar o testare, dorind să ofere un argument suplimentar în susținerea propriei versiuni a faptelor.

Atunci când este efectuat de specialiști cu experiență, folosind metodologii validate și întrebări formulate corespunzător, testul poligraf poate contribui la creșterea gradului de încredere în declarațiile persoanei examinate și poate deveni un sprijin important în procesul de clarificare a unei situații dificile.

Când suspiciunile afectează reputația

Există numeroase situații în care o persoană ajunge să fie suspectată fără să existe dovezi clare împotriva sa. O dispariție de bunuri într-o companie, o acuzație lansată într-un conflict personal, o neînțelegere între colegi sau o informație transmisă eronat pot avea consecințe serioase asupra imaginii și credibilității unei persoane.

Din păcate, chiar și atunci când acuzațiile se dovedesc ulterior nefondate, efectele asupra reputației pot persista. Încrederea colegilor, a angajatorului sau chiar a membrilor familiei poate fi afectată, iar procesul de recâștigare a acesteia poate fi dificil.

În astfel de împrejurări, unele persoane aleg în mod voluntar să efectueze un test poligraf pentru a susține veridicitatea declarațiilor lor. Examinarea nu stabilește vinovăția sau nevinovăția din punct de vedere juridic, însă poate constitui un element suplimentar de evaluare și poate contribui la clarificarea circumstanțelor în care au apărut suspiciunile.

Pentru multe persoane, această abordare reprezintă o modalitate de a demonstra disponibilitatea de a coopera și de a răspunde transparent întrebărilor legate de situația investigată.

Obiectivitatea reacțiilor fiziologice

Unul dintre cele mai importante avantaje ale testului poligraf este faptul că evaluarea se bazează pe monitorizarea unor reacții fiziologice involuntare, precum ritmul cardiac, respirația, tensiunea arterială și modificările conductanței electrice a pielii.

În cadrul examinării, specialistul formulează întrebări relevante pentru situația investigată și analizează răspunsurile împreună cu reacțiile fiziologice înregistrate. Interpretarea rezultatelor este realizată în baza unor metode și protocoale specifice, de către examinatori instruiți în acest domeniu.

Spre deosebire de opiniile personale sau de impresiile subiective, examinarea poligraf urmărește indicatori fiziologici măsurabili, ceea ce oferă un grad suplimentar de obiectivitate în procesul de evaluare. Din acest motiv, testul este utilizat în numeroase contexte, inclusiv în investigații interne, procese de selecție pentru anumite funcții sensibile sau verificarea unor declarații în cadrul unor anchete.

Este important de înțeles că rezultatul unui test poligraf trebuie interpretat în contextul întregii situații și al celorlalte informații disponibile. Tocmai această abordare echilibrată îi conferă valoare ca instrument complementar de verificare.

Un pas spre recâștigarea încrederii

Pentru persoanele care au fost acuzate pe nedrept, procesul de recâștigare a încrederii poate fi dificil și de durată. În multe cazuri, simpla dorință de a efectua un test poligraf transmite un mesaj important despre disponibilitatea de a clarifica situația într-un mod transparent.

După finalizarea examinării, specialistul întocmește un raport oficial care reflectă concluziile evaluării. Acest document poate fi prezentat, atunci când este necesar și permis de context, angajatorului, avocatului sau altor persoane implicate în soluționarea cazului.

Pentru numeroși oameni, un astfel de raport reprezintă un element care contribuie la reconstruirea credibilității și la reducerea suspiciunilor. Deși nu înlocuiește alte probe și nu stabilește singur adevărul juridic, el poate avea un rol important în susținerea unei declarații și în facilitarea dialogului dintre părțile implicate.

Mai presus de toate, testul poligraf oferă persoanei examinate oportunitatea de a-și susține poziția printr-o procedură profesionistă, confidențială și bazată pe o metodologie consacrată.

Concluzie

Atunci când reputația este pusă sub semnul întrebării, orice mijloc obiectiv de verificare poate avea o valoare importantă. Testul poligraf nu înlocuiește investigațiile sau probele materiale, însă poate reprezenta un instrument complementar util pentru evaluarea sincerității declarațiilor și pentru clarificarea unor situații în care există suspiciuni sau acuzații contestate.

Realizată în condiții profesionale, de către examinatori specializați și cu respectarea standardelor de confidențialitate, examinarea poligraf poate contribui la consolidarea încrederii și la susținerea unei persoane care dorește să își prezinte punctul de vedere într-un mod cât mai obiectiv.

Pentru cei care au nevoie de o testare poligraf, fie în contextul unei investigații, al unui litigiu, al unei verificări voluntare sau pur și simplu pentru a-și susține credibilitatea într-o situație delicată, Best-Polygraph oferă servicii profesionale și confidențiale de testare poligraf. Cu experiență în domeniu și o abordare bazată pe obiectivitate, seriozitate și respectarea standardelor profesionale, echipa Best-Polygraph este pregătită să ofere evaluări adaptate fiecărui caz și să sprijine persoanele care își doresc o verificare realizată în condiții de maximă rigurozitate și discreție.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE