Evenimente
Proiectul de buget pentru 2021 a fost publicat – 17,4 miliarde lei pentru Sănătate și 28,5 miliarde de lei la Educație – Cum se împart banii
Proiectul de buget pentru anul 2021 a fost făcut public, joi seară. Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică joi seară proiectul legii bugetului de stat 2021, proiectul legii bugetului asigurărilor sociale şi proiectul legii pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2021.
„Bugetul de stat se stabilește la venituri în sumă de 174.102,0 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 318.456,6 milioane lei credite de angajament și în sumă de 261.451,7 milioane lei credite bugetare, cu un deficit de 87.349,7 milioane lei”, se arată în proiectul de lege.
– Ministerul Educației va primi 28,5 miliarde lei, cu 0,81% peste execuția preliminară a anului 2020.
– Ministerul Sănătății va primi 17,4 miliarde lei, cu 11,2% sub execuția pe 2020.
– Ministerul Afacerilor Externe va primi cu 3% mai puțin, bugetul urmând a se ridica la 1,06 miliarde lei.
– Ministerul Afacerilor Interne urmează a primi cu 1,75% mai mult, respectiv 20,9 miliarde lei.
– Ministerul Agriculturii va primi cu 10% mai mult, respectiv 25,9 miliarde lei.
SECŢIUNEA a 2-a Dispoziții referitoare la bugetele locale pe anul 2021
Art.4. – Din taxa pe valoarea adăugată se alocă 18.094,9 milioane lei sume defalcate pentru bugetele locale, din care:
- a) 2.979,3 milioane lei pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor, potrivit anexei nr.4;
- b) 7.650,7 milioane lei pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului București, potrivit anexei nr.5;
- c) 600,0 milioane lei destinate finanțării cheltuielilor privind drumurile județene și comunale, sumă repartizată pe județe potrivit anexei nr.6. Repartizarea pe unități administrativ-teritoriale se face de către consiliul județean prin hotărâre, după consultarea primarilor, în funcție de lungimea și starea tehnică a drumurilor;
- d) 6.513,6 milioane lei pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, pentru finanțarea cheltuielilor aferente funcționării serviciilor publice de salvare acvatică-salvamar și a posturilor de prim ajutor pe plajele cu destinație turistică, potrivit prevederilor art.4 alin. (21) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre și controlul activităților desfășurate pe plajă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 274/2006, cu modificările și completările ulterioare, pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei „Delta Dunării”, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru finanțarea cheltuielilor determinate de achitarea obligațiilor de plată ale unităților administrativ-teritoriale din județul Suceava, aferente împrumutului extern contractat pentru realizarea Programului „Utilități și mediu la standarde europene în județul Suceava”, potrivit prevederilor art. XII alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2009 privind unele măsuri financiar-bugetare, aprobată prin Legea nr. 240/2011, reprezentând rate de capital și dobânzi scadente în anul 2021 pentru componenta gaz, rate de capital și dobânzi scadente în anul 2021 pentru componenta termie, precum și debite restante la fondul de risc, potrivit anexelor nr.7, 7/01 și 7/02;
- e) 351,3 milioane lei pentru finanțarea cheltuielilor învățământului particular și cel confesional, acreditate, potrivit anexei nr.8.
Art.5. – (1) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, prevăzute la art.4 lit. a), sunt destinate:
- a) finanțării sistemului de protecție a copilului și a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap, în baza standardelor de cost calculate pentru beneficiari/tipuri de servicii sociale, aprobate conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr.426/2020 privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale, în limita prevăzută de lege;
- b) finanțării cheltuielilor determinate de implementarea Programului pentru școli al României, în perioada ianuarie – iunie a anului școlar 2020 – 2021, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 678/2020 privind stabilirea bugetului pentru implementarea Programului pentru școli al României în perioada 2017-2023 pentru anul școlar 2020-2021, precum și pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 640/2017 pentru aprobarea Programului pentru școli al României în perioada 2017-2023 și pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul școlar 2017-2018, cu încadrare în sumele prevăzute pentru anul 2021 în fiecare dintre anexele nr. 1 – 3 la această hotărâre;
- c) finanțării drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale care frecventează învățământul special, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 564/2017 privind modalitatea de acordare a drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale școlarizați în sistemul de învățământ preuniversitar, cu modificările ulterioare, în conformitate cu prevederile lit. A din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 904/2014 pentru stabilirea limitelor minime de cheltuieli aferente drepturilor prevăzute de art. 129 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului;
- d) finanțării cheltuielilor cu bunuri și servicii pentru întreținerea curentă a unităților de învățământ special și centrelor județene de resurse și asistență educațională din învățământul special;
- e) finanțării instituțiilor de cultură descentralizate începând cu anul 2002;
- f) finanțării serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor de sub autoritatea consiliilor județene;
- g) finanțării cheltuielilor de funcționare ale căminelor pentru persoane vârstnice de la nivelul județelor, potrivit prevederilor art. 18 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în baza standardelor de cost calculate pentru beneficiari/tipuri de servicii sociale, aprobate conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr.426/2020;
- h) finanțării drepturilor stabilite de Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările ulterioare;
- i) plății sprijinului sub formă de contribuții care va asigura completarea drepturilor salariale neacoperite din fondurile proprii ale unităților de cult locale, pentru personalul neclerical angajat în unitățile de cult din țară, potrivit prevederilor art. 9 alin. (1) lit. a) din capitolul III „Culte”, lit. E – Secțiunea a 3-a „Sprijinul statului pentru salarizarea personalului neclerical al cultelor recunoscute” din anexa nr. I la Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
- j) finanțării burselor acordate elevilor care frecventează învățământul special, potrivit prevederilor art.82 și al art.105 din Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare.
(2) În situațiile în care Programul pentru școli al României se derulează de către consiliile locale ale comunelor, orașelor și municipiilor, prin hotărâre a consiliului județean se vor repartiza sume cu această destinație unităților administrativ-teritoriale respective, cu diminuarea veniturilor bugetului local al județului și majorarea corespunzătoare a veniturilor comunelor, orașelor și municipiilor, după caz. Sumele repartizate potrivit prevederilor prezentului alineat se reflectă în bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor la indicatorul de venituri „Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor”.
(3) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, prevăzute la art.4 lit. b), sunt destinate:
- a) finanțării de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat pentru categoriile de cheltuieli prevăzute la art. 104 alin. (2) lit. b) – d) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
- b) finanțării drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizațiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav acordate în baza prevederilor art. 42 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în limita prevăzută de lege;
- c) finanțării ajutorului pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni și combustibili petrolieri, pentru beneficiarii de ajutor social, potrivit prevederilor art.26 alin.(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, cu modificările și completările ulterioare ;
- d) finanțării serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor de sub autoritatea consiliilor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și Consiliului General al Municipiului București;
- e) finanțării cheltuielilor creșelor;
- f) finanțării cheltuielilor descentralizate la nivelul sectoarelor și municipiului București, respectiv pentru: sistemul de protecție a copilului, centrele publice pentru persoane adulte cu handicap, cheltuielile determinate de implementarea Programului pentru școli al României, în perioada ianuarie – iunie a anului școlar 2020 – 2021, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr.678/2020, cu încadrare în sumele prevăzute pentru anul 2021 în fiecare dintre anexele nr. 1 – 3 la această hotărâre, cheltuielile cu bunuri și servicii pentru întreținerea curentă a unităților de învățământ special și Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională, instituțiile de cultură descentralizate începând cu anul 2002 și plata sprijinului sub formă de contribuții, care va asigura completarea drepturilor salariale neacoperite din fondurile proprii ale unităților de cult locale pentru personalul neclerical angajat în unitățile de cult, potrivit prevederilor art. 9 alin. (1) lit. a) din capitolul III „Culte”, lit. E – Secțiunea a 3-a „Sprijinul statului pentru salarizarea personalului neclerical al cultelor recunoscute” din anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, drepturile copiilor cu cerințe educaționale care frecventează învățământul special și învățământul de masă, finanțarea drepturilor stabilite de Legea nr.248/2015, cu modificările ulterioare, pentru preșcolarii din învățământul special și învățământul de masă, bursele elevilor din învățământul special și învățământul de masă și cheltuielile creșelor ;
- g) finanțării drepturilor stabilite de Legea nr. 248/2015, cu modificările ulterioare;
- h) finanțării drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr.564/2017, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu prevederile lit. A din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 904/2014;
- i) finanțării cheltuielilor de funcționare ale căminelor pentru persoane vârstnice de la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București și municipiului București, potrivit prevederilor art. 18 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 17/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în baza standardelor de cost calculate pentru beneficiari/tipuri de servicii sociale, aprobate conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr.426/2020;
- j) finanțării cheltuielilor cu bursele acordate elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat de la nivelul comunelor, orașelor și municipiilor, potrivit prevederilor art.82 și al art.105 din Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare.
(4) Repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la alin. (3) pe comune, orașe, municipii, sectoare și municipiul București, după caz, se face prin decizie a directorului direcției generale regionale a finanțelor publice/șefului administrației județene a finanțelor publice, potrivit datelor de fundamentare transmise de către unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, după caz, iar pentru finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat și a burselor acordate elevilor din învățământul de masă, în baza actului administrativ emis de Inspectorul Școlar General al inspectoratului școlar județean/al municipiului București, cu privire la repartizarea sumelor pe unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale precum și pe unități de învățământ, și pentru finanțarea cheltuielilor de funcționare ale căminelor pentru persoane vârstnice, la propunerea agenției județene pentru plăți și inspecție socială/Agenției pentru Plăți și Inspecție Socială a municipiului București. Direcțiile generale regionale/Administrațiile județene ale finanțelor publice, la solicitarea inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, furnizează informații cu caracter financiar.
(5) Pentru finanțarea cheltuielilor prevăzute la alin. (1) și (3), autoritățile administrației publice locale alocă pe lângă sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată și sume din bugetele locale ale acestora.
(6) Repartizarea pe comune, orașe, municipii, sectoare și municipiul București, după caz, a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea unităților de învățământ particular și cel confesional, acreditate, prevăzute la art.4 lit e), se face prin decizie a directorului direcției generale regionale a finanțelor publice/șefului administrației județene a finanțelor publice, în baza actului administrativ emis de Inspectorul Școlar General al inspectoratului școlar județean/al municipiului București, cu privire la repartizarea sumelor pe unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale precum și pe unități de învățământ, iar pentru finanțarea drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale din învățământul particular și cel confesional, acreditate, special sau integrați în învățământul de masă, potrivit datelor de fundamentare transmise de către unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale.
Art. 6. – (1) Prin derogare de la prevederile art. 32 și 33 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, din impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat, la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale se repartizează prin decizie a directorului direcției generale regionale a finanțelor publice/șefului administrației județene a finanțelor publice, următoarele cote:
- a) 15% la bugetul local al județului;
- b) 65% la bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor pe al căror teritoriu își desfășoară activitatea plătitorii de impozit pe venit;
- c) 3% într-un cont distinct deschis pe seama direcției generale regionale a finanțelor publice/administrației județene a finanțelor publice, ce se repartizează bugetelor locale ale comunelor, orașelor și municipiilor prin hotărâre a consiliului județean;
- d) 17% într-un cont distinct deschis pe seama direcției generale regionale a finanțelor publice/administrației județene a finanțelor publice, pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județelor;
(2) Pentru municipiul București, prin derogare de la prevederile art. 32 și 33 din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat, la nivelul municipiului București, se repartizează prin decizie a directorului Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București, astfel:
- a) 50% pentru bugetul local al municipiului București;
- b) 1.250 lei/locuitor/an, pentru bugetele locale ale sectoarelor municipiului București;
- c) diferența se repartizează sectoarelor municipiului București direct proporțional cu impozitul pe venit estimat a se realiza pe raza fiecărui sector.
(3) În cadrul fiecărui județ, sumele aferente cotei prevăzute la alin. (1) lit. d) se repartizează pentru echilibrarea bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale astfel:
- a) 85% pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, orașelor și municipiilor;
- b) 15% pentru echilibrarea bugetelor locale ale județelor.
(4) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, orașelor și municipiilor, prevăzute în anexa nr. 7, și cota prevăzută la alin. (3) lit. a) se repartizează unităților administrativ-teritoriale, prin decizie a directorului direcției generale regionale a finanțelor publice/șefului administrației județene a finanțelor publice, în două etape, utilizând modelul de calcul transmis de Ministerul Finanțelor în termen de 5 zile de la publicarea legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I, astfel:
- a) în prima etapă se repartizează sume de echilibrare bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale ale căror venituri estimate a fi încasate în anul 2021 din cota prevăzută la alin.(1) lit. b) sunt mai mici de 800 lei/locuitor/an, precum și celor ale căror venituri estimate a fi încasate în anul 2021 din cota prevăzută la alin.(1) lit.b) sunt mai mici de 1.500 mii lei/unitate administrativ-teritorială/an;
- b) în vederea repartizării prevăzute la lit.a), se calculează diferența dintre 800 lei/locuitor/an şi veniturile pe locuitor/an estimate a fi încasate în anul 2021 din cota prevăzută la alin. (1) lit.b) pentru fiecare unitate administrativ-teritorială în parte;
- c) sumele disponibile rămase după repartizarea prevăzută la lit.a) se repartizează direct proporțional cu necesarul stabilit, unităților administrativ-teritoriale ale căror venituri din cota prevăzuta la alin.(1) lit.b) cumulate cu sumele de echilibrare repartizate potrivit lit.a) a prezentului alineat sunt mai mici de 1.500 mii lei/unitate administrativ-teritorială/an;
- d) sumele rămase nerepartizate după parcurgerea primei etape, potrivit prevederilor lit. a) – c), se repartizează în etape succesive, direct proporțional cu necesarul stabilit, comunelor, orașelor și municipiilor a căror medie a veniturilor pe locuitor/an, calculată ca raport între suma veniturilor estimate a fi încasate în anul 2021 din cota prevăzută la alin. (1) lit. b) și sumele repartizate în prima etapă, și numărul locuitorilor unității administrativ-teritoriale, este mai mică decât media pe județ/locuitor/an calculată cu ajutorul acelorași indicatori la nivelul întregului județ, în vederea egalizării mediilor individuale cu media pe județ.
(5) Pentru echilibrarea bugetelor locale ale județelor, în completarea veniturilor estimate a fi încasate în anul 2021 din cota prevăzută la alin.(1) lit.a) și din sumele prevăzute la alin.(3) lit.b), se alocă sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, prevăzute în anexa nr.7, astfel încât valoarea însumată a acestor venituri să nu fie mai mică de 250 de lei/locuitor/an.
(6) Suma corespunzătoare cotei de 3% din impozitul pe venit estimat a se încasa la bugetul de stat în anul 2021, prevăzută la alin.(1) lit.c), se repartizează în mod egal județelor, în limita sumei de 13.566 mii lei, reprezentând fond la dispoziția consiliului județean. În cadrul fiecărui județ, fondul la dispoziția consiliului județean se repartizează integral în anul 2021 comunelor, orașelor și municipiilor, prin hotărâre a consiliului județean, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală, pentru susținerea programelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală, precum și pentru cheltuielile de funcționare, pe care unitățile administrativ-teritoriale din județ, în mod justificat, nu le pot finanța din veniturile proprii așa cum sunt acestea definite de Legea nr.273/2006, cu modificările și completările ulterioare, și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale. Sumele repartizate potrivit prevederilor prezentului alineat se reflectă în bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale, la o poziție de venituri distinctă. Pentru repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor din fond, consiliul județean are obligația ca, în termen de 5 zile de la publicarea legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I, să solicite în scris tuturor unităților administrativ-teritoriale din cadrul județului prezentarea de cereri pentru acordarea de sume pentru destinațiile prevăzute. Hotărârea consiliului județean se comunică directorului direcției generale regionale a finanțelor publice/șefului administrației județene a finanțelor publice, instituției prefectului și unităților administrativ-teritoriale din județ.
(7) Impozitul pe venit utilizat în calcul va fi cel estimat de structurile de specialitate din cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice/administrațiilor județene/de sector ale finanțelor publice.
(8) În execuție, sumele încasate, aferente cotelor prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) și alin. (2) lit. a), se alocă de către direcțiile generale regionale ale finanțelor publice/administrațiile județene ale finanțelor publice bugetelor locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, până cel târziu la data de 8 a lunii în curs pentru luna anterioară, iar cele prevăzute la alin.(1) lit. c) și d) și alin. (2) lit. b) și c) se alocă în același termen, proporțional cu sumele repartizate.
(9) Impozitul pe venit încasat suplimentar în anul 2021 la bugetul de stat, la nivelul fiecărei unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale, se alocă unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale în cotele prevăzute la alin. (1) şi (2), potrivit prevederilor prezentului articol, şi se cuprind în bugetele locale prin rectificare bugetară locală.
(10) Numărul locuitorilor din unităţile administrativ-teritoriale utilizat în calculele prevăzute în prezentul articol este cel comunicat de direcţiile judeţene de statistică, respectiv de Direcţia Regională de Statistică a Municipiului Bucureşti, după caz, la data de 1 ianuarie 2020.
(11) Prevederile prezentului articol se aplică și impozitului pe venit încasat la bugetul de stat și nerepartizat unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Art. 7 – (1) Sumele din impozitul pe venit determinate anterior intrării în vigoare a prezentei legi pe baza cotelor prevăzute la art.32 din Legea nr.273/2006, cu modificările si completările ulterioare, se regularizează la nivelul cotelor prevăzute la art.6 .
(2) Direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice efectuează operațiunile ce se impun între soldurile conturilor aferente cotelor din impozitul pe venit stabilite la art.32 alin.(1) lit c) și d) din Legea nr.273/2006, cu modificările si completările ulterioare, astfel încât sumele din cele două conturi să reprezinte expresia valorică a cotelor prevăzute la art.6 alin.(1) lit.c) și d) .
(3) Soldul contului prevăzut la art.6 alin.(1) lit c), rezultat după efectuarea operațiunilor prevăzute la alin.(2) la nivelul fiecărei direcţii generale regionale a finanţelor publice/administraţii judeţene a finanţelor publice, se împarte la numărul total de 41 de județe și se virează fiecăruia dintre celelalte 40 de județe, în vederea aplicării prevederilor art.6 alin.(6).
(4) Pentru municipiul București, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judetene/de sector ale finantelor publice recalculează cotele din impozitul pe venit cuvenite, prin aplicarea prevederilor art.6 alin (2) lit.a), iar diferențele față de cotele calculate potrivit prevederilor art.32 alin.(3) lit b) din Legea nr.273/2006, cu modificările si completările ulterioare, se virează în contul de venit „Cote defalcate din impozitul pe venit în curs de distribuire” deschis pe seama municipiului București, din care, ulterior, Direcţia generală regională a finanţelor publice a municipiului București virează aceste sume bugetului local al municipiului București, în contul de venit „Cote defalcate din impozitul pe venit”.
(5) Pentru sectoarele municipiului Bucuresti, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judetene/de sector ale finanțelor publice recalculează sumele din impozitul pe venit cuvenite, prin aplicarea cotei de 50% corespunzătoare prevederilor art.6 alin (2) lit.b) și c) iar diferențele față de sumele determinate și virate potrivit prevederilor art.32 alin.(3) lit a) și c) din Legea nr.273/2006, cu modificările si completările ulterioare, se transferă în contul de disponibilități distinct, deschis pe seama Direcției generale regionale a finanțelor publice a municipiului București în acest scop. Sumele încasate în contul de disponibilități, cumulate cu sumele încasate potrivit prevederilor art.32 alin.(3) lit c) din Legea nr.273/2006, cu modificările si completările ulterioare, se virează de către Direcția generală regională a finanțelor publice a municipiului București bugetelor locale ale sectoarelor municipiului București, în contul de venit ”Sume alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale”, potrivit prevederilor art.6 alin.(2) lit.b) si c).
(6) Sectoarele municipiului București efectuează operațiunea de reglare a conturilor proprii de venituri, prin virarea sumelor încasate, din contul de venit „Cote defalcate din impozitul pe venit” în contul de venit „Sume alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale”, deschise pe seama acelorași ordonatori principali de credite.
(7) Operațiunile prevăzute la alin.(1)-(6) se efectuează în termen de 5 zile lucrătoare de la intrarea in vigoare a prezentei legi.
Art.8. – Categoriile de venituri și cheltuieli aferente bugetelor locale pe anul 2021 sunt prevăzute în anexa nr.10.
SECŢIUNEA a 3-a
Dispoziții referitoare la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pe anul 2021
Art.9. – (1) Veniturile și cheltuielile bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, constituit în baza prevederilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și bugetul fondurilor externe nerambursabile utilizate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, sunt prevăzute în anexa nr.11.
(2) Sinteza veniturilor și cheltuielilor alocate pe surse de finanțare, detaliată la venituri pe capitole și subcapitole, iar la cheltuieli pe părți, capitole și titluri, după caz, este prevăzută în anexa nr.11/01.
(3) Cheltuielile bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, detaliate pe părți, capitole, subcapitole, paragrafe, titluri, articole și alineate, după caz, sunt prevăzute în anexa nr.11/02.
(4) Sumele alocate din fonduri externe nerambursabile, detaliate la cheltuieli pe părți, capitole, subcapitole, paragrafe, titluri, articole și alineate, după caz, sunt prevăzute în anexa nr.11/03.
Art.10. – (1) În bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pe anul 2021 sunt incluse, atât la partea de venituri, cât și la partea de cheltuieli, sumele aferente anului 2021 din contribuțiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, aprobată prin Legea nr. 184/2015, cu modificările și completările ulterioare.
(2) În anul 2021 se autorizează Casa Națională de Asigurări de Sănătate să negocieze și să încheie contracte cost-volum/cost-volum-rezultat în limita sumei de 4.180.000 mii lei.
(3) Potrivit dispozițiilor art. 265 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru acoperirea deficitului bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, veniturile bugetului se completează cu suma de 4.749.117 mii lei, care se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății.
(4) Potrivit dispozițiilor art.4 alin.(6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare, pentru acoperirea deficitului aferent asigurărilor pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, veniturile se completează cu suma de 1.262.829 mii lei, care se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății.
(5) Dispozițiile referitoare la proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, aferente perioadei de programare a Uniunii Europene 2014 – 2020, precum și prevederile art. 38-40 și 50 se aplică în mod corespunzător și în cazul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
SECŢIUNEA a 4-a
Dispoziții referitoare la proiectele cu finanțare din fonduri externe nerambursabile postaderare aferente perioadei 2007-2013, pe anul 2021
Art.11. – (1) Pentru beneficiarii prevăzuți la art. 5 alin. (1) – (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, aprobată cu modificări prin Legea nr.362/2009, cu modificările și completările ulterioare, care au în implementare proiecte nefinalizate, inclusiv cele care reprezintă prima fază a proiectelor ce se finanțează în cele două perioade de programare bugetară ale Uniunii Europene, finanțarea cheltuielilor se asigură de la bugetul de stat prin bugetele ordonatorilor principali de credite de la titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare”, se cuprind în clasificația aferentă fondului de finanțare la alineatul 03 „Cheltuieli neeligibile” și reprezintă cheltuieli definitive ale bugetului de stat.
(2) În anul 2021, prin derogare de la prevederile art. 431 alin.(1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, pentru proiectele nefinalizate în perioada de eligibilitate a perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene 2007 – 2013, cu excepția fazei a doua aferente proiectelor prevăzute la art. 4 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014 – 2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.105/2016, cu modificările și completările ulterioare, beneficiarii prevăzuți la art. 5 alin. (1) – (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.64/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr.362/2009, cu modificările și completările ulterioare, care au în implementare proiecte, notifică prestatorilor, executanților și furnizorilor cu care au încheiate contracte, executarea de lucrări pentru finalizarea acestora, în termen de 30 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(3) Din sumele prevăzute la alin.(1) se asigură și alte cheltuieli necesare finalizării proiectelor, cu încadrarea în valoarea indicatorilor tehnico-economici aprobați conform legii, necuprinse în contractele de finanțare încheiate cu autoritățile de management, care asigură finalizarea proiectului precum și sumele dispuse de instanțele de judecată prin sentințele definitive sau, după caz, definitive și irevocabile dispuse în favoarea beneficiarilor.
Art.12. – (1) Beneficiarii finanțați integral din bugetul de stat, care implementează proiecte finanțate în cadrul programelor/instrumentelor/facilităților, care nu sunt gestionate de către autorități ale administrației publice din România, virează în contul de venituri al bugetului de stat sumele primite ca rambursare a cheltuielilor efectuate în cadrul proiectelor respective, în termen de 5 zile lucrătoare de la data încasării acestora.
(2) Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale au obligația de a deschide și repartiza creditele bugetare aferente implementării proiectelor ai căror beneficiari sunt instituțiile publice din subordine finanțate integral din bugetul local, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data încasării sumelor transferate de autoritățile de management/gestiune a programului/instrumentului/facilității, de Autoritatea de certificare și plată, de Comisia Europeană sau de alți donatori externi, pe baza solicitării de finanțare transmise de instituția beneficiară de proiect.
Art.13. – (1) În scopul implementării programelor și proiectelor de cooperare teritorială europeană se autorizează ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de management/autoritate comună de management/autoritate națională/autoritate de gestiune a programelor privind cooperarea teritorială europeană, să aprobe, prin ordin, norme specifice pentru finanțarea și organizarea acțiunilor specifice pe teritoriul altor state pentru anul 2021.
(2) Cheltuielile stabilite prin normele prevăzute la alin.(1) se asigură de către ordonatorii principali de credite, din creditele aprobate anual, cu această destinație. Rambursarea acestor cheltuieli din fondurile europene se realizează în conformitate cu procedurile de lucru ale autorităților de management/autorităților comune de management/autorităților naționale.
Art.14. – (1) Se interzice ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat să efectueze virări de credite bugetare și credite de angajament, de la titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare”, la celelalte titluri de cheltuieli din cadrul aceluiași capitol sau la alte capitole bugetare, cu excepția virărilor de credite bugetare și credite de angajament, care pot fi efectuate pe tot parcursul anului de la titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare” la:
- a) titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice”, în vederea asigurării sumelor reprezentând contribuția proprie și/sau cofinanțarea națională, aferentă proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile ale instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat, precum și ale instituțiilor de învățământ superior militar, de informații, de ordine publică și de securitate națională finanțate integral din venituri proprii;
- b) titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020”.
(2) Sumele prevăzute la titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare” nu pot fi cedate la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat, în baza prevederilor art. 54 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare.
(3) În condițiile prevederilor Legii nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cursul întregului an ordonatorii principali de credite pot efectua virări de credite de angajament și de credite bugetare neutilizate, între titlurile, articolele și alineatele de cheltuieli din cadrul aceluiași capitol sau de la alte capitole, pentru asigurarea fondurilor necesare la titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare”, cu încadrarea în nivelul total al fondurilor aprobate.
(4) Pe parcursul întregului an, ordonatorii principali de credite pot efectua virări de credite de angajament și credite bugetare neutilizate în cadrul titlului 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare”, cu încadrarea în nivelul total al fondurilor aprobate.
(5) Se autorizează Ministerul Finanțelor, pentru asigurarea finalizării proiectelor prevăzute la art. 11, la propunerea ordonatorilor principali de credite, să efectueze, pe parcursul întregului an, cu încadrarea în nivelul total al fondurilor de la bugetul de stat aprobate la titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare”, redistribuiri de credite de angajament și credite bugetare între ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat.
(6) Se autorizează Ministerul Finanțelor, la propunerea ordonatorilor principali de credite, să efectueze redistribuiri/virări de credite de angajament și credite bugetare neutilizate între ordonatorii principali de credite de la titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare” la:
- a) titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice” pentru asigurarea cheltuielilor instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat, precum și ale instituțiilor de învățământ superior militar, de informații, de ordine publică și de securitate națională finanțate integral din venituri proprii la titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare”;
- b) titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020”.
(7) Se interzice instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat să efectueze virări de credite de angajament și de credite bugetare de la titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare”.
(8) Virările de credite de angajament și de credite bugetare prevăzute la alin. (1), (3) și (4), precum și redistribuirile de credite de angajament și credite bugetare între și în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare se efectuează de ordonatorii principali de credite și se comunică Ministerului Finanțelor, concomitent cu transmiterea anexelor la bugetul acestora, modificate în mod corespunzător.
(9) Din sumele prevăzute la titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare” se pot efectua cheltuieli curente și de capital pentru finalizarea corespunzătoare a proiectelor finanțate de la acest titlu.
(10) Influențele în structura creditelor de angajament și creditelor bugetare, rezultate în baza virărilor de credite prevăzute la alin.(1) și (6), vor fi evidențiate în structura cheltuielilor aprobate instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat la titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare”.
(11) Se interzice ordonatorilor principali de credite introducerea, la titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare”, de proiecte noi aferente perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene 2007-2013.
(12) Ordonatorii principali de credite au obligația de a asigura, potrivit legii, cu prioritate, sume necesare finalizării proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene 2007-2013.
(13) Se interzice ordonatorilor principali de credite, cu rol de autoritate de management, încheierea/emiterea de contracte/decizii/ordine de finanțare/avize de principiu cu beneficiarii în cadrul programelor operaționale aferente perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene 2007-2013, cu excepția situației în care prin sentințe definitive sau, după caz, definitive și irevocabile, ale instanțelor de judecată se prevede altfel.
(14) Fac excepție de la prevederile alin. (13) autoritățile de management/autoritățile comune de management/autoritățile naționale care încheie/emit contracte/decizii/ordine de finanțare pentru acordarea cofinanțării de la bugetul de stat în cadrul programelor obiectivului „Cooperare teritorială europeană 2007-2013”, după cum urmează:
- a) Programul operațional comun „România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013”;
- b) Programul operațional comun „Marea Neagră 2007-2013”.
Art.15. – În anul 2021, Operatorii de Program au obligația de a vira în conturile corespunzătoare de venituri ale bugetului de stat, respectiv în conturile de venituri ale Fondului pentru mediu, după caz, sumele reprezentând fonduri externe nerambursabile primite de la statele donatoare, reprezentând tranșa finală aferentă asistenței financiare nerambursabile „costuri de management” pentru Operatorul de Program în calitate de beneficiar în cadrul Mecanismului financiar al Spațiului Economic European 2009-2014 și Mecanismului financiar norvegian 2009-2014, asigurate inițial din bugetul de stat, respectiv din bugetul Fondului pentru mediu.
SECŢIUNEA a 5-a
Dispoziții referitoare la proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, aferente perioadei de programare a Uniunii Europene 2014-2020, pe anul 2021
Art.16. – (1) În anul 2021, se autorizează ordonatorii principali de credite să introducă, pe parcursul întregului an, în anexele la buget, în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.105/2016, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit și politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum și a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014 – 2020 și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul garantării, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.56/2016, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței Guvernului nr. 29/2015 privind gestionarea și utilizarea fondurilor externe nerambursabile și a cofinanțării publice naționale, pentru obiectivul „Cooperare teritorială europeană”, în perioada 2014 – 2020, aprobată cu modificări prin Legea nr.12/2016, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2017 privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar Spațiul Economic European 2014 – 2021 și Mecanismului financiar norvegian 2014 – 2021, aprobată cu modificări prin Legea nr 206/2017, proiecte noi aferente perioadei de programare bugetară 2014-2020, respectiv 2014-2021, cu respectarea prevederilor art. 19 alin. (3) și (5), după caz.
(2) Se autorizează ordonatorii principali de credite să introducă în buget creditele de angajament necesare implementării proiectelor noi la nivelul prevăzut în contractele/deciziile/ordinele de finanțare/avizele de principiu cu beneficiarii, în cadrul programelor aferente perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene 2014-2020.
(3) Se autorizează ordonatorii principali de credite să efectueze, în cursul întregului an, virări de credite bugetare în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare, inclusiv prin diminuarea cheltuielilor de natura investițiilor și majorarea cheltuielilor curente, astfel încât să asigure implementarea corespunzătoare a proiectelor noi și, după caz, să modifice Programul de investiții publice.
(4) Se autorizează ordonatorii principali de credite să introducă în anexele nr. 3/XX/21, 3/XX/23, 3/XX/27 și 3/XX/29, după caz, creditele de angajament necesare implementării proiectelor noi la nivelul prevăzut în contractele/deciziile/ordinele de finanțare/avizele de principiu cu autoritățile de management în cadrul programelor aferente perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene 2014-2020, să majoreze creditele bugetare aferente estimărilor pentru anii 2022 – 2024 și anii ulteriori și, după caz, să modifice Programul de investiții publice.
(5) Ordonatorii de credite finanțați integral sau parțial din bugetul de stat, care au calitatea de lider al unui parteneriat, beneficiar al unui proiect finanțat din fonduri externe nerambursabile, pot asigura prin bugetele proprii cofinanțarea publică pentru proiecte în condițiile stabilite prin acordul de parteneriat, anexă la memorandumul/ contractul/ decizia/ ordinul de finanțare.
(6) Beneficiarii care implementează proiecte în cadrul programelor/instrumentelor/facilităților/mecanismelor, care nu sunt gestionate de către autorități ale administrației publice din România și ale căror reguli de implementare permit beneficiarilor solicitarea și obținerea de prefinanțări/avansuri, pot cuprinde în bugetul propriu credite de angajament și credite bugetare aferente fondurilor externe nerambursabile, care urmează a fi rambursate potrivit acordurilor de finanțare, acestea urmând a fi utilizate în lipsa disponibilităților din prefinanțările/avansurile primite, dacă acordurile de finanțare nu prevăd altfel.
(7) În cazul proiectelor implementate în parteneriat, prevederile alin. (6) se aplică liderilor/partenerilor finanțați integral din bugetul de stat numai pentru finanțarea acțiunilor proprii ale acestora.
(8) În bugetele instituțiilor publice prevăzute la art. 62 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, la titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020”, respectiv la capitolele și subcapitolele corespunzătoare de cheltuieli potrivit destinației acestora, se cuprind și sumele aferente proiectelor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru finanțarea în cadrul programelor/instrumentelor/facilităților/mecanismelor care nu sunt gestionate de către autorități ale administrației publice din România.
(9) Se autorizează ordonatorii principali de credite să efectueze, în cursul întregului an, virări de credite de angajament și credite bugetare în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare aflate în derulare, inclusiv prin diminuarea cheltuielilor de natura investițiilor și majorarea cheltuielilor curente, astfel încât să asigure implementarea corespunzătoare a acestora și după caz, să modifice Programul de investiții publice, cu excepția virărilor de credite bugetare de la proiectele implementate potrivit prevederilor art.11 alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2017, aprobată cu modificări prin Legea nr.206/2017.
(10) Proiectele de investiții finanțate în cadrul perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene 2014-2020 se cuprind în buget cu respectarea prevederilor art. 43 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art.45 din Legea nr.273/2006, cu modificările și completările ulterioare și art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.26/2012, privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare și de modificare și completare a unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.16/2013, cu modificările ulterioare.
(11) Pe parcursul execuției bugetare, pentru asigurarea resurselor de finanțare a proiectelor, unitățile administrativ-teritoriale pot contracta finanțări rambursabile sau pot utiliza excedentul anual al bugetului local.
Art.17. – (1) Pentru cota-parte din plățile efectuate aferente cheltuielilor eligibile a fi rambursate din programe aferente Politicii de coeziune a Uniunii Europene, politicilor comune agricolă și de pescuit sau din alte programe/instrumente/facilități/mecanisme postaderare, ordonatorul de credite, care are calitatea de beneficiar, va transmite o cerere de rambursare autorității de management/gestiune a programului/ instrumentului/ facilității/ mecanismului în maximum 3 luni de la efectuarea cheltuielilor, cu excepția cheltuielilor efectuate înainte de semnarea contractului de finanțare, în conformitate cu regulile specifice de eligibilitate a cheltuielilor, precum și cu prevederile contractului/deciziei/ordinului de finanțare.
(2) Sumele aferente rambursărilor de fonduri externe nerambursabile postaderare primite de la Comisia Europeană și/sau de la alți donatori externi se fac venit la bugetele din care au fost finanțate proiectele respective și se virează la aceste bugete conform reglementărilor Uniunii Europene și prevederilor legale naționale care reglementează fiecare domeniu care intră în sfera de cuprindere a fondurilor externe nerambursabile postaderare de către autoritățile de management/gestiune, ori de către alte autorități naționale abilitate în acest sens în cadrul unor programe/facilități/mecanisme sau instrumente postaderare, după caz.
(3) Beneficiarii finanțați integral din bugetul de stat care implementează proiecte finanțate în cadrul programelor/instrumentelor/facilităților/mecanismelor, care nu sunt gestionate de către autorități ale administrației publice din România, virează în contul de venituri al bugetului de stat sumele primite ca rambursare a cheltuielilor efectuate în cadrul proiectelor respective, în termen de 5 zile lucrătoare de la data încasării acestora.
(4) Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale au obligația de a deschide și repartiza creditele bugetare aferente implementării proiectelor ai căror beneficiari sunt instituțiile publice din subordine finanțate integral din bugetul local, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data încasării sumelor transferate de autoritățile de management/gestiune a programului/instrumentului/facilității/mecanismului, de Comisia Europeană sau de alți donatori externi, pe baza solicitării de finanțare transmisă de instituția beneficiară de proiect.
Art.18. – (1) În scopul implementării programelor și proiectelor de cooperare teritorială europeană, se autorizează ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de management/autoritate comună de management/autoritate națională/autoritate de gestiune al/a programelor privind cooperarea teritorială europeană să aprobe, prin ordin, norme specifice pentru finanțarea și organizarea acțiunilor specifice pe teritoriul altor state.
(2) Cheltuielile stabilite prin normele prevăzute la alin. (1), se asigură de către ordonatorii principali de credite din creditele aprobate anual cu această destinație. Rambursarea acestor cheltuieli din fondurile europene se realizează în conformitate cu procedurile de lucru ale autorităților de management/autorităților comune de management/autorităților naționale.
Art.19. – (1) Se interzice ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat să efectueze virări de credite de angajament și credite bugetare de la titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020” la celelalte titluri de cheltuieli din cadrul aceluiași capitol sau la alte capitole bugetare, cu excepția virărilor de credite de angajament și credite bugetare care pot fi efectuate pe tot parcursul anului de la titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020” la:
- a) titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare” în vederea asigurării cheltuielilor aferente finalizării proiectelor prevăzute la art. 11, cele aferente transferurilor de fonduri necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din FEN postaderare, în cadrul programelor aferente Politicii de coeziune a Uniunii Europene și altor facilități și instrumente postaderare;
- b) titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice”, în vederea asigurării sumelor reprezentând contribuția proprie și/sau cofinanțarea națională, aferentă proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile ale instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat, precum și ale instituțiilor de învățământ superior militar, de informații, de ordine publică și de securitate națională finanțate integral din venituri proprii.
(2) Sumele prevăzute la titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020” nu pot fi cedate la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat în baza prevederilor art. 54 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare.
(3) În condițiile prevederilor Legii nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cursul întregului an, ordonatorii principali de credite pot efectua virări de credite bugetare între titlurile, articolele și alineatele de cheltuieli din cadrul aceluiași capitol sau de la alte capitole pentru asigurarea fondurilor necesare la titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020”, pentru finanțarea proiectelor aflate în implementare sau proiecte noi finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare, cu încadrarea în nivelul total al fondurilor aprobate.
(4) Pe parcursul întregului an, ordonatorii principali de credite pot efectua virări de credite de angajament neutilizate în cadrul titlului 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020”, cu încadrarea în nivelul total al fondurilor aprobate, pentru asigurarea finanțării proiectelor aflate în implementare.
(5) Se autorizează Ministerul Finanțelor să efectueze, pe parcursul întregului an, cu încadrarea în nivelul total al fondurilor de la bugetul de stat aprobate la titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020”:
- a) redistribuiri de credite de angajament și credite bugetare între ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de management/ autoritate de certificare;
- b) redistribuiri de credite de angajament și credite bugetare între ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, în funcție de stadiul implementării, la nivelul fiecărui ordonator de credite, a proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare pentru asigurarea finanțării proiectelor aflate în implementare;
- c) redistribuiri de credite de angajament și de credite bugetare între ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat beneficiari și cei cu rol de autoritate de management/certificare/operator de program pentru asigurarea finanțării corespunzătoare a proiectelor/programelor implementate din fonduri externe nerambursabile, precum și pentru asigurarea finanțării unor proiecte noi introduse în buget potrivit art.16 alin. (1)-(4).
(6) Se autorizează Ministerul Finanțelor să efectueze redistribuiri/virări de credite de angajament și credite bugetare între ordonatorii principali de credite, la solicitarea acestora, de la titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020” la:
- a) titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare” în vederea asigurării cheltuielilor în cadrul programelor aferente Politicii de coeziune a Uniunii Europene și altor facilități și instrumente postaderare;
- b) titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice” pentru asigurarea cheltuielilor instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat, precum și ale instituțiilor de învățământ superior militar, de informații, de ordine publică și de securitate națională finanțate integral din venituri proprii la titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020”.
(7) Se interzice instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat să efectueze virări de credite de angajament și credite bugetare de la titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020”.
(8) Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (3) se pot efectua și de la titlurile de cheltuieli care au fost majorate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului și din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, cu excepția sumelor alocate din aceste fonduri.
(9) În condițiile Legii nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, se autorizează ordonatorii principali de credite care identifică, pe parcursul exercițiului bugetar anual, proiecte noi sau proiecte în derulare din anii anteriori finanțabile din fonduri externe nerambursabile postaderare și care nu au în bugetul propriu titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020”, articolul sau alineatul corespunzător, să introducă titlul, articolul și alineatul respectiv, creditele de angajament și creditele bugetare asigurându-se potrivit dispozițiilor alin. (3), (5) și art. 16 alin. (1)- (4).
(10) Prevederile alin. (9) se aplică și instituțiilor publice finanțate parțial sau integral din venituri proprii, cu introducerea corespunzătoare a modificărilor, atât la partea de venituri, cât și la partea de cheltuieli.
(11) Virările și redistribuirile de credite de angajament și credite bugetare între și în cadrul proiectelor/programelor finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare prevăzute la alin. (1), (3),(4), (8) și (9), precum și modificările și virările prevăzute la art. 16 alin. (2) – (4) se efectuează de ordonatorii principali de credite și se comunică Ministerului Finanțelor, concomitent cu transmiterea anexelor la bugetul acestora, modificate în mod corespunzător.
(12) Din sumele prevăzute la titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 ” se pot efectua cheltuieli curente și de capital pentru derularea corespunzătoare a proiectelor finanțate de la acest titlu.
(13) Influențele în structura creditelor de angajament și creditelor bugetare rezultate în baza virărilor de credite vor fi evidențiate în structura cheltuielilor aprobate instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat la titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020”.
(14) Pe parcursul întregului an se autorizează ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de management, în a căror anexă la buget se cuprind sumele necesare implementării programelor aferente cadrului financiar european 2014-2020, să modifice creditele de angajament și creditele bugetare la poziția “Finanțare din FEN postaderare”, cu încadrarea în sumele prevăzute prin decizia Comisiei Europene de aprobare a programului, cu excepția majorării creditelor de angajament în conformitate cu prevederile art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.40/2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.105/2016, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor art.16 din Ordonanța Guvernului nr. 29/2015, aprobată cu modificări prin Legea nr.12/2016, cu modificările și completările ulterioare. Aceștia comunică Ministerului Finanțelor modificările efectuate, concomitent cu transmiterea anexelor modificate, însușite de ordonatorul principal de credite.
(15) Sumele prevăzute pe total la alineatul „Finanțare externă nerambursabilă” din cadrul titlului 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020” nu pot fi diminuate.
SECŢIUNEA a 6-a
Dispoziții referitoare la proiecte cu finanțare din fonduri rambursabile pe anul 2021
Art.20. – (1) Pentru anul 2021, cheltuielile echivalente sumelor rămase de utilizat și de tras din împrumuturile preluate spre administrare de Ministerul Finanțelor și sumelor aferente contribuției Guvernului României la finanțarea proiectelor din fonduri rambursabile sunt cuprinse cumulat în bugetele ordonatorilor principali de credite, în cadrul sumelor alocate cu această destinație de la bugetul de stat, potrivit prevederilor art. 19 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 157/2008 pentru reglementarea unor măsuri privind datoria publică în scopul aplicării art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată prin Legea nr. 89/2009. Aceeași încadrare se aplică și pentru cheltuielile în cadrul împrumuturilor contractate și administrate de Ministerul Finanțelor potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările și completările ulterioare, a căror disponibilizare are la bază realizarea unor investiții sectoriale și/sau a altor acțiuni necesare în domeniul reformelor sectoriale, în funcție de natura și de specificul acestor împrumuturi.
(2) Fondurile aferente cheltuielilor prevăzute la alin.(1) sunt cuprinse în bugetele ordonatorilor principali de credite la titlul 65 „Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă”, respectiv la capitolele și subcapitolele corespunzătoare de cheltuieli, potrivit destinației acestora.
Art.21. – (1) Guvernul poate aproba prin hotărâre redistribuiri de credite de angajament și credite bugetare neutilizate între ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, cu încadrarea în nivelul total al cheltuielilor prevăzute la titlul 65 „Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă” în funcție de derularea programelor respective.
(2) În cursul întregului an, ordonatorii principali de credite pot efectua virări de credite de angajament și credite bugetare, neutilizate între capitole, între și în cadrul proiectelor/programelor cu finanțare rambursabilă, inclusiv prin diminuarea cheltuielilor de natura investițiilor și majorarea cheltuielilor curente, pentru asigurarea sumelor necesare derulării corespunzătoare a acestora, și pot introduce proiecte noi, cu încadrarea în nivelul total al cheltuielilor prevăzute la titlul 65 „Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă”.
Art.22. – În condițiile prevederilor Legii nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, pe parcursul întregului an, ordonatorii principali de credite pot efectua virări de credite de angajament și credite bugetare neutilizate între titlurile, articolele și alineatele de cheltuieli din cadrul aceluiași capitol sau de la alte capitole, pentru asigurarea fondurilor necesare la titlul 65 „Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă”.
Art.23. – Partea aferentă cheltuielilor eligibile, din sumele reprezentând plăți în avans pentru implementarea programelor, proiectelor și acțiunilor finanțate din fonduri rambursabile, poate fi justificată prin bunuri livrate, lucrări executate și servicii prestate până la termenul stabilit pentru plata finală conform contractelor încheiate, cu respectarea cerințelor finanțatorilor în cauză.
CAPITOLUL II
Responsabilități în aplicarea prezentei legi
Art.24. – În bugetul Secretariatului General al Guvernului, în anexa nr.3/13/02 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate pe anii 2021 – 2024 (sume alocate din bugetul de stat)”, la capitolul 51.01 „Autorități publice și acțiuni externe” este cuprinsă și suma de 67.630 mii lei, reprezentând atât credite de angajament și credite bugetare, destinată realizării Recensământului populației și locuințelor, din care:
- a) la titlul 10 „Cheltuieli de personal” suma de 36.561 mii lei;
- b) la titlul 20 „Bunuri și servicii” suma de 14.666 mii lei;
- c) la titlul 71 „Active nefinanciare” suma de 16.403 mii lei.
Art.25. – (1) Prin derogare de la prevederile art. 12 lit. e) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, și ale art. 47 alin. (4), (9) și (10) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2021, se autorizează Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației să efectueze virări de credite bugetare și de angajament, între capitole bugetare și între programe, peste limitele prevăzute, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate, în vederea finanțării Programului Național de Dezvoltare Locală, inclusiv etapa a II-a.
(2) În termen de 5 zile de la aprobarea modificărilor prevăzute la alin. (1), Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației comunică Ministerului Finanțelor virările efectuate concomitent cu transmiterea anexelor la bugetul ministerului, modificate, însușite de ordonatorul principal de credite.
(3) Se autorizează Ministerul Finanțelor ca, pe baza comunicărilor transmise de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației potrivit alin. (2), să aprobe repartizarea pe trimestre a virărilor între capitolele bugetare prevăzute la alin. (1).
Art.26. – În scopul limitării riscurilor asumate de către stat în utilizarea instrumentelor de datorie, pentru operațiunile de administrare a pasivelor și a operațiunilor cu instrumente financiare derivate, Ministerul Finanțelor beneficiază de consultanță juridică pentru implementarea de acorduri-cadru de tip ISDA Master Derivative Agreement și realizarea de tranzacții cu instrumente financiare derivate. În acest sens, în bugetul propriu al Ministerului Finanțelor, la capitolul 54.01„ Alte servicii publice generale”, titlul 20 „Bunuri și servicii” alineatul 20.25 „Cheltuieli judiciare și extrajudiciare derivate din acțiuni în reprezentarea intereselor statului” pentru anul 2021, sunt prevăzute credite bugetare de 579 mii lei și credite de angajament de 579 mii lei.
Art.27. – În scopul obținerii autorizației de constituire a Băncii Naționale de Dezvoltarea a României de la Banca Națională a României este necesară contractarea de către Ministerul Finanțelor a serviciilor de audit financiar pentru întocmirea unui raport de audit asupra examinării informațiilor financiare prognozate întocmit în conformitate cu Standardele internaționale privind angajamentele de asigurare relevante și cu contractul încheiat între părți, cu respectarea legislației privind achizițiile publice. În acest sens, în bugetul Ministerului Finanțelor, la capitolul 51.01„ Autorități publice și acțiuni externe”, titlul 20 „Bunuri și servicii” articolul 20.12 „Consultanță și expertiză” pentru anul 2021, sunt prevăzute credite bugetare 204 mii lei și credite de angajament de 204 mii lei.
Art.28. – Se autorizează Ministerul Apărării Naționale în anul 2021, ca începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, până la sfârșitul exercițiului bugetar să introducă modificări la anexa nr. 3/18/13 ”Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate pe anii 2021-2024 (sume alocate pentru activități finanțate integral din venituri proprii)”, în structura veniturilor proprii bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 2021 ale unităților din rețeaua sanitară proprie, precum și în bugetele instituțiilor de învățământ superior militar subordonate, finanțate integral din venituri proprii, cu încadrare în prevederile bugetare aprobate la titlul 51, ”Transferuri între unități ale administrației publice”, articolul 51.01 ,”Transferuri curente”, alineatul 51.01.03 ”Acțiuni de sănătate” și prevederile aprobate la titlul 51 ”Transferuri între unități ale administrației publice”, articolul 51.02 ”Transferuri de capital”, alineatul 51.02.12 ”Transferuri pentru finanțarea investițiilor la spitale”, respectiv în prevederile bugetare aprobate la titlul 51, ”Transferuri între unități ale administrației publice”, articolul 51.01 ,”Transferuri curente”, alineatul 51.01.59 ”Transferuri de la bugetul de stat către instituții de învățământ superior, articolul 51.02 ”Transferuri de capital”, alineatul 51.02.44 ”Transferuri de la bugetul de stat către instituții de învățământ superior militar, ordine publică și securitate națională pentru finanțarea investițiilor”.
(2) Se autorizează Ministerul Apărării Naționale ca începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, până la sfârșitul exercițiului bugetar să introducă modificări la anexa nr. 3/18/13 ”Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate pe anii 2021-2024 (sume alocate pentru activități finanțate integral din venituri proprii)”, în vederea asigurării fondurilor necesare pentru finanțarea proiectelor aflate în implementare sau proiecte noi finanțate din fonduri externe nerambursabile, modificări în volumul și în structura bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 2021 ale unităților din rețeaua sanitară proprie, precum și în bugetele instituțiilor de învățământ superior militar subordonate, finanțate integral din venituri proprii, peste nivelul total al fondurilor aprobate, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate la titlul 51, ”Transferuri între unități ale administrației publice”, articolul 51.01 ,”Transferuri curente”, alineatul 51.01.03 ”Acțiuni de sănătate” și prevederile aprobate la titlul 51 ”Transferuri între unități ale administrației publice”, articolul 51.02 ”Transferuri de capital”, alineatul 51.02.12 ”Transferuri pentru finanțarea investițiilor la spitale”, respectiv în prevederile bugetare aprobate la titlul 51, ”Transferuri între unități ale administrației publice”, articolul 51.01 ,”Transferuri curente”, alineatul 51.01.59 ”Transferuri de la bugetul de stat către instituții de învățământ superior, articolul 51.02 ”Transferuri de capital”, alineatul 51.02.44 ”Transferuri de la bugetul de stat către instituții de învățământ superior militar, ordine publică și securitate națională pentru finanțarea investițiilor”.
Art.29. – (1) În bugetul Ministerului Afacerilor Interne, pentru Inspectoratul General al Poliției Române, este cuprinsă și suma de 510 mii lei la capitolul 61.01 „Ordine publică și siguranță națională”, titlul 71 „Active nefinanciare”, articolul 71.01.02 „Mașini, echipamente și mijloace de transport”, produs al infracțiunilor într-o cauză penală soluționată de autoritățile de aplicare a legii din Statele Unite ale Americii într-un dosar de criminalitate organizată soluționat cu sprijinul Poliției Române, ce va fi utilizată pentru achiziționarea unor echipamente necesare desfășurării activității operative.
(2) În bugetul Ministerului Afacerilor Interne, este cuprinsă și suma de 8.472 mii lei la capitolul 51.01 „Autorități publice și acțiuni externe” titlul 20 „Bunuri și servicii”, din care suma de 2.637 mii lei cheltuieli pentru organizarea și desfășurarea Recensământului populației și locuințelor și suma de 5.835 mii lei cheltuieli necesare efectuării Recensământului general agricol.
Art.30. – (1) În anul 2021, sumele aferente schemelor de sprijin direct și măsurilor finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) prevăzute la alin. (2) al art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit și politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum și a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul garantării, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 56/2016, se cuprind în bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale la capitolul 83.01 „Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare”, titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020″, articolul 58.13 „Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA)”.
(2) Se autorizează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale să efectueze pe tot parcursul anului redistribuiri de credite de angajament și credite bugetare în cadrul anexei nr.3/22/02a „Transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol pe anul 2021″ în funcție de gradul de utilizare a sumelor repartizate pe unități administrative teritoriale și unități de învățământ, cu încadrarea în valoarea totală prevăzută în anexă.
(3) În bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în anexa nr.3/22/02 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate pe anii 2021 – 2024 (sume alocate din bugetul de stat)”, la capitolul 83.01 „Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare”, este cuprinsă și suma de 213.108 mii lei reprezentând atât credite de angajament și credite bugetare, destinată realizării Recensământului general agricol, din care:
- a) la titlul 10 „Cheltuieli de personal” suma de 2.587 mii lei;
- b) la titlul 20 „Bunuri și servicii” suma de 3.069 mii lei;
- c) la titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice” suma de 207.452 mii lei.
Art.31. – În bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pe anul 2021, suma prevăzută la capitolul 84.01 „Transporturi”, titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice”, alineatul 51.01.55 „Întreținerea și funcționarea/exploatarea infrastructurii feroviare publice” se utilizează cu prioritate pentru:
- a) plata obligațiilor către bugetul general consolidat;
- b) asigurarea cheltuielilor stabilite de lege, aferente activității de întreținere și funcționare a infrastructurii feroviare publice prestate de administratorul infrastructurii feroviare, precum și a cheltuielilor stabilite prin contracte de prestări servicii, inclusiv cu sucursalele/filialele acestuia.
Art.32. – (1) În bugetul Ministerului Sănătății, în anexa nr.3/26/02 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate pe anii 2021 – 2024 (sume alocate din bugetul de stat)”, la capitolul 66.01 „Sănătate”, este cuprinsă suma de 1.400.000 mii lei, reprezentând atât credite de angajament cât și credite bugetare, din care:
- a) la titlul 20 „Bunuri și servicii”, suma de 900.000 mii lei destinată achiziției de vaccinuri împotriva COVID-19;
- b) la titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice”, suma de 000 mii lei pentru finanțarea, potrivit legii, cheltuielilor curente și de capital necesare operaționalizării centrelor de vaccinare împotriva COVID-19, din care suma de 300.000 mii lei reprezentând transferuri din bugetul de stat către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și suma de 200.000 mii lei transferuri din bugetul de stat către bugetele locale.
(2) În bugetul Ministerului Sănătății, în anexa nr.3/26/02 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate pe anii 2021 – 2024 (sume alocate din bugetul de stat)”, la capitolul 66.01 „Sănătate”, din sumele prevăzute la titlul 20 „Bunuri și servicii”, reprezentând atât credite bugetare cât și credite de angajament, suma de 400.000 mii lei este destinată finanțării asistenței medicale desfășurate în cabinetele medicale din unitățile de învățământ.
(3) Se abilitează Ministerului Sănătății să modifice suma prevăzută la alin. (2) prin virări de credite de angajament și bugetare, în condițiile Legii nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.
Art.33. – (1) Se autorizează Ministerul Public să efectueze redistribuiri de credite de angajament și credite bugetare în cadrul bugetului aprobat pe anul 2021 între ordonatorii secundari și terțiari de credite, cu încadrarea în sumele aprobate pe fiecare titlu de cheltuieli.
(2) În bugetul Ministerului Public, pentru Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, este cuprinsă și suma de 251 mii lei la capitolul 61.01 „Ordine publică și siguranță națională” titlul 71 „Active nefinanciare”, articolul 71.01.02 „Mașini, echipamente și mijloace de transport”, produs al infracțiunilor într-o cauză penală soluționată de autoritățile de aplicare a legii din Statele Unite ale Americii într-un dosar de criminalitate organizată soluționat cu sprijinul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ce va fi utilizată pentru achiziționarea unor echipamente necesare desfășurării activității operative.
Art.34. – În bugetul Serviciului de Telecomunicații Speciale, este cuprinsă și suma de 3.863 mii lei la capitolul 61.01 „Ordine publică și siguranță națională” titlul 20 „Bunuri și servicii” cheltuieli necesare efectuării Recensământului general agricol.
Art.35. – (1) Sumele alocate de la bugetul de stat pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare și dezvoltare ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, potrivit art. 41 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se asigură de la titlul 55 „Alte transferuri” și se utilizează potrivit prevederilor prezentei legi.
(2) Fondurile de rezervă constituite la nivelul Societății Române de Radiodifuziune din profitul anilor precedenți pot fi utilizate de către aceasta pentru finanțarea cheltuielilor de dezvoltare.
(3) Din suma prevăzută în bugetul Societății Române de Radiodifuziune se pot asigura și cheltuieli ce decurg din angajamente legale încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe și tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
(4) Veniturile proprii încasate potrivit Legii nr. 41/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și sumele existente în conturi la bănci, pot fi utilizate de către Societatea Română de Radiodifuziune pentru finanțarea cheltuielilor de funcționare și dezvoltare.
Art.36. – Până la data de 31 decembrie 2021, prin derogare de la prevederile art. 20 din Legea nr.31/2007 privind reorganizarea Academiei Oamenilor de Știință din România, cu modificările și completările ulterioare, finanțarea cheltuielilor instituției se asigură de la bugetul de stat, iar veniturile proprii realizate se virează la acest buget.
Art.37. – (1) Fondurile publice reprezentând contravaloarea exproprierilor aferente lucrărilor de utilitate publică de interes național efectuate în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare, se prevăd în programul de investiții publice în poziție globală la poziția „C – Alte cheltuieli de investiții”, la fișa cod obiectiv 1 „a) Achiziții de imobile, inclusiv terenuri”.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică obiectivelor/proiectelor de investiții noi și în continuare ale operatorilor economici cu capital integral sau majoritar de stat și pentru care din fonduri publice se finanțează doar contravaloarea exproprierilor aferente.
(3) În funcție de valoarea necesară a fi alocată din fonduri publice pentru exproprieri, documentațiile tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții prevăzute la alin. (1) se aprobă/reaprobă potrivit prevederilor art. 42 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Art.38. – Se autorizează Ministerul Finanțelor, la solicitarea ordonatorilor principali de credite, să introducă pe parcursul întregului an, după caz, fișele de investiții aferente poziției “C – Alte cheltuieli de investiții” în programul de investiții publice anexă la bugetul acestora, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate.
Art. 39. – (1) Documentațiile tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții noi, documentațiile de avizare a lucrărilor de intervenții, respectiv notele de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente celorlalte categorii de investiții incluse la poziția „C – Alte cheltuieli de investiții” ale căror valori se încadrează în limitele prevăzute la art. 42 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, care se finanțează, potrivit legii, din fonduri publice și se derulează prin operatori economici cu capital integral sau majoritar de stat, se aprobă/reaprobă de către ordonatorii principali de credite în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea cărora funcționează aceștia.
(2) Actualizarea și aprobarea valorii actualizate a fiecărui obiectiv/proiect de investiții, lucrări de intervenții, care se finanțează, potrivit legii, din fonduri publice și se derulează prin operatori economici cu capital integral sau majoritar de stat, sunt de competența ordonatorilor principali de credite în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea cărora funcționează aceștia.
Art.40. – (1) Se autorizează ordonatorii principali de credite să includă în bugetul fondurilor externe nerambursabile creditele bugetare aferente sumelor primite în cursul anului sau disponibile din anul anterior și necuprinse în bugetul aprobat pe anul 2021, reprezentând fonduri externe nerambursabile, alți donatori și din alte facilități postaderare, precum și creditele de angajament necesare implementării proiectelor la nivelul prevăzut în contractele/deciziile/ordinele/acordurile de finanțare, atât în bugetul propriu, cât și al instituțiilor publice din subordine finanțate integral din bugetul de stat, iar în cazul proiectelor finanțate în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei să introducă sumele aferente și la partea de venituri.
(2) Se autorizează ordonatorii principali de credite să includă în bugetul de venituri și cheltuieli al instituțiilor publice din subordine finanțate parțial din bugetul acestora creditele bugetare aferente sumelor primite în cursul anului sau disponibile din anul anterior și necuprinse în bugetul aprobat pe anul 2021, reprezentând fonduri externe nerambursabile, alți donatori și din alte facilități postaderare, precum și creditele de angajament necesare implementării proiectelor la nivelul prevăzut în contractele/deciziile/ordinele/acordurile de finanțare.
(3) Se autorizează ordonatorii principali de credite să introducă creditele bugetare și creditele de angajament conform prevederilor alin. (1) și (2) în anexele aprobate de către aceștia potrivit prevederilor prezentei legi, respectiv în anexele la bugetele de venituri și cheltuieli ale instituțiilor publice din subordine, repartizate pe ani, și să le comunice, în termen de 10 zile, Ministerului Finanțelor.
(4) Se autorizează Ministerul Finanțelor ca, pe baza comunicărilor transmise de ordonatorii principali de credite, să aprobe repartizarea pe trimestre a sumelor prevăzute la alin. (1).
Art.41. – Creditele de angajament și creditele bugetare prevăzute pentru alin.30.01.01 „Dobânzi aferente datoriei publice interne directe” se majorează cu valoarea primelor aferente titlurilor de stat emise pe piața internă și externă, concomitent cu înregistrarea creditelor de angajament si a creditelor bugetare negative la nivelul primelor încasate la alin.30.01.03 „Prime la emisiunea titlurilor de stat” respectiv la alin.30.02.04 „Prime la emisiunea titlurilor de stat”, astfel încât creditele de angajament și creditele bugetare aprobate pentru titlul 30 „Dobânzi” să nu depășească programul anual aprobat prin legea bugetului de stat.
Art.42. – În condițiile prevederilor Legii nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cursul întregului an, ordonatorii principali de credite pot efectua virări de credite bugetare între capitole de cheltuieli pentru asigurarea plății la scadență a rambursărilor de rate de capital aferente împrumuturilor interne și externe, a plății dobânzilor, comisioanelor și altor costuri aferente împrumuturilor, contribuțiilor și cotizațiilor la organismele internaționale, precum și derulării corespunzătoare a programelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, preaderare și postaderare și a programelor cu finanțare rambursabilă.
Art.43. – Se autorizează Ministerul Finanțelor să efectueze plăți pentru acoperirea unor costuri generate de aspecte legale neprevăzute la momentul contractării sau demarării procesului de contractare a împrumuturilor aferente emisiunilor de euroobligațiuni pe piețele externe și plății serviciului datoriei publice aferente acestora, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor – Acțiuni generale, din capitolul 55.01 „Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi”, titlul 20 „Bunuri și servicii”, articolul 20.24 „Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor”, alineatul 20.24.01 „Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor externe”.
Art.44. – Virările de credite de angajament și credite bugetare neutilizate se vor face cu respectarea prevederilor art. 12 alin. (1) lit. e) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Virările de credite de angajament și credite bugetare neutilizate aferente proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile preaderare/postaderare și din fonduri rambursabile, se pot realiza în structura proiectelor inclusiv prin diminuarea cheltuielilor de natura investițiilor și majorarea cheltuielilor curente cu încadrarea în valoarea totală a titlurilor de cheltuieli 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare”, 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020″ și 65 „Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă”.
CAPITOLUL III
Dispoziții finale
Art. 45. – În anul 2021, cheltuielile pentru transmiterea și achitarea drepturilor de pensii și asistență socială finanțate din bugetul de stat sau din transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale și care se plătesc la domiciliul beneficiarilor prin Compania Națională „Poșta Română” – S.A. se calculează prin aplicarea unui coeficient de 1,1 % asupra valorii sumelor plătite.
Art. 46. – (1) Pentru anul 2021, operatorii economici cărora li se aplică prevederile art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările și completările ulterioare, pot prevedea, în bugetul de venituri și cheltuieli, majorarea cheltuielilor de natură salarială față de nivelul programat în ultimul buget de venituri și cheltuieli aprobat conform prevederilor legale, astfel:
- a) cu sumele reprezentând creșteri ale câștigului mediu brut pe salariat datorate majorării salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată și alte cheltuieli de natură salarială, numai pentru personalul care intră sub incidența acestor reglementări;
- b) cu sumele reprezentând creșteri ale cheltuielilor de natură salarială aferente reîntregirii acestora, pentru întregul an 2021, determinate ca urmare a acordării unor creșteri salariale și/sau a numărului de personal în anul 2020;
- c) cu sumele reprezentând creșteri ale cheltuielilor de natură salarială aferente reîntregirii acestora, pentru întregul an 2021, determinate ca urmare a diminuării, în anul 2020, a numărului mediu de salariați în activitate, prin majorarea numărului mediu maxim de personal pe anul 2020 pentru operatorii economici din industria națională de apărare, care desfășoară activități conform prevederilor art. 24 din Legea nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, numai pentru personalul care revine în anul 2021 în activitate și doar pentru operatorii economici care au diminuat cu aceste sume cheltuiala de natură salarială aprobată în anul 2020, prin rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli conform prevederilor legale;
- d) cu sumele reprezentând creșteri ale cheltuielilor de natură salarială aferente reîntregirii acestora, pentru întregul an 2021, determinate ca urmare a acordării de la bugetul asigurărilor pentru șomaj a indemnizației de 75% din salariul de bază sau ca urmare a decontării unei părți din salariul angajaților, care au beneficiat de șomajul tehnic, reprezentând 41,5% din salariul de bază brut corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 41,5% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea nr.6/2020 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, doar pentru operatorii economici care au diminuat cu aceste sume cheltuiala de natură salarială aprobată în anul 2020, prin rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli conform prevederilor legale;
- e) cu sumele reprezentând creșteri ale cheltuielilor de natură salarială aferente majorării numărului de personal în anul 2021 ca urmare a diversificării/extinderii activității prevăzută prin acte normative.
(2) Cheltuielile prevăzute la alin. (1) lit. a), b), c) , d) și e) vor fi evidențiate distinct în anexele de fundamentare ale bugetului de venituri și cheltuieli.
(3) Operatorii economici menționați la alin. (1) care au realizat pierderi și/sau plăți restante la data de 31 decembrie 2020, nu pot prevedea în bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2021 creșteri ale cheltuielilor de natură salarială aferente reîntregirii acestora, determinate ca urmare a acordării unor creșteri salariale și/ sau a numărului de personal în anul 2020.
(4) Operatorii economici care în anul 2020 au realizat profit și nu înregistrează plăți restante la data de 31 decembrie 2020 pot majora câștigul mediu brut lunar pe salariat cu condiția ca indicele de creștere a acestuia să nu depășească indicele de creștere a productivității muncii calculate în unități valorice sau fizice, după caz, precum și cu condiția să nu programeze pierderi și/sau plăți restante.
(5) Pentru determinarea câștigului mediu brut lunar pe salariat, prevăzut la alin. (4), în vederea stabilirii indicelui de creștere a acestuia, nu se iau în calcul următoarele cheltuieli:
- a) sumele reprezentând creșteri ale câștigului mediu brut pe salariat datorate majorării salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată și alte cheltuieli de natură salarială, numai pentru personalul care intră sub incidența acestor reglementări;
- b) sumele reprezentând creșteri ale cheltuielilor de natură salarială aferente reîntregirii acestora, pentru întregul an 2021, determinate ca urmare a acordării unor creșteri salariale sau/și a creșterii numărului de personal în anul 2020;
- c) cu sumele reprezentând creșteri ale cheltuielilor de natură salarială aferente reîntregirii acestora, pentru întregul an 2021, determinate ca urmare a diminuării, în anul 2020, a numărului mediu de salariați în activitate, prin majorarea numărului mediu maxim de personal pe anul 2020 pentru operatorii economici din industria națională de apărare, care desfășoară activități conform prevederilor art. 24 din Legea nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, numai pentru personalul care revine în anul 2021 în activitate și doar pentru operatorii economici care au diminuat cu aceste sume cheltuiala de natură salarială aprobată în anul 2020, prin rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli conform prevederilor legale;
- d) sumele reprezentând creșteri ale cheltuielilor de natură salarială aferente reîntregirii acestora, pentru întregul an 2021, determinate ca urmare a acordării de la bugetul asigurărilor pentru șomaj a indemnizației de 75% din salariul de bază sau ca urmare a decontării unei părți din salariul angajaților, care au beneficiat de șomajul tehnic, reprezentând 41,5% din salariul de bază brut corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 41,5% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea nr.6/2020 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020;
- e) sumele reprezentând creșteri ale cheltuielilor de natură salarială aferente majorării numărului de personal în anul 2021 ca urmare a diversificării/extinderii activității prevăzută prin acte normative.
(6) Pentru determinarea productivității muncii, prevăzută la alin. (4), în vederea stabilirii indicelui de creștere a acesteia, veniturile din exploatare se ajustează după cum urmează:
- a) veniturile totale din exploatare se diminuează cu veniturile rezultate ca urmare a sumelor primite de la buget și, după caz, cu veniturile din exploatare obținute ca urmare a unor situații sau activități conjuncturale și care nu se mai regăsesc fie în anul precedent, fie în anul curent;
- b) veniturile din exploatare ale anului precedent, determinate pe baza prețurilor/tarifelor stabilite prin acte normative/administrative, pentru comparabilitatea productivității muncii, vor fi recalculate folosind prețurile utilizate pentru determinarea veniturilor din exploatare ale anului curent, în cazul în care are loc o scădere a prețurilor/tarifelor.
(7) Indicele de creștere a câștigului mediu brut lunar pe salariat recalculat conform alin.(5) și indicele de creștere a productivității muncii recalculat conform alin.(6), se determină prin raportarea nivelului programat al anului 2021 la nivelul realizat al anului 2020.
(8) Operatorii economici menționați la alin. (1) care în anul 2020 au înregistrat un rezultat brut negativ sunt obligați să nu programeze în bugetul de venituri și cheltuieli pierderi anuale sau, dacă prevăd, să programeze reducerea acestora față de nivelul înregistrat la sfârșitul anului precedent în baza unui program care să conțină măsuri concrete, cuantificabile și termene de realizare pentru întreg anul 2021, iar pentru pierderile contabile din anii precedenți să fie prezentat un program de acoperire a acestora pe termen mediu și lung.
(9) Operatorii economici menționați la alin. (1) care în anul 2020 au înregistrat plăți restante sunt obligați să programeze în bugetul de venituri și cheltuieli reducerea acestora față de nivelul înregistrat la sfârșitul anului precedent în baza unui program care să conțină măsuri concrete, cuantificabile și termene de realizare pentru întreg anul 2021.
Art. 47. – Instituțiile de învățământ preuniversitar, astfel cum acestea sunt definite la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, și cele de pregătire, aplicație, formare profesională inițială și continuă nonuniversitară, din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională suportă din bugetele proprii cheltuielile pentru educarea, formarea profesională și culturală a personalului aparținând instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, pe locurile finanțate de la bugetul de stat, indiferent de instituțiile din care provine acesta.
Art.48. – (1) În anul 2021, se menține în plată la nivelul aprobat pentru anul 2020 numărul de posturi aferent funcțiilor prevăzute la cap. III – Culte, lit.C – Personalul din conducerea cultelor și a unităților de cult, altul decât cel asimilat funcțiilor de demnitate publică, lit.D – Personal clerical angajat în unitățile cultelor recunoscute din România și art. 9 alin. (1) lit. b) pct. (ii) lit.E – secțiunea a 3-a – Sprijinul statului pentru salarizarea personalului neclerical al cultelor recunoscute, din anexa nr. I, la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.
(2) În anul 2021, pentru sprijinirea așezămintelor religioase din afara granițelor, care desfășoară activități deosebite în vederea menținerii identității lingvistice, culturale și religioase a românilor din afara granițelor, se menține suma aprobată pentru anul 2020, respectiv 442.200 euro/lună.
Art.49. – Pentru anul 2021, institutele naționale de cercetare-dezvoltare care funcționează potrivit art.17 din Ordonanța Guvernului nr.57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.324/2003, cu modificările și completările ulterioare, la elaborarea și aprobarea, potrivit legii, a bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 2021, stabilirea cheltuielile de personal se va face astfel:
- a) institutele naționale de cercetare-dezvoltare care au înregistrat pierderi în anul precedent nu pot depăși numărul de personal și cheltuielile de personal realizate în anul precedent, cu încadrarea în nivelul aprobat prin bugetele de venituri și cheltuieli ale anului precedent. În cazuri temeinic justificate, respectiv în condițiile extinderii activității, organul de specialitate al administrației publice centrale coordonator poate aproba creșterea numărului prognozat de personal, aprobat prin bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2021, sau a cheltuielilor de personal și a câștigului mediu corelat cu creșterea productivității muncii, la unele institute naționale de cercetare-dezvoltare, cu avizul Ministerului Finanțelor;
- b) institutele naționale de cercetare-dezvoltare care au înregistrat profit în anul precedent pot majora cheltuielile de personal realizate în anul precedent, cu încadrarea în nivelul aprobat prin bugetele de venituri și cheltuieli, în limita unui indice de creștere a câștigului mediu brut lunar pe salariat, care să nu depășească indicele de creștere a productivității muncii.
Art.50. – (1) Creditele de angajament prevăzute în anexele la bugetele ordonatorilor principali de credite reprezintă limita maximă în cadrul căreia în anul 2021 pot fi încheiate angajamentele legale astfel cum sunt definite la art. 2 alin.(1) pct. 3 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Se autorizează ordonatorii principali de credite să detalieze la nivel de subcapitol și paragraf, precum și la nivel de articol și alineat creditele de angajament aprobate în anexa nr. 3/XX/01 și anexa nr.11 și să comunice Ministerului Finanțelor, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
(3) Se autorizează ordonatorii principali de credite să detalieze creditele bugetare aprobate la titlul 10 „Cheltuieli de personal”, titlul 20 „Bunuri și servicii” și titlul 65 „Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă” aprobate în anexa nr. 3/XX/02 la nivel de articol și alineat, potrivit clasificației bugetare.
(4) Ordonatorii principali de credite au obligația să transmită Ministerului Finanțelor detalierea prevăzuta la alin. (3) în termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
(5) Ordonatorii principali de credite au obligația să transmită Ministerului Finanțelor detalierea în structură, pe funcții, a numărului maxim de posturi finanțat în condițiile legii și salariul mediu de bază pe funcții din anul 2021, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
(6) În cazul nerespectării termenelor prevăzute la alin. (4) și (5), Ministerul Finanțelor este abilitat să restituie ordonatorilor principali de credite deschiderile de credite bugetare.
Art.51. – În anul 2021, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, în conformitate cu prevederile art. 2206 alin. (6) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, din contribuția asiguratorie pentru muncă încasată la bugetul de stat se distribuie lunar, până la sfârșitul lunii în curs, o cotă de:
- a) 12%, care se face venit la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale constituit în baza Legii nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, cu modificările ulterioare;
- b) 17%, care se face venit la Bugetul asigurărilor pentru șomaj;
- c) 2%, care se face venit la Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale;
- d) 22%, care se face venit la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pentru plata concediilor medicale;
- e) 47%, care se face venit la bugetul de stat într-un cont distinct.
Art.52. – Anexele nr. 1-11 fac parte integrantă din prezenta lege.
Evenimente
Redefinirea luxului în Transilvania: CAPOD’OPERA deschide magazin în Cluj-Napoca
Până de curând, universul modei de lux din România părea gravitațional legat de coordonatele capitalei. Însă, într-un moment de maturitate absolută a pieței, această paradigmă se schimbă radical. Cluj-Napoca nu mai este doar un centru tehnologic și academic, ci devine oficial noua bornă kilometrică a eleganței europene, odată cu inaugurarea de luni, 6 aprilie 2026, a conceptelor Elisabetta Franchi și CAPOD’OPERA pe strada Horea nr. 8.
Această deschidere marchează o premieră absolută: este pentru prima dată când un proiect de retail premium de o asemenea anvergură, construit pe pilonii riguroși ai standardelor internaționale, este lansat în afara Bucureștiului.
O adresă, două destinații, o singură viziune: Strada Horea nr. 8

Alegerea locației nu a fost întâmplătoare. Strada Horea, cu arhitectura sa impunătoare și aerul său boem-aristocratic, oferă fundalul perfect pentru o incursiune în lumea haute-couture-ului și a ready-to-wear-ului de lux. Spațiul a fost gândit să oglindească vitrinele marilor capitale ale lumii – de la Milano la Paris și Londra – oferind un ambient unde lumina, materialele nobile și designul minimalist pun în valoare piesele vestimentare ca pe niște opere de artă.
Nu este vorba doar despre un simplu magazin de haine, ci despre un ecosistem de lifestyle. Clienții din Cluj și din regiune sunt invitați să descopere o experiență de shopping senzorială, unde consilierea vestimentară se întâlnește cu ospitalitatea de tip concierge.
CAPOD’OPERA: Un Panteon al prandurilor iconice

Conceptul CAPOD’OPERA aduce laolaltă o selecție curatoriată ce pare desprinsă din paginile celor mai prestigioase reviste de modă. Este un mix ecletic, dar coerent, între moștenirea caselor de modă istorice și forța creativă a noii generații de designeri.
Arhitecții eleganței clasice
Pentru cei care caută perfecțiunea croielii și opulența rafinată, prezența unor nume precum Dolce & Gabbana, Fendi și Versace transformă magazinul într-o destinație de pelerinaj stilistic. Aceste branduri aduc la Cluj ADN-ul mediteranean și măiestria italiană care au definit luxul global timp de decenii.
Avangarda și Spiritul Urban

Moda contemporană este despre dialogul dintre stradă și podium. CAPOD’OPERA răspunde acestei tendințe prin branduri care au revoluționat estetica ultimilor ani:
- Off-White și Balenciaga: Definiția cool-ului cerebral și a volumelor arhitecturale.
- Jacquemus: Minimalismul solar și senzualitatea ludică a sudului Franței.
- Dsquared2 și Amiri: Rebeliune sofisticată, texturi inovatoare și un spirit rock-star inconfundabil.
Detaliile care fac diferența
Pasionații de accesorii și piese de cult vor regăsi iconicii sneakers Golden Goose, renumiți pentru estetica lor distressed lucrată manual, dar și măiestria denimului de lux semnat Jacob Cohen, unde fiecare pereche de jeans este tratată cu rigoarea unui costum de tip bespoke.
Elisabetta Franchi: Feminitate fără compromisuri

Alături de universul multi-brand, magazinul mono-brand Elisabetta Franchi vine să completeze această experiență cu o odă adusă feminității. Brandul, iubit la nivel mondial pentru capacitatea de a sculpta silueta feminină, aduce la Cluj colecții care emană putere, senzualitate și o sofisticare atemporală. Este destinația ideală pentru femeia modernă, care navighează cu grație între întâlniri de business și evenimente de tip red carpet.
Un pas strategic pentru retailul din România
Dincolo de strălucirea brandurilor, această deschidere reprezintă un indicator economic și cultural puternic. Este un semnal clar că piața locală a evoluat, că publicul clujean are o educație estetică solidă și o dorință de a accesa produse de lux într-un cadru care să respecte eticheta marilor case de modă.
„Nu am adus doar branduri la Cluj; am adus un standard de excelență. Ne-am dorit ca trecerea pragului magazinelor noastre să ofere aceeași emoție pe care o simți pe Via Montenapoleone sau Avenue Montaigne. Clujul merita o asemenea destinație.”
O nouă eră a stilului

Deschiderea Elisabetta Franchi și CAPOD’OPERA pe strada Horea nr. 8 nu este doar un eveniment în calendarul de shopping al orașului, ci începutul unui nou capitol în istoria luxului din România. Cluj-Napoca își confirmă astfel statutul de metropolă europeană, unde tradiția întâlnește viitorul, iar bunul gust nu cunoaște granițe geografice.
Vă invităm să fiți parte din această transformare și să descoperiți singuri unde începe noua definiție a luxului. Luni, 6 aprilie 2026, Cluj-Napoca.
Evenimente
250 de lideri au celebrat parteneriatul România-SUA la recepția Alianța dedicată noului Ambasador Darryl Nirenberg
Alianța a organizat aseară, la Radisson Blu București, o recepție de înalt nivel, prilejuită de sosirea noului Ambasador al Statelor Unite în România, E.S. Ambasador Darryl Nirenberg, care a reunit o parte din prietenii Alianța, peste 250 de lideri din mediul de afaceri, diplomație, securitate, energie, tehnologie și societate civilă.
Evenimentul a marcat un moment semnificativ în relația transatlantică și a confirmat totodată rolul Alianța ca principală platformă de dialog și cooperare româno-americană. Evenimentul s-a remarcat nu doar prin participarea extinsă, ci și printr-o atmosferă neobișnuit de caldă pentru un context diplomatic, semnalând nivelul de încredere și așteptările ridicate în jurul relației România-SUA, într-un moment în care presiunile geopolitice în regiunea Mării Negre sunt în creștere.
Discursuri care au emoționat și mobilizat sala
Deschiderea oficială a aparținut E.S. Ambasadorului Adrian Zuckerman (Ret.), Președintele Alianța, care a adresat un mesaj de continuitate și fermitate în consolidarea relației strategice.
Discursurile care au urmat au evocat profunzimea istorică a relației dintre România și Statele Unite, aducând un omagiu viziunii americane de la Woodrow Wilson la Ronald Reagan. Vorbitorii din partea Alianța au subliniat că parteneriatul România-SUA nu este o obligație, ci o convingere: „România și Statele Unite nu sunt unite doar de interese, ci de valori și de o istorie comună în apărarea libertății.” Au subliniat, totodată, misiunea comună de a aduce în România know-how, leadership și cultură antreprenorială: „We believe in building not only connections, but capacity.”
A urmat discursul Ambasadorului Darryl Nirenberg care a reprezentat unul dintre momentele de vârf ale serii, urmărit cu interes de cei peste 250 de participanți. Noul Ambasador al Statelor Unite a transmis un mesaj puternic de angajament față de România și față de valorile comune ale parteneriatului transatlantic, într-o atmosferă de autentică prietenie și entuziasm.
Distincții pentru contribuții remarcabile la relația bilaterală
Un moment special al serii l-a constituit acordarea a două Certificate de Apreciere înmânate de Ambassador Zuckerman în numele comunității Alianța.
Michael L. Dickerson a fost distins pentru angajamentul diplomatic exemplar, viziunea strategică și rolul activ în consolidarea cooperării economice, energetice și de securitate dintre cele două țări, precum și pentru prietenia sa autentică față de România.
Christopher Gruber, Regional Security Officer în cadrul Ambasadei SUA la București, a primit recunoașterea pentru profesionalism, dedicare și leadership în protejarea personalului și intereselor americane, și pentru colaborarea strânsă cu autoritățile române în întărirea securității comune.
Dincolo de agendă, întâlnirea a evidențiat o realitate mai amplă: relația România–Statele Unite nu este susținută doar instituțional, ci și de o rețea tot mai solidă de lideri și comunități care investesc direct în viitorul acestui parteneriat, inclusiv în capacitatea sa de a răspunde coerent provocărilor de securitate din regiune.
Alianța – platformă de referință a cooperării transatlantice
Fondată la Washington, Alianța reunește foștii ambasadori americani din România și lideri din sectoare strategice – securitate, energie, industrie și tehnologie – facilitând dialogul la nivel înalt și proiecte concrete între România și Statele Unite. Recepția de miercuri seară a reconfirmat că parteneriatul româno-american este profund ancorat în valori comune, memorie istorică și o viziune împărtășită pentru un viitor mai sigur și mai prosper.
Contact presă: Florina Lepădatu, Executive Manager Alianța florina@alianta.org | 0775 623 635
Evenimente
Zbor cu elicopterul – Idei speciale pentru ocazii memorabile
Ofera un cadou de neuitat rezervand un zbor cu elicopterul care incanta si emotioneaza. Pluteste deasupra unor peisaje iconice ale orasului, privelisti de coasta sau munti majestuosi la rasarit sau apus pentru panorame uluitoare. Alege durata si traseul perfect pentru a echilibra emotia cu confortul, asigurand siguranta in fiecare moment. Prezinta-ti cadoul cu vouchere creative sau suveniruri care construiesc anticipatia. Aceasta aventura unica starneste uimire si bucurie autentica, transformand orice ocazie speciala intr-o sarbatoare memorabila. Descopera cum sa faci aceasta experienta extraordinara sa straluceasca cu adevarat.
De ce un zbor cu elicopterul este un cadou perfect
Cand vrei sa oferi cuiva o experienta de neuitat, un zbor cu elicopterul este cadoul perfect. Nu este doar despre emotia de a pluti deasupra peisajelor; este despre a stapani un moment suspendat in timp. Vei aprecia cat de meticulos este prioritizata siguranta elicopterului, asigurand ca fiecare zbor respecta strict reglementarile de zbor. Acest angajament inseamna ca poti oferi cu incredere o experienta care echilibreaza entuziasmul cu profesionalismul. Zborurile cu elicopterul ofera o perspectiva rara, transformand privelistile obisnuite in panorame uluitoare. Alegand acest cadou, demonstrezi o intelegere rafinata a aventurii—una care pretuieste atat emotia, cat si siguranta. Nu oferi doar o plimbare; oferi o calatorie atent orchestrata care respecta cele mai inalte standarde de siguranta aviatica. Cand alegi un zbor cu elicopterul Bucuresti, inalti arta daruirii, oferind o experienta la fel de sigura pe cat este spectaculoasa, facand fiecare secunda de neuitat.
Cele mai bune locatii si rute pentru cadouri zbor cu elicopterul
Alegerea cadoului perfect pentru un zbor cu elicopterul inseamna sa te gandesti dincolo de experienta in sine si sa te concentrezi pe destinatia calatoriei. Vrei o ruta care sa combine privelisti uluitoare cu un puternic sentiment de istorie a aviatiei, asigurand totodata ca siguranta elicopterului este prioritara. Selectarea locatiilor iconice transforma cadoul intr-o aventura memorabila.
Ia in considerare aceste locatii si rute de top:
- Peisaje istorice ale oraselor: Zboara peste repere incarcate de istorie aviationara, oferind panorame uimitoare si o poveste care adanceste experienta.
- Rute de coasta: Experimenteaza peisaje dinamice si privelisti linistitoare, unde protocoalele de siguranta sunt bine stabilite datorita conditiilor meteorologice previzibile.
- Teren montan: Pentru cei care cauta emotie, alege rute cu piloti experti, priceputi in orchestrarea mediilor provocatoare, punand accent pe siguranta elicopterului.
Alegerea duratei si traseului potrivit al zborului
Vei dori sa alegi o durata a zborului care sa te mentina confortabil in timp ce iti ofera suficient timp sa te bucuri de privelisti. Alegerea unei rute pitoresti adaptate intereselor tale poate transforma o simpla calatorie intr-o aventura de neuitat. Hai sa exploram cum sa echilibram lungimea zborului cu peisajele impresionante pentru o experienta perfecta.
Lungimea optima a zborului
Determinarea duratei perfecte a zborului poate transforma experienta ta cu elicopterul din obisnuita in de neuitat. Cand alegi, trebuie sa echilibrezi aventura cu preocuparile practice precum siguranta zborului si intretinerea elicopterului. Prea lung, iar oboseala sau limitele mecanice ar putea compromite calatoria; prea scurt, si pierzi emotia.
Ia in considerare aceste puncte cheie pentru a stapani durata ideala a zborului:
- Programele de intretinere ale elicopterului: Asigura-te ca durata aleasa se aliniaza cu verificarile de siguranta ale aeronavei inchiriate.
- Consideratii privind siguranta zborului: Tine cont de vreme, vigilenta pilotului si protocoalele de urgenta cand planifici timpul petrecut in aer.
- Rezistenta pasagerilor: Evalueaza confortul grupului tau pentru a mentine experienta captivanta fara a o prelungi excesiv.
Selectia traseului pitoresc
Cum poti crea o traseu de zbor care sa maximizeze privelistile impresionante, in timp ce se incadreaza perfect in durata ideala a zborului tau? Incepe prin a identifica punctele cheie precum vederi majestuoase ale muntilor sau orizonturi iconice ale oraselor. Prioritizeaza rutele care echilibreaza maretia naturala cu farmecul urban, asigurandu-te ca fiecare moment captiveaza. Ia in considerare momentul zilei—rasaritul sau apusul accentueaza culorile si umbrele, imbunatatind fiecare cadru. Nu alege doar o ruta; creeaza o experienta care curge fara cusur, evitand segmentele grabite sau plictisitoare. Foloseste un timp precis pentru a te opri acolo unde privelistile sunt cele mai spectaculoase si ajusteaza traseele pentru a tine cont de schimbarile meteorologice sau de vizibilitate. Stapanirea selectiei traseului scenic inseamna adaptarea fiecarui kilometru preferintelor tale, asigurand ca zborul cu elicopterul devine o calatorie de neuitat, marcata de uimire si eleganta.
Cum sa Rezervati si sa Platiti pentru Cadoul Dvs. de Zbor cu Elicopterul
Vei dori sa alegi pachetul perfect care sa se potriveasca intereselor si programului destinatarului cadoului tau. Rezervarea este simpla si directa, cu pasi clari pentru a-ti asigura rapid locul. In plus, diverse optiuni de plata fac ca finalizarea achizitiei sa fie usoara si fara probleme.
Alegerea pachetului potrivit
Inainte de a rezerva un cadou de zbor cu elicopterul, este important sa explorati varietatea de pachete disponibile pentru a gasi unul care sa se potriveasca perfect intereselor destinatarului si bugetului dumneavoastra. Alegeti cu intelepciune, echilibrand entuziasmul cu detaliile practice precum siguranta elicopterului si considerentele meteo, care pot afecta programarea si confortul. Luati in considerare acesti factori:
- Durata zborului si traseele panoramice adaptate preferintelor
- Caracteristici incluse precum nararea pilotului sau toasturi cu sampanie
- Optiuni flexibile de programare care tin cont de vremea imprevizibila
Procesul de rezervare explicat
Odata ce ai identificat pachetul perfect pentru zborul cu elicopterul, urmatorul pas este sa asiguri aceasta experienta de neuitat. Incepe prin a contacta furnizorul pentru a confirma disponibilitatea si a clarifica orice intrebari legate de itinerariul zborului. Vei dori sa verifici ca compania respecta riguros programele de intretinere ale elicopterului si ca toti pilotii detin certificarile actuale, asigurandu-ti siguranta si confortul. La rezervare, ofera detalii esentiale precum datele preferate si informatiile despre pasageri si solicita o confirmare care sa cuprinda clar toti termenii. Acest proces garanteaza transparenta si liniste sufleteasca. Prin parcurgerea acestor pasi precisi, nu doar ca iti asiguri aventura, ci si iti afirmi angajamentul fata de calitate si profesionalism — factori cheie care transforma cadoul tau cu zborul cu elicopterul intr-o ocazie cu adevarat memorabila.
Metode de plata disponibile
Desi asigurarea experientei tale de zbor cu elicopterul este palpitanta in sine, intelegerea metodelor de plata disponibile garanteaza un proces de rezervare lin si fara probleme. Vrei ca tranzactia ta sa fie rapida si sigura, asigurand securitatea platii este primordiala. Iata la ce te poti astepta:
- Carduri de credit si debit: Cea mai comuna optiune de tranzactie, oferind confirmare instantanee cu protocoale de securitate criptate.
- Platforme de plata online: Foloseste servicii de incredere precum PayPal sau Stripe, combinand confortul cu o protectie robusta impotriva fraudelor.
- Transferuri bancare: Ideal pentru sume mai mari, oferind tranzactii directe si trasabile, desi poate dura mai mult pentru procesare.
Moduri creative de a oferi cadou un zbor cu elicopterul
Cand vrei sa faci un cadou pentru un zbor cu elicopterul de neuitat, modul in care il prezinti poate ridica intreaga experienta la un alt nivel. Incepe prin a incadra cadoul intr-un brosura eleganta care detaliaza impecabilele protocoale de intretinere a elicopterului si standardele de certificare ale pilotilor ce garanteaza siguranta si profesionalismul. Acest lucru nu doar ca construieste anticiparea, dar ii si linisteste pe cei care primesc cadoul privind calitatea experientei. Apoi, ia in considerare un plan de zbor personalizat pe o harta care evidentiaza trasee pitoresti, facand cadoul sa para exclusiv si atent conceput. De asemenea, poti crea o invitatie video personalizata, prezentand designul elegant al elicopterului si expertiza pilotului, starnind entuziasmul inainte de zborul propriu-zis. O alta nota creativa este sa ambalezi certificatul cadou intr-un model miniatural de elicopter sau intr-o cutie suvenir cu tematica aviatica. Combinand aceste elemente, demonstrezi maiestria in alegerea cadourilor, transformand un simplu voucher intr-o promisiune tangibila memorabila de aventura si lux. Aceasta abordare garanteaza ca darul tau va iesi in evidenta si va rezona profund cu orice pasionat de aviatie.
Reactii emotionante ale persoanelor care au primit cadou un zbor cu elicopterul
Pe masura ce privesti bucuria care se desfasoara pe chipul lor, realizezi ca un cadou cu o cursa cu elicopterul ofera mai mult decat o simpla experienta—creeaza amintiri de neuitat. Aceasta experienta unica de aventura trezeste emotii autentice, facand ca ideile tale de sarbatorire sa iasa cu adevarat in evidenta. Cand oferi o cursa cu elicopterul, dezvalui reactii care sunt atat emotionante, cat si inspiratoare.
Vei observa:
- Uimiti cu ochii larg deschisi in timp ce admira vederi panoramice, simtind un sentiment de libertate ca niciodata inainte.
- Recunostinta sincera pentru un cadou extraordinar care rupe rutina si ridica orice ocazie speciala.
- Entuziasm de durata, pe masura ce povestesc fiecare moment uluitor, dornici sa impartaseasca povestea lor cu prietenii si familia.
Intrebari frecvente
Ce masuri de siguranta sunt luate in timpul zborurilor cu elicopterul?
Veti beneficia de instructaje de siguranta detaliate si veti avea incredere in intretinerea riguroasa a elicopterului inainte de zbor. Pilotii verifica dublu fiecare sistem, asigurand calatoria dumneavoastra in siguranta. Aceste masuri va mentin increzatori, permitandu-va sa stapaniti cerul cu liniste sufleteasca.
Pot sa aduc o camera sau o drona in avion?
Puteti aduce o camera, dar asigurati-va ca respectati reglementarile stricte privind camerele pentru a evita distragerile. Dronele, insa, se confrunta cu restrictii stricte—zborurile rareori le permit din cauza regulilor de siguranta si a spatiului aerian, asa ca planificati in consecinta pentru a va pastra amintirile.
Exista restrictii de varsta sau de sanatate pentru pasageri?
De obicei, restrictiile de varsta cer ca pasagerii sa aiba cel putin 4 ani, iar cerintele de sanatate subliniaza conditii stabile—fara operatii recente sau rau sever de miscare. Verificati intotdeauna specificatiile pentru a garanta o experienta de zbor sigura si de neuitat.
Ce se intampla in caz de vreme rea in ziua zborului?
Daca vremea rea loveste, zborul tau poate suferi intarzieri sau anulari pentru a garanta siguranta. Vei primi actualizari rapide, iar noi vom colabora cu tine pentru a reprograma, astfel incat experienta ta de elicopter de neuitat sa ramana impecabila in ciuda problemelor meteo.
Este posibil sa personalizati ruta sau experienta zborului?
Da, poti sa-ti creezi o ruta personalizata si sa te bucuri de o experienta adaptata preferintelor tale. Vei stapani cerul cu o cale de zbor unica care evidentiaza locurile tale preferate, facand fiecare moment de neuitat si perfect creat pentru tine.
Daca vrei sa faci un cadou care sa zboare cu adevarat, un zbor cu elicopterul este de neuitat. Imagineaza-ti emotia in timp ce persoana draga admira privelisti uluitoare de sus, simtind entuziasmul unei aventuri unice. Fie ca alegi o ruta scenica sau un tur palpitant al orasului, acest cadou promite amintiri care dureaza o viata. Asa ca inainteaza—rezerva acel zbor, ofera-l intr-un mod creativ si priveste bucuria lor decola intr-un mod cu adevarat emotionant.
-
acum 2 zileVenus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026
-
Uncategorizedacum 2 zileAi pompă de căldură sau vrei confort tot anul? Cum alegi ventiloconvectorul potrivit fără bătăi de cap
-
Uncategorizedacum 17 ore
De Ce Merită să Cumperi o Icoană dintr-un Atelier Românesc de Familie
-
acum 12 oreDe ce să alegi un parfum de nișă și cum se diferențiază de alte parfumuri?
-
Uncategorizedacum 19 ore
Servicii SEO Iași — Cum Alegi Partenerul Potrivit pentru Creștere Organică
-
Uncategorizedacum 22 de ore
HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI




