Evenimente
Brigadă Antitero a SRI a intervenit după dezastrul de la Onesti/Ministrul de Interne nu mai are încredere în DIAS și i-a cerut ajutorul lui Eduard Hellvig/Iohannis a aprobat scoaterea brigăzii în stradă – Ziarul Incisiv de Prahova

Cine este Nasui, in fapt?
În 1986, la un an după nașterea lui Claudiu Iulius Gavril, Dorel Năsui, tatăl acestuia, „fuge“ din țară, în SUA. În mod inexplicabil, nici fratele său și nici cumnata, unul economist principal în Centrala Peștelui, cealaltă angajată într-o firmă de comerț exterior, nu au de suferit în urma fugii lui Dorel Năsui, într-o epocă în care a avea rude în străinătate era un păcat capital.
În SUA, Dorel Năsui lucrează pentru Motorola, iar în 1990 revine pe cai mari în România, ca reprezentant al companiei americane, alături de fratele său, Simion Ștefan Năsui. Cei doi vând, în două tranșe, Ministerului Apărării, condus de către Victor Atanasie Stănculescu, echipamentele Motorola la prețuri supraevaluate, producând un prejudiciu de 8.053.147 USD. Primul mare tun financiar post-decembrist al Secu.
Mai mult, bagă în combinație și Întreprinderea de Pescuit Oceanic Tulcea, pe care o chelesc de valuta aflată în conturi, via fratele său, Simon Năsui care lucra ca economist în Centrala Peștelui, soția lui lucrând și ea la Întreprinderea de Comerț Exterior Dunărea. Nu-i așa că vă sună cunoscut? Firma Crescent făcea doar afaceri cu firma securiștilor de la ICE Dunărea…
Pe schema păgubirii MAPN au urmat și alte instituții ale statului român – MAI și SRI. De dată mai recentă, din 2015 și STS (Serviciul de Telecomunicații Speciale) care prin achiziții directe are nu mai puțin de 82 de contracte cu Ageximco, plus cele peste 600 de licitații cu companii și autorități ale statului.
Cel mai recent documentar în presă datează din 23 martie 2020, la șase zile după decretarea stării de urgență – un contract în valoare de 261.850 de euro.
În același mod achiziționează echipamente Motorola de la frații Năsui și Ministerul de Interne și SRI. Afacerea cu Armata patriotică a fraților Năsui devine dosar penal. Însă dosarul este tergiversat, iar în 2002 faptele se prescriu și toți inculpații scapă cu fața curată.
Ca și în cazul îmbogățirii familiei DIE Burduja, averea lui Dorel Năsui nu este străină de aripa protectoare a Securității, gen SIE pe model nou. Și, uite-așa, oamenii noi din politica românească nu sunt nimic altceva decât copiii oamenilor vechi, ai acelora care ne-au tras la greu de prin buzunare și înainte, dar și după 1989.”
Dorel Năsui, tatăl lui Claudiu Năsui s-a înscris în PCR în 1978 pe când avea 22 de ani și era student în anul II la Facultatea de Automatică și Calculatoare. Ajunge inginer la Întreprinderea de aparate electronice de măsură și industriale (IEMI) din București, unde îl cunoaște pe Ion Afedulis, ofițer operativ DIE însărcinat cu misiuni speciale de spionaj tehnologic (era specializat în copierea de patente aflate în etapa proof of technology).
„În State mă aștepta un tovarăș”, povestește Dorel Năsui într-un interviu acordat presei de business. Adică omul de legătură care avea să-l coordoneze. Era 1986, un an după nașterea deputatului demisionar și viitor deputat, Claudiu Năsui. Dorel se angajează la Motorola Inc Chicago.
„Am fost trimis să fac comerț. Eram acolo să prospectez ce se poate vinde din electronica pe care o dezvoltam noi în țară. În State mă aștepta un tovăraș, un “atașat economic”, cum se numea atunci. Toți atașații economici erau de la vechea Securitate, dupa cum se știe. El stătea tot timpul cu mine. Am fost la New York, am vizitat împreună o mulțime de clienți și, la un moment dat, am dispărut la Chicago”, povestea acum câțiva ani tatăl lui Claudiu Năsui.
Devine rapid vicepreședinte al propriei firme American International Radio (AIR), o companie paravan a DIE atunci și care funcționează și azi ca o companie onorabilă însă, cu contracte în peste 60 de țări, cum declara Năsui în presa de business. Compania avea ca obiect de activitate distribuția la nivel internațional și integrarea sistemelor de comunicații Motorola.
Creierul „afacerii Motorola“ a fost și un alt” român” stabilit în Silicon Valley, Robert Deutsch, fiul nomenclaturistei Olga Deutsch, o comunistă care a lucrat cu celebra Ghizela Vass – KGB la Secţia Externă (numită şi Relaţii Internaţionale) din cadrul Partidului Comunist.
Tatăl său a fost plantat de DIE în State acum 34 de ani (nu a fugit și nici azil politic nu a primit, cum susține) “cu aproape o mie de dolari, diurnă primită atunci de statul comunist”, recunoaște Dorel Năsui. Diurne din bani publici blamate azi de fiul său.
De la diurna comunistă de 1.000 de dolari, Dorel Năsui a ajuns unul dintre cei mai bogați români din diaspora, cu o avere de aproape 100 de milioane de euro.
https://www.emaramures.ro/istoria-dinastiei-nasui-adevarul-despre-nasui-tatal-agentul-securitatii-in-sua/
Evenimente
Ce zice ANRE despre tariful binom, care ar putea sa facă o diferență în facturile de curent
Subiectul tarifului binom este foarte important, îl avem pe agenda internă și lucrăm la el, iar după ce vom avea o formă benefică pentru toți consumatorii vom începe un amplu proces de consultare publică, așa cum am făcut cu toate reglementările, a declarat, vineri, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, George Niculescu, la o conferință de specialitate.
”Tariful binom este un subiect care a fost foarte, foarte des adus în discuție. Am văzut declarații din partea unor organizații de specialitate care spun că România ar fi ultima țară, cred că, din Uniunea Europeană, care nu are un tarif binom. Nu știu dacă este chiar așa, dar aici trebuie să mă întorc la cuvântul responsabilitate și să verificăm foarte atent dacă toate statele membre ale Uniunii Europene au implementat tariful binom și doar România nu-l are. Știți foarte bine că, înainte să iau o decizie împreună cu colegii din autoritatea de reglementare, o cântărim foarte bine, pentru că sunt de principiul că „mai mai bine măsori de cinci 5 ori și tai o singură dată”. Subiectul este unul foarte important, îl avem pe agenda internă internă și lucrăm la el în continuare”, a afirmat Niculescu, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, după ce se va ajunge la o formă care să fie potrivită pentru toate categoriile de consumatori, se va porni un proces de consultare publică.
”Sunt diverse scenarii de aplicare a tarifului binom. Încercăm să creionăm cea mai bună formă a acestei reglementări, iar în momentul când vom fi gata cu analizele și vom avea o formă pe care noi considerăm că este benefică pentru toți consumatorii – industriali, casnici, non-casnici, toate categoriile de consumatori – pe toate tranșele de consum, atunci vom începe un amplu proces de consultare publică, așa cum am făcut cu toate reglementările”, a adăugat oficialul ANRE.
Tariful de tip binom este format dintr-o componentă fixă (exprimată în lei/zi) și o componentă variabilă, de tip volumetric.
Evenimente
ROMÂNIA SE ÎMPRUMUTĂ DE PE PIEȚELE EXTERNE LA NUMAI O ZI DUPĂ APROBAREA RECTIFICĂRII
România a ieșit, joi, să se împrumute de pe piețele externe la numai o zi după aprobarea rectificării bugetare. Guvernul condus de Ilie Bolojan are nevoie de bani pentru acoperirea deficitului bugetar, majorat de la 7% la 8,4% în cadrul rectificării bugetare, dar și pentru rostogolirea datoriei mai vechi ce ajunge la termenul de plată.
A doua zi după ce Guvernul a adoptat rectificarea bugetară, într-o mișcare disperată, România a ieșit pe piețele externe ca să se împrumute în euro pe o perioadă de 7,12 și 20 de ani, fiind a patra ieșire pentru fonduri pe extern în acest an.
Investitorii s-au înscris cu oferte totale de peste 12 mld. euro., fiind preferate obligațiunile cu maturitate mai scurtă.Potrivit experților, costurile de împrumut ar mai putea coborî până la închiderea emisiunii.
Guvernul are nevoie de bani pentru acoperirea deficitului bugetar, majorat de la 7% la 8,4% în cadrul rectificării bugetare, dar și pentru rostogolirea datoriei mai vechi ce ajunge la plată.
Valoarea împrumuturilor de astăzi, prin bondurile pe 7, 12 și 20 de ani va depinde, probabil, și de interesul pentru răscumpărare manifestat de investitorii care dețin titlurile respective.
Numai în primele opt luni ale anului, România a plătit 33 mld. lei, adică aproape 7 mld. euro doar pe dobânzi.
Premierul Bolojan spunea că țara noastră va plăti, până la finele acestui an, peste 50 mld. lei pe dobânzi la împrumuturi.
Conform ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare, necesarul de împrumut al României în 2025 va fi de 260 mld. lei. Această sumă înseamnă acoperirea deficitului bugetar din 2025, dar și refinanțarea datoriei vechi, ajunsă la scadență.
Sursa: Realitatea Financiara
Evenimente
BOGDAN IVAN: ”DACĂ NU REDESCHIDEM CENTRALELE PE CĂRBUNE, LA IARNĂ RISCĂM SĂ INTRĂM ÎN BLACKOUT”
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, trage un semnal de alarmă vizavi de închiderea pe bandă rulantă a centralelor pe crăbune. Ministrul spune că, la iarnă, când consumul de energie crește foarte mult, România riscă să intre în blackout.
„Dacă până la finalul acestui an vom închide centralele pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, automat riscăm, într-o perioadă de iarnă în care nu avem nici producţie de energie solară, nici eoliană, să ajungem în situaţia de a nu avea suficientă energie”, a declarat Ivan, la un post TV.
„Există riscul ca în perioada de iarnă, când avem o cerere foarte mare de energie într-o perioadă geroasă, când e posibil să fie o furtună de zăpadă în care să nu avem producţie deloc pe eolian sau solar, să ajungem în situaţie de blackout”.
Dacă păstrăm centralele pe cărbune, ne amendează UE cu 2 miliarde de euro
Dacă România decide să păstreze centralele în funcţiune, „riscăm o penalitate de aproximativ două miliarde de euro din partea Comisiei Europene”, spune Ivan.
Pentru a redeschide negocierile cu Comisia Europeană, ministrul a comandat un studiu tehnic.
„Am comandat împreună cu cei de la Transelectrica un studiu al unei companii autorizate internaţional, care a avut şase mii de pagini, făcut rapid în trei luni de zile”.
„Studiul a adus evidenţe tehnice în care am arătat riscul pe care România îl are. Aşa am reuşit să-i conving să redeschidă discuţia. Discuţie pe care de doi ani au refuzat să o poarte cu România”, a precizat Ivan.
Blackout-ul „este unul dintre cele patru scenarii pe care specialiştii în acest studiu l-au evidenţiat. Nu o spun eu, că aşa cred eu sau că am vorbit cu cineva stând la o cafea”, a subliniat ministrul.
Sursa: Realitatea Financiara
-
Evenimenteacum 2 zile
Situație incredibilă la CFR Călători. Zeci de locomotive electrice ar putea rămâne în gări, din cauza datoriilor.
-
Companiiacum 2 zile
Transformă recenziile în clienți: cum recenziile de 5 stele îți cresc credibilitatea și vizibilitatea online
-
Evenimenteacum 2 zile
Guvernul a adoptat rectificarea bugetară „de compromis”. Cei mai mulți bani se duc pe salarii și pensii
-
Evenimenteacum 2 zile
Nicușor Dan a retrimis în Parlament legea care propune scutirea de impozit pentru veniturile din criptomonede. Ce l-a nemulțumit pe președinte?
-
Evenimenteacum 2 zile
Austeritatea lui Bolojan se simte pe piața muncii. Tot mai mulți români trecuți de 45 de ani își caută un job – ANALIZĂ
-
Evenimenteacum o zi
ANOFM: 92 DE PROGRAME DE FORMARE PROFESIONALĂ, LA NIVEL NAŢIONAL ÎN LUNA OCTOMBRIE
-
Evenimenteacum o zi
CFR CĂLĂTORI: ACHIZIŢIONAREA BILETELOR CU REZERVARE DE LOC VA FI ÎNTRERUPTĂ TEMPORAR MIERCURI SPRE JOI NOAPTEA
-
Evenimenteacum o zi
ELON MUSK, PRIMUL OM A CĂRUI AVERE A TRECUT PRAGUL DE 500 DE MILIARDE DE DOLARI