Connect with us

Evenimente

DE LA COMUNISTUL „ȘTIINȚA CONDUCERII” LA DEMOCRATUL „MANAGEMENT”/”Abulici”, proști cu diplomă de doctori în științe și analfabeți funcționali

Publicat

pe

De multe ori am spus că în administrația publică centrală și locală sunt angajați care fie nu știu să scrie, fie au o logică în construirea frazelor de-ți vine să înnebunești.
Mi s-a reproșat faptul că rapoartele întocmite de mine nu respectă modelul de rapoarte din administrația publică și sunt făcute în stil jurnalistic.
Și am să spun așa celor care îmi contestă munca și întocmirea documentelor: ANALFABEȚILOR, nu este vina mea că știu să scriu. Este vina voastră că nu știți să citiți și să scrieți, că nu vă duce capul să întocmiți documente, să elaborați programe, proiecte, strategii. Nu este vina mea că nu știți să vă conduceți subordonații, că nu știți să dați ordine concrete, precise, prin care să transmiteți dorințele șefilor voștri.
Incompetența a fost promovată la nivel de conducere și așa se ajunge la documente ca ăsta de jos.
Eu știu că marea majoritate a funcționarilor publici de conducere sunt deștepți, dar nu știu să se exprime, să se facă înțeleși de funcționarii aflați în subordine.
Este firesc să fie așa pentru că între timp societatea noastră a evoluat. Astăzi se spune MANAGEMENT, este greu de pronunțat, darămite de înțeles și de pătruns sensul lui filosofic, conceptual.
Când am învățat eu i se spunea mai simplu, mai pentru proști, ȘTIINȚA CONDUCERII, dar pentru cei de azi nu prea există conceptul de știință, pentru că ei sunt abulici, proști cu diplomă de doctori în științe și analfabeți funcționali.
În schimb, orgolii, cât încape.
Deocamdată vin cu exemple din poliție, dar voi veni cu exemple și din alte instituții, dezvaluie prietenul nostru, fostul jurnalist si coleg, Flaviu Butnaru. (Cristina T.).
N.R – Proști cu diplomă  și analfabeți funcționali gasim si la Politia Locala Ploiesti unde o politista locala ce se „milogea” de edil sa fie numita director (cu minciuni ca a terminat Academia de Politie cand, in fapt, sustinuse doar licenta la aceasta institutie)- a citat, identic, la sediul institutiei –  o persoana decedata.
Analfabeti functionali ii gasim la tot pasul si orgolii, cât încape!
Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

LIDAS Cea mai mare și mai modernă fabrică de panificație și patiserie congelată în Europa. Ridicată la Tulcea

Publicat

pe

De

Liviu Șotre, CEO LIDAS, vorbește despre visul unui antreprenor tulcean, o fabrică de peste 100 de milioane de euro și curajul de a nu se opri. Este povestea omului din spatele pâinii pe care mulți dintre noi o mâncăm, chiar dacă nu știm cine o frământă.

Dincolo de antreprenorul care a creat la Tulcea cea mai mare și mai modernă fabrică de panificație și patiserie congelată, dincolo de tânărul de 42 de ani care a dus visul părinților la alt nivel, dincolo de studiile care l-au pregătit pentru orice drum în viață, oricât de sus, oricât de greu, oricât de neprevăzut și oricât de grele ar fi greutățile foarte mari pe care le ridici zilnic când construiești ceva cu adevărat măreț , dincolo de soțul și tatăl care vrea un oraș mai bun și mai dezvoltat pentru familia sa și pentru toată comunitatea în care s-a născut, Liviu Șotre este modelul antreprenorului român dispus să lupte.

Liviu Sotre vrea mai mult și mai bine pentru cei de lângă el, și pentru asta nu se dă înapoi de la muncă, de la sacrificii personale care pot schimba destine.

Ne-a arătat, în discuțiile la fabrica de la Cataloi, fața nevăzută a microeșecurilor care fac posibil succesul. A drumului greu și cu provocări neprevăzute, necesar pentru a-ți îndeplini visul, și, mai ales, cât de important este să te focusezi pe călătorie mai mult decât pe destinație.

La marginea Deltei Dunării, departe de marile centre industriale ale României, un om a ales să construiască poate cea mai modernă fabrică de panificație congelată din Europa. A crescut în brutăria familiei, a crezut în pâine și în oameni. Astăzi, LIDAS traversează cea mai dificilă perioadă din istoria sa, dar povestea e departe de a se fi terminat.

Citește un amplu interviu în NewsWeek.

Citeste in continuare

Evenimente

Alergie vs. intoleranță alimentară: cum le deosebești corect

Publicat

pe

De

Alergie vs. intoleranță alimentară

Știai că până la 1 din 5 persoane din Europa declară că are o reacție adversă la alimente, dar doar o parte dintre acestea sunt alergii reale? Creșterea numărului de persoane care elimină alimente din dietă fără un diagnostic confirmat reflectă o confuzie tot mai frecventă între alergia alimentară și intoleranță. Deși pot avea simptome similare, cele două condiții sunt fundamental diferite, atât ca mecanism, cât și ca impact asupra sănătății.

Diferența dintre alergie și intoleranță alimentară

Deși la prima vedere simptomele pot părea similare, alergia și intoleranța alimentară au mecanisme complet diferite.

Alergia alimentară este o reacție a sistemului imunitar. Organismul identifică greșit o proteină din aliment ca fiind periculoasă și declanșează un răspuns defensiv. Acest proces implică anticorpi, în special imunoglobulina E (IgE), care determină eliberarea de histamină și alți mediatori inflamatori. Atfel, apare o reacție rapidă și poate afecta simultan mai multe sisteme ale organismului.

În schimb, intoleranța alimentară nu implică sistemul imunitar. Ea este, de cele mai multe ori, rezultatul unei incapacități a organismului de a digera sau procesa corect anumite substanțe. Un exemplu clasic este intoleranța la lactoză, cauzată de deficitul enzimei lactază.

Această diferență explică de ce alergia este, în general, mai imprevizibilă și mai severă decât intoleranța.

Cum se manifestă alergia alimentară

Alergia alimentară poate apărea rapid, uneori în câteva minute după ingestie, și chiar la cantități foarte mici din alimentul respectiv.

Manifestările pot include:

  • mâncărimi sau furnicături la nivelul gurii
  • umflarea buzelor, feței sau gâtului
  • erupții cutanate sau urticarie
  • dificultăți de respirație
  • greață, vărsături sau diaree
  • amețeală sau scăderea tensiunii arteriale

În formele severe, reacția poate evolua către anafilaxie, o urgență medicală care necesită intervenție imediată.

Un element esențial este faptul că reacția apare de fiecare dată când organismul este expus la alergen, indiferent de cantitate.

Cum se manifestă intoleranța alimentară

Spre deosebire de alergie, intoleranța alimentară are o evoluție mai lentă și simptome predominant digestive.

Cele mai frecvente manifestări sunt:

  • balonare
  • crampe abdominale
  • gaze intestinale
  • diaree
  • disconfort general după masă

Simptomele pot apărea la interval de câteva ore sau chiar până la 24–48 de ore după consum, ceea ce face identificarea alimentului responsabil mai dificilă.

Un aspect important este că intoleranța este adesea dependentă de doză. Multe persoane pot consuma cantități mici fără simptome semnificative.

De ce apare confuzia între alergie și intoleranța alimentară

Simptomele pot fi similare în unele cazuri, în special la nivel digestiv, ceea ce face diferențierea dificilă fără evaluare medicală.

Totodată, accesul rapid la informații online și tendința de autodiagnostic contribuie la etichetarea greșită a unor reacții drept „alergii”. Mulți pacienți elimină complet anumite alimente fără o confirmare medicală, ceea ce poate duce la dezechilibre nutriționale, mai ales la copii.

Există și situații în care simptomele sunt cauzate de alte afecțiuni, precum:

  • sindromul de intestin iritabil
  • intoleranța la histamină
  • sensibilitatea la aditivi alimentari
  • infecțiile digestive

Cum se pune diagnosticul corect

Diagnosticul nu ar trebui stabilit pe baza unei bănuieli sau a unui test interpretat izolat. Primul pas este istoricul clinic: ce aliment a fost consumat, în ce cantitate, cât de repede au apărut simptomele, ce manifestări au existat și dacă reacția s-a repetat.

În suspiciunea de alergie alimentară, medicul poate recomanda teste cutanate de tip prick, determinarea anticorpilor IgE specifici sau paneluri alergologice. Prezența IgE specifice indică sensibilizare, dar nu confirmă întotdeauna alergia clinică. Rezultatul trebuie interpretat împreună cu simptomele pacientului.

În unele situații pot fi utile testele de alergologie moleculară, investigațiile funcționale sau testele de provocare orală, realizate exclusiv în mediu medical controlat.

Pentru intoleranțe, abordarea poate include jurnal alimentar, dietă de eliminare și reintroducere controlată, teste pentru intoleranța la lactoză sau investigații specifice pentru boala celiacă ori alte afecțiuni digestive.

Ce rol are IgE în această diferențiere

Imunoglobulina E (IgE) este unul dintre cei mai importanți markeri utilizați în evaluarea reacțiilor alergice de tip imediat. În alergiile alimentare mediate imunologic, acest tip de anticorp este implicat direct în declanșarea răspunsului inflamator, prin activarea celulelor care eliberează histamină și alți mediatori chimici responsabili de simptomatologie.

În practica medicală, determinarea nivelului de IgE, fie total, fie specific pentru anumiți alergeni, reprezintă un instrument util în orientarea diagnosticului, mai ales în contextul unor simptome sugestive pentru o reacție alergică.

Astfel, testele rapide pentru determinarea IgE total, destinate utilizării profesionale, pot reprezenta un prim pas în evaluarea unui posibil teren alergic. De exemplu, testele dezvoltate de DDS Diagnostic sunt concepute pentru a oferi o evaluare rapidă, în punctul de îngrijire, facilitând trierea pacienților care necesită investigații alergologice suplimentare.

Este important de subliniat că aceste teste nu identifică alergenul responsabil și nu stabilesc un diagnostic de certitudine. Rolul lor este orientativ, contribuind la decizia medicală privind necesitatea unor analize mai detaliate, precum determinarea IgE specifice sau alte investigații alergologice.

Interpretarea rezultatelor trebuie realizată întotdeauna în context clinic, de către personal medical calificat, prin corelarea valorilor obținute cu istoricul pacientului și tabloul simptomatic.

Concluzie

Deși sunt frecvent confundate, alergia alimentară și intoleranța alimentară reprezintă două realități clinice diferite, cu mecanisme distincte și implicații importante asupra sănătății. În timp ce alergia implică un răspuns imun care poate evolua rapid și, uneori, sever, intoleranța este, în general, rezultatul unor mecanisme digestive sau metabolice și are un impact mai degrabă funcțional.

Citeste in continuare

Evenimente

The Biggest Meeting Invasion 2: Pasiunea pentru motorsport rescrie regulile în Râmnicu Vâlcea

Publicat

pe

De

The Biggest Meeting Invasion 2

Sâmbătă, 25 aprilie, Râmnicu Vâlcea încetează să mai fie doar un punct pe hartă și devine epicentrul culturii auto din România. The Biggest Meeting Invasion 2 este mai mult decât un eveniment, este un manifest al comunității pasionate de fenomenul custom, un spațiu unde ingineria întâlnește arta și performanța se măsoară în bătăile inimii.

Mai mult decât un Show: Un stil de viață

Shopping City Râmnicu Vâlcea se pregătește să găzduiască o invazie spectaculoasă de mașini modificate, proiecte deosebite și peste 2000 de entuziaști care transformă metalul în emoție. Fiecare vehicul prezent este rezultatul a sute de ore de muncă, sacrificii personale și o atenție obsesivă la detalii.

La această ediție, nu vorbim doar despre cai putere, ci despre povestea din spatele a peste 250 de maşini de lux și despre dorința de a ieși din anonimat.

Program și Activități: Adrenalină până după miezul nopții

Începând cu ora 17:00, atmosfera va fi definită de vibrația motoarelor și strălucirea proiectoarelor. Participanții și vizitatorii se vor bucura de un program intens, conceput pentru a celebra cultura auto în toate formele sale.

Competiții și probe tehnice: Provocări care vor testa limitele mașinilor și vor separa estetica de performanța pură.
Showcase de mașini modificate: O expoziție a celor mai spectaculoase proiecte din regiune și nu numai.
Interacțiune și comunitate: Un prilej de a lega prietenii noi și de a face schimb de experiențe cu oameni care împărtășesc aceleași valori.
Show-uri dinamice: Momente menite să ridice publicul în picioare și să creeze amintiri memorabile.

Detalii Eveniment

The Biggest Meeting Invasion 2 este locul unde respectul între participanți primează, iar adrenalina se îmbină armonios cu distracția. Nu este zgomot; este simfonia unei comunități unite.

Dată: 25 Aprilie
Interval orar: 17:00 – 01:00
Locație: Shopping City Râmnicu Vâlcea

Rămâi Conectat

Dacă simți că o mașină este mai mult decât un simplu mijloc de transport și dacă rezonezi cu sunetul unui motor bine reglat, locul tău este alături de noi.

Urmărește-ne pentru noutăți și înscrieri:
Instagram
: @FamousRally | @Cars_international5

The Biggest Meeting Invasion 2 – Nu lăsa pe alții să-ți povestească. Vino să-l trăiești!

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE