ASIGURAREA APEI PENTRU SALARIATI IN PERIOADELE CU TEMPERATURI EXTREME
Onor chitros Albu Catalin de la Politie Locala Ploiesti refuza (dupa o interpretare proprie a legislatiei in vigoare) sa asigure apa pentru salariatii sai, in perioada cu temperaturi extreme.
Va reamintim ca masura acordarii unei cantitati de apa pentru salariati, in perioade de canicula, este prevazuta in OUG 99/2000 privind masurile ce pot fi aplicate in perioadele cu temperaturi extreme pentru protectia persoanelor incadrate in munca si in Normele de aplicare ale acesteia, aprobate prin HG 580/2000.
Legea prevede, la art. 1:
(1) Masurile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta se aplica pentru asigurarea protectiei persoanelor incadrate in munca in perioadele in care, datorita conditiilor meteorologice nefavorabile, se inregistreaza temperaturi extreme.
Vara deja își face simțită prezența, iar temperatura indicată de termometre deja a depășit pragul de 37 grade Celsius, în anumite zile, astfel că e momentul să afli ce obligații are angajatorul în caniculă.
În aceste condiții, prestarea activităților zilnice este din ce în ce mai dificilă.
Iar dacă pentru cei care își desfășoară activitatea într-un birou, sub „protecția” aparatului de aer condiționat este dificil, oare cum este pentru angajații care prestează muncă în arșița soarelui?
Legea care stabilește ce obligații are angajatorul în caniculă
Iată că, legiuitorul român s-a gândit (foarte puțîn, ce-i drept) la categoriile profesionale care, din cauza specificului activității desfășurate, sunt expuși temperaturilor ridicate generate de anotimpurile calde atunci când a adoptat Ordonanță de Urgență nr. 99/2000 (în continuare – OUG nr. 99/2000).
Actul legislativ reglementează măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă. În mod evident, acest act normativ urmărește impunerea unor obligații în sarcina angajatorilor în scopul protecției sănătății și securității în muncă ale angajaților.
Destinatarii actului legislativ sunt: pe de o parte și în principal – angajatorii ai căror salariați prestează muncă în exteriorul unor clădiri sau hale, deci în aer liber (ex: muncitorii din construcții, cei care se ocupă cu îngrijirea și amenajarea spațiilor verzi, cei care lucrează în agricultură, etc) și, pe de altă parte, chiar acești angajați întrucât au dreptul la informare asupra condițiilor normale și legale în care trebuie să își desfășoară activitatea pentru a putea să semneleze angajatorului și / sau organelor statului abilitate situațiile în care drepturile și interesele legitime le sunt încălcate.
Când se activează legea ce stabilește ce obligații are angajatorul în caniculă
Conform art. , alin. (2), lit. a – prin temperaturi extreme se înțelege: temperaturile exterioare ale aerului, care: a) depăşesc +37°C sau, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel. Menționăm faptul că se vor avea în vederea temperaturile comunicate de Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie.
În perioadele cu temperaturi extreme, angajatorii trebuie să ia toate măsurile prevăzute de Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 pentru asigurarea condiţiilor de microclimat la locul de muncă în limitele prevăzute de normele generale de protecţie a muncii, conform art. 3, alin. (1) din OUG nr. 99/2000.
Măsurile pentru asigurarea condiţiilor de microclimat la locul de muncă vor fi stabilite de angajator, împreună cu reprezentanţii sindicatelor sau, după caz, cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor. În unităţile în care funcţionează comitetele de securitate şi sănătate în muncă măsurile vor fi stabilite de acestea.
Având din vedere dispozițiile art. 3 din OUG nr. 99/2000 tragem concluzia că angajatorii pot să adopte reguli și măsuri superioare, că nivel de protecție, celor expuse în actul legislativ.
Scopul OUG nr. 99/2000 este să ofere un nivel minim de protecție, angajatorii putând întotdeauna să aleagă să își protejeze mai mult angajații.
Ce obligații are angajatorul în caz de caniculă?
Art. 4 din OUG nr. 99/2000, clasifică în 2 categorii măsurile minimale pe care trebuie să le ia angajatorii atunci când temperatura exterioară devine una extrem. Aceste 2 categorii sunt:
I. Măsuri care privesc ameliorarea condițiilor de muncă:
a) reducerea intensității şi ritmului activităţilor fizice;
b) asigurarea ventilației la locurile de muncă;
c) alternarea efortului dinamic cu cel static;
d) alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer;
II. Măsuri care privesc menținerea stării de sănătate a angajaților:
a) asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoană/schimb;
b) asigurarea echipamentului individual de protecţie;
c) asigurarea de duşuri;
Există situații în care cele expuse mai sus nu pot fi asigurate. Ce e de făcut?
Art. 6, alin. (1) al. OUG nr. 99/2000 are soluția: angajatorii care nu pot asigura condiţiile prevăzute la art. 4 vor lua, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, după caz, următoarele măsuri:
a) reducerea duratei zilei de lucru;
b) eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru: până la ora 11,00 şi după ora 17,00, în cazurile prevăzute la art. 4;
c) întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care această nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale;
ATENȚIE! Măsurile prevăzute mai sus trebuie adoptate dacă temperaturile extreme se mențîn pe o perioada de cel puțîn 2 zile consecutive.
Perioadele de reducere a duratei zilei de lucru, de eşalonare a zilei de lucru sau de întrerupere colectivă a lucrului se vor stabili o dată cu măsurile prevăzute la alin. (1).
Dialogul angajatorilor cu sindicatele și reprezentanții angajaților în caniculă
La aplicarea măsurilor prevăzute la art. 6 alin. (1) angajatorii, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, după caz, vor stabili modalităţile de recuperare a timpului nelucrat şi modalităţile de plată, după cum urmează:
a) prin recuperarea în următoarele 6 luni a timpului de reducere a duratei zilei de lucru sau de întrerupere colectivă a activităţii, cu menţinerea drepturilor salariale avute anterior;
b) fără recuperarea timpului de reducere a duratei zilei de lucru sau de întrerupere a activităţii, dar cu acordarea drepturilor salariale proporţional cu timpul efectiv lucrat;
Măsurile ce trebuie luate de angajator în caniculă
Întrucât prestarea muncii la temperaturi ridicate poate să cauzeze angajaților și probleme de natură medicală, art. 8 al OUG nr. 99/2000 stabilește măsurile care trebuie luate pentru prevenirea îmbolnăvirilor.
Interpretarea poroprie a chitrosului:
In timp ce finul sau face pe baiatul bun (Primăria Ploiești informa, ieri, că se vor lua măsuri speciale, care să protejeze ploieștenii față de efectele temperaturilor ridicate, din această perioadă, în contextul în care a fost emis un cod galben care anunţă un val de căldură și disconfort termic ridicat), Albu Catalin ofera cei 2-4 litri/persoană/schimb doar la Ordine Publica si Biroul Circulatie.
Se nasc doua variante (in ambele, chietrosul incalcand legislatia in vigoare dupa interpretarea sa renumita care a produs si un imens prejudiciu bugetului local):
1. Ori cei 2-4 litri/persoană/schimb sunt „voalati” (adica astia se bucura si la sume infime):
2. Ori Albu Catalin recunoaste prin aceasta interpretare proprie ca cei de serviciile si birourile de control „freaca menta” si stau degeaba in birouri (noi stim ca chetrosul este obisnuit cu seful de la evidenta populatiei sa „frece menta” si sa isi traga somnjul de frumusete, in timpul programului, dar refuzam sa credem ca restul, de la control, nu isi deruleaza activitatea, in mod normal, vitregiti de cei 2-4 litri/persoană/schimb, cum prevede legislatia in vigoare.
Nu intelegem ce face persoana de la SSM din cadrul Politiei Locale Ploiesti, pe domeniul sau si de ce nu ia masuri…
Aaaa, ne scuzati, am uitat ca persoana in cauza este venita pe linie de „Conpet”, unde lucreaza sotul…

Am mai uitat ca onor chetros ii traseaza sarcini acesteia in afara cadrului legal…
Probabil ca asa considera legalitatea  si noua sefa de la JURIDIC, in interpretarea proprie. Vom reveni. (Sava N.).
NOTA:
Dicţionarele noastre generale nu înregistrează cuvîntul chitros, care s-a răspîndit însă destul de mult în registrul familiar-argotic din ultimii ani. Ca orice termen de caracterizare negativă, chitros are un sens fundamental – în cazul dat, „zgîrcit“ –, dar şi utilizări mai vagi, injurioase sau glumeţe, care pot actualiza, în funcţie de context, diverse alte trăsături negative: „rău“, „antipatic“ etc. Cuvîntul este prezent în glosarele şi dicţionarele de argou din ultimele decenii – mai întîi la Nina Croitoru Bobârniche, Dicţionar de argou al limbii române (1996), apoi la Anca Volceanov şi George Volceanov, Dicţionar de argou şi expresii familiare ale limbii române (1998) şi la Traian Tandin, Dicţionar de argou al lumii interlope (2009) –, pretutindeni cu o explicaţie prin sinonimele „zgîrcit, avar“. Ioan Milică, în Expresivitatea argoului (2009), indică pentru formele chetros sau chitros echivalentul „hain“ (p. 191).
Adjectivul chitros apare des în Internet, de obicei cu sensul „zgîrcit“ – „prietenii mei mi-au spus că sînt cel mai chitros om din lume“ (libertatea.ro); „cel mai chitros fotbalist din lume“ (sport1x2.ro); „sînt nostalgică, nu chitroasă. Ăsta este motivul pentru care nu arunc nimic…“ (super40.ro) –, dar şi cu sensul „rău, răutăcios“: „era şi chitroasă blonda, nu m-a lăsat s-o depăşesc nici în ruptul capului“ (ovidiux.com). Evident, insulta poate fi şi substantivizată, mai ales în adresarea directă: „poţi apela la amicii tăi de pe aici, mă, chitrosule“ (motociclism.ro). La răspîndirea cuvîntului pare să fi contribuit şi un program de comedie difuzat de un post de televiziune, în care apelativul caracteriza un personaj anume („Toată lumea mă ştie de chitros“, primatv.ro). Oricum, chitros a intrat şi în literatură: „așa ie și chitroasa de fi-sa, pînă vezi o hîrtie d-o sută îmbătrînești“ (Mircea Daneliuc, Ca un grătar de mici…, 2013); „50 de lei, mai pune şi tu, nu fi chitros“ (Adrian Schiop, Soldaţii: poveste din Ferentari, 2013).
Şi substantivul chitră e consemnat în toate dicţionarele de argou citate cu sensul „zgîrcit“ (pe site-ul 123urban.ro şi cu exemplificări: „Eşti o chitră! Nu fi chitră!“). Cuvîntul (şi în sintagma glumeaţă chitră mică) apare mai ales în formule de insultă: „A.M., schimb de replici usturătoare cu o persoană importantă din viaţa lui: «Chitră ce eşti!»“ (spynews.ro, cu explicaţia: „are un schimb de replici dure, pe o reţea de socializare, cu prietenul A. N., căruia îi spune fără multe menajamente că este zgîrcit“); „chitră mică ce eşti…“ (forum.ro).
Nu e tocmai limpede originea cuvîntului chitros. Două soluţii par să se întrevadă (şi la ele recurg şi comentatorii care intervin în Internet, pentru a răspunde la întrebările altor vorbitori). Unii consideră că adjectivul chitros ar fi un derivat (cu sufixul-os) din chitră, denumirea unui fruct din grupul citricelor („fructul comestibil al chitrului, cu aspectul unei lămîi mari“, DEX), printr-o metaforă care ar activa sensul moral al „acrelii“ şi l-ar specializa pentru zgîrcenie. Din punct de vedere formal, totul e în regulă; din punct de vedere semantic, trecerea de la sensul moral de „acreală“ la „zgîrcenie“ nu mi se pare foarte firească. De altfel, chitra nici nu este atestată în limbă ca un prototip pentru „acreală“ (contextele caracteristice pomenesc, ca formă tipică de consum, dulceaţa de chitră) şi – lucrul cel mai important – e un cuvînt extrem de puţin folosit în ultimele decenii, în măsura în care este aproape absent din alimentaţie şi fructul pe care îl desemnează. Cuvîntul circula în trecut, fiind folosit în textele cronicăreşti, la Anton Pann şi chiar în perioada interbelică – de pildă la nostalgicul Pillat, în Casa din deal: „mirosind a floare de tei, a lămîiţă, / A cantalup, a lisă de chitră, a şerbet“ (unde lisa este „fruct acoperit cu o pojghiţă de zahăr candel“, Micul dicţionar academic).
Mai credibilă mi se pare cealaltă posibilă explicaţie. Adjectivul chitros (sau chetros) pare a fi la origine o variantă dialectală, cu consoana iniţială palatalizată, a lui pietros. Site-ul 123urban.ro chiar indica, în 2007, o origine regională a formei: „(moldoveneşte) zgîrcit, zgîrcă, suge dinţi; exemple: «haidi bă, nu hi aşa chitros, cî ţi-a vini şî ţii roaga»“. Schimbarea semantică ar fi mai uşor de explicat în acest caz, prin metafora curentă care echivalează „de piatră“ cu sensul moral „rău“, devenit apoi, prin specializare, „zgîrcit“. Chetros şi chitros sînt atestate în toponimie, cu sensul propriu („loc pietros“). De alt­fel, chitros nu e doar o variantă moldovenească, ci şi o formă prezentă în aromână: în Dicţionarul dialectului aromân al lui Tache Papahagi (1963), cuvîntul apare cu ortografia specifică kitros şi cu sensul „pietros“. Astfel, nici sensul „rău“ sau „zgîrcit“ al lui chitră nu ar mai avea vreo legătură cu fructul: dacă de la chitros s-a refăcut un substantiv chitră „rău, zgîrcit“, ca termen depreciativ de adresare, ar fi vorba de o simplă omonimie. Principalul argument în favoarea acestei explicaţii e noutatea termenului chitros, care pare să fi apărut după ce numele de fruct chitră nu mai era în uz.