Connect with us

Imobiliare

Cum te ajuta un serviciu de deratizare?

Publicat

pe

Deratizarea este procesul prin care rozatoarele si anume sobolanii sau soarecii sunt combatute. Un contract deratizare este ceva ce multe persoane au in vedere pentru a scapa de aceste rozatoare care pot provoca o multime de probleme. Scopul deratizarii este o reducere sau chiar o eliminare in totalitate a unei infestari.

De ce ai nevoie de un contract deratizare?

Un contract deratizare este un lucru la care multe persoane fizice, dar si persoane juridice apeleaza pentru a scapa de problema rozatoarelor. Sobolanii reprezinta una din cele 56 de specii de rozatoare mici, acestia fiind raspanditi in toata lumea. Ei locuiesc chiar si in orase, obisnuind sa se adaposteasca in conductele de canalizare, dar si in locurile de depozitare a gunoaielor. Acestia se mai adapostesc si in cladiri, alegand orice loc in care beneficiaza de suficiente ascunzatori, dar si de hrana.

Sobolanii consume orice fel de alimente, acestia ajungad sa le contamineze cu secretii, excremente, dar si cu urina. Acesta este motivul pentru care un contract deratizare trebuie avut in vedere, astfel incat sa nu mai existe problema aceasta a rozatoarelor. Sobolanii nu se dau in laturi nici de la roaderea cablurilor electrice sau a mobilierului. De asemenea, ei mai rod usi, precum si rafturi, iar pe langa acest lucru, ei mai pot transmite si boli infectioase catre om, fiind de nedorit intr-un spatiu.

Fiind asadar niste vietati daunatoare din punct de vedere material, ele producand si disconfort in acelasi timp, este necesar ca oricine sa aiba in vedere o firma care ofera servicii de deratizare. O astfel de filma profesionala ofera niste servicii de deratizare care te scapa de sobolani, iar efectul deratizarii este unul permanent. Procesul de deratizare este unul rapid si eficient, acesta efectuandu-se in locurile unde exista si unele focare declarate ce pun sanatatea oamenilor in pericol. Procesul de deratizare este desfasurat pe parcursul intregului an, dar cu precadere acesta se desfasoara primavara, precum si toamna. El are loc in aceste momente ale anului pentru ca temperaturile exterioare devin tot mai scazute, iar hrana rozatoarelor se imputineaza semnificativ.

In cazul consumatorilor economici, este recomandata deratizarea mai des si anume cel putin odata pe semestru. In cazul depozitelor cu produse alimentare, deratizarea este facuta lunar sau ori de cate ori este nevoie de aceasta. Specialistii analizeaza gradul de infestare in functie de urmele lasate. Ei au in vedere mancarea inceputa, urmele, gaurile, dar si peretii sau eventualele cadavre atunci cand realizeaza acest proces de deratizare.

Concluzii

Imediat ce identifica gradul de infestare, aplica momeli toxice in zona depistata, dar si in locurile inguste unde au acces rozatoarele. Raticidele se gasesc in diferite forme, acestea ajutand la desfasurarea procesului de deratizare. Exista mai multe tipuri de raticide, principalele tipuri gasindu-se sub forma de pliculet. Aceasta metoda este cea mai eficienta metoda de combatere a rozatoarelor. Deratizarea trebuie asadar sa fie o prioritate pentru oricine isi doreste sa traiasca intr-un mediu cat mai sanatos. Este asadar important sa se ia cele mai bune masuri pentru a combate rozatoarele, astfel incat mediul in care se desfasoara activitatea sa fie lipsit de acesti daunatori.

 

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imobiliare

De Black Friday, dezvoltatorul lansează o ofertă de preț limitată, de 2.800 de euro/mp, pentru proiectul boutique Maison du Monde. În plus, unele apartamente sunt scutite de plata TVA

Publicat

pe

De

Cu ocazia Black Friday, dezvoltatorul proiectului boutique Maison du Monde, din nordul Capitalei, anunță lansarea unei perioade speciale de achiziție, între 21 octombrie și 21 noiembrie 2025. Astfel, cei care vor (pre)contracta un apartament în intervalul menționat vor beneficia de un preț special, cu valabilitate limitată, de 2.800 de euro pe metru pătrat util. Potrivit datelor AZK Properties, agenția care reprezintă în regim de exclusivitate dezvoltatorul, prețul mediu practicat pe segmentul apartamentelor noi din zona Iancu Nicolae ajunge la o medie de 3.500 de euro pe metru pătrat util. În acest context, valoarea de tranzacționare propusă oferă oportunitatea unei achiziții realmente strategice, atât cumpărătorilor pentru uzul propriu, cât și investitorilor care vizează obținerea unor randamente solide pe segmentul rezidențial premium.

„În această perioadă punem la punct ultimele detalii ce țin de construcția Maison du Monde, iar fereastra de achiziție deschisă între 21 octombrie și 21 noiembrie – practic până la finalizarea proiectului – oferă investitorilor (dar nu numai!) șansa de a achiziționa un activ imobiliar la un preț competitiv, într-o zonă matură și stabilă a pieței. Obiectivul nostru este acela de a livra produse imobiliare cu o valoare sustenabilă, definite prin calitatea construcției, randament predictibil și poziționare strategică. Ansamblul din zona Iancu Nicolae este un prim proiect dintr-un plan de dezvoltare conceput pe termen lung, iar vizitându-ne, oricine se poate convinge de experiența de locuire cu adevărat deosebită pe care o propunem.”
Alexandru Predescu, dezvoltator Maison du Monde

Situat în zona Iancu Nicolae – Băneasa, mai exact pe Strada Dimitrie Cantemir, nr. 26, Maison du Monde reprezintă o investiţie în valoare de două milioane de euro, acoperită integral din fonduri proprii. Proiectul boutique este compus din şapte apartamente exclusiviste, fiecare cu o configurație unică. Acestea au suprafețe ample, de până la aproape 250 de metri pătrați, sunt împărțite în două, trei, patru și cinci camere, iar ultimele două tipuri de unități locative sunt de tip duplex. Unele apartamente dispun de grădină privată, în vreme ce altele compensează prin terasă sau balcoane generoase, de până la 70 de metri pătrați.

„În momentul de față, suma medie solicitată pentru apartamentele noi din zona Iancu Nicolae se situează, potrivit datelor AZK Properties, la circa 3.500 de euro pe metru pătrat util, astfel că oferta lansată de Black Friday face ca o achiziție în Maison du Monde să fie extrem de atractivă. Ba chiar mai mult decât atât: pentru că proiectul este deținut parțial pe persoană fizică, unele unități locative vor beneficia de scutire de la plata TVA, ceea ce reprezintă un avantaj fiscal direct de 21% pentru cumpărători. Corelate cu poziționarea proiectului într-o zonă cu cerere constantă din partea chiriașilor corporate, diplomatici și high-net-worth, aceste avantaje financiare fac din Maison du Monde un activ imobiliar solid, cu yield predictibil și potențial de apreciere în timp, în ciuda fluctuațiilor economice.”
Adrian Stancu, Fondator AZK Properties, parte din AZK Holding

Apartamentele Maison du Monde se pretează achizițiilor pentru uzul propriu, dar și celor în scop investițional – atât pentru închiriere, cât și pentru revânzare ulterioară. Ca dotări, toate unitățile locative din cadrul ansamblului vor beneficia de sistem smart home de ultimă generație, marca Grenton, de sistem de climatizare multisplit, precum și de încălzire prin pardoseală de la Herz. Toate acestea vor contribui semnificativ la confortul viitorilor rezidenți, dar și la diminuarea pierderilor de căldură și energie.

Amplasat într-o zonă mai ferită de agitația Bucureștiului, dar cu acces la toate facilitățile orașului, Maison du Monde propune un stil de viață elevat, dinamic, dar totodată relaxat. În apropiere se află atât Pădurea Băneasa și Grădina Zoologică, cât și centrul comercial Băneasa Shopping City, alături de prestigioase instituții de învățământ superior: Mark Twain, British School, Cambridge School sau Olga Gudynn International School. Viitorii rezidenți se vor bucura, astfel, de toate oportunitățile oferite de traiul în nordul Capitalei.

Despre dezvoltator
Absolvent al Bayes Business School din Marea Britanie, Alexandru Predescu activează în sectorul imobiliar din România, cu focus pe dezvoltarea de proiecte rezidențiale cu profil investițional în București.

Proiectul Maison du Monde, situat în zona Iancu Nicolae – Băneasa, reprezintă prima dezvoltare realizată integral din capital privat, având ca obiectiv livrarea unui produs imobiliar cu valoare sustenabilă, randament competitiv și poziționare strategică într-una dintre cele mai căutate zone rezidențiale din București.

Despre AZK Properties
AZK Properties, parte din AZK Holding, operează ca investment & transaction advisor pe segmentul rezidențial premium, oferind soluții integrate de deal structuringasset positioning și capital strategy.
Compania gestionează întregul ciclu investițional, din faza de market intelligence și product definition, până la capital deployment și investor relations, asigurând alinierea dintre performanța operațională și obiectivele de randament ale investitorilor.

Citeste in continuare

Imobiliare

Piața de retail din București în T3 2025: dinamism, tranzacții și oportunități pentru chiriași

Publicat

pe

De

Piața de retail din Capitală rămâne una dintre cele mai active din România. La finalul trimestrului III 2025, Bucureștiul se menține pe radarul investitorilor și al retailerilor internaționali, în ciuda semnalelor de temperare a consumului. Stocul modern este stabil, gradul de ocupare ridicat, iar interesul pentru spații comerciale de închiriat în București se menține constant.

Livrări noi și proiecte în construcție

În T3 2025 nu s-au inaugurat mall-uri mari în Capitală, însă piața continuă să se dezvolte prin proiecte de proximitate și extinderi. Cu un stoc modern estimat la 1,33 milioane mp – adică 28% din totalul național – Bucureștiul oferă încă potențial de creștere, având o densitate de doar 448 mp/1.000 locuitori, sub media altor capitale europene.

Cel mai important proiect aflat în derulare este extinderea Promenada Mall, care va adăuga zeci de mii de metri pătrați noi de retail și birouri, consolidând polul Floreasca – Barbu Văcărescu. În paralel, se pregătesc și proiecte de retail park de proximitate – precum M Park Titan (8.500 mp, deschidere în decembrie 2025) și un proiect similar în Ghencea.

Oferta de spații comerciale de închiriat în București rămâne limitată pe termen scurt, ceea ce susține nivelul chiriilor și gradul ridicat de ocupare.

Tranzacții și extinderi notabile

Un eveniment de referință pentru 2025 este intenția de vânzare a Veranda Mall, evaluată la circa 80 milioane euro – una dintre cele mai mari tranzacții single asset din retailul românesc din ultimii ani.

Totodată, extinderea Promenada Mall (58.000 mp de suprafață închiriabilă) atrage deja chiriași importanți, cu peste două treimi din suprafață pre-închiriată. Alte proiecte precum remodelările din Plaza România și București Mall Vitan arată că modernizarea mixului de chiriași și adaptarea la nevoile consumatorilor rămân prioritare.

În zona metropolitană, parcurile de retail continuă să se extindă, adresând comunitățile rezidențiale noi și cererea pentru servicii de proximitate.

Comportamentul consumatorilor în T3 2025

Consumul bucureștenilor a crescut moderat (+2,7% în perioada ianuarie-august 2025), susținut în special de produsele nealimentare. Totuși, luna august a adus o scădere anuală de -2,1% a vânzărilor, semnalând o temperare a cererii.

Chiar și așa, apetitul pentru branduri noi și bunuri neesențiale rămâne ridicat. Peste 70% dintre noii retaileri internaționali care au intrat recent în România și-au deschis primele unități în mall-urile din București – confirmând rolul orașului ca hub principal de retail.

Concluzie: oportunități pentru chiriași și investitori

Bucureștiul continuă să ofere oportunități excelente pe segmentul de retail. Fie că vorbim despre extinderi spectaculoase precum Promenada, despre retail parks de proximitate sau despre tranzacții majore precum cea vizată pentru Veranda Mall, piața confirmă un interes constant din partea retailerilor și investitorilor.

Dacă îți cauți un spațiu comercial de închiriat în Capitală sau în alte orașe din țară, recomandat este sa colaborezi cu un consultant imobiliar iar impreuna sa gasiti varianta perfecta pentru business-ul tau.

Citeste in continuare

Imobiliare

Soluții optice moderne în iluminatul arhitectural de exterior

Publicat

pe

De

Iluminarea fațadelor și a zonelor exterioare din jurul clădirilor are un rol mai tehnic decât se crede. Un sistem bine proiectat trebuie să ofere vizibilitate, direcționare a fluxurilor pietonale sau rutiere, siguranță și o integrare coerentă în contextul urban. Alegerea soluțiilor optice potrivite face diferența dintre o zonă iluminată eficient și una expusă riscurilor de disconfort vizual sau consum inutil.

​Ce definește un sistem optic bun în iluminatul arhitectural exterior?

Proiectarea începe cu identificarea nevoilor funcționale ale zonei. Nu toate fațadele sau spațiile au nevoie de iluminare accentuată. În schimb, cele care definesc trasee pietonale, intrări principale sau colțuri de clădire expuse trebuie tratate cu mai multă atenție. Un sistem optic eficient direcționează lumina exact acolo unde este nevoie, fără pierderi și fără dispersii în zone nefolositoare.

Optica nu înseamnă doar lentile și oglinzi, ci și unghiuri de emisie, formă a fasciculului și control al uniformității. Aceste caracteristici se aleg în funcție de:

  • înălțimea la care e montat corpul de iluminat;
  • distanța până la suprafața de iluminat;
  • tipul de material iluminat (pereți rugoși, sticlă, metal etc.).

​Ce tipuri de distribuție a luminii sunt disponibile?

Majoritatea sistemelor moderne folosesc distribuții optice adaptate, create special pentru a corespunde unor situații precise. Cele mai comune sunt:

  • fascicule înguste (narrow beam), utile pentru evidențierea detaliilor verticale;
  • fascicule largi (wide beam), bune pentru iluminarea uniformă a unor suprafețe mari;
  • distribuție asimetrică, aplicabilă în zonele unde nu ai spațiu să montezi corpuri central;
  • optici curbate, care urmăresc conturul clădirii, utile mai ales în proiectele complexe cu elemente circulare sau neregulate.

Combinația acestor tipuri într-un proiect coerent permite realizarea unui sistem eficient, cu consum controlat și fără efecte nedorite în zonele adiacente.

​Cum alegi poziția corectă pentru sursele de lumină?

Unul dintre cele mai frecvente erori în proiectarea iluminatului exterior constă în poziționarea incorectă a corpurilor. Chiar dacă alegi echipamente performante, dacă le montezi prea jos sau prea sus, nu obții rezultatul dorit.

Pentru fațade înalte, corpurile pot fi amplasate pe console montate pe stâlpi sau pe elemente de infrastructură deja existente. Dacă fațada este mai joasă, poți folosi corpuri de sol sau spoturi discrete încastrate.

În ambele cazuri, este important să eviți orbirea pietonilor sau a șoferilor, mai ales în zonele cu trafic intens. Proiectoarele trebuie montate astfel încât să nu direcționeze lumina înspre privirea utilizatorului, ci spre suprafața care trebuie iluminată.

Un exemplu de zonă unde aceste aspecte contează este iluminatul public, unde uniformitatea luminii și evitarea umbrelor sunt priorități constante.

​Cum funcționează sistemele optice moderne?

Soluțiile actuale folosesc lentile din policarbonat sau sticlă tratată, proiectate să concentreze lumina și să limiteze pierderile laterale. Unele corpuri includ și elemente reflectorizante interne, care redirecționează lumina înapoi spre zona țintă.

Pe lângă partea fizică, o componentă importantă o reprezintă sistemele digitale de control optic. Acestea permit reglaje de precizie, cum ar fi:

  • ajustarea unghiului de emisie fără a schimba poziția corpului;
  • setarea scenariilor de iluminare în funcție de ora din zi sau tipul de eveniment;
  • corectarea dispersiei în timp real, pentru a răspunde la modificările din zonă.

Tehnologiile moderne permit și integrarea unor senzori de lumină ambientală care ajustează automat intensitatea, în funcție de nivelul natural de iluminare.

​Cum eviți disconfortul vizual?

Una dintre cele mai mari provocări este limitarea disconfortului generat de lumina artificială intensă. Acest efect apare frecvent în proiectele unde optica este aleasă greșit sau direcționarea fasciculului este slab controlată. Pentru a preveni acest lucru, ai la dispoziție mai multe opțiuni:

  • folosirea de dispozitive de ecranare (cut-off optic);
  • alegerea unui unghi de emisie mai îngust;
  • amplasarea corpurilor la înălțimi care nu intersectează direct câmpul vizual.

Evitarea reflexiilor pe suprafețe lucioase (geamuri, vitrine, panouri metalice) este un alt element important. Dacă proiectul include și astfel de materiale, trebuie să faci teste în teren sau simulări virtuale înainte de montaj.

​Care sunt cele mai frecvent folosite surse în sistemele moderne?

Majoritatea soluțiilor folosite în prezent sunt bazate pe LED-uri. Acestea oferă o direcționare bună a luminii, o gamă variată de temperaturi de culoare și posibilitatea de control digital. În plus, pot fi încorporate în corpuri de dimensiuni reduse, ceea ce permite integrarea în proiecte cu restricții arhitecturale.

Corpurile LED moderne vin în mai multe variante de optică:

  • lentile simple dintr-o singură piesă;
  • module multi-optice, în care fiecare LED are lentila sa;
  • sisteme cu zoom optic, în care unghiul se poate ajusta manual sau automat.

Fiecare dintre aceste variante poate fi combinată cu filtre, difuzoare sau grilaje anti-orbire, în funcție de nevoile concrete ale proiectului.

​Cum te ajută simularile digitale în faza de proiectare?

Instrumentele de simulare fotometrică sunt indispensabile în proiectele de iluminat exterior. Cu ajutorul lor, poți calcula nivelul de lumină pe fiecare punct al fațadei sau trotuarului, poți verifica umbrele formate și poți ajusta în timp real parametrii optici.

Aceste simulări ajută nu doar la partea tehnică, ci și la obținerea avizelor, în special dacă proiectul implică zone protejate sau fațade cu valoare istorică. Autoritățile solicită tot mai des dovezi că proiectul nu va produce poluare luminoasă și nu va afecta clădirile din jur.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE