Evenimente
Banii din PNRR pentru România se reduc cu aproape 15%
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene transmis, sâmbătă, explicaţii cu privire la reducerea alocării din PNRR şi precizează că este un mecanism care se aplică tuturor statelor. Acesta ţine de creşterea economică reală, în raport cu cea estimată pe baza căreia s-a realizat alocarea bugetară. Valoarea actualizată pentru România este redusă cu peste 14%, lucru care s-a întâmplat în cazul a 21 de ţări membre. MIPE precizează că tăierile nu vor afecta proiecte importante, iar reducerile nu ţin de îndeplinirea unor ţinte şi jaloane.
”În cadrul procesului de avizare a unei cereri de plată, Comisia Europeană poate solicita clarificări suplimentare faţă de documentaţia prin care un stat membru justifică realizarea ţintelor şi jaloanelor, această practică fiind una obişnuită în procesul de analiză. În vederea clarificării tuturor aspectelor necesare, Guvernul României, prin Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a răspuns de fiecare dată prompt, împreună cu toţi coordonatorii de reformă şi investiţii, tuturor cererilor de clarificări ce au apărut din partea Comisiei Europene. Guvernul României şi reprezentanţii Comisiei Europene sunt într-un dialog permanent cu scopul ca cererea a II-a de plată să fie achitată integral, iar la acest moment aceasta este singura opţiune luată în calcul”, a transmis, sâmbătă, MIPE, într-un comunicat de presă.
Potrivit instituţiei, întrucât a reuşit redresarea economiei şi creştere în 2021 faţă de 2020, Guvernul este în situaţia de a propune diminuarea alocării cu 2,1 miliarde euro, astfel că a mandatat MIPE să efectueze propuneri către reprezentanţii Comisiei Europene pentru a identifica cea mai bună opţiune, dar nu este definitivată o listă finală în acest sens.
”Aşadar, nu se pierde din suma pe care trebuie să o primim din PNRR pentru că nu s-au îndeplinit reforme sau nu s-au realizat investiţii”, a mai transmis MIPE.
Potrivit sursei citate, conform regulamentului European 241/2021, statele membre au avut o alocare aferentă finanţării nerambursabile (granturilor) stabilită la nivelul anului 2020, din care 30% din valoarea acesteia a fost actualizată în iunie 2022, conform comunicării Comisiei europene de la momentul respectiv, în conformitate cu prevederile articolului art.11, alin (2): „Calculul contribuţiei financiare maxime prevăzute la alineatul (1) litera (b) se actualizează până la 30 iunie 2022 pentru fiecare stat membru prin înlocuirea datelor din previziunile Comisiei din toamna anului 2020 cu rezultatele efective în ceea ce priveşte variaţia PIB-ului real în 2020 şi variaţia agregată a PIB-ului real în perioada 2020-2021”.
Astfel, Comisia Europeană a publicat în iunie 2022 sumele actualizate ale granturilor pentru toate statele membre în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR). Această actualizare are loc deoarece 30% din valoarea maximă iniţială a grantului s-a bazat, parţial, pe creşterea PIB-ului real estimată în previziunile economice din toamnă 2020 şi, conform regulamentului european, aceasta a trebuit actualizată pe baza datelor Eurostat actuale, până la 30 iunie 2022.
Pentru a intra în vigoare aceste modificări, pentru toate statele membre vor trebui adoptate noi decizii de punere în aplicare a Consiliului actualizate, în conformitate cu prevederile articolului 18, alin. (2) din regulamentul 241/2020: ”După ce Comisia pune la dispoziţie pentru alocare cuantumul menţionat la articolul 12 alineatul (3), un stat membru poate actualiza şi transmite planul de redresare şi rezilienţă menţionat la alineatul (1) de la prezentul articol pentru a ţine seama de contribuţia financiară maximă actualizată calculată în conformitate cu articolul 11 alineatul (2).”
”În acest sens, pentru 21 de state membre ale UE, din perspectiva creşterii economice reale, Comisia Europeană a redus alocările aferente statelor membre, rezultând scăderi de până la 23,4% din valoarea granturilor aferente PNRR-ului iniţial, cum este cazul Belgiei. În iunie 2022, pe fondul creşterii economice reale mai ridicate, în raport cu cea estimată, valoarea actualizată în conformitate cu regulamentul european, publicată de către CE pentru România a fost diminuată cu 2,1 miliarde euro, respectiv o scădere de 14,87%. De la o valoarea iniţială a componentei de grant de 14,2 miliarde de euro, s-a ajuns la o valoare actualizată de 12,1 miliarde de euro. Aşadar, este o măsură ce se aplică tuturor statelor membre, dat fiind că mecanismul de Redresare şi Rezilienţă a fost conceput pentru a spriji pentru investiţii şi reforme esenţiale pentru a trece cu bine peste toate tipurile de provocări generate de criza COVID-19”, a mai transmis ministerul.
Cum se va realiza actualizarea
MIPE precizează şi cum se va realiza actualizarea.
La sfârşitul lunii februarie 2023 a fost aprobat noul regulament european privind amendarea regulamentului iniţial al Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă. Această modificare vine în contextual noilor realităţi de la nivel european, pe fondul agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucraniei, cu scopul de a realiza investiţii verzi.
În luna martie 2023, CE a publicat un set de orientări privind planurile de redresare şi rezilienţă în contextul planului REPowerEU, recomandarea fiind ca modificările planurilor în contextul introducerii capitolului dedicate REPowerEU, să se realizeze concomitent cu alte actualizări necesare urmare diminuarii alocării aferente componentei de grant, dar şi a ajustărilor de preţ din cauza creşterii preţurilor, respectiv inflaţiei, aspect ce conduce la necesitatea redimensionării unor ţinte asumate în cadrul planurilor.
Conform orientărilor CE, printre exemplele de tipuri de modificări care ar putea fi propuse, se numără:
— creşterea cuantumului sprijinului sub formă de împrumut sau al transferurilor pentru a compensa o scădere a contribuţiei financiare;
— creşterea sau reducerea ţintelor sau a unui set coerent de ţinte, împreună cu modificarea proporţională a costului estimat al măsurii (măsurilor) în cauză;
— adăugarea sau eliminarea de măsuri legate de modificarea contribuţiei financiare;
— modificarea calendarului jaloanelor şi al ţintelor sau adaptarea descrierii măsurii şi a jalonului/ţintei afectate de modificarea contribuţiei financiare.
Cum se aleg investiţiile care să fie cuprinse în reducerea de grant
Potrivit MIPE, în urma mandatului primit, ministerul a elaborat propunerile de ajustare a sprijinului financiar aferent PNRR care să nu crească riscul de implementare a investiţiilor din cadrul PNRR. Pentru ca selectarea investiţiilor care să fie cuprinse în diminuarea de grant să fie cât mai puţin intruzivă asupra implementării Planului, s-a ţinut cont de următoarele aspecte:
– Să nu se elimine reformele din plan.
– Să nu afecteze priorităţile specifice ale crizei actuale în următoarea ordine de prioritate: energie, transport, educaţie, sănătate, digitalizare şi mediul de afaceri.
– Să nu afecteze contribuţia la recomandările specifice de ţară (RSŢ).
– Să nu afecteze procentele minime de contribuţie la tranziţia digitală (20% din total alocare) şi neutralitatea climatică (37% din total alocare).
– Să fie diminuate investiţiile care pot fi transferate / continuate în cadrul programelor din Politica de Coeziune
– Să nu afecteze capacitatea de implementare/maturitatea investiţiilor.
”Reamintim că, potrivit calendarului de implementare PNRR, România a avut de îndeplinit 51 jaloane şi ţinte cu termen de realizare trimestrul I si trimestrul II 2022, care au fost incluse în cea de-a doua cerere de plată, transmisă către Comisia Europeană la finalul anului 2022. România beneficiază de o alocare de 29,18 miliarde euro pentru implementarea PNRR, din care granturi în valoare de aproximativ 14,24 miliarde euro şi împrumuturi în valoare de 14,94 miliarde euro. De la startul implementării şi până la finalul lui 2022, România şi-a asumat îndeplinirea a 151 de ţinte şi jaloane”, a mai transmis instituţia.
Sursa: Realitatea Financiara
Evenimente
The Biggest Meeting Invasion 2: Pasiunea pentru motorsport rescrie regulile în Râmnicu Vâlcea
Sâmbătă, 25 aprilie, Râmnicu Vâlcea încetează să mai fie doar un punct pe hartă și devine epicentrul culturii auto din România. The Biggest Meeting Invasion 2 este mai mult decât un eveniment, este un manifest al comunității pasionate de fenomenul custom, un spațiu unde ingineria întâlnește arta și performanța se măsoară în bătăile inimii.
Mai mult decât un Show: Un stil de viață
Shopping City Râmnicu Vâlcea se pregătește să găzduiască o invazie spectaculoasă de mașini modificate, proiecte deosebite și peste 2000 de entuziaști care transformă metalul în emoție. Fiecare vehicul prezent este rezultatul a sute de ore de muncă, sacrificii personale și o atenție obsesivă la detalii.
La această ediție, nu vorbim doar despre cai putere, ci despre povestea din spatele a peste 250 de maşini de lux și despre dorința de a ieși din anonimat.
Program și Activități: Adrenalină până după miezul nopții
Începând cu ora 17:00, atmosfera va fi definită de vibrația motoarelor și strălucirea proiectoarelor. Participanții și vizitatorii se vor bucura de un program intens, conceput pentru a celebra cultura auto în toate formele sale.
• Competiții și probe tehnice: Provocări care vor testa limitele mașinilor și vor separa estetica de performanța pură.
• Showcase de mașini modificate: O expoziție a celor mai spectaculoase proiecte din regiune și nu numai.
• Interacțiune și comunitate: Un prilej de a lega prietenii noi și de a face schimb de experiențe cu oameni care împărtășesc aceleași valori.
• Show-uri dinamice: Momente menite să ridice publicul în picioare și să creeze amintiri memorabile.
Detalii Eveniment




The Biggest Meeting Invasion 2 este locul unde respectul între participanți primează, iar adrenalina se îmbină armonios cu distracția. Nu este zgomot; este simfonia unei comunități unite.
• Dată: 25 Aprilie
• Interval orar: 17:00 – 01:00
• Locație: Shopping City Râmnicu Vâlcea
Rămâi Conectat

Dacă simți că o mașină este mai mult decât un simplu mijloc de transport și dacă rezonezi cu sunetul unui motor bine reglat, locul tău este alături de noi.
Urmărește-ne pentru noutăți și înscrieri:
Instagram: @FamousRally | @Cars_international5
The Biggest Meeting Invasion 2 – Nu lăsa pe alții să-ți povestească. Vino să-l trăiești!
Evenimente
Redefinirea luxului în Transilvania: CAPOD’OPERA deschide magazin în Cluj-Napoca
Până de curând, universul modei de lux din România părea gravitațional legat de coordonatele capitalei. Însă, într-un moment de maturitate absolută a pieței, această paradigmă se schimbă radical. Cluj-Napoca nu mai este doar un centru tehnologic și academic, ci devine oficial noua bornă kilometrică a eleganței europene, odată cu inaugurarea de luni, 6 aprilie 2026, a conceptelor Elisabetta Franchi și CAPOD’OPERA pe strada Horea nr. 8.
Această deschidere marchează o premieră absolută: este pentru prima dată când un proiect de retail premium de o asemenea anvergură, construit pe pilonii riguroși ai standardelor internaționale, este lansat în afara Bucureștiului.
O adresă, două destinații, o singură viziune: Strada Horea nr. 8

Alegerea locației nu a fost întâmplătoare. Strada Horea, cu arhitectura sa impunătoare și aerul său boem-aristocratic, oferă fundalul perfect pentru o incursiune în lumea haute-couture-ului și a ready-to-wear-ului de lux. Spațiul a fost gândit să oglindească vitrinele marilor capitale ale lumii – de la Milano la Paris și Londra – oferind un ambient unde lumina, materialele nobile și designul minimalist pun în valoare piesele vestimentare ca pe niște opere de artă.
Nu este vorba doar despre un simplu magazin de haine, ci despre un ecosistem de lifestyle. Clienții din Cluj și din regiune sunt invitați să descopere o experiență de shopping senzorială, unde consilierea vestimentară se întâlnește cu ospitalitatea de tip concierge.
CAPOD’OPERA: Un Panteon al prandurilor iconice

Conceptul CAPOD’OPERA aduce laolaltă o selecție curatoriată ce pare desprinsă din paginile celor mai prestigioase reviste de modă. Este un mix ecletic, dar coerent, între moștenirea caselor de modă istorice și forța creativă a noii generații de designeri.
Arhitecții eleganței clasice
Pentru cei care caută perfecțiunea croielii și opulența rafinată, prezența unor nume precum Dolce & Gabbana, Fendi și Versace transformă magazinul într-o destinație de pelerinaj stilistic. Aceste branduri aduc la Cluj ADN-ul mediteranean și măiestria italiană care au definit luxul global timp de decenii.
Avangarda și Spiritul Urban

Moda contemporană este despre dialogul dintre stradă și podium. CAPOD’OPERA răspunde acestei tendințe prin branduri care au revoluționat estetica ultimilor ani:
- Off-White și Balenciaga: Definiția cool-ului cerebral și a volumelor arhitecturale.
- Jacquemus: Minimalismul solar și senzualitatea ludică a sudului Franței.
- Dsquared2 și Amiri: Rebeliune sofisticată, texturi inovatoare și un spirit rock-star inconfundabil.
Detaliile care fac diferența
Pasionații de accesorii și piese de cult vor regăsi iconicii sneakers Golden Goose, renumiți pentru estetica lor distressed lucrată manual, dar și măiestria denimului de lux semnat Jacob Cohen, unde fiecare pereche de jeans este tratată cu rigoarea unui costum de tip bespoke.
Elisabetta Franchi: Feminitate fără compromisuri

Alături de universul multi-brand, magazinul mono-brand Elisabetta Franchi vine să completeze această experiență cu o odă adusă feminității. Brandul, iubit la nivel mondial pentru capacitatea de a sculpta silueta feminină, aduce la Cluj colecții care emană putere, senzualitate și o sofisticare atemporală. Este destinația ideală pentru femeia modernă, care navighează cu grație între întâlniri de business și evenimente de tip red carpet.
Un pas strategic pentru retailul din România
Dincolo de strălucirea brandurilor, această deschidere reprezintă un indicator economic și cultural puternic. Este un semnal clar că piața locală a evoluat, că publicul clujean are o educație estetică solidă și o dorință de a accesa produse de lux într-un cadru care să respecte eticheta marilor case de modă.
„Nu am adus doar branduri la Cluj; am adus un standard de excelență. Ne-am dorit ca trecerea pragului magazinelor noastre să ofere aceeași emoție pe care o simți pe Via Montenapoleone sau Avenue Montaigne. Clujul merita o asemenea destinație.”
O nouă eră a stilului

Deschiderea Elisabetta Franchi și CAPOD’OPERA pe strada Horea nr. 8 nu este doar un eveniment în calendarul de shopping al orașului, ci începutul unui nou capitol în istoria luxului din România. Cluj-Napoca își confirmă astfel statutul de metropolă europeană, unde tradiția întâlnește viitorul, iar bunul gust nu cunoaște granițe geografice.
Vă invităm să fiți parte din această transformare și să descoperiți singuri unde începe noua definiție a luxului. Luni, 6 aprilie 2026, Cluj-Napoca.
Evenimente
250 de lideri au celebrat parteneriatul România-SUA la recepția Alianța dedicată noului Ambasador Darryl Nirenberg
Alianța a organizat aseară, la Radisson Blu București, o recepție de înalt nivel, prilejuită de sosirea noului Ambasador al Statelor Unite în România, E.S. Ambasador Darryl Nirenberg, care a reunit o parte din prietenii Alianța, peste 250 de lideri din mediul de afaceri, diplomație, securitate, energie, tehnologie și societate civilă.
Evenimentul a marcat un moment semnificativ în relația transatlantică și a confirmat totodată rolul Alianța ca principală platformă de dialog și cooperare româno-americană. Evenimentul s-a remarcat nu doar prin participarea extinsă, ci și printr-o atmosferă neobișnuit de caldă pentru un context diplomatic, semnalând nivelul de încredere și așteptările ridicate în jurul relației România-SUA, într-un moment în care presiunile geopolitice în regiunea Mării Negre sunt în creștere.
Discursuri care au emoționat și mobilizat sala
Deschiderea oficială a aparținut E.S. Ambasadorului Adrian Zuckerman (Ret.), Președintele Alianța, care a adresat un mesaj de continuitate și fermitate în consolidarea relației strategice.
Discursurile care au urmat au evocat profunzimea istorică a relației dintre România și Statele Unite, aducând un omagiu viziunii americane de la Woodrow Wilson la Ronald Reagan. Vorbitorii din partea Alianța au subliniat că parteneriatul România-SUA nu este o obligație, ci o convingere: „România și Statele Unite nu sunt unite doar de interese, ci de valori și de o istorie comună în apărarea libertății.” Au subliniat, totodată, misiunea comună de a aduce în România know-how, leadership și cultură antreprenorială: „We believe in building not only connections, but capacity.”
A urmat discursul Ambasadorului Darryl Nirenberg care a reprezentat unul dintre momentele de vârf ale serii, urmărit cu interes de cei peste 250 de participanți. Noul Ambasador al Statelor Unite a transmis un mesaj puternic de angajament față de România și față de valorile comune ale parteneriatului transatlantic, într-o atmosferă de autentică prietenie și entuziasm.
Distincții pentru contribuții remarcabile la relația bilaterală
Un moment special al serii l-a constituit acordarea a două Certificate de Apreciere înmânate de Ambassador Zuckerman în numele comunității Alianța.
Michael L. Dickerson a fost distins pentru angajamentul diplomatic exemplar, viziunea strategică și rolul activ în consolidarea cooperării economice, energetice și de securitate dintre cele două țări, precum și pentru prietenia sa autentică față de România.
Christopher Gruber, Regional Security Officer în cadrul Ambasadei SUA la București, a primit recunoașterea pentru profesionalism, dedicare și leadership în protejarea personalului și intereselor americane, și pentru colaborarea strânsă cu autoritățile române în întărirea securității comune.
Dincolo de agendă, întâlnirea a evidențiat o realitate mai amplă: relația România–Statele Unite nu este susținută doar instituțional, ci și de o rețea tot mai solidă de lideri și comunități care investesc direct în viitorul acestui parteneriat, inclusiv în capacitatea sa de a răspunde coerent provocărilor de securitate din regiune.
Alianța – platformă de referință a cooperării transatlantice
Fondată la Washington, Alianța reunește foștii ambasadori americani din România și lideri din sectoare strategice – securitate, energie, industrie și tehnologie – facilitând dialogul la nivel înalt și proiecte concrete între România și Statele Unite. Recepția de miercuri seară a reconfirmat că parteneriatul româno-american este profund ancorat în valori comune, memorie istorică și o viziune împărtășită pentru un viitor mai sigur și mai prosper.
Contact presă: Florina Lepădatu, Executive Manager Alianța florina@alianta.org | 0775 623 635
-
acum 2 zileStiriTimis.ro – Testare HPV gratuită în Timișoara
-
acum 9 oreThe List Estates: Chiriile accelerează în 2026, în timp ce tranzacțiile de vânzare încetinesc pe fondul prudenței cumpărătorilor
-
Imobiliareacum 7 oreCONSTRUCȚIILE SUSTENABILE ȘI REZILIENȚA: BĂNCILE ȘI ASIGURATORII – PARTENERI CHEIE LA NIVEL GLOBAL
-
Imobiliareacum 8 oreRomânii încep să calculeze corect: locuința „verde” nu mai e un moft, ci o investiție care se plătește singură
-
Uncategorizedacum 3 oreScrisoare deschisă privind accesul pacienților oncologici la servicii de radioterapie și utilizarea capacităților disponibile





