Evenimente
Cameleonul de la Ploiești, o specie des întâlnită în politica mioritică!/Andrei Volosevici/DEMISIA, CHIAR DACA NU AI ONOARE! – Ziarul Incisiv de Prahova

Liberalii ploieșteni au criticat dur prestația primarului Andrei Volosevici din conferința de presă de marți și s-au arătat nemulțumiți de prezența prefectului Virgiliu Nanu (președinte PSD Prahova) alături de edilul suspendat din PNL.
„Am aflat de la primarul Andrei Volosevici că dl prefect Virgil Nanu este implicat 1500 la 100 în furnizarea apei calde şi în preţul acesteia. A curs un râu de lapte, miere şi mii de mulţumiri din partea dlui primar către şeful său de partid (PSD).
Nu ştim exact ce şi cum rezolvă dl prefect aceste probleme, dar înţelegem că, în urma implicării acestuia, ploieştenii plătesc timp de aproape 3 luni apa caldă la un tarif de trei ori mai scump decât pe timpul sezonului rece, deoarece gigacaloria se achită acum la preţul de producere de 720 lei faţă de 222 lei cât era preţul de facturare pentru populaţie atunci când tariful era subvenţionat.
Mii de mulţumiri, domnule prefect, pentru implicare!
Înţelegem că dl primar face acum echipă cu domnul prefect şi pentru rezolvarea problemelor tehnice ale societăţii de termie, fiind vorba probabil despre tăierea şi vânzarea la fier vechi a ultimului cazan preluat. Vor fi probabil alte mii de mulţumiri lansate de dl primar, dacă operaţiunea va reuşi.
Şi dacă toate acestea nu sunt adevărate şi dacă domnul prefect nu a venit cu bani de la Guvern şi nici de acasă, atunci pentru ce îi mulţumeşte dl primar prefectului? În fluviul de lapte şi miere care se revarsă acum între cei doi parteneri PSD probabil că dl prefect a picurat puţin Johnny Walker şi atunci se explică şi ieşirea publica a primarului Volosevici”.
Regele, bufonul și domnii șobolani – fabulă barocă, farsă, bufonerie și mascaradă tipic damboviteana, este oglinda unei lumi în derivă, imaginea unui univers marca „Caragiale”, univers aflat într-o evidentă criză a celor de langa edil.
Nu stim cine au fost bufonii si regele din cele trei personaje care au participat la aceasta mascarada/conferinta de presa, cert este doar faptul ca, directorul de la SC Termo nu credem ca avea aprobare de la C.A si AGA sa participe la acasta bufonerie. Societatea este in subordinea Consiliului Local Ploiesti iar actionar nu este Volosevici, persoana fizica.
In fapt, de cateva zile asistam siderati la o farsa de proportii care s-a incheiat aseara cu intregirea PSD-ului local cu marele om (profesional) de nivel mondial, Administratorul Public al Ploiestiului, Simona Albu, precum si cu anuntul unei candidaturi viitoare ale edilului actual din partea PSD-ului. In locul PNL-ului, noi, l-am mentine suspendat pana la finele mandatului, chiar daca aduce prejudicii incomensurabile partidului.
Sa reamintim ca, la reactia liberalilor ploieșteni si a vicepresedintelui Consiliului Judetean Prahova a intervenit si un neica nimeni, intrat in politica printr-o femeie direct de pe plaja unde era in fundul gol? Ar fi de prisos.
Apostol Constantin Cristian:
„Farfuridi, plateste datoriile si lasa smecheriile penale cu terenuri si cladiri!

Observ cu tristețe cum Farfuridi duce cu pași repezi compania de transport public local din Ploiești și Ploieștiul, în general, către FALIMENT.
În spatele unor acțiuni care dovedesc cât de prost este condusă Primăria, având lumânarea pe piept, politic vorbind, domnul Farfuridi încearcă să paseze responsabilitatea unei crize către viceprimari.
Nu ar fi prima dată!!!
Mai exact, tocmai către cei pe care i-a lăsat fără atribuții de mai multe ori.
În criza Veolia a făcut același lucru: după ce a îngropat Ploieștiul, și-a delegat atribuțiile către viceprimar; în criza apei calde/căldurii, și-a delegat atribuțiile tot către viceprimari.
În ședința Consiliului Local al Municipiului Ploiești de ieri, Farfuridi nu a putut să explice/nu a vrut să explice de ce a pus acest proiect pe ordinea de zi acum și nu cu două luni în urmă, când Ploieștiul chiar avea nevoie.
Precizez faptul că este vorba de un proiect prin care dorește mărirea capitalului social al TCE cu terenuri și clădiri pentru garanții suplimentare oferite de ANAF în vederea reeșalonării datoriilor istorice.
Și încă ceva!
Farfuridi nu a răspuns concret la o întrebare ESENȚIALĂ: de ce nu plătește datoriile istorice (minim 18 milioane de lei) către TCE, nemaifiind astfel nevoie să cedeze terenuri și clădiri din domeniul public al Municipiului Ploiești către o firmă aflată în FALIMENT nedeclarat.
Aici miroase foarte urât, miroase a transfer mascat de proprietate din domeniul public către unul privat, iar riscul de a pierde acest teren și clădirile de către Municipiul Ploiești este URIAȘ!
Dar să revin la datorii.
Farfuridi nu le plătește fiindcă nu are cu ce!
Pentru că și Primăria condusă de el este în FALIMENT.
Atenție: tot nedeclarat!!!
Asta arată, de fapt, ceea ce am spus acum doi ani, și anume că omul nu poate și nici nu știe. Mai mult decât atât, se află deja în top, având cel mai prost mandat de primar al Ploieștiului!
PS: Ce asemănare memorabilă între cuplul Farfuridi – Tipătescu și conferința de presă de ieri în privința Termo Ploiești!
Bufonaria a continuat cu „sedinta de lucru” in care edilul s-a intalnit cu ministrul Sorin Grindeanu.
O incercare lamentabila de piar si o disperare de a se acoperi cu creditul ilegal semnat cu BCR-ul din care s-au achitat deja bani pe un comision, fara aprobarea Consiliului Local Ploiesti.
Dintre toate bufoneriile din ultima perioada noua ne-a atras atentia autodenuntul efectuat in plina sedinta a Consiliului Local Ploiesti din data de 20.06.2023, autodenunt care a „scapat” consilierilor locali.
Noi stiam ca personajul era bun cand lucra la Conpet sa se uite pe filme cu pornografie infantilă, conform celor constatate la aceea perioada de o structura de forta.
TCE, la un pas de intrarea în insolvenţă. Primarul NU a achitat datoriile către societate! O societate care a fost coordonata doar de edil si de profesionistul de renume mondial, administratorul Public al Ploiestiului, Simona Albu.
„Am pornit procedura de evaluare, am selactat un evaluator independent, ANEVAR…am procedat la evaluarea bunurilor….La sfarsitul lunii mai ne-a venit cu o prima evaluare. I-am cerut acestuia o reevaluare pentru ca evaluarea era neandestulatoare…ne-a facut o reevaluare suplimentara…”.
„Ba esti prost, ba esti nebun!”
Astfel, solicitarea liberalilor ploieșteni este de prisos:
„Având în vedere situaţia dramatică în care se află societatea, pericolul de a periclita întregul transport public, dar şi siguranţa celor 900 de angajaţi, facem un apel public adresat dlui primar Andrei Volosevici să achite de urgenţă obligaţiile financiare care revin primăriei”.
Administratia la „firul ierbii” a celor doi mari specialisti (edil si administrator Public al Ploiestiului) au condus UAT-ul in faliment si constatam acum doar un mare „fluviul de lapte şi miere care se revarsă”. Asta ca sa nu mai vorbim de lege, pentru cei doi este facultativa! (Cerasela N.).
Evenimente
Ce zice ANRE despre tariful binom, care ar putea sa facă o diferență în facturile de curent
Subiectul tarifului binom este foarte important, îl avem pe agenda internă și lucrăm la el, iar după ce vom avea o formă benefică pentru toți consumatorii vom începe un amplu proces de consultare publică, așa cum am făcut cu toate reglementările, a declarat, vineri, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, George Niculescu, la o conferință de specialitate.
”Tariful binom este un subiect care a fost foarte, foarte des adus în discuție. Am văzut declarații din partea unor organizații de specialitate care spun că România ar fi ultima țară, cred că, din Uniunea Europeană, care nu are un tarif binom. Nu știu dacă este chiar așa, dar aici trebuie să mă întorc la cuvântul responsabilitate și să verificăm foarte atent dacă toate statele membre ale Uniunii Europene au implementat tariful binom și doar România nu-l are. Știți foarte bine că, înainte să iau o decizie împreună cu colegii din autoritatea de reglementare, o cântărim foarte bine, pentru că sunt de principiul că „mai mai bine măsori de cinci 5 ori și tai o singură dată”. Subiectul este unul foarte important, îl avem pe agenda internă internă și lucrăm la el în continuare”, a afirmat Niculescu, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, după ce se va ajunge la o formă care să fie potrivită pentru toate categoriile de consumatori, se va porni un proces de consultare publică.
”Sunt diverse scenarii de aplicare a tarifului binom. Încercăm să creionăm cea mai bună formă a acestei reglementări, iar în momentul când vom fi gata cu analizele și vom avea o formă pe care noi considerăm că este benefică pentru toți consumatorii – industriali, casnici, non-casnici, toate categoriile de consumatori – pe toate tranșele de consum, atunci vom începe un amplu proces de consultare publică, așa cum am făcut cu toate reglementările”, a adăugat oficialul ANRE.
Tariful de tip binom este format dintr-o componentă fixă (exprimată în lei/zi) și o componentă variabilă, de tip volumetric.
Evenimente
ROMÂNIA SE ÎMPRUMUTĂ DE PE PIEȚELE EXTERNE LA NUMAI O ZI DUPĂ APROBAREA RECTIFICĂRII
România a ieșit, joi, să se împrumute de pe piețele externe la numai o zi după aprobarea rectificării bugetare. Guvernul condus de Ilie Bolojan are nevoie de bani pentru acoperirea deficitului bugetar, majorat de la 7% la 8,4% în cadrul rectificării bugetare, dar și pentru rostogolirea datoriei mai vechi ce ajunge la termenul de plată.
A doua zi după ce Guvernul a adoptat rectificarea bugetară, într-o mișcare disperată, România a ieșit pe piețele externe ca să se împrumute în euro pe o perioadă de 7,12 și 20 de ani, fiind a patra ieșire pentru fonduri pe extern în acest an.
Investitorii s-au înscris cu oferte totale de peste 12 mld. euro., fiind preferate obligațiunile cu maturitate mai scurtă.Potrivit experților, costurile de împrumut ar mai putea coborî până la închiderea emisiunii.
Guvernul are nevoie de bani pentru acoperirea deficitului bugetar, majorat de la 7% la 8,4% în cadrul rectificării bugetare, dar și pentru rostogolirea datoriei mai vechi ce ajunge la plată.
Valoarea împrumuturilor de astăzi, prin bondurile pe 7, 12 și 20 de ani va depinde, probabil, și de interesul pentru răscumpărare manifestat de investitorii care dețin titlurile respective.
Numai în primele opt luni ale anului, România a plătit 33 mld. lei, adică aproape 7 mld. euro doar pe dobânzi.
Premierul Bolojan spunea că țara noastră va plăti, până la finele acestui an, peste 50 mld. lei pe dobânzi la împrumuturi.
Conform ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare, necesarul de împrumut al României în 2025 va fi de 260 mld. lei. Această sumă înseamnă acoperirea deficitului bugetar din 2025, dar și refinanțarea datoriei vechi, ajunsă la scadență.
Sursa: Realitatea Financiara
Evenimente
BOGDAN IVAN: ”DACĂ NU REDESCHIDEM CENTRALELE PE CĂRBUNE, LA IARNĂ RISCĂM SĂ INTRĂM ÎN BLACKOUT”
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, trage un semnal de alarmă vizavi de închiderea pe bandă rulantă a centralelor pe crăbune. Ministrul spune că, la iarnă, când consumul de energie crește foarte mult, România riscă să intre în blackout.
„Dacă până la finalul acestui an vom închide centralele pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, automat riscăm, într-o perioadă de iarnă în care nu avem nici producţie de energie solară, nici eoliană, să ajungem în situaţia de a nu avea suficientă energie”, a declarat Ivan, la un post TV.
„Există riscul ca în perioada de iarnă, când avem o cerere foarte mare de energie într-o perioadă geroasă, când e posibil să fie o furtună de zăpadă în care să nu avem producţie deloc pe eolian sau solar, să ajungem în situaţie de blackout”.
Dacă păstrăm centralele pe cărbune, ne amendează UE cu 2 miliarde de euro
Dacă România decide să păstreze centralele în funcţiune, „riscăm o penalitate de aproximativ două miliarde de euro din partea Comisiei Europene”, spune Ivan.
Pentru a redeschide negocierile cu Comisia Europeană, ministrul a comandat un studiu tehnic.
„Am comandat împreună cu cei de la Transelectrica un studiu al unei companii autorizate internaţional, care a avut şase mii de pagini, făcut rapid în trei luni de zile”.
„Studiul a adus evidenţe tehnice în care am arătat riscul pe care România îl are. Aşa am reuşit să-i conving să redeschidă discuţia. Discuţie pe care de doi ani au refuzat să o poarte cu România”, a precizat Ivan.
Blackout-ul „este unul dintre cele patru scenarii pe care specialiştii în acest studiu l-au evidenţiat. Nu o spun eu, că aşa cred eu sau că am vorbit cu cineva stând la o cafea”, a subliniat ministrul.
Sursa: Realitatea Financiara
-
Evenimenteacum 2 zile
Situație incredibilă la CFR Călători. Zeci de locomotive electrice ar putea rămâne în gări, din cauza datoriilor.
-
Companiiacum 2 zile
Transformă recenziile în clienți: cum recenziile de 5 stele îți cresc credibilitatea și vizibilitatea online
-
Evenimenteacum 2 zile
Guvernul a adoptat rectificarea bugetară „de compromis”. Cei mai mulți bani se duc pe salarii și pensii
-
Evenimenteacum 2 zile
Nicușor Dan a retrimis în Parlament legea care propune scutirea de impozit pentru veniturile din criptomonede. Ce l-a nemulțumit pe președinte?
-
Evenimenteacum 2 zile
Austeritatea lui Bolojan se simte pe piața muncii. Tot mai mulți români trecuți de 45 de ani își caută un job – ANALIZĂ
-
Evenimenteacum o zi
ANOFM: 92 DE PROGRAME DE FORMARE PROFESIONALĂ, LA NIVEL NAŢIONAL ÎN LUNA OCTOMBRIE
-
Evenimenteacum o zi
CFR CĂLĂTORI: ACHIZIŢIONAREA BILETELOR CU REZERVARE DE LOC VA FI ÎNTRERUPTĂ TEMPORAR MIERCURI SPRE JOI NOAPTEA
-
Evenimenteacum o zi
ELON MUSK, PRIMUL OM A CĂRUI AVERE A TRECUT PRAGUL DE 500 DE MILIARDE DE DOLARI