Connect with us

Uncategorized

Zewa și Organizația Salvați Copiii România investesc în lucrări de reabilitare în cadrul Secției de pediatrie a Spitalului Municipal Oltenița

Publicat

pe

În contextul în care, lunar, peste 1.000 de tineri pacienți solicită servicii medicale în cadrul ambulatoriului și camerei de gardă a Spitalului Municipal Oltenița, iar 120 dintre ei necesită îngrijiri spitalicești pe termen lung, secția de pediatrie se pregătește pentru o transformare majoră. Eforturile combinate ale Zewa și Salvați Copiii România vor asigura reabilitarea atât de necesară a grupurilor sanitare din această secție, urmărind astfel să atingă cele mai recente standarde în materie de igienă și confort.

Cu o investiție solidă de 50.000 de euro, proiectul promite să aducă îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește infrastructura medicală a spitalului, care joacă un rol esențial în serviciile medicale oferite comunității din județul Călărași.

„Ne-am asumat un angajament ferm de a contribui la îmbunătățirea condițiilor din spitalele de pediatrie și suntem entuziasmați să vedem că publicul împărtășește aceeași viziune cu noi. În parteneriat cu Organizația Salvați Copiii România și prin direcționarea a 1% din vânzările noastre din perioada promoției, planificăm să aducem transformări esențiale secției de pediatrie de la Spitalul Municipal Oltenița. Este un pas major către crearea unui mediu mai sănătos și confortabil pentru micii pacienți și familiile lor”, a declarat Iulia Pascu, Brand Manager Consumer Tissue South East Europe în cadrul Essity (deținătorul mărcii Zewa).

Fiind unul dintre cele mai importante centre medicale din regiune, Spitalul Municipal Oltenița are o secție de pediatrie cu o activitate continuă. Optimizarea condițiilor în care sunt tratați micuții pacienți nu reprezintă doar o nevoie, ci și o datorie pentru a asigura un mediu corespunzător de recuperare, atât pentru copii, cât și pentru familiile acestora.

Reflectând asupra motivației din spatele acestui efort, Iulia Pascu a declarat: „Înțelegem necesitățile comunităților în care activăm și mereu suntem în căutare de modalități prin care să aducem un impact pozitiv. Inițiativa cu Spitalul Municipal Oltenița a început să prindă contur cu aproximativ un an în urmă, când am realizat că există o nevoie imensă de îmbunătățire a condițiilor în spitalele de pediatrie din România. A fost un proces aprofundat de cercetare și dialog cu partenerii noștri de la Salvați Copiii România pentru a ne asigura că acțiunile noastre vor avea un impact real și durabil. Catalizatorul acestei inițiative a fost dorința noastră de a oferi înapoi comunității și de a contribui la crearea unui mediu mai bun și mai sigur pentru copiii care au nevoie de îngrijiri medicale. Credem cu tărie în puterea parteneriatelor și a acțiunilor concrete pentru a aduce schimbări pozitive în societate.”

 Calitatea serviciilor medicale depinde, într-o mare măsură, de tehnologiile medicale disponibile în spital, de performanța și eficiența acestora, dar în același timp și de existența unor condiții care să nu pună în pericol pacientul prin infectare cu alte infecții pe timpul spitalizării. În acest context, modernizare și dotarea spitalelor poate contribui la creșterea calității serviciilor medicale și oferirea unui spațiu care să le ofere pacienților siguranță și protecție. Copiii, în mod special cei născuți prematur reprezintă o categorie specială cu un potențial mai mare de expunere la infecții sau diferite boli care se pot transmite ușor, din aceste cauze spitalele trebuie să fie renovate și modernizate. Renovările în cadrul secțiile de pediatrie pot avea un impact semnificativ asupra recuperării copiilor prin crearea unui mediu mai plăcut, mai confortabil și mai funcțional. De asemenea, grupurile sanitare curate și igienice din spitalele de pediatrie sunt esențiale pentru reducerea infecțiilor nosocomiale (infecții dobândite în spital) și pentru menținerea sănătății copiilor și a personalului medical.  Toate acestea pot reduce stresul, promova confortul și contribui la un proces de recuperare mai eficient și mai pozitiv pentru copii și familiile lor.”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv al Organizației Salvați Copiii.

„Suntem conștienți de responsabilitatea enormă pe care o avem în fața comunității noastre. Fiecare zi aduce noi provocări în oferirea serviciilor medicale, mai ales atunci când ne gândim la copiii care trec pragul spitalului nostru. Parteneriatul cu Zewa și Organizația Salvați Copiii România ne oferă o șansă reală de a îmbunătăți condițiile în care ne îngrijim de sănătatea lor. Este o mărturie a faptului că, atunci când comunitatea și sectorul privat colaborează, putem atinge standarde mai înalte și putem asigura un viitor mai bun pentru cei mici”, a declarat Ion Cîmpeanu, Managerul Spitalului Municipal Oltenița.

Proiectul vizează renovarea a 10 grupuri sanitare dedicate pacienților din secția de pediatrie a Spitalului Municipal Oltenița. Lucrările de modernizare au început în luna septembrie, iar conform celor mai recente estimări, acestea vor fi finalizate la finalul lunii decembrie. Această inițiativă are scopul de a îmbunătăți condițiile de igienă și confort pentru pacienți și personalul medical, contribuind la creșterea calității serviciilor medicale oferite în cadrul spitalului.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Agenda GPeC SUMMIT 26 Mai 2026 este publicată: 16 speakeri, Conferință, Expo, Networking și content practic despre ce funcționează acum și ce urmează în E-Commerce & Digital Marketing

Publicat

pe

De

Cu o tradiție de 21 de ani, evenimentele GPeC sunt considerate cele mai importante evenimente de E-Commerce și Digital Marketing din regiune, reunind specialiști internaționali și români de top și furnizând participanților conținut practic și imediat aplicabil. Primul eveniment major al seriei de anul acesta este GPeC SUMMIT 26 Mai care se va desfășura la Teatrul Național București și va reuni peste 800 de participanți C-level din domeniu. Biletele de acces pornesc de la doar 109 euro/persoană și sunt disponibile pe site-ul GPeC: https://www.gpec.ro/gpec-summit-mai/

Principalele teme abordate în cadrul Conferinței GPeC SUMMIT 26 Mai

Organizatorii au pregătit o zi întreagă de conferință în care vor fi abordate unele dintre cele mai importante subiecte actuale, dar mai ales ce urmează în E-Commerce și Marketing Online:

  • Care este secretul brand-urilor care domină în Social Media – Hrabren Lindfors(Content Creation Master)
  • Acționabile de luat în calcul imediat în business, într-o lume invadată de AI – Valentin Radu(Omniconvert)
  • Cum să îți crești afacerea, vânzând în marketplace-uri – Stejara Pircan(eMAG)
  • Tipuri de fricțiune, identificarea și eliminarea lor pentru a crește rata de conversie – Michael Aagaard(CRO Consultant)
  • Cum folosesc magazinele online AI-ul și cum se schimbă comportamentul consumatorilor – Andrei Pitiș(Genezio), Ionuț Vlăsceanu (Visa), Laura Țeposu (Libris), Mihai Vînătoru (DWF), Tudor Ciumara (Empria)
  • Cifre și studii de piață actuale privind comerțul online – Cătălin Pațachia(Shopfully)
  • Tool-uri de AI care ajută magazinele să își crească vânzările înțelegând mai bine clientul – Cristi Movilă(OptiComm.AI)
  • Cum să folosești AI-ul în campaniile de Meta Ads – Lauren Petrullo(Digital Marketing Expert)
  • Cum să identifici și să repari problemele din formularele de checkout care scad rata de conversie – Alun Lucas(CRO & UX Expert)
  • Cum ne folosim de tehnologie pentru a sprijini umanitatea – Cornel Amariei(.lumen)

Agenda completă a evenimentului este publicată pe site-ul GPeC: https://www.gpec.ro/gpec-summit-mai/agenda/

GPeC Expo – locul furnizorilor de a-și prezenta serviciile în fața potențialilor clienți și un preț special pentru startup-uri

În paralel cu conferința GPeC SUMMIT 26 Mai, are loc GPeC Expo – locul ideal de Networking și oportunități de Business dintre furnizorii de servicii E-Commerce & Digital Marketing și afacerile online.

NOU: Începând cu această ediție, GPeC a dezvoltat un program dedicat start-up-urilor prin care le încurajează să participe ca expozanți cu un cost foarte mic (doar 499 euro, redus de la 1.999 euro).

Furnizorii își pot rezerva un spațiu expozițional de 4 sau de 6 mp, toate detaliile regăsindu-se pe site-ul GPeC în secțiunea GPeC Expo: https://www.gpec.ro/gpec-e-commerce-expo/

Termenul limită pentru rezervarea unui spațiu este 15 Mai 2026, iar locurile sunt limitate.

GPeC Networking Soirée

Seara de 26 Mai se va încheia cu un cocktail în cadrul GPeC Networking Soirée unde sunt așteptați peste 200 de participanți – elita industriei Digital. Evenimentul este exclusivist, bazat pe invitație nominală și pe biletele de tip Premium.

Înscrieri cu preț redus până pe 10 Mai

Până pe 10 Mai 2026 este valabilă oferta Priority Savings care asigură prețuri reduse pentru biletele de acces, acestea pornind de la doar 109 EUR + TVA/persoană pentru biletele de tip LITE.

Înscrierile la GPeC SUMMIT și toate detaliile despre eveniment sunt disponibile pe website-ul GPeC: https://www.gpec.ro/gpec-summit-mai/#inscriere

Citeste in continuare

Uncategorized

Lansarea oficială a One UI 8.5 de la Samsung începe pe 6 mai

Publicat

pe

De

Samsung extinde lansarea One UI 8.5 la mai multe dispozitive, aducând cele mai noi funcții Galaxy AI în întregul ecosistem Samsung Galaxy. Actualizarea se concentrează pe îmbunătățirea comunicării și a experiențelor creative pe telefoanele mobile și tabletele Galaxy, inclusiv seria Galaxy S25, Galaxy S25 FE, seria Galaxy S24, Galaxy S24 FE, Galaxy Z Fold7 și Galaxy Z Flip7, Galaxy Z Fold6 și Galaxy Z Flip6, seria Galaxy Tab S11 și seria Galaxy Tab S10.

One UI 8.5 va începe să fie lansat în Coreea începând cu 6 mai, urmând ca alte regiuni să fie incluse ulterior.

Citeste in continuare

Uncategorized

Mii de români au primit sfaturi financiare la Peronul Financiar, înainte de plecarea în mini-vacanța de 1 Mai

Publicat

pe

De

Mini-vacanța de 1 Mai a adus mii de călători în Gara de Nord, pregătiți de plecare spre litoralul românesc. Anul acesta, însă, înainte de a urca în tren, călătorii au făcut o oprire la „Peronul Financiar” organizat de Raiffeisen Bank, unde au aflat cum să își gestioneze mai bine banii în vacanță.

În doar câteva minute, aceștia au trecut printr-o experiență interactivă care i-a ajutat să înțeleagă mai bine cum își cheltuie banii și cum pot face alegeri echilibrate, fără să renunțe la distracție.

În contextul în care mulți oameni ajung să cheltuie impulsiv în astfel de weekenduri, iar planificarea financiară rămâne adesea pe plan secundar, activarea a evidențiat importanța unor alegeri mai conștiente.

„Ne-am dorit să fim prezenți cu un mesaj simplu: distracția și planificarea financiară pot merge mână în mână. Peronul Financiar a marcat, astfel, atât începutul mini-vacanței de 1 Mai, cât și un moment bun pentru decizii financiare mai conștiente. Prin această inițiativă, ne-am propus să aducem discuțiile despre bani într-un context în care, de obicei, ne gândim mai mult la relaxare și mai puțin la alegerile financiare.” – Laura Mihăilă, Director Marketing, Comunicare & CX, Raiffeisen Bank România.

Potrivit unui studiu realizat de Raiffeisen Bank, peste 4 din 10 români alocă bugetul de vacanță direct din venitul lunar disponibil, ceea ce face ca planificarea atentă a cheltuielilor să fie esențială chiar și pentru escapadele scurte.

Peronul Financiar, Gara de Nord, Raiffeisen, 30 aprilie 2026

Participanții au trecut printr-un quiz financiar gândit să dureze doar câteva minute — suficient cât să-l parcurgi înainte de plecare. Cu ajutorul unui ecran interactiv, aceștia au răspuns la trei întrebări simple despre cum își gestionează banii în vacanță: dacă pleacă la drum cu un plan pus la punct sau merg pe intuiție, cum aleg ce cumpără la destinație și care e, de fapt, „mantra” lor atunci când vine vorba de cheltuieli.
Pe baza răspunsurilor, fiecare a descoperit rapid ce tip de cheltuitor este — de la „Cheltuitorul Express”, care tinde să consume bugetul încă din primele zile, până la „Cheltuitorul de Ocazie”, care păstrează un echilibru între distracție și gestionarea banilor. Rezultatul a venit la pachet cu un sfat personalizat, ușor de aplicat chiar în weekendul de 1 Mai, dar și cu un „kit de relaxare financiară”.

Peronul Financiar, Gara de Nord, Raiffeisen, 30 aprilie 2026

Dincolo de componenta educativă, „Peronul Financiar” organizat de Raiffeisen Bank a fost și un spațiu de relaxare înainte de plecare. Călătorii s-au putut opri pentru câteva minute în zona de șezlonguri, au făcut fotografii în zonele amenajate cu vibe de vacanță și s-au bucurat de amintirile imprimate ca suvenir.

`
Astfel, „Peronul Financiar” a reprezentat o pauză binevenită între agitația din gară și drumul spre mare, dar și un moment în care tinerii au plecat la drum nu doar cu bagajele pregătite, ci și cu un plan mai clar pentru cheltuielile din vacanță.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE