Evenimente
Prea târziu. Populistă. Neclar de greu de aplicat. Noua lege a pensiilor
Ultimele decenii-timpul pierdut al bătrânilor României
Ultimii douăzeci de ani sunt, în mare parte, timp pierdut pentru majoritatea bătrânilor din această țară. Un sistem mizerabil le-a tocat puținii ani rămași după ieșirea la pensie în frig, foame și umilințe. Totul pentru a permite politicienilor cocoțați la putere chiar pe votul acestor pensionari să raporteze cea mai mare creștere economică agregată din Uniunea Europeană în perioada respectivă. Ei bine, o mare parte din creșterea aceasta s-a făcut pe seama unor pensii mizerabil de mici plătite celor care au muncit, uneori și peste 40 de ani. La capătul acestui drum, bogat și plin de realizări pentru politicieni, dar umilitor și trist pentru bătrâni, pensia medie la noi este de 2000 de lei/lună, iar peste o treime dintre pensionari trăiesc cu o așa-numită pensie minimă, de fapt un ajutor social de puțin peste 1100 de lei/lună.
O lege fără banii necesari
Poate că, măcar în ceasul al doisprezecelea, s-ar prinde și cei doi magnifici Marceli ai bietei noastre politici că nu au făcut vreo mare ispravă, ci doar i-au amăgit pe bieții pensionari până la alegeri. Căci anunțarea unei legi care va consuma suplimentar aproape 2% din bugetul general consolidat fără o soluție politică de finanțare este doar praf în ochi. Un guvern cu adevărat hotărât să înlăture nedreptățile care i-au încercat pe bieții pensionari ar fi spus, cu curaj, întregii națiuni, tot adevărul și anume acela că, fără a schimba radical modul de bugetare a cheltuielilor și veniturilor țării, legea pensiilor nu se va putea aplica. Ceea ce nu li se spune pensionarilor este faptul că banii în plus de care bugetul are nevoie trebuie să vină fie din creșterea de taxe, fie din reducerea altor cheltuieli.
Pentru anul 2023, guvernul PSD-PNL se bazează (încă, nefiind făcută nicio rectificare bugetară) pe venituri ale statului în sumă de 540 de miliarde de lei , reprezentând 34,8% dintr-un PIB de 1591 de miliarde de lei. Ca urmare a veniturilor bugetare prognozate, guvernul s-a gândit să cheltuie, pe tot anul, aproape 608 miliarde de lei, reprezentând 39,2% din PIB. Dacă planul făcut de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă ar fi funcționat, la finalul anului am fi consemnat un deficit bugetar de 68 de miliarde de lei, adică 4,4% din PIB (http://www.consiliulfiscal.ro/Opinie%20CF%20Buget%202023%208%20dec_final.pdf ).
Se pare, însă, că bugetul României pe anul 2023 s-a dovedit un pic greșit, deși a fost atât de motivant încât a fost adoptat de Parlament în numai două zile, sub presiunea oalelor de sarmale și a ulcioarelor de vin destinate sărbătoririi celui de-al doilea Crăciun sub înțeleapta conducere a marii coaliții. Ei, ce mai contează în ziua de azi o mică greșeală acolo, care va face să avem un deficit de minim 5,5% din PIB, adică o mică- mică eroare de calcul de doar 1,1% din PIB? Un mizilic de peste 16 miliarde de lei, adică cam 3,3 miliarde de euro. Bani de țigări pentru piloții avionului închiriat de neobositul Klaus Iohannis, angrenat în curajoasa expediție a sa în jurul lumii în numai 10 ani de mandat. Președinte -călător avem, ce ne mai trebuie, un Jules Verne care să imortalizeze ilustrele isprăvi turistice ale cuplului Iohannis pe la safari-urile africane și pe la grătarele imense din pampas…
Ei bine, se pare că socoteala greșită a guvernului arată cam așa, pentru moment: la nouă luni avem deja un deficit de 58 de miliarde de lei, adică 3,55% din PIB. Adică în primele nouă luni a izbutit guvernul să adune la vistieria națiunii 370 de miliarde de lei și să cheltuie 428 de miliarde de lei.
Încurajați de exactitatea calculelor bugetare din acest an, guvernanții s-au gândit că n-ar fi rău să ne lase și o moștenire pe măsură. Și au adoptat, în guvern deocamdată, proiectul de lege a pensiilor, proiect care ar trebui să dăinuie zeci de ani conform propriilor noastre angajament față de națiune și față de Comisia Europeană. Acest proiect prevede o formulă complexă de calcul a pensiilor care ar rezolva inechitățile din sistem și ar aduce o decență a veniturilor pentru pensionarii care chiar s-au spetit muncind în această țară și care chiar au contribuit consistent la bugetul de pensii.
Cât costă nedreptățile făcute de guvernele din ultimii 20 de ani?
Pentru cei mai puțin informați să precizăm că inechitățile din sistem se referă la faptul că oameni cu un punctaj egal (deci cu contribuții egale) și cu vechimi (stagii de cotizare) egale au pensii foarte diferite, funcție de sex și de anul ieșirii la pensie. Evident că aceste nedreptăți flagrante trebuie îndreptate de către statul român, dacă acesta mai vrea să aibă o minimă credibilitate în fața propriilor cetățeni. Numai că iarăși se adeverește zicala că este mult mai simplu să faci rău, decât să îndrepți răul făcut. În cazul nostru, îndreptarea răului făcut de cei care au guvernat după anul în ultimii 20 de ani costă multe zeci de miliarde pe care le vom avea de plătit de acum înainte în fiecare an. Mai concret, iată cu cât cresc costurile cu pensiile (atenție, fără cele speciale!)anul următor:
- De la 1 ianuarie va avea loc o indexare cu 13,8% a tuturor pensiilor, care va duce cheltuiala lunară de la 9,666 miliarde de lei la 11,354 miliarde de lei/lună
- În plus, ca efect al recalculării tuturor pensiilor, va rezulta o creștere a peste 3 milioane de pensii, ceea ce va duce cheltuiala lunară la 13,850 de miliarde de lei pentru ultimele patru luni ale anului.
Cumulate, aceste două creșteri ale cheltuielii cu pensiile (repet: contributive) va induce anul viitor o cheltuială totală cu pensiile de peste 146 de miliarde de lei, cu peste 30 de miliarde de lei mai mare decât cea de anul acesta. Iar în 2025, practic, bugetul de pensii va avea de acoperit o sumă lunară de 13,850 de miliarde de lei plus o indexare cu minim inflația de 7,5% anunțată de Isărescu, adică 14,9 miliarde de lei/lunar. Un total anual de 180 de miliarde de lei, adică încă 34 de miliarde de lei în plus față de 2024!
Uriașa miză electorală: 4,7 milioane de voturi
Nu trebuie să fii mare savant pentru a pricepe că o creștere a cheltuielilor cu pensiile de vreo 26% va aduce acești bani în buzunarele celor 4,7 de milioane de pensionari anul viitor. Iar anul viitor este an electoral, deci cei 4,7 milioane de pensionari cu pensiile mărite și nedreptățile reparate se transformă în 4,7 posibile voturi pentru partidul care le-a adus aceste bucurii. Adică pentru PSD. Motiv pentru care nici nu trecuse legea de guvern că premierul Ciolacu și ceilalți pesediști au început să anunțe creșteri de pensii pentru anul viitor, ajungând chiar la a promite o creștere medie de pensie de vreo 40%, destul de puțin documentată, însă. Cert este că PSD a luat caimacul fraților lor de la guvernare, liberalii și s-au arătat pensionarilor ca fiind partidul care le aduce 40% în plus la pensie !
În acest moment, abia în acest moment, liberalii au sesizat faptul că ei nu prea mai au cu ce să se laude în ochii pensionarilor și au trecut brusc la calcule, arătând cam ce înseamnă aceste sume suplimentare pentru buget: 10 miliarde peste ce-i permite statul anul viitor (adică 0,6% din PIB), 33 de miliarde de lei peste ce-și permite și peste ce-a prognozat statul în 2025 (adică 1,8% din PIB) și câte 35-36 de miliarde de lei peste prognozele de cheltuieli pe 2026-2027 (adică 1,7% din PIB).
Astăzi , guvernul vinde pielea ursului din pădure
Acum, pentru a nu plictisi cititorii cu cifrele astea seci să facem o socoteală mai simplă: dacă veniturile statului sunt cam 33% din PIB, adică o treime, înseamnă că, pentru a ne permite o creștere a cheltuielilor cu 0,6% din PIB (în 2024), va trebui să avem creșteri de PIB cu 1,8% mai mare decât cea prognozată deja sau venituri mai mari la buget cu 0,6% din PIB, pentru a nu diminua celelalte cheltuieli ale statului. Așadar, veniturile bugetare vor trebui să fie în 2024 de 35,4 din PIB. Iar în 2025-2027 am avea nevoie de venituri suplimentare de 1,8% din PIB, adică de venituri bugetare de 37,2% din PIB. Simplu. Sau altă variantă ar fi să avem creșteri de PIB mai mari decât cele prognozate cu 1,8 puncte procentuale în 2024 și cu 5,4 puncte procentuale în 2025-2027 .
Dar iată, în schimb, cam cum văd cei mai importanți doi Marceli din contemporaneitate, Ciolacu și Boloș, viitorul luminos al țării conduse de ei: în 2024 vom avea venituri bugetare de 568 de miliarde de lei, adică 33,1% din PIB, ceea ce va face guvernul să binemerite cheltuieli de 618 miliarde de lei, adică doar 36,1% din PIB, rezultând un deficit bugetar de numai 50 de miliarde de lei, fix 3% din PIB-ul la care se așteaptă mințile cu adevărat luminate de la Piața Victoriei. Iar în 2025 va curge de-a dreptul lapte și miere: venituri bugetare de 615 miliarde de lei (fix 33,1% din PIB), cheltuieli bugetare de 669 de miliarde de lei (doar 36% din PIB) și un deficit bugetar de 54 de miliarde de lei (tot fix 3% din PIB). Minunat ! Se vede că trăim sub cea mai bună și competentă guvernare dintre toate guvernările posibile (http://www.consiliulfiscal.ro/Opinie%20CF%20Buget%202023%208%20dec_final.pdf ).
Revenind la modul simplist, dar contradictoriu, în care duetul de aur al celor doi Marceli, Ciolacu și Boloș, vede rezolvarea problemei creșterii pensiilor, acest neuitat duo al habar-nismului ne propune, nici mai mult nici mai puțin, decât să creștem cheltuielile concomitent cu scăderea veniturilor bugetare. Iar în plus ei cred că vor obține și reducerea deficitului bugetar! Trebuie să recunosc că o asemenea performanță nu ar fi fost posibilă într-o lume normală, dominată de bun simt și aritmetică de gimnaziu. Dar se pare că în politică nu prea există limite sau, cu atât mai puțin, bun-simț.
Și totuși nedreptățile trebuie reparate. Cine va redobândi timpul pierdut?
Și totuși nedreptățile făcute în ultimii 20 de ani pensionarilor trebuie reparate . Și pensiile trebuie indexate. Deci nu legea propusă a pensiilor este de vină, ci neputința intelectuală sau politică a coaliției care ne conduce. Dar și ignorarea totală a datoriei de onestitate către propriul popor. Căci era corect să le spună cineva românilor o propoziție foarte simplă: Statul este dator să înlăture nedreptățile făcute pensionarilor, dar asta ne va costa de la 0,6% până la 1,8% din PIB, iar acești bani pot proveni doar din două surse: fie din venituri suplimentare ale statului, fie din reducerea corespunzătoare a altor cheltuieli.
Iar veniturile, oameni buni, pot să crească numai crescând unele impozite, iar cel mai ușor de crescut va fi TVA-ul, căci cele 33-34 de miliarde de lei în plus necesare ar putea fi tocmai creșterea TVA cu două puncte procentuale (anul acesta guvernul va încasa din TVA aproape 100 de miliarde de lei). Sau dublarea impozitului pe venit (33 de miliarde de lei anul acesta); sau dublarea accizelor (35 de miliarde de lei anul acesta).
Cât privește cheltuielile, pentru a pricepe dimensiunea reducerilor necesare, să reținem că sumele suplimentare necesare pentru aplicarea legii pensiilor sunt echivalente cu cheltuielile pentru plata dobânzilor la împrumuturile luate de guvern (30 de miliarde de lei anul acesta), sau cu 60% din cheltuielile de capital (investiții- 54 de miliarde de lei anul acesta). Am mai putea găsi banii în plus pentru pensii dacă am reduce personalul bugetar cu un sfert (130 de miliarde de lei dăm anul acesta pe salariile lor) sau dacă am reduce la jumătate cheltuielile generoase pe cumpărăturile administrației- așa-numitele cheltuieli cu bunuri și servicii, în sumă de 75 de miliarde de lei anul acesta.
Dar, în lipsa unor anunțuri de nouă politică bugetară, bieții pensionari s-ar putea să nu își vadă nedreptățile înlăturate, căci onor guvernul celor doi Marceli nu va păcăli nici Comisia Europeană și nici agențiile de rating. Și-atunci ne întrebăm, privind buimaci la ciomăgeala ideologică dintre Ciolacu și Boloș, de ce au făcut acest circ și cui folosește? Vor cu adevărat să ajungem precum Grecia în 2015? Pur și simplu oamenii aceștia nu înțeleg aritmetica de gimnaziu?
Evenimente
The Biggest Meeting Invasion 2: Pasiunea pentru motorsport rescrie regulile în Râmnicu Vâlcea
Sâmbătă, 25 aprilie, Râmnicu Vâlcea încetează să mai fie doar un punct pe hartă și devine epicentrul culturii auto din România. The Biggest Meeting Invasion 2 este mai mult decât un eveniment, este un manifest al comunității pasionate de fenomenul custom, un spațiu unde ingineria întâlnește arta și performanța se măsoară în bătăile inimii.
Mai mult decât un Show: Un stil de viață
Shopping City Râmnicu Vâlcea se pregătește să găzduiască o invazie spectaculoasă de mașini modificate, proiecte deosebite și peste 2000 de entuziaști care transformă metalul în emoție. Fiecare vehicul prezent este rezultatul a sute de ore de muncă, sacrificii personale și o atenție obsesivă la detalii.
La această ediție, nu vorbim doar despre cai putere, ci despre povestea din spatele a peste 250 de maşini de lux și despre dorința de a ieși din anonimat.
Program și Activități: Adrenalină până după miezul nopții
Începând cu ora 17:00, atmosfera va fi definită de vibrația motoarelor și strălucirea proiectoarelor. Participanții și vizitatorii se vor bucura de un program intens, conceput pentru a celebra cultura auto în toate formele sale.
• Competiții și probe tehnice: Provocări care vor testa limitele mașinilor și vor separa estetica de performanța pură.
• Showcase de mașini modificate: O expoziție a celor mai spectaculoase proiecte din regiune și nu numai.
• Interacțiune și comunitate: Un prilej de a lega prietenii noi și de a face schimb de experiențe cu oameni care împărtășesc aceleași valori.
• Show-uri dinamice: Momente menite să ridice publicul în picioare și să creeze amintiri memorabile.
Detalii Eveniment




The Biggest Meeting Invasion 2 este locul unde respectul între participanți primează, iar adrenalina se îmbină armonios cu distracția. Nu este zgomot; este simfonia unei comunități unite.
• Dată: 25 Aprilie
• Interval orar: 17:00 – 01:00
• Locație: Shopping City Râmnicu Vâlcea
Rămâi Conectat

Dacă simți că o mașină este mai mult decât un simplu mijloc de transport și dacă rezonezi cu sunetul unui motor bine reglat, locul tău este alături de noi.
Urmărește-ne pentru noutăți și înscrieri:
Instagram: @FamousRally | @Cars_international5
The Biggest Meeting Invasion 2 – Nu lăsa pe alții să-ți povestească. Vino să-l trăiești!
Evenimente
Redefinirea luxului în Transilvania: CAPOD’OPERA deschide magazin în Cluj-Napoca
Până de curând, universul modei de lux din România părea gravitațional legat de coordonatele capitalei. Însă, într-un moment de maturitate absolută a pieței, această paradigmă se schimbă radical. Cluj-Napoca nu mai este doar un centru tehnologic și academic, ci devine oficial noua bornă kilometrică a eleganței europene, odată cu inaugurarea de luni, 6 aprilie 2026, a conceptelor Elisabetta Franchi și CAPOD’OPERA pe strada Horea nr. 8.
Această deschidere marchează o premieră absolută: este pentru prima dată când un proiect de retail premium de o asemenea anvergură, construit pe pilonii riguroși ai standardelor internaționale, este lansat în afara Bucureștiului.
O adresă, două destinații, o singură viziune: Strada Horea nr. 8

Alegerea locației nu a fost întâmplătoare. Strada Horea, cu arhitectura sa impunătoare și aerul său boem-aristocratic, oferă fundalul perfect pentru o incursiune în lumea haute-couture-ului și a ready-to-wear-ului de lux. Spațiul a fost gândit să oglindească vitrinele marilor capitale ale lumii – de la Milano la Paris și Londra – oferind un ambient unde lumina, materialele nobile și designul minimalist pun în valoare piesele vestimentare ca pe niște opere de artă.
Nu este vorba doar despre un simplu magazin de haine, ci despre un ecosistem de lifestyle. Clienții din Cluj și din regiune sunt invitați să descopere o experiență de shopping senzorială, unde consilierea vestimentară se întâlnește cu ospitalitatea de tip concierge.
CAPOD’OPERA: Un Panteon al prandurilor iconice

Conceptul CAPOD’OPERA aduce laolaltă o selecție curatoriată ce pare desprinsă din paginile celor mai prestigioase reviste de modă. Este un mix ecletic, dar coerent, între moștenirea caselor de modă istorice și forța creativă a noii generații de designeri.
Arhitecții eleganței clasice
Pentru cei care caută perfecțiunea croielii și opulența rafinată, prezența unor nume precum Dolce & Gabbana, Fendi și Versace transformă magazinul într-o destinație de pelerinaj stilistic. Aceste branduri aduc la Cluj ADN-ul mediteranean și măiestria italiană care au definit luxul global timp de decenii.
Avangarda și Spiritul Urban

Moda contemporană este despre dialogul dintre stradă și podium. CAPOD’OPERA răspunde acestei tendințe prin branduri care au revoluționat estetica ultimilor ani:
- Off-White și Balenciaga: Definiția cool-ului cerebral și a volumelor arhitecturale.
- Jacquemus: Minimalismul solar și senzualitatea ludică a sudului Franței.
- Dsquared2 și Amiri: Rebeliune sofisticată, texturi inovatoare și un spirit rock-star inconfundabil.
Detaliile care fac diferența
Pasionații de accesorii și piese de cult vor regăsi iconicii sneakers Golden Goose, renumiți pentru estetica lor distressed lucrată manual, dar și măiestria denimului de lux semnat Jacob Cohen, unde fiecare pereche de jeans este tratată cu rigoarea unui costum de tip bespoke.
Elisabetta Franchi: Feminitate fără compromisuri

Alături de universul multi-brand, magazinul mono-brand Elisabetta Franchi vine să completeze această experiență cu o odă adusă feminității. Brandul, iubit la nivel mondial pentru capacitatea de a sculpta silueta feminină, aduce la Cluj colecții care emană putere, senzualitate și o sofisticare atemporală. Este destinația ideală pentru femeia modernă, care navighează cu grație între întâlniri de business și evenimente de tip red carpet.
Un pas strategic pentru retailul din România
Dincolo de strălucirea brandurilor, această deschidere reprezintă un indicator economic și cultural puternic. Este un semnal clar că piața locală a evoluat, că publicul clujean are o educație estetică solidă și o dorință de a accesa produse de lux într-un cadru care să respecte eticheta marilor case de modă.
„Nu am adus doar branduri la Cluj; am adus un standard de excelență. Ne-am dorit ca trecerea pragului magazinelor noastre să ofere aceeași emoție pe care o simți pe Via Montenapoleone sau Avenue Montaigne. Clujul merita o asemenea destinație.”
O nouă eră a stilului

Deschiderea Elisabetta Franchi și CAPOD’OPERA pe strada Horea nr. 8 nu este doar un eveniment în calendarul de shopping al orașului, ci începutul unui nou capitol în istoria luxului din România. Cluj-Napoca își confirmă astfel statutul de metropolă europeană, unde tradiția întâlnește viitorul, iar bunul gust nu cunoaște granițe geografice.
Vă invităm să fiți parte din această transformare și să descoperiți singuri unde începe noua definiție a luxului. Luni, 6 aprilie 2026, Cluj-Napoca.
Evenimente
250 de lideri au celebrat parteneriatul România-SUA la recepția Alianța dedicată noului Ambasador Darryl Nirenberg
Alianța a organizat aseară, la Radisson Blu București, o recepție de înalt nivel, prilejuită de sosirea noului Ambasador al Statelor Unite în România, E.S. Ambasador Darryl Nirenberg, care a reunit o parte din prietenii Alianța, peste 250 de lideri din mediul de afaceri, diplomație, securitate, energie, tehnologie și societate civilă.
Evenimentul a marcat un moment semnificativ în relația transatlantică și a confirmat totodată rolul Alianța ca principală platformă de dialog și cooperare româno-americană. Evenimentul s-a remarcat nu doar prin participarea extinsă, ci și printr-o atmosferă neobișnuit de caldă pentru un context diplomatic, semnalând nivelul de încredere și așteptările ridicate în jurul relației România-SUA, într-un moment în care presiunile geopolitice în regiunea Mării Negre sunt în creștere.
Discursuri care au emoționat și mobilizat sala
Deschiderea oficială a aparținut E.S. Ambasadorului Adrian Zuckerman (Ret.), Președintele Alianța, care a adresat un mesaj de continuitate și fermitate în consolidarea relației strategice.
Discursurile care au urmat au evocat profunzimea istorică a relației dintre România și Statele Unite, aducând un omagiu viziunii americane de la Woodrow Wilson la Ronald Reagan. Vorbitorii din partea Alianța au subliniat că parteneriatul România-SUA nu este o obligație, ci o convingere: „România și Statele Unite nu sunt unite doar de interese, ci de valori și de o istorie comună în apărarea libertății.” Au subliniat, totodată, misiunea comună de a aduce în România know-how, leadership și cultură antreprenorială: „We believe in building not only connections, but capacity.”
A urmat discursul Ambasadorului Darryl Nirenberg care a reprezentat unul dintre momentele de vârf ale serii, urmărit cu interes de cei peste 250 de participanți. Noul Ambasador al Statelor Unite a transmis un mesaj puternic de angajament față de România și față de valorile comune ale parteneriatului transatlantic, într-o atmosferă de autentică prietenie și entuziasm.
Distincții pentru contribuții remarcabile la relația bilaterală
Un moment special al serii l-a constituit acordarea a două Certificate de Apreciere înmânate de Ambassador Zuckerman în numele comunității Alianța.
Michael L. Dickerson a fost distins pentru angajamentul diplomatic exemplar, viziunea strategică și rolul activ în consolidarea cooperării economice, energetice și de securitate dintre cele două țări, precum și pentru prietenia sa autentică față de România.
Christopher Gruber, Regional Security Officer în cadrul Ambasadei SUA la București, a primit recunoașterea pentru profesionalism, dedicare și leadership în protejarea personalului și intereselor americane, și pentru colaborarea strânsă cu autoritățile române în întărirea securității comune.
Dincolo de agendă, întâlnirea a evidențiat o realitate mai amplă: relația România–Statele Unite nu este susținută doar instituțional, ci și de o rețea tot mai solidă de lideri și comunități care investesc direct în viitorul acestui parteneriat, inclusiv în capacitatea sa de a răspunde coerent provocărilor de securitate din regiune.
Alianța – platformă de referință a cooperării transatlantice
Fondată la Washington, Alianța reunește foștii ambasadori americani din România și lideri din sectoare strategice – securitate, energie, industrie și tehnologie – facilitând dialogul la nivel înalt și proiecte concrete între România și Statele Unite. Recepția de miercuri seară a reconfirmat că parteneriatul româno-american este profund ancorat în valori comune, memorie istorică și o viziune împărtășită pentru un viitor mai sigur și mai prosper.
Contact presă: Florina Lepădatu, Executive Manager Alianța florina@alianta.org | 0775 623 635
-
acum 2 zileThe List Estates: Chiriile accelerează în 2026, în timp ce tranzacțiile de vânzare încetinesc pe fondul prudenței cumpărătorilor
-
Imobiliareacum 2 zileCONSTRUCȚIILE SUSTENABILE ȘI REZILIENȚA: BĂNCILE ȘI ASIGURATORII – PARTENERI CHEIE LA NIVEL GLOBAL
-
Uncategorizedacum 2 zileScrisoare deschisă privind accesul pacienților oncologici la servicii de radioterapie și utilizarea capacităților disponibile
-
Imobiliareacum 2 zileRomânii încep să calculeze corect: locuința „verde” nu mai e un moft, ci o investiție care se plătește singură
-
Uncategorizedacum 15 oreReal-Sol: Accesul mai dificil la finanțare redefinește piața imobiliară — cine nu este pregătit, iese din joc în 2026
-
Uncategorizedacum 16 orePeste 14 milioane de oaspeți, 9,5 milioane de camere vândute și o campanie aniversară care pune în prim-plan oamenii, comunitățile și experiențele construite în timp
-
Companiiacum 15 oreSEO pentru „brand mentions”: cum influențează mențiunile fără link autoritatea unei firme în Google și AI
-
Uncategorizedacum 12 oreDispozitive care fac mai mult: HONOR 600 Lite și MagicPad 4 duc creativitatea și productivitatea la un alt nivel





