Evenimente
Cresc pensiile. Cu cât și de când? Anunțul șefului Casei de Pensii
Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a declarat vineri, la Craiova, că pensiile vor fi indexate de la 1 ianuarie 2024 cu 13,8%, iar în septembrie pensiile vor fi recalculate după noua lege a pensiilor care se află în dezbatere la Camera Deputaţilor.
Potrivit lui Daniel Baciu, principalele modificări cu care vine noua lege a pensiilor vizează formula de calcul pentru eliminarea inegalităţilor din sistem legate de stagiile de cotizare, în baza respectării principiilor contributivităţii, stabilităţii, solidarităţii şi egalităţii.
„Legea pensiilor publice este o lege care impactează asupra 5 milioane de pensionari care se află în plată, cât şi asupra celor care vor aplica pentru o pensie în sistemul public de pensii. Principalele modificării ale acestei legi raportate la legislaţia în vigoare se referă la principiul contributivităţii, stabilităţii, solidarităţii şi egalităţii, sunt principiile care guvernează această lege. Cea mai importantă modificare a noii legi a pensiilor se referă la modul de calcul care este fundamental diferit faţă de actualul mod de calcul, respectiv formula de calcul se bazează pe numărul total de puncte care se înmulţeşte cu o valoare fixă numită VPR (valoarea punctului de referinţă), iar acest VPR se calculează ca raport între valoarea punctului de pensie raportat la 25, 25 fiind un stagiu mediu de cotizare, între minimum de 15 ani şi maximum de 35)”, a menţionat Daniel Baciu.
El a arătat că prin această formulă se încearcă să fie înlăturate toate inechităţile care s-au acumulat în sistemul public de pensii, pentru că în momentul de faţă sunt pensionari în plată care s-au pensionat în momente diferite, pe legislaţii diferite existente în momentul respectiv în aplicare, astfel încât acel număr total de puncte s-a raportat la stagii de cotizare diferite existente în momentul acela în vigoare, rezultând cuantumuri diferite în plată.
„Aceasta este cea mai mare inechitate pe care această nouă formulă o respectă, pentru că practic acelaşi număr de puncte care s-a raportat la stagii diferite acum se înmulţeşte cu acest VPR şi astfel toate pensiile vor fi aduse la aceeaşi valoare”, a subliniat preşedintele CNPP.
Acesta a explicat că sunt mulţi pensionare care până în prezent au fost defavorizaţi de modul de calcul prin raportare la un stagiu de cotizare mai mare, care cel puţin în ultima perioadă a fost de 35 de ani, faţă de cei care sunt în plată pe Lega 3/1977, iar o altă noutate a noii legi vizează acordarea punctele necontributive pentru armată, facultate şi şomaj, dar şi acordarea punctelor de stabilitate pentru cei care rămân mai mult în activitate.
„Avem foarte mulţi pensionari în plată, unde stagiul de cotizare era mult mai mic, de 25, 30 de ani şi vă daţi seama ce diferenţe sunt. Iar noutatea acestei formule de calcul este că la acel număr de puncte contributiv pe care îl avem cu toţii, se mai adaugă acel număr de puncte necontributiv şi aici mă refer la armată, facultate şi şomaj care se iau în calcul şi se dă un număr fix de puncte – 0.25 de puncte pentru fiecare an, iar cel mai important este vorba de acele puncte de stabilitate unde se face acea diferenţiere la cei care cotizează mai mult, cei care rămân mai mult în viaţa activă primesc acest bonus: între 25 şi 30 de ani de cotizare primesc 0,25 puncte pentru fiecare an, între 31 şi 35 de ani – 0,75 puncte/an şi 1 punct în plus/an, pentru cei care lucrează peste 35 de ani. Aici se face diferenţa, iar pensia creşte substanţial, chiar spectaculos la cei care realizează aceste stagii de cotizare superioare celor care ies mai devreme la pensie”, a mai spus preşedintele CNPP.
CITEȘTE ȘI: Șeful Casei de Pensii a făcut calculele, în exclusivitate la Realitatea Plus. Cu cât cresc pensiile în 2024?
Daniel Baciu a afirmat că mecanismul de indexare este un alt lucru foarte important care va veni odată noua lege a pensiilor.
„Noi, la Casa Naţională de Pensii, încercăm în această scurtă perioadă din momentul în care legea va fi adoptată în Parlament şi publicată în Monitorul Oficial, urgent să elaborăm norme de aplicare a acestei legi. După aceea trebuie să realizăm o licitaţie cu privire la un program informatic care să calculeze pensiile după noua formulă de calcul, astfel încât în luna septembrie pensionarii deja să primească pensiile recalculate pe noua formulă de calcul. Mecanismul de indexare se referă la faptul că majorarea se va face anual în luna ianuarie, cu rata medie a inflaţiei, la care se adaugă şi 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut pe economie. În urma acestei recalculări din luna septembrie nicio pensie nu va scădea: cei care au primit pensii mai mici din cauza raportului la stagiile de cotizare le vor creşte pensiile, iar dacă din formula de calcul există un cuantum inferior se păstrează calculul cel mai avantajos în plată, potrivit principiului universal din legea pensiilor, deci nu va pierde nimeni la pensie. După calculele noastre, în septembrie 2024, aproximativ 3 milioane de pensii vor creşte în urma acestei formule de calcul”, a mai spus Daniel Baciu.
Preşedintele CNPP a mai arătat că o altă noutate care vine în noua lege a pensiilor se referă la acordarea sporurilor acordate sporadic de-a lungul vieţii active, cum ar fi acordul global, ca principală formă de remunerare înainte de 1989, care în prezent pe actuala legislaţie nu se ia în calcul, dar şi la al 13-lea salariu, plata cu ora, premii şi prime, care aveau un caracter sporadic, adică nu se dădeau regulat lună de lună, ci o dată, de două ori pe an, iar dacă s-au achitat contribuţii sociale, aceste sporuri vor fi luate în calcul la pensie, „deci şi aici va mai fi o majorare”.
De asemenea, vârsta de pensionare în sistemul public rămâne la 65 de ani, aceeaşi vârstă reglementată în legea 19/2000, însă până în 2035 se va egaliza vârsta de pensionare a femeilor cu cea a bărbaţilor, adică la 65 de ani.
„Deci vârsta de pensionare în România nu va creşte. Vorbim în schimb de egalizarea vârstei de pensionare la femei la fel ca la bărbaţi pentru că avem şi o decizie a CCR prin care doamnele au reclamat că sunt discriminate pentru că nu pot ieşi la pensie la aceeaşi vârstă cu bărbaţii, iar această egalizare se va face eşalonat, până în 2035, când se va atinge egalizarea vârstei de pensionare. De asemenea, este prevăzută reducerea vârstei standard de pensionare pentru femeile cu mai mulţi copii la maxim 3,5 ani, iar perioada de creştere a copilului se consideră stagiu contributiv”, a specificat reprezentantul CNPP.
Potrivit acestuia, şi cumpărarea de vechime retroactivă de maxim 6 ani de vechime, acolo unde oamenii au avut goluri în activitate şi vor să completeze stagiul minim de cotizare pentru limită de vârstă, este de asemenea prevăzută în noua lege.
„Rămân în continuare patru tipuri de pensii în sistemul public: pensia pentru limită de vârstă, pensia de invaliditate, pensia anticipată (unde penalitatea scade de la 30% la 24%) şi pensia de urmaş. Indemnizaţia minimă socială care este încă în vigoare va fi majorată cu 13,8% din ianuarie 2024 şi după acelaşi principiu de indexare ca cel pentru valoarea punctului de pensie. Susţinem această lege, considerăm că trebuie implementată cât de curând posibil, este o legea foarte mult aşteptată, pentru că s-a tot discutat de-a lungul timpului de aceste inechităţi existente în sistem, s-a muncit foarte mult la această lege, am participat direct şi nemijlocit la elaborarea ei împreună cu colegii mei de la CNPP, am cerut opinii din teritoriu şi de la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi este şi jalon în PNRR, astfel încât a trebuit să ţinem cont şi de acele criterii”, a mai spus Daniel Baciu, în evenimentul de la Craiova.
Preşedintele CNPP a precizat, marţi, că impactul bugetar pentru aplicarea noii legi a pensiilor este de 15 miliarde lei, de la 1 ianuarie 2024, şi de 10 miliarde de lei, pentru recalcularea care se va aplica de la data de 1 septembrie 2024. El a adăugat că numărul de pensii ce vor fi recalculate este de aproximativ 5 milioane.
Evenimente
Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate
Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică – aduce în prim-plan mecanismele subtile din spatele echilibrului politic și financiar al țării. O analiză atentă a contextului arată că, dincolo de bilanțul dificil al executivului, factorul determinant pentru încrederea piețelor internaționale a fost garanția instituțională și credibilitatea personală oferite de la Palatul Cotroceni.
Un sprijin politic dus până în ultimul moment
Comportamentul public al președintelui Nicușor Dan după prezentarea evaluării Fitch ilustrează o strategie de protejare a stabilității naționale. Deși raportul agenției putea fi interpretat și speculat politic ca un eșec al executivului, președintele a ales o abordare temperată, evitând să adauge tensiune peste o situație deja fragilă.
Acest gest confirmă o realitate politică importantă: susținerea acordată Guvernului Bolojan și partidelor din coaliție a fost fermă și necondiționată până în ceasul al 13-lea, inclusiv după încheierea mandatului. Prin refuzul de a escalada verbal situația, președintele a oferit o dovadă clară de toleranță și sprijin față de stabilitatea guvernamentală, prioritizând interesul general în detrimentul reglărilor de conturi politice.
Miza din spatele cifrelor și dinamica negocierilor cu Fitch
Contextul financiar pe care s-a sprijinit decizia agenției este unul extrem de complex. Evaluarea inițială a experților Fitch arăta spre o retrogradare iminentă a ratingului suveran, decizie justificată de tabloul economic dificil: presiunile inflaționiste care au afectat puterea de cumpărare, deciziile de înghețare a salariilor și pensiilor și riscul persistent de a fi încadrați la categoria de risc major (junk).
În ciuda acestor vulnerabilități și a presiunii uriașe pe finanțele publice, autoritățile române au reușit să evite scenariul negativ. Întrebarea esențială este cum a fost posibil acest lucru, în condițiile în care datele economice brute erau deja cunoscute de piețe.
Răspunsul nu a stat în prezentarea unor indicatori noi, ci în garanțiile de conduită fiscală. În timp ce autoritatea altor actori politici s-a erodat considerabil pe parcursul mandatului, Nicușor Dan a rămas interlocutorul strategic în care partenerii externi au avut încredere totală.
Presedinția ca garant al disciplinei bugetare
Miezul deciziei agenției Fitch se regăsește în angajamentul ferm comunicat de președinte: indiferent de fluctuațiile politice, de negocierile dintre PSD, PNL și celelalte partide sau de componența viitorului guvern, linia de sobrietate bugetară va fi menținută sub stricta sa supraveghere.
Garanția oferită piețelor financiare s-a bazat pe câteva puncte cheie:
- Continuitatea reformelor: Asigurarea că disciplina fiscală nu va depinde de configurația politică de la Palatul Victoria.
- Rigurozitatea legii bugetului: Angajamentul că viitorul buget va fi construit pe baze solide și reale, eliminând riscul derapajelor financiare din anii precedenți.
- Autoritatea instituțională: Poziționarea președintelui ca ancoră de stabilitate capabilă să impună limite clare în gestionarea banului public.
Un răgaz crucial pentru economia națională
Obținerea acestei reevaluări oferă României o gură de aer absolut necesară pentru recalibrarea politicilor economice. În timp ce bilanțul guvernamental a lăsat în urmă vulnerabilități vizibile, intervenția și credibilitatea președintelui Nicușor Dan au fost elementele care au înclinat balanța, împiedicând retrogradarea financiară și menținând țara pe o trasă de stabilitate.
Evenimente
România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important
România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un scenariu care ar fi avut consecințe importante asupra costurilor de finanțare ale statului, încrederii investitorilor și economiei în ansamblu. Decizia vine însă într-un context extrem de dificil, iar raportul agenției arată că marja de siguranță a fost una redusă.
În spatele acestui rezultat s-a aflat un efort susținut al Ministerului Finanțelor, coordonat de ministrul Alexandru Nazare, împreună cu echipa instituției și în strânsă colaborare cu Banca Națională a României. Până în ultimele momente înaintea evaluării, autoritățile au prezentat agenției de rating date economice actualizate și argumente tehnice privind evoluția finanțelor publice și măsurile adoptate pentru consolidarea fiscală.
Potrivit informațiilor prezentate, România a venit în fața Fitch cu o serie de indicatori care arată o îmbunătățire a situației bugetare. Deficitul cash s-a redus la 42 de miliarde de lei în primul semestru al anului, comparativ cu 70 de miliarde de lei în aceeași perioadă din 2025, iar agenția estimează pentru acest an un deficit de 5,9% din PIB, sub pragul de 6%.
Un alt element important în analiza Fitch îl reprezintă apartenența României la Uniunea Europeană și accesul la fondurile europene, inclusiv cele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În acest context, adoptarea proiectelor legislative necesare pentru continuarea finanțărilor europene a transmis un semnal pozitiv către piețele internaționale.
Ministerul Finanțelor a avut un rol esențial în coordonarea dialogului tehnic cu agenția de rating și în prezentarea măsurilor prin care România urmărește reducerea deficitului și menținerea stabilității financiare. Activitatea instituției, condusă de Alexandru Nazare, a contribuit la consolidarea argumentelor economice care au stat la baza deciziei Fitch de a menține România în categoria recomandată investițiilor.
Cu toate acestea, raportul agenției transmite și un avertisment clar. Fitch arată că principalul risc pentru perioada următoare nu îl reprezintă lipsa argumentelor economice, ci posibilitatea apariției unor blocaje politice care ar întârzia reformele și implementarea angajamentelor asumate prin PNRR. Stabilitatea guvernamentală și continuitatea politicilor fiscal-bugetare rămân criterii esențiale în evaluarea credibilității României.
În perioada următoare, atenția se mută asupra evaluării realizate de Moody’s, care menține în prezent România la ultima treaptă recomandată investițiilor, cu perspectivă negativă. Și această agenție urmărește îndeaproape evoluția finanțelor publice, stabilitatea instituțională și capacitatea autorităților de a implementa reformele asumate.
Menținerea ratingului Fitch oferă României un răgaz important, însă nu elimină provocările următoarelor luni. Pentru păstrarea încrederii investitorilor și protejarea costurilor de finanțare, autoritățile vor trebui să demonstreze că procesul de consolidare fiscală continuă, iar reformele promise sunt puse în aplicare.
În acest context, rezultatul obținut reprezintă atât o confirmare a eforturilor tehnice depuse de Ministerul Finanțelor, sub coordonarea ministrului Alexandru Nazare, cât și un semnal că piețele internaționale așteaptă consecvență și stabilitate din partea României.
Evenimente
Cum poate contribui testul poligraf la reabilitarea imaginii unei persoane
Într-o lume în care informațiile circulă rapid, iar acuzațiile pot afecta în doar câteva momente reputația unei persoane, nevoia de a demonstra că spui adevărul devine din ce în ce mai importantă. Fie că este vorba despre un conflict la locul de muncă, o suspiciune într-o relație personală, o investigație internă sau o situație juridică, simpla afirmație „sunt nevinovat” nu este întotdeauna suficientă pentru a convinge.
În astfel de situații, testul poligraf poate reprezenta un instrument obiectiv de evaluare a sincerității declarațiilor unei persoane. Deși nu înlocuiește anchetele, probele materiale sau deciziile instanțelor, examinarea poligraf este utilizată în numeroase contexte pentru verificarea informațiilor și clarificarea unor suspiciuni. Tocmai de aceea, multe persoane aleg să solicite voluntar o testare, dorind să ofere un argument suplimentar în susținerea propriei versiuni a faptelor.
Atunci când este efectuat de specialiști cu experiență, folosind metodologii validate și întrebări formulate corespunzător, testul poligraf poate contribui la creșterea gradului de încredere în declarațiile persoanei examinate și poate deveni un sprijin important în procesul de clarificare a unei situații dificile.
Când suspiciunile afectează reputația
Există numeroase situații în care o persoană ajunge să fie suspectată fără să existe dovezi clare împotriva sa. O dispariție de bunuri într-o companie, o acuzație lansată într-un conflict personal, o neînțelegere între colegi sau o informație transmisă eronat pot avea consecințe serioase asupra imaginii și credibilității unei persoane.
Din păcate, chiar și atunci când acuzațiile se dovedesc ulterior nefondate, efectele asupra reputației pot persista. Încrederea colegilor, a angajatorului sau chiar a membrilor familiei poate fi afectată, iar procesul de recâștigare a acesteia poate fi dificil.
În astfel de împrejurări, unele persoane aleg în mod voluntar să efectueze un test poligraf pentru a susține veridicitatea declarațiilor lor. Examinarea nu stabilește vinovăția sau nevinovăția din punct de vedere juridic, însă poate constitui un element suplimentar de evaluare și poate contribui la clarificarea circumstanțelor în care au apărut suspiciunile.
Pentru multe persoane, această abordare reprezintă o modalitate de a demonstra disponibilitatea de a coopera și de a răspunde transparent întrebărilor legate de situația investigată.
Obiectivitatea reacțiilor fiziologice
Unul dintre cele mai importante avantaje ale testului poligraf este faptul că evaluarea se bazează pe monitorizarea unor reacții fiziologice involuntare, precum ritmul cardiac, respirația, tensiunea arterială și modificările conductanței electrice a pielii.
În cadrul examinării, specialistul formulează întrebări relevante pentru situația investigată și analizează răspunsurile împreună cu reacțiile fiziologice înregistrate. Interpretarea rezultatelor este realizată în baza unor metode și protocoale specifice, de către examinatori instruiți în acest domeniu.
Spre deosebire de opiniile personale sau de impresiile subiective, examinarea poligraf urmărește indicatori fiziologici măsurabili, ceea ce oferă un grad suplimentar de obiectivitate în procesul de evaluare. Din acest motiv, testul este utilizat în numeroase contexte, inclusiv în investigații interne, procese de selecție pentru anumite funcții sensibile sau verificarea unor declarații în cadrul unor anchete.
Este important de înțeles că rezultatul unui test poligraf trebuie interpretat în contextul întregii situații și al celorlalte informații disponibile. Tocmai această abordare echilibrată îi conferă valoare ca instrument complementar de verificare.
Un pas spre recâștigarea încrederii
Pentru persoanele care au fost acuzate pe nedrept, procesul de recâștigare a încrederii poate fi dificil și de durată. În multe cazuri, simpla dorință de a efectua un test poligraf transmite un mesaj important despre disponibilitatea de a clarifica situația într-un mod transparent.
După finalizarea examinării, specialistul întocmește un raport oficial care reflectă concluziile evaluării. Acest document poate fi prezentat, atunci când este necesar și permis de context, angajatorului, avocatului sau altor persoane implicate în soluționarea cazului.
Pentru numeroși oameni, un astfel de raport reprezintă un element care contribuie la reconstruirea credibilității și la reducerea suspiciunilor. Deși nu înlocuiește alte probe și nu stabilește singur adevărul juridic, el poate avea un rol important în susținerea unei declarații și în facilitarea dialogului dintre părțile implicate.
Mai presus de toate, testul poligraf oferă persoanei examinate oportunitatea de a-și susține poziția printr-o procedură profesionistă, confidențială și bazată pe o metodologie consacrată.
Concluzie
Atunci când reputația este pusă sub semnul întrebării, orice mijloc obiectiv de verificare poate avea o valoare importantă. Testul poligraf nu înlocuiește investigațiile sau probele materiale, însă poate reprezenta un instrument complementar util pentru evaluarea sincerității declarațiilor și pentru clarificarea unor situații în care există suspiciuni sau acuzații contestate.
Realizată în condiții profesionale, de către examinatori specializați și cu respectarea standardelor de confidențialitate, examinarea poligraf poate contribui la consolidarea încrederii și la susținerea unei persoane care dorește să își prezinte punctul de vedere într-un mod cât mai obiectiv.
Pentru cei care au nevoie de o testare poligraf, fie în contextul unei investigații, al unui litigiu, al unei verificări voluntare sau pur și simplu pentru a-și susține credibilitatea într-o situație delicată, Best-Polygraph oferă servicii profesionale și confidențiale de testare poligraf. Cu experiență în domeniu și o abordare bazată pe obiectivitate, seriozitate și respectarea standardelor profesionale, echipa Best-Polygraph este pregătită să ofere evaluări adaptate fiecărui caz și să sprijine persoanele care își doresc o verificare realizată în condiții de maximă rigurozitate și discreție.




