Evenimente
Grevă japoneză în vămi, ANAF și Ministerul Finanţelor. Cum se va derula activitatea?
Sindicatele din Ministerul Finanţelor, Vamă şi ANAF organizează, miercuri, o grevă japoneză. Angajații sunt nemulţumiţi de intenția Guvernulului de a-i excepta de la majorarea salariului de bază cu 5%, din prima zi a anului viitor.
”Membrii Sindicatului Naţional Meridian, salariaţi în cadrul Ministerului Finanţelor şi instituţiilor subordonate acestuia, vor iniţia, în data de 27 decembrie, o acţiune de protest sub forma unei greve japoneze, ce se va manifesta prin purtarea de către aceştia a unei banderole de culoare albă.
La aceasta vor participa membrii organizaţiei din cadrul aparatului central al Ministerului Finanţelor, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Trezoreriilor din Bucureşti şi ai Autorităţii Vamale Române”, au transmis sindicaliştii, într-un comunicat de presă.
Sindicaliștii nu au precizat dacă activitatea va avea de suferit.
Austeritate de fațadă. Companiile de stat își răsplătesc angajații cu prime de Crăciun generoase
Protestul e motivat de faptul că salariaţii din cadrul acestor instituţii sunt nemulţumiţi din cauza faptului că Guvernul vrea să excepteze angajaţii Ministerului de Finanţe şi instituţiilor subordonate de la majorarea salariului de bază cu 5 la sută de anul viitor.
”Conform Ordonanţei de urgenţă nr. 115, adoptată acum o săptămână, personalului plătit din fonduri publice i se va mări cuantumul brut al salariilor de bază cu 5% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, domnul Mihai Constantin, a declarat că săptămâna viitoare va fi adoptat un nou act normativ prin care, anul viitor, de această majorare de 5 la sută nu va beneficia şi personalul din sistemul fiscal pe motiv că ,«au beneficiat deja în acest an de majorări salariale»”, au precizat sindicalliştii.
Comunicatul mai precizează că că ”decizia de a elimina această categorie profesională de la majorarea salarială acordată celorlalţi bugetari se încadrează în politica de discriminare promovată de statul român în anii trecuţi şi drept urmare vom protesta iar în cazul în care această masură va fi adoptată, se poate ajunge şi la alte măsuri extreme”.
Evenimente
ANAF VA FACE PUBLICĂ LISTA CU NUMELE FIRMELOR CARE AU DATORII LA STAT
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va face publică, luna aceasta, lista cu numele firmelor care figurau cu datorii la stat, la data de 30 iunie 2025 şi neachitate până în momentul publicării.
Potrivit site-ului ANAF, vor fi publicate restanţele care depăşesc 500.000 de lei în cazul marilor contribuabili, 250.000 de lei în cazul celor medii şi 100.000 în cazul celorlalte categorii de debitori persoane juridice.
Fisc-ul va elimina însă de pe listă firmele respective, după ce acestea îşi vor fi achitat obligaţiile fiscale restante.
Sursa: Newsinn
Evenimente
FERMIERII TRAG UN SEMNAL DE ALARMĂ CĂTRE GUVERNANȚI. CER MĂSURI IMEDIATE CARE SĂ ÎI AJUTE – VIDEO
Fermierii români trag un semnal de alarmă către guvernul Bolojan! Aceștia spun că sunt foarte afectați de ultimele schimbări și cer măsuri naţionale care să îi ajute.
Mai mult decât atât, unul dintre fermieri spune că decidenţii ar trebui să asculte oamenii care trăiesc din agricultura, nu să accepte orice directivă care vine de la Uniunea Europeană.
Evenimente
IOHANNIS, EXECUTAT SILIT DE ANAF. INSPECTORII I-AU LUAT CHEILE CASEI DIN CENTRUL SIBIULUI
Fostul președinte Klaus Iohannis a fost executat sili de către cei de la ANAF Sibiu, după nenumăratele ori când acesta a refuzat dialogul cu Fiscul. Iohannis a fost obligat să predea cheile casei din centrul Sibiului pe care a ocupat-o nelegal din 1999 până în 2015.
Klaus Iohannis a fost obligat să predea cheile casei din centrul Sibiului pe care a ocupat-o nelegal din 1999 până în 2015.
Practic, ANAF l-a executat silit pe fostul președinte al României.
ANAF a executat silit casa din Sibiu a fostului președinte al României, Klaus Iohannis, potrivit unor informații din presă.
Vestea vine la câteva săptămâni după ce soții Iohannis au fost notificați de Agenția Națională de Administrare Fiscală să elibereze imobilul și să plătească un milion de euro.
A pierdut casa după ce justiția a anulat certificatul de moștenitor
Fostul șef de stat a pierdut oficial casa după ce justiția a anulat certificatul de moștenitor pe baza căruia imobilul din Sibiu a fost dobândit de femeia de la care Iohannis a achiziționat-o.
Potrivit unor surse, miercuri, 2 octombrie 2025, Klaus Iohannis a fost pus în situația jenantă de a se trezi pe cap cu inspectorii ANAF care i-au solicitat să predea cheile imobilului din strada Nicolae Bălcescu.
Autoritățile fiscale au considerat că fostul președinte refuză să predea casa, după ce acesta nu a dat curs notificărilor prin care i se cerea să cedeze cheile.
Klaus Iohannis nu scapă, însă, de probleme. Fostul președinte trebuie să mai achite aproximativ un milion de euro către ANAF, sumă reprezentând contravaloarea lipsei de folosință în perioada 1999 – 2015 (plus dobânzi și penalități). În această perioadă, casa lui Iohannis a fost închiriată către o bancă.
-
Evenimenteacum 2 zile
BOGDAN IVAN: ”DACĂ NU REDESCHIDEM CENTRALELE PE CĂRBUNE, LA IARNĂ RISCĂM SĂ INTRĂM ÎN BLACKOUT”
-
Uncategorizedacum o zi
SGS – Încredere, muncă în echipă și performanță, având ca angajament comun sustenabilitatea
-
Evenimenteacum o zi
Ce zice ANRE despre tariful binom, care ar putea sa facă o diferență în facturile de curent
-
Uncategorizedacum 24 de ore
Sănătatea mintală este afectată negativ de digitalizare, arată studiile. Un zâmbet real este cheia către reconectare
-
Uncategorizedacum 21 de ore
Trans-Formare.ro lansează două programe online pentru cei care vor să-și depășească amânările și să devină mai convingători
-
Evenimenteacum o zi
ROMÂNIA SE ÎMPRUMUTĂ DE PE PIEȚELE EXTERNE LA NUMAI O ZI DUPĂ APROBAREA RECTIFICĂRII
-
Evenimenteacum 15 ore
Bolojan ar vrea listarea pe bursă a CEC și Aeroporturi București
-
Evenimenteacum 22 de ore
ANCA ALEXANDRESCU, DEZVĂLUIRI DESPRE TONOMATUL SISTEMULUI, DAN ANDRONIC: ”ACȚIONEAZĂ LA COMANDĂ, ÎN FUNCȚIE DE CINE PLĂTEȘTE MAI BINE”