Connect with us

Uncategorized

Consumatorul CSALB: Vrea să-și renegocieze contractul cu banca sau să rezolve amiabil litigiul din instanță. A obținut beneficii medii de 5.000 Euro după împăcarea cu banca

Publicat

pe

16 ianuarie, București. Ultimii doi ani au adus modificări importante în profilul consumatorului care se adresează Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Analiza celor 5.560 de cereri de negociere cu băncile/IFN-urile trimise către CSALB în anii 2022 și 2023 arată că profilul consumatorului de servicii financiar-bancare este al unui bărbat din București, cu vârsta cuprinsă între 41-50 de ani, care are un credit de consum în lei și care solicită băncii renegocierea contractului de credit sau soluționarea amiabilă a litigiului din instanță. Beneficiile obținute în 2023 în urma negocierilor (4.980 euro) sunt, în medie, cu 16% mai mari decât în 2021 și cu 97% mai mari decât în 2019.

Bărbați/Femei: Majoritatea consumatorilor români care au solicitat o negociere cu banca/IFN-ul prin intermediul CSALB în 2022-2023 sunt bărbați. În ultimii doi ani ponderea acestora a fost în ușoară creștere față de perioada 2020-2021 (de la 55,7% bărbați, la 58% bărbați).  

Vârsta: Cei mai mulți consumatori care apelează la conciliere au între 41 și 50 de ani. Față de anii precedenți a scăzut ponderea consumatorilor din categoria 31-40 de ani și a crescut cea a consumatorilor care depășesc 51 de ani.

Repartizare geografică: Cele mai multe cereri trimise de consumatori în ultimii doi ani au venit din București (18,7%), Argeș (8,5%) și Ilfov (5,6%). Capitala înregistrează o scădere constantă în ultimii șase ani în privința ponderii din totalul cererilor (de la aproximativ 28% în 2018-2019, la sub 19% în ultimii doi ani). Primele 10 județe însumează peste 60% din cereri, iar jumătate dintre ele înregistrează creșteri în numărul de cereri de negociere trimise de consumatori către CSALB. Buzău, Dâmbovița și Constanța sunt pentru prima dată în top 10. Cea mai importantă creștere o înregistrează județul Argeș, iar cele mai puține cereri (12) au venit din Harghita.

 

 Probleme sesizate în cererile către CSALB: CSALB a primit peste 5.550 de cereri în 2022 și 2023. Cele mai multe solicitări au vizat:  Renegocierea contractelor (prin conversie credit, găsirea unei soluții în urma negocierii, suspendarea plăților: 13,2%) și soluționarea amiabilă a litigiilor din instanță: 13,1%. Restituiri de sume (comisioane, dobânzi) au fost cerute de 11,6% dintre consumatori, iar rezolvări pentru problemele generate de creșterea IRCC/ROBOR sau trecerea la dobândă fixă au apărut în 10,6% din cereri. Reeșalonarea, rescadențarea, refinanțarea unui credit au fost solicitate în 7,4% din cereri, iar diminuarea soldului sau a ratei, precum și ștergerea unei părți din datorie au făcut obiectul a 6,7% din cereri.

Moneda creditelor care fac obiectul cererilor: Majoritatea creditelor la care fac referire cererile de conciliere sunt în lei (88,6%). Se observă o reducere importantă și constantă în ultimii șase ani a cererilor care se referă la credite în Euro, CHF și alte valute (de la 25-30%, până la sub 10%). Motivele pot fi: refinanțările realizate în moneda în care consumatorii români își încasează veniturile, conversia în lei a creditelor care au creat în trecut dificultăți la plată, precum și activitatea de conciliere care a rezolvat o parte din problemele generate de creditele în monede străine.

Mod de sesizare: În acest moment activitatea CSALB se realizează în proporție de 96,4% online. Cei mai mulți consumatori completează cererea de intrare în negociere cu banca/IFN-ul direct pe site-ul www.csalb.ro, folosind aplicația IT. Timpul mediu de completare a unei cereri pe site este de sub 7 minute.

Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în cadrul Colegiului CSALB: “În ultimii ani, consumatorii români de produse și servicii financiare au întâmpinat perioade dificile. Am trecut prin doi ani de criză sanitară, apoi ne-am confruntat cu o inflație ridicată și cu creșterea costurilor la creditele, atât la cele nou contractate, cât și la cele aflate în derulare. Solicitările românilor adresate băncilor și IFN-urilor, prin intermediul CSALB, arată nevoia de ajustare a unor contracte de credit la problemele întâmpinate de aceștia în prezent. Apoi, faptul că tot mai mulți consumatori doresc soluționarea prin negociere a proceselor arată că soluționarea alternativă nu mai este doar o excepție, ci a devenit o practică pentru unele bănci și este recomandată de judecători din tot mai multe orașe din țară. Printre beneficii se numără și degrevarea instanțelor de procese lungi și costisitoare pentru ambele părțile implicate. Începând cu 2021 și până la finele lui 2023 CSALB a soluționat amiabil peste 500 de dosare care se aflau pe rolul instanțelor în diferite stadii procesuale. Din fericire, disponibilitatea mai mare a băncilor spre rezolvarea problemelor cu care se confruntă consumatorii s-a văzut și în rezultatele negocierilor. Astfel, valoarea medie a beneficiilor obținute din conciliere aproape s-a dublat față de 2019, an premergător pandemiei.”

Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 17 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal) sau prin chat-ul de pe csalb.ro la care răspunde un operator din call-center.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Trans-Formare.ro lansează două programe online pentru cei care vor să-și depășească amânările și să devină mai convingători

Publicat

pe

De

Platforma de cursuri online Trans-Formare.ro anunță lansarea a două programe dedicate dezvoltării personale: „Hai, începe – 21 de zile împotriva amânărilor”, un program intensiv anti-procrastinare, și „Comunicare persuasivă pentru profesioniști și antreprenori”, un curs online de dezvoltare personală dedicat abilităților de influență și exprimare.

Cele două lansări răspund unor nevoi actuale: mulți oameni se confruntă cu amânarea sarcinilor importante, în timp ce alții simt că își pierd impactul atunci când vorbesc în public sau încearcă să-și transmită ideile.

Programul 21 de zile să slabesti zalele invizibile ale procrastinării

Acest curs online propune o metodă practică și accesibilă pentru a înțelege mecanismele procrastinării și pentru a construi obiceiuri noi, prin:

  • exerciții zilnice scurte și aplicate,
  • reflecții ghidate în format audio,
  • bonus: manualul „Spune stop procrastinării și trăiește-ți viața”.

„Am creat acest program pentru toți cei care simt că viața lor stă pe loc din cauza amânărilor. Scopul nu este perfecțiunea, ci progresul constant”, a declarat echipa Trans-Formare.ro.

Cursul „Comunicare persuasivă pentru profesioniști și antreprenori”

Acest curs online de dezvoltare personală îi ajută pe participanți să își crească impactul atunci când vorbesc sau scriu. Temele principale includ:

  • cum să-ți transmiți ideile clar și memorabil,
  • tehnici de storytelling,
  • reguli de bază pentru prezentări care captivează,
  • influență pozitivă în relații profesionale și personale.

„Într-o lume unde comunicarea este moneda de schimb a succesului, abilitatea de a fi convingător face diferența. Acest curs este construit pentru oameni reali, cu provocări reale”, au adăugat organizatorii.

Disponibilitate

Ambele programe sunt deja disponibile pe www.trans-formare.ro și pot fi accesate imediat după înscriere.

Despre Trans-Formare.ro

Trans-Formare.ro este o platformă de cursuri online de dezvoltare personală dedicată celor care vor să își depășească blocajele și să trăiască mai conștient. Cursurile sunt concepute cu un ton prietenos, conținut aplicat și resurse practice, astfel încât fiecare participant să simtă progresul pas cu pas.

Citeste in continuare

Uncategorized

Sănătatea mintală este afectată negativ de digitalizare, arată studiile. Un zâmbet real este cheia către reconectare

Publicat

pe

De

București, 3 octombrie 2025 – În fața unei alienări digitale tot mai accentuate, care afectează negativ sănătatea mintală, conexiunile reale cu cei din jurul nostru sunt mai importante ca oricând. Iar primul pas către construirea acestor noi conexiuni autentice începe cu un zâmbet real. Pe 3 octombrie, cu prilejul Zilei Mondiale a Zâmbetului, Sensodyne celebrează printr-o campanie care își propune să readucă zâmbetele reale într-o lume supra-digitalizată. Sensodyne este aici pentru a susține zâmbete mai sănătoase în fiecare zi, posibile datorită științei.

„#fărăfiltre, doar zâmbete reale” este mai mult decât un simplu slogan de campanie. Devine un imn care reflectă o nevoie tot mai puternică în lumea supra-digitalizată de astăzi.

„Într-o societate în care interacțiunile sunt din ce în ce mai mult mediate de ecrane și filtrate prin imagini atent alese pe rețelele sociale, autenticitatea adesea se pierde. Cu ocazia Zilei Mondiale a Zâmbetului din acest an, atragem atenția asupra alienării generate de excesul digital și subliniem importanța conexiunilor umane autentice, nefiltrate. Un zâmbet real, fără filtre, devine un puternic memento că, dincolo de algoritmi și pixeli, oamenii tânjesc după prezență, sinceritate și legături emoționale adevărate. Iar Sensodyne este aici pentru a susține acest lucru”, a declarat Cătălin Crânguș, Country Manager Haleon România.

Studiile arată că sănătatea mintală este afectată semnificativ de mediile digitale

Numeroase studii, realizate de-a lungul anilor, au demonstrat o corelație pozitivă între utilizarea crescută a mediului digital și probleme care afectează sănătatea mintală, precum anxietatea, tulburările de somn, sentimentul de izolare sau chiar depresia. Adesea, aceste probleme au dus la o utilizare și mai intensă a instrumentelor digitale, agravând și mai mult situația.

De exemplu, un studiu recent publicat în Frontiers in Psychology a arătat că dependența de internet la adulți este strâns legată de probleme reale de sănătate mintală: depresie, anxietate și stres, precum și de o calitate scăzută a somnului. Adulții care prezentau semne de dependență digitală au raportat frecvent neliniște, dificultăți de odihnă și incapacitatea de a se „deconecta” după ore întregi petrecute online. Aceste constatări susțin ideea că, pentru adulți, consumul excesiv de conținut digital nu este doar un obicei, ci un factor care contribuie la alienare și la deteriorarea legăturilor umane autentice.

Un alt studiu, realizat în Cipru, a concluzionat că utilizarea excesivă a mediului digital a fost corelată cu niveluri mai ridicate de depresie, anxietate și stres, precum și cu o stimă de sine mai scăzută. Tinerii adulți sunt în mod special vulnerabili. Cercetarea confirmă că, deși există avantaje ale utilizării acestora, mediile digitale pot amplifica, de fapt, sentimentul de alienare și pot submina încrederea personală, subliniind nevoia urgentă de reconectare umană autentică.

Acestea sunt doar două exemple dintr-o multitudine de dovezi științifice care au evidențiat, în mod repetat, „cealaltă față a monedei” atunci când vine vorba de utilizarea digitalului: impactul asupra sănătății mintale.

Zâmbetul este cheia reconectării în viața reală

În contextul în care instrumentele digitale afectează negativ sănătatea mintală, cheia echilibrului și a reconectării cu cei din jur este reprezentată de un gest simplu: un zâmbet autentic, real. Acest gest, capabil să creeze o punte chiar și între doi străini pentru câteva secunde, poate fi cheia prin care contracarăm alienarea de zi cu zi și ne îmbunătățim starea de spirit.

Un studiu realizat de Fujita Health University School of Medicine din Japonia demonstrează cât de puternic influențează zâmbetul unei persoane pe cel al interlocutorului său: în scenarii în care doi oameni conversau, persoanele care ascultau și zâmbeau mai mult îi determinau pe vorbitori să zâmbească, la rândul lor, mai mult. Cu cât ascultătorul zâmbea mai des și mai intens, cu atât interacțiunea era percepută ca fiind mai confortabilă și mai plăcută.

O altă cercetare a arătat că persoanele mai expresive facial – care zâmbesc mai des și își exprimă vizibil emoțiile – sunt mult mai susceptibile de a fi plăcute, apreciate și considerate de încredere în interacțiunile sociale. În conversații video, participanții care afișau mai multă expresivitate facială, în special prin zâmbete, primeau constant evaluări pozitive din partea celorlalți, indiferent de context.

Cu prilejul Zilei Mondiale a Zâmbetului din acest an: #fărăFiltre, doar zâmbete reale

În momentul actual, în care utilizarea excesivă a digitalului alimentează adesea sentimente de izolare și deconectare, puterea unui zâmbet real se dovedește a fi un antidot simplu, dar cu impact real. Mai mult decât o expresie, un zâmbet autentic creează încredere, cultivă sentimentul de apartenență și reface legătura umană pe care tehnologia o poate eroda. Este un memento că, dincolo de ecrane și filtre, conexiunea autentică începe față în față, prin limbajul comun al unui zâmbet.

„La Sensodyne, credem că fiecare zâmbet autentic reflectă mai mult decât fericire. El transmite încredere, confort și stare de bine. De aceea, pentru a sărbători Ziua Mondială a Zâmbetului în acest an, am lansat un mesaj puternic: că, dincolo de filtre și ecrane, adevărata conexiune începe cu un zâmbet sănătos, nealterat. Prin faptul că ajută oamenii să amelioreze sensibilitatea dentară și să își protejeze dinții, Sensodyne se asigură că nimeni nu trebuie să se abțină, pentru că un zâmbet autentic merită să fie împărtășit liber. Nimeni nu ar trebui să își ascundă zâmbetul real”, a explicat Andreea Ilie, Marketing Manager divizia Igienă Orală Haleon România.

Despre Haleon

Haleon este unul dintre cei mai mari producători și furnizori de produse pentru sănătatea orală din lume. Având în portofoliu mărci susținute de expertiza științifică, printre care brand-urile Sensodyne și parodontax, Haleon se concentrează pe îmbunătățirea și menținerea sănătății orale. Obiectivul companiei este de a promova și de a îmbunătăți accesul la îngrijirea dentară de calitate prin educație, cercetare și parteneriate cu profesioniști din domeniul stomatologic.

Lider global în sănătatea consumatorilor, Haleon oferă produse pentru sănătatea de zi cu zi, cu umanitate. Portofoliul de produse al companiei acoperă cinci categorii majore, printre care sănătatea orală, ameliorarea durerii, sănătatea respiratorie, vitamine, minerale și suplimente (VMS).. Pentru mai multe informații, vă invităm să vizitați: www.haleon.com.

Citeste in continuare

Uncategorized

SGS – Încredere, muncă în echipă și performanță, având ca angajament comun sustenabilitatea

Publicat

pe

De

3 October 2025 – SGS, lider mondial în domeniul testării, inspecției și certificării, anunță cu entuziasm susținerea ca sponsor principal al 44west, o echipă elvețiană de canotaj din Zug – localitate care va găzdui în curând sediul central global al companiei – care-și propune să doboare recordul traversării Atlanticului, demonstrând ce poți realiza atunci când încrederea, performanța, munca în echipă și sustenabilitatea se unesc.

Concurând sub sloganul „Vâslim pentru biodiversitate”, echipajul încearcă să doboare recordul folosind acest demers ca pe o platformă pentru schimbare. Prin soluțiile noastre Impact Now for Sustainability, contribuim la convertirea acestui mesaj în acțiuni măsurabile, inclusiv prin colaborarea cu rrreefs, o organizație elvețiană care și-a propus să restabilească și să regenereze recifele de corali folosind tehnologii inovatoare, știință, artă și materiale ecologice.

„Susținerea 44west nu înseamnă doar doborârea unor recorduri. Înseamnă promovarea ideilor îndrăznețe, protejarea mediului, stimularea performanței, a muncii în echipă și a talentelor locale”, a declarant Géraldine Picaud, CEO, SGS.

Împreună, demonstrăm că valorile comune și provocările îndrăznețe pot crea beneficii pe termen lung pentru oameni, natură și viitor.

Urmăriți cum evoluează călătoria echipei pe site-ul dedicat cursei, SGSx44west.

Traversarea va începe vineri, 12 decembrie, din La Gomera – Insulele Canare, către Antigua – Caraibe. Puteți urmări și postările echipei, direct pe Instagram.

Despre SGS

SGS, lider mondial în testare, inspecție și certificare, operează o rețea globală de peste 2.700 de laboratoare și subsidiare în 119 țări, susținută de o echipă de 99.250 de profesioniști dedicați. Cu o tradiție de peste 145 de ani în excelența serviciilor, combinăm precizia și rigurozitatea specifice companiilor elvețiene pentru a ne ajuta clienții să atingă cele mai înalte standarde de calitate, siguranță și conformitate.

Promisiunea brandului nostru, When you need to be sure, reflectă angajamentul față de seriozitate, integritate și încredere, oferind soluții care sprijină companiile să se dezvolte în siguranță. Serviciile noastre sunt livrate cu mândrie sub brandul SGS sau sub umbrela altor mărci de încredere precum Brightsight, Bluesign, Maine Pointe și Nutrasource.

SGS este listată la SIX Swiss Exchange sub simbolul SGSN (ISIN CH0002497458, Reuters SGSN.S, Bloomberg SGSN:SW). Pentru mai multe informații despre eforturile și progresul SGS în domeniul sustenabilității, vizitați: https://www.sgs.com/en/our-company/corporate-sustainability 

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE