Connect with us

Evenimente

Securiștii din spatele UM-urilor de presă. Cazurile HOTNEWS și RECORDER

Publicat

pe

Departe de lumina reflectoarelor, un grup de investitori discreți finanțează mai multe publicații online ca Recorder și, mai nou, Hotnews. Patronul din acte este un prosper producător de filme. Cel din umbră este tatăl său, intrat în diplomație pe vremea dictaturii ceaușiste.

Deși se laudă că au cea mai transparentă redacție și publică periodic rapoarte despre veniturile Asociației Recorder Community, jurnaliștii publicației omonime omit să spună cine se află de fapt în spatele proiectului lor de investigații video.

În afară de ONG-ul amintit, în numele căruia solicită donații de la cititori – persoane fizice sau juridice.

În realitate, după cum scrie într-un colț mic al secțiunii “Despre noi”, brandul Recorder este deținut de o firmă obscură cu denumire bizară – Harfa Online Publishing SRL. Firma, care asigură și editarea publicației, adică administrează întreaga afacere, a fost înființată în 2017.

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Aproape jumătate din acțiuni, mai precis 49,5%, erau deținute de Dragoș Vîlcu Management SRL. La rândul său, această firmă era deținută de producătorul de filme cu același nume și de tatăl lui, Gheorghe Vîlcu, fost ambasador al României, astăzi pensionar.

METODA VÂNTU – AFACERI PE NUMELE ANGAJAȚILOR

Restul acțiunilor erau deținute de Răzvan Ionescu, având funcția de publisher la Recorder, și alți trei jurnaliști: Mihai Gabriel Voinea, Cristian Sorin Delcea și Iulian Andrei Crăciun.

La nici două luni de la înființarea firmei Harfa Online Publishing SRL, compania deținută de Vîlcu junior și Vîlcu senior decide să se retragă din acționariat, vânzându-și pachetul către ceilalți asociați.

Un primar din județul Buzău, reținut după ce a cumpărat o centrală din bani publici. Unde a instalat-o

Fostul ambasador și fiul său nu au dispărut însă din peisajul media, gravitând în jurul unui grup de jurnaliști cărora le cumpără SRL-uri eșuate, cu cifre de afaceri și profituri modeste. O metodă patentată de controversatul Sorin Ovidiu Vântu, fostul patron al trustului Realitatea-Cațavencu, care și-a vândut de mai multe ori de-a lungul anilor afacerile către diverși angajați.

De altfel, Răzvan Ionescu este în continuare administrator și acționar minoritar la o serie de companii deținute de cei doi.

RETRAS ÎN ACTE DE LA RECORDER, CUMPĂRĂ HOTNEWS

Recent, Vîlcu junior a făcut o achiziție de răsunet: a preluat prin intermediul altei companii, Multi Media Est SRL, deținută împreună cu tatăl său, compania Media Bit Software SRL, care deține portalul de știri Hotnews.ro.

Deși a participat la ședința cu angajații Hotnews, cărora le-a dat personal știrea că le va fi patron, Vîlcu junior i-a trimis pe reporterii de la alte publicații, care s-au arătat interesați de tranzacție, să i se adreseze lui Răzvan Ionescu – “cel care se ocupă de mass-media”. Detalii AICI

Media Bit Software SRL era deținută de Ioan Mărgărit – 36,98%, Manuela Preoteasa – 31,48%, Andrei Woinarowski – 17,99%, Răzvan Cornețeanu – 9,04% și Tereze Sălișteanu. Conform unor surse din piața media, tranzacția se ridică la circa două milioane de euro.

Un pachet de acțiuni la Hotnews a deținut la un moment dat și Cristian Sima, supranumit “brokerul fugar”. În cartea sa, “Marea Spovedanie”, el susține că unul dintre fondatori, Ioan Mărgărit, ar fi luat un împrumut ascuns de la Mihai Marcu, patronul Medlife, principalul jucător de pe piața medicală privată din România, cu afaceri de peste un miliard de euro.

Detalii AICI

Florin Roman răspunde atacurilor succesive ale PSD. „Înțeleg că îi deranjează foarte tare că liberalii nu sunt huiduiți pe stradă”

AMBASADOR URMĂRIT, DAR IERTAT DE SECURITATE

Personajul central al începuturilor Recorder, dar și al preluării Hotnews este Gheorghe Vîlcu, fost diplomat ceaușist, rămas în sistem și după ‘89.

Deși toți cei care activau în MAE (Ministerul Afacerilor Externe) în timpul dictaturii comuniste aveau legături strânse cu serviciile secrete, el a obținut în 2010 o decizie de necolaborare de la CNSAS (Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității).

Potrivit adeverinței emise înainte de a pleca ambasador la Jakarta, Indonezia, Vîlcu senior a fost urmărit cu numele conspirativ Viorel pentru ”manifestări negative la adresa politicii interne și Externe a României, precum și la activitatea desfășurată de unele personalități din conducerea de partid și de stat”.

Dar CNSAS a mai acordat de-a lungul timpului decizii controversate de necolaborare unor personaje despre care s-a dovedit mai târziu că au colaborat cu Securitatea, precum Dan Voiculescu, Traian Băsescu sau Mugur Isărescu. În general, este vorba de foști colaboratori ai DIE (Direcția de Informații Externe), ale căror dosare au fost ținute la sertar de succesorul SIE (Serviciul de Informații Externe).

Deși a lucrat în diplomație pentru aproape patru decenii, CV-ul lui Gheorghe Vîlcu nu poate fi găsit nicăieri, nici măcar pe site-ul MAE. Conform propriei pagini de socializare, el a absolvit Politehnica în 1971, urmând și studii de Relații Internaționale în cadrul Academiei de Studii Economice (ASE). Cinci ani mai târziu, a fost angajat în MAE, unde a lucrat până în 2013.

Ca o coincidență, tatăl partenerului său de astăzi Răzvan Ionescu a lucrat și el tot în MAE, în calitate de contabil. Unul dintre prietenii virtuali ai lui Vîlcu senior este și generalul Silviu Predoiu, fostul șef operativ al SIE, intrat și el în slujba regimului comunist, sub acoperire diplomatică, înainte de 1989.

Pușcăria din interiorul fermei de porci, idee inedită a Penitenciarului Arad de parteneriat public-privat

FIUL ÎI DONEAZĂ O CASĂ, TATĂL ÎL ÎMPRUMUTĂ CU BANI

Declarațiile de avere ale lui Vîlcu senior arată că a dus-o bine atât pe timpul regimului comunist, cât și după. Atât de bine încât a reușist să achizioneze două apartamente în București și o casă la Telega în județul Prahova. În ultimii ani, ca ambasador, a câștigat un salariu consistent, de aproape 70.000 de dolari pe an, având economii de aproape 40.000 de euro.

Vîlcu senior menționează în declarația sa de avere din 2012 două împrumuturi acordate în nume personal fiului său, în valoare de 20.000 Euro, respectiv 41.000 de dolari. Împrumuturile vin la trei ani după ce Vîlcu junior, prosperul producător de filme, i-a donat un apartament de 144 de metri pătrați în București, deși tatăl deținea deja alte trei locuințe.

Continuarea acestei anchete explozive o puteti gasi AICI.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Publicat

pe

De

Nicușor Dan

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică – aduce în prim-plan mecanismele subtile din spatele echilibrului politic și financiar al țării. O analiză atentă a contextului arată că, dincolo de bilanțul dificil al executivului, factorul determinant pentru încrederea piețelor internaționale a fost garanția instituțională și credibilitatea personală oferite de la Palatul Cotroceni.

Un sprijin politic dus până în ultimul moment

Comportamentul public al președintelui Nicușor Dan după prezentarea evaluării Fitch ilustrează o strategie de protejare a stabilității naționale. Deși raportul agenției putea fi interpretat și speculat politic ca un eșec al executivului, președintele a ales o abordare temperată, evitând să adauge tensiune peste o situație deja fragilă.

Acest gest confirmă o realitate politică importantă: susținerea acordată Guvernului Bolojan și partidelor din coaliție a fost fermă și necondiționată până în ceasul al 13-lea, inclusiv după încheierea mandatului. Prin refuzul de a escalada verbal situația, președintele a oferit o dovadă clară de toleranță și sprijin față de stabilitatea guvernamentală, prioritizând interesul general în detrimentul reglărilor de conturi politice.

Miza din spatele cifrelor și dinamica negocierilor cu Fitch

Contextul financiar pe care s-a sprijinit decizia agenției este unul extrem de complex. Evaluarea inițială a experților Fitch arăta spre o retrogradare iminentă a ratingului suveran, decizie justificată de tabloul economic dificil: presiunile inflaționiste care au afectat puterea de cumpărare, deciziile de înghețare a salariilor și pensiilor și riscul persistent de a fi încadrați la categoria de risc major (junk).

În ciuda acestor vulnerabilități și a presiunii uriașe pe finanțele publice, autoritățile române au reușit să evite scenariul negativ. Întrebarea esențială este cum a fost posibil acest lucru, în condițiile în care datele economice brute erau deja cunoscute de piețe.

Răspunsul nu a stat în prezentarea unor indicatori noi, ci în garanțiile de conduită fiscală. În timp ce autoritatea altor actori politici s-a erodat considerabil pe parcursul mandatului, Nicușor Dan a rămas interlocutorul strategic în care partenerii externi au avut încredere totală.

Presedinția ca garant al disciplinei bugetare

Miezul deciziei agenției Fitch se regăsește în angajamentul ferm comunicat de președinte: indiferent de fluctuațiile politice, de negocierile dintre PSD, PNL și celelalte partide sau de componența viitorului guvern, linia de sobrietate bugetară va fi menținută sub stricta sa supraveghere.

Garanția oferită piețelor financiare s-a bazat pe câteva puncte cheie:

  • Continuitatea reformelor: Asigurarea că disciplina fiscală nu va depinde de configurația politică de la Palatul Victoria.
  • Rigurozitatea legii bugetului: Angajamentul că viitorul buget va fi construit pe baze solide și reale, eliminând riscul derapajelor financiare din anii precedenți.
  • Autoritatea instituțională: Poziționarea președintelui ca ancoră de stabilitate capabilă să impună limite clare în gestionarea banului public.

Un răgaz crucial pentru economia națională

Obținerea acestei reevaluări oferă României o gură de aer absolut necesară pentru recalibrarea politicilor economice. În timp ce bilanțul guvernamental a lăsat în urmă vulnerabilități vizibile, intervenția și credibilitatea președintelui Nicușor Dan au fost elementele care au înclinat balanța, împiedicând retrogradarea financiară și menținând țara pe o trasă de stabilitate.

Citeste in continuare

Evenimente

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

Publicat

pe

De

Alexandru Nazare

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un scenariu care ar fi avut consecințe importante asupra costurilor de finanțare ale statului, încrederii investitorilor și economiei în ansamblu. Decizia vine însă într-un context extrem de dificil, iar raportul agenției arată că marja de siguranță a fost una redusă.

În spatele acestui rezultat s-a aflat un efort susținut al Ministerului Finanțelor, coordonat de ministrul Alexandru Nazare, împreună cu echipa instituției și în strânsă colaborare cu Banca Națională a României. Până în ultimele momente înaintea evaluării, autoritățile au prezentat agenției de rating date economice actualizate și argumente tehnice privind evoluția finanțelor publice și măsurile adoptate pentru consolidarea fiscală.

Potrivit informațiilor prezentate, România a venit în fața Fitch cu o serie de indicatori care arată o îmbunătățire a situației bugetare. Deficitul cash s-a redus la 42 de miliarde de lei în primul semestru al anului, comparativ cu 70 de miliarde de lei în aceeași perioadă din 2025, iar agenția estimează pentru acest an un deficit de 5,9% din PIB, sub pragul de 6%.

Un alt element important în analiza Fitch îl reprezintă apartenența României la Uniunea Europeană și accesul la fondurile europene, inclusiv cele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În acest context, adoptarea proiectelor legislative necesare pentru continuarea finanțărilor europene a transmis un semnal pozitiv către piețele internaționale.

Ministerul Finanțelor a avut un rol esențial în coordonarea dialogului tehnic cu agenția de rating și în prezentarea măsurilor prin care România urmărește reducerea deficitului și menținerea stabilității financiare. Activitatea instituției, condusă de Alexandru Nazare, a contribuit la consolidarea argumentelor economice care au stat la baza deciziei Fitch de a menține România în categoria recomandată investițiilor.

Cu toate acestea, raportul agenției transmite și un avertisment clar. Fitch arată că principalul risc pentru perioada următoare nu îl reprezintă lipsa argumentelor economice, ci posibilitatea apariției unor blocaje politice care ar întârzia reformele și implementarea angajamentelor asumate prin PNRR. Stabilitatea guvernamentală și continuitatea politicilor fiscal-bugetare rămân criterii esențiale în evaluarea credibilității României.

În perioada următoare, atenția se mută asupra evaluării realizate de Moody’s, care menține în prezent România la ultima treaptă recomandată investițiilor, cu perspectivă negativă. Și această agenție urmărește îndeaproape evoluția finanțelor publice, stabilitatea instituțională și capacitatea autorităților de a implementa reformele asumate.

Menținerea ratingului Fitch oferă României un răgaz important, însă nu elimină provocările următoarelor luni. Pentru păstrarea încrederii investitorilor și protejarea costurilor de finanțare, autoritățile vor trebui să demonstreze că procesul de consolidare fiscală continuă, iar reformele promise sunt puse în aplicare.

În acest context, rezultatul obținut reprezintă atât o confirmare a eforturilor tehnice depuse de Ministerul Finanțelor, sub coordonarea ministrului Alexandru Nazare, cât și un semnal că piețele internaționale așteaptă consecvență și stabilitate din partea României.

Citeste in continuare

Evenimente

Ce este un vestiar metalic cu uși scurte tip NEST și când merită ales

Publicat

pe

De

vestiar metalic

În orice spațiu colectiv, fie că este vorba despre o fabrică, un atelier, o sală de sport, o instituție de învățământ sau o unitate medicală, organizarea eficientă a vestiarelor influențează atât confortul utilizatorilor, cât și modul în care este utilizat spațiul disponibil. Alegerea mobilierului potrivit nu înseamnă doar găsirea unei soluții de depozitare, ci și optimizarea suprafeței, asigurarea unui acces facil și menținerea unui mediu ordonat.

Printre soluțiile tot mai utilizate se numără vestiarele metalice cu uși scurte, cunoscute și sub denumirea de modele tip NEST. Acestea sunt concepute astfel încât să ofere mai multe compartimente individuale într-un singur corp de mobilier, fără a ocupa mai mult spațiu la sol decât un vestiar clasic. Datorită configurației lor inteligente, permit depozitarea eficientă a obiectelor personale în zone cu un număr mare de utilizatori.

Pe lângă avantajele legate de compartimentare, vestiarele metalice tip NEST se remarcă prin rezistența ridicată la uzură și prin durata mare de exploatare. Construcția metalică le recomandă pentru utilizare intensivă, iar designul simplu permite integrarea lor în numeroase tipuri de spații profesionale.

Vestiar metalic cu compartimentare inteligentă

Principalul element care diferențiază un vestiar metalic tip NEST de unul clasic este modul în care este organizat interiorul. În locul unui compartiment înalt destinat unei singure persoane, structura este împărțită pe verticală în mai multe spații individuale, fiecare prevăzut cu propria ușă.

Această compartimentare permite utilizarea aceluiași corp de mobilier de către mai mulți utilizatori simultan. Fiecare compartiment oferă suficient spațiu pentru depozitarea obiectelor personale, precum haine împăturite, încălțăminte, echipamente de lucru sau accesorii utilizate zilnic.

Configurația tip NEST este apreciată în special în mediile în care schimburile de personal sunt numeroase sau unde este nevoie de un număr mare de compartimente într-o încăpere cu dimensiuni reduse. Prin organizarea verticală, fiecare utilizator beneficiază de propriul spațiu delimitat, fără a afecta accesul celorlalți.

În plus, compartimentele individuale sunt prevăzute cu sisteme de închidere independente, ceea ce contribuie la protejarea bunurilor personale și la menținerea unui nivel ridicat de organizare.

Această structură transformă vestiarul într-o soluție practică pentru spațiile în care eficiența și utilizarea optimă a mobilierului sunt prioritare.

Mai mult spațiu disponibil

În multe clădiri administrative sau industriale, încăperile destinate echipării personalului nu beneficiază de suprafețe generoase. În aceste situații, fiecare metru pătrat trebuie utilizat cât mai eficient.

Vestiarele metalice cu uși scurte permit creșterea numărului de utilizatori fără a ocupa spațiu suplimentar pe podea. Același corp de mobilier poate înlocui două sau chiar mai multe vestiare clasice, ceea ce lasă mai mult loc pentru circulație și facilitează organizarea întregii încăperi.

Această caracteristică este importantă în fabrici, săli de sport, școli, spitale sau alte instituții unde fluxul de persoane este ridicat. Spațiul economisit poate fi utilizat pentru bănci, culoare de acces sau alte echipamente necesare funcționării vestiarului.

În același timp, organizarea compactă permite amplasarea mai multor corpuri de mobilier fără ca încăperea să devină aglomerată. Astfel, confortul utilizatorilor este menținut chiar și în perioadele cu trafic intens.

Prin valorificarea eficientă a spațiului disponibil, vestiarele tip NEST contribuie la amenajarea unor zone de echipare funcționale și bine organizate.

Rezistență pentru utilizare intensivă

Vestiarele utilizate în spații colective sunt supuse zilnic unui număr mare de deschideri și închideri, precum și unor solicitări mecanice constante. Din acest motiv, materialele din care sunt fabricate trebuie să ofere rezistență și stabilitate pe termen lung.

Construcția din tablă de oțel conferă vestiarelor metalice tip NEST o rigiditate ridicată și o bună rezistență la deformări. Chiar și în condițiile unei utilizări intensive, structura își păstrează stabilitatea și funcționalitatea.

În plus, suprafețele sunt, de regulă, protejate prin vopsire în câmp electrostatic, ceea ce le oferă rezistență la zgârieturi, coroziune și uzura produsă de utilizarea zilnică. Curățarea se realizează rapid, iar mobilierul își păstrează aspectul profesional pentru o perioadă îndelungată.

Durabilitatea metalului reprezintă un avantaj important și din punct de vedere economic. Costurile de întreținere sunt reduse, iar necesitatea înlocuirii mobilierului apare mult mai rar comparativ cu alte materiale.

Prin combinația dintre rezistență, întreținere facilă și durată mare de exploatare, vestiarele metalice tip NEST reprezintă o soluție potrivită pentru orice spațiu în care mobilierul este utilizat intensiv.

Concluzie

Vestiarul metalic cu uși scurte tip NEST este o soluție practică pentru organizarea eficientă a spațiilor colective în care numărul utilizatorilor este mare, iar suprafața disponibilă este limitată. Compartimentarea inteligentă permite utilizarea aceluiași corp de mobilier de către mai multe persoane, fără a compromite confortul sau accesibilitatea.

Economisirea spațiului, organizarea clară a obiectelor personale și rezistența ridicată la utilizare intensivă transformă acest tip de vestiar într-o alegere potrivită pentru fabrici, instituții publice, centre sportive, unități medicale și alte medii profesionale.

Prin durabilitatea construcției metalice și întreținerea redusă, vestiarul tip NEST oferă beneficii pe termen lung atât din punct de vedere funcțional, cât și economic, reprezentând o investiție eficientă pentru amenajarea unor vestiare moderne și bine organizate.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE