Connect with us

Evenimente

Șeful Poștei Române confirmă că sunt zeci sau chiar sute de decizii OPRITE sau RETRASE la nivelul fiecărui județ

Publicat

pe

Șeful Poștei Române, Valentin Ștefan, a confirmat la Realitatea Plus că sunt zeci sau sute de decizii de recalculare OPRITE la oficii sau RETRASE. la nivelul fiecărui județ. Pe de altă parte, comentând informația privind aproximativ 5.000 de decizii întoarse în județul Alba, șeful Poștei a recunoscut că la nivel central nu există o centralizare.

Într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii „Lupta pentru România”, șeful Poștei Române a precizat că stoparea sau returnarea unor decizii de recalculare nu este neobișnuită, însă nu înțelege la ce s-a referit ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, atunci când a afirmat că „procedura NU este prevăzută în convenție„.

„Nu știu motivele pentru care se retrag, dar pot să spun că este un proces normal, prevăzut de noi încă dinainte punerii în aplicare a distribuirii deciziilor de recalculare. Motivele pot fi multiple, gândiți-vă că unii beneficiari pot deceda între timp, sau poate si-au schimbat adresa

NU știu la ce se referă doamna ministru, dar ce vă pot spune este că beneficiarul convenției poate să ne solicite sistarea unor decizii astfel încât să nu le ducem la distribuire si să le păstrăm până la noi directive. Acest lucru s-a întâmplat și se întâmplă, dar acest proces este unul descentralizat, atât la nivel de Casă de Pensii, cât și de Poștă, relațiile se păstrează la nivel de județ, datele nu sunt încă centralizate la nivel național.

Numărul de cazuri în care s-a cerut această sistare nu este unul mare pentru a pune probleme privind încheia procesului până la finalul săptămânii

Nu știu exact dacă sunt sau nu 5.000 în Alba. Noi am aflat din presă, la nivelul oficiului județean de poștă nu există o solitare să oprim 5.000 de decizii. La nivel local există o comunicare bună între Poștă si Casa de Pensii, dar nu au transmis la nivel central, pentru că nu sunt oprite definitiv și ne aflăm în perioada de distribuire. Deocamdată avem suficient timp la dispoziție, probabil că noile decizii sunt deja pregătite.

Cred că Alba este un caz special, la nivelul țării vorbim de zeci, poate câteva sute de decizii retrase pe județ, deci în Alba este un caz izolat”, a afirmat Valentin Ștefan, director general al CN Poșta Română, într-o intervenție la Realitatea Plus.

Documentul OFICIAL care atestă că pensia nu scade după recalculare. Ce au transmis șefii de la Muncă și de Pensii -DOCUMENT

Situație halucinantă în Alba după marea recalculare a pensiilor. Peste 5.000 de decizii de recalculare au fost oprite de la distribuire

Directoarea Casei de Pensii Alba a declarat că a început să verifice din nou deciziile oprite de la distribuire, fără a preciza care sunt motivele care au stat la baza eventualelor greșeli și nici când vor fi ajunge în posesia pensionarilor. În urma incidentului, Ministrul Muncii a intervenit și cere explicații. Într-un comunicat, oficialii confirmă că sunt la curent cu situația și transmit că „o astfel de procedură nu este prevăzută în acești termeni în Convenția încheiată cu Poșta Română”.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

ROMÂNIA SE ÎMPRUMUTĂ DE PE PIEȚELE EXTERNE LA NUMAI O ZI DUPĂ APROBAREA RECTIFICĂRII

Publicat

pe

România a ieșit, joi, să se împrumute de pe piețele externe la numai o zi după aprobarea rectificării bugetare. Guvernul condus de Ilie Bolojan are nevoie de bani pentru acoperirea deficitului bugetar, majorat de la 7% la 8,4% în cadrul rectificării bugetare, dar și pentru rostogolirea datoriei mai vechi ce ajunge la termenul de plată.

A doua zi după ce Guvernul a adoptat rectificarea bugetară, într-o mișcare disperată, România a ieșit pe piețele externe ca să se împrumute în euro pe o perioadă de 7,12 și 20 de ani, fiind a  patra ieșire pentru fonduri pe extern în acest an.

Investitorii s-au înscris cu oferte totale de peste 12 mld. euro., fiind preferate obligațiunile cu maturitate mai scurtă.Potrivit experților, costurile de împrumut ar mai putea coborî până la închiderea emisiunii. 

Guvernul are nevoie de bani pentru acoperirea deficitului bugetar, majorat de la 7% la 8,4% în cadrul rectificării bugetare, dar și pentru rostogolirea datoriei mai vechi ce ajunge la plată. 

Valoarea împrumuturilor de astăzi, prin bondurile pe 7, 12 și 20 de ani va depinde, probabil, și de interesul pentru răscumpărare manifestat de investitorii care dețin titlurile respective.

Numai în primele opt luni ale anului, România a plătit 33 mld. lei, adică aproape 7 mld. euro doar pe dobânzi. 

Premierul Bolojan spunea că țara noastră va plăti, până la finele acestui an, peste 50 mld. lei pe dobânzi la împrumuturi.

Conform ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare, necesarul de împrumut al României în 2025 va fi de 260 mld. lei. Această sumă înseamnă acoperirea deficitului bugetar din 2025, dar și refinanțarea datoriei vechi, ajunsă la scadență.

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

Evenimente

BOGDAN IVAN: ”DACĂ NU REDESCHIDEM CENTRALELE PE CĂRBUNE, LA IARNĂ RISCĂM SĂ INTRĂM ÎN BLACKOUT”

Publicat

pe

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, trage un semnal de alarmă vizavi de închiderea pe bandă rulantă a centralelor pe crăbune. Ministrul spune că, la iarnă, când consumul de energie crește foarte mult, România riscă să intre în blackout.

„Dacă până la finalul acestui an vom închide centralele pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, automat riscăm, într-o perioadă de iarnă în care nu avem nici producţie de energie solară, nici eoliană, să ajungem în situaţia de a nu avea suficientă energie”, a declarat Ivan, la un post TV.

„Există riscul ca în perioada de iarnă, când avem o cerere foarte mare de energie într-o perioadă geroasă, când e posibil să fie o furtună de zăpadă în care să nu avem producţie deloc pe eolian sau solar, să ajungem în situaţie de blackout”.

Dacă păstrăm centralele pe cărbune, ne amendează UE cu 2 miliarde de euro

Dacă România decide să păstreze centralele în funcţiune, „riscăm o penalitate de aproximativ două miliarde de euro din partea Comisiei Europene”, spune Ivan.

Pentru a redeschide negocierile cu Comisia Europeană, ministrul a comandat un studiu tehnic.

„Am comandat împreună cu cei de la Transelectrica un studiu al unei companii autorizate internaţional, care a avut şase mii de pagini, făcut rapid în trei luni de zile”.

„Studiul a adus evidenţe tehnice în care am arătat riscul pe care România îl are. Aşa am reuşit să-i conving să redeschidă discuţia. Discuţie pe care de doi ani au refuzat să o poarte cu România”, a precizat Ivan.

Blackout-ul „este unul dintre cele patru scenarii pe care specialiştii în acest studiu l-au evidenţiat. Nu o spun eu, că aşa cred eu sau că am vorbit cu cineva stând la o cafea”, a subliniat ministrul.

 

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

Evenimente

ELON MUSK, PRIMUL OM A CĂRUI AVERE A TRECUT PRAGUL DE 500 DE MILIARDE DE DOLARI

Publicat

pe

Averea miliardarului Elon Musk, CEO Tesla și SpaceX, a depășit miercuri, pentru scurt timp, pragul istoric de 500 de miliarde de dolari, potrivit clasamentului Miliardarii în timp real al revistei Forbes, citat de AFP.

Valoarea netă a averii lui Musk a atins 500,1 miliarde de dolari, înainte de a scădea la 499,1 miliarde de dolari. Pe lista Forbes, Musk este urmat de Larry Ellison (Oracle), cu 350,7 miliarde de dolari, și de Mark Zuckerberg (Meta), cu 245,8 miliarde de dolari.

Antreprenorul născut în Africa de Sud a absolvit Universitatea din Pennsylvania și a abandonat studiile la Stanford, dedicându-se afacerilor. În 1999 a vândut o companie de software către Compaq pentru peste 300 de milioane de dolari. Ulterior, a fondat o companie care a fuzionat cu PayPal, iar în 2002 a lansat SpaceX, iar un an mai târziu s-a alăturat Tesla.

Recent, consiliul de administrație Tesla a propus un nou plan de remunerare pentru Musk, care ar putea primi acțiuni în valoare de 1.000 de miliarde de dolari, dacă producătorul auto va atinge o serie de obiective ambițioase de performanță.

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE