Evenimente
Bugetul Ministerului Justiţiei a fost suplimentat cu peste 2,8 milioane lei. La ce vor fi folosiți banii
Guvernul a aprobat, miercuri, suplimentarea bugetului Ministerului Justiţiei cu peste 2,8 milioane lei pentru continuarea proiectelor în curs, a anunţat ministrul Alina Gorghiu.
„Toate investiţiile aflate în desfăşurare sunt pentru ca cetăţenii plătitori de impozite şi taxe să beneficieze de un serviciu public de calitate, de sedii de instanţe spaţioase, moderne. În plus, este vorba despre asigurarea unor condiţii de lucru corespunzătoare pentru magistraţi şi pentru personalul auxiliar. Suplimentarea bugetului Ministerului Justiţiei era mai mult decât necesară pentru că avem multe proiecte în desfăşurare, inclusiv dintre cele care vizează asigurarea încălzirii corespunzătoare în perioada de iarnă. Îi mulţumesc ministrului Boloş pentru înţelegere şi suport”, a declarat Gorghiu, citată într-un comunicat al MJ transmis Agerpres.
Potrivit comunicatului, Executivul a adoptat în şedinţa de miercuri un proiect de hotărâre privind suplimentarea cu 2,821 milioane lei credite bugetare a bugetului Ministerului Justiţiei pe 2024 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.
Investiţiile aflate în curs pentru care a fost realizată această suplimentare sunt:
– sediul Curţii de Apel Alba Iulia (instalaţia interioară de încălzire centrală);
– Palatul de Justiţie Cluj (servicii de consultanţă);
– sediul Judecătoriei Carei (dotări pentru arhivă, camera pentru audierea minorilor şi elementele de evidenţiere a instanţei);
– Palatul de Justiţie Oradea (aparatură pentru camera serverelor);
– arhiva Tribunalului Mureş (sistem de detectare, semnalizare şi avertizare incendiu);
– Tribunalul Gorj (servicii de reparaţie ascensor în lipsa căruia accesul persoanelor cu dizabilităţi şi al vârstnicilor era limitat la unele etaje ale clădirii);
– sediul Judecătoriei Târgu Cărbuneşti (întocmirea Expertizei Tehnice şi a Auditului Energetic în vederea demarării investiţiilor prin care clădirea va fi modernizată şi reparată);
– sediul Judecătoriei Baia de Aramă (servicii de proiectare în vederea realizării reparaţiilor capitale);
– sediul Judecătoriei Medgidia (instalaţia de încălzire).
Ministerul Justiţiei reaminteşte că, în cursul acestui an, au fost finalizate mai multe investiţii majore în infrastructura sistemului judiciar între care Judecătoria Costeşti (sediu nou), Judecătoria Horezu (sediu nou), Judecătoria Topliţa (reabilitare sediu), Judecătoria Carei (modernizare sediu).
„Pentru perioada imediat următoare, vor fi făcute eforturi pentru a aduce în faza de finalizare investiţiile de la Palatul de Justiţie de la Deva (sediul Tribunalului Hunedoara şi Judecătoriei Deva) şi de la sediile judecătoriilor Hârlău şi Dragomireşti”, precizează MJ.
Evenimente
Ce zice ANRE despre tariful binom, care ar putea sa facă o diferență în facturile de curent
Subiectul tarifului binom este foarte important, îl avem pe agenda internă și lucrăm la el, iar după ce vom avea o formă benefică pentru toți consumatorii vom începe un amplu proces de consultare publică, așa cum am făcut cu toate reglementările, a declarat, vineri, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, George Niculescu, la o conferință de specialitate.
”Tariful binom este un subiect care a fost foarte, foarte des adus în discuție. Am văzut declarații din partea unor organizații de specialitate care spun că România ar fi ultima țară, cred că, din Uniunea Europeană, care nu are un tarif binom. Nu știu dacă este chiar așa, dar aici trebuie să mă întorc la cuvântul responsabilitate și să verificăm foarte atent dacă toate statele membre ale Uniunii Europene au implementat tariful binom și doar România nu-l are. Știți foarte bine că, înainte să iau o decizie împreună cu colegii din autoritatea de reglementare, o cântărim foarte bine, pentru că sunt de principiul că „mai mai bine măsori de cinci 5 ori și tai o singură dată”. Subiectul este unul foarte important, îl avem pe agenda internă internă și lucrăm la el în continuare”, a afirmat Niculescu, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, după ce se va ajunge la o formă care să fie potrivită pentru toate categoriile de consumatori, se va porni un proces de consultare publică.
”Sunt diverse scenarii de aplicare a tarifului binom. Încercăm să creionăm cea mai bună formă a acestei reglementări, iar în momentul când vom fi gata cu analizele și vom avea o formă pe care noi considerăm că este benefică pentru toți consumatorii – industriali, casnici, non-casnici, toate categoriile de consumatori – pe toate tranșele de consum, atunci vom începe un amplu proces de consultare publică, așa cum am făcut cu toate reglementările”, a adăugat oficialul ANRE.
Tariful de tip binom este format dintr-o componentă fixă (exprimată în lei/zi) și o componentă variabilă, de tip volumetric.
Evenimente
ROMÂNIA SE ÎMPRUMUTĂ DE PE PIEȚELE EXTERNE LA NUMAI O ZI DUPĂ APROBAREA RECTIFICĂRII
România a ieșit, joi, să se împrumute de pe piețele externe la numai o zi după aprobarea rectificării bugetare. Guvernul condus de Ilie Bolojan are nevoie de bani pentru acoperirea deficitului bugetar, majorat de la 7% la 8,4% în cadrul rectificării bugetare, dar și pentru rostogolirea datoriei mai vechi ce ajunge la termenul de plată.
A doua zi după ce Guvernul a adoptat rectificarea bugetară, într-o mișcare disperată, România a ieșit pe piețele externe ca să se împrumute în euro pe o perioadă de 7,12 și 20 de ani, fiind a patra ieșire pentru fonduri pe extern în acest an.
Investitorii s-au înscris cu oferte totale de peste 12 mld. euro., fiind preferate obligațiunile cu maturitate mai scurtă.Potrivit experților, costurile de împrumut ar mai putea coborî până la închiderea emisiunii.
Guvernul are nevoie de bani pentru acoperirea deficitului bugetar, majorat de la 7% la 8,4% în cadrul rectificării bugetare, dar și pentru rostogolirea datoriei mai vechi ce ajunge la plată.
Valoarea împrumuturilor de astăzi, prin bondurile pe 7, 12 și 20 de ani va depinde, probabil, și de interesul pentru răscumpărare manifestat de investitorii care dețin titlurile respective.
Numai în primele opt luni ale anului, România a plătit 33 mld. lei, adică aproape 7 mld. euro doar pe dobânzi.
Premierul Bolojan spunea că țara noastră va plăti, până la finele acestui an, peste 50 mld. lei pe dobânzi la împrumuturi.
Conform ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare, necesarul de împrumut al României în 2025 va fi de 260 mld. lei. Această sumă înseamnă acoperirea deficitului bugetar din 2025, dar și refinanțarea datoriei vechi, ajunsă la scadență.
Sursa: Realitatea Financiara
Evenimente
BOGDAN IVAN: ”DACĂ NU REDESCHIDEM CENTRALELE PE CĂRBUNE, LA IARNĂ RISCĂM SĂ INTRĂM ÎN BLACKOUT”
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, trage un semnal de alarmă vizavi de închiderea pe bandă rulantă a centralelor pe crăbune. Ministrul spune că, la iarnă, când consumul de energie crește foarte mult, România riscă să intre în blackout.
„Dacă până la finalul acestui an vom închide centralele pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, automat riscăm, într-o perioadă de iarnă în care nu avem nici producţie de energie solară, nici eoliană, să ajungem în situaţia de a nu avea suficientă energie”, a declarat Ivan, la un post TV.
„Există riscul ca în perioada de iarnă, când avem o cerere foarte mare de energie într-o perioadă geroasă, când e posibil să fie o furtună de zăpadă în care să nu avem producţie deloc pe eolian sau solar, să ajungem în situaţie de blackout”.
Dacă păstrăm centralele pe cărbune, ne amendează UE cu 2 miliarde de euro
Dacă România decide să păstreze centralele în funcţiune, „riscăm o penalitate de aproximativ două miliarde de euro din partea Comisiei Europene”, spune Ivan.
Pentru a redeschide negocierile cu Comisia Europeană, ministrul a comandat un studiu tehnic.
„Am comandat împreună cu cei de la Transelectrica un studiu al unei companii autorizate internaţional, care a avut şase mii de pagini, făcut rapid în trei luni de zile”.
„Studiul a adus evidenţe tehnice în care am arătat riscul pe care România îl are. Aşa am reuşit să-i conving să redeschidă discuţia. Discuţie pe care de doi ani au refuzat să o poarte cu România”, a precizat Ivan.
Blackout-ul „este unul dintre cele patru scenarii pe care specialiştii în acest studiu l-au evidenţiat. Nu o spun eu, că aşa cred eu sau că am vorbit cu cineva stând la o cafea”, a subliniat ministrul.
Sursa: Realitatea Financiara
-
Companiiacum 2 zile
Transformă recenziile în clienți: cum recenziile de 5 stele îți cresc credibilitatea și vizibilitatea online
-
Evenimenteacum 2 zile
Situație incredibilă la CFR Călători. Zeci de locomotive electrice ar putea rămâne în gări, din cauza datoriilor.
-
Evenimenteacum 2 zile
Guvernul a adoptat rectificarea bugetară „de compromis”. Cei mai mulți bani se duc pe salarii și pensii
-
Evenimenteacum o zi
ANOFM: 92 DE PROGRAME DE FORMARE PROFESIONALĂ, LA NIVEL NAŢIONAL ÎN LUNA OCTOMBRIE
-
Evenimenteacum 2 zile
Austeritatea lui Bolojan se simte pe piața muncii. Tot mai mulți români trecuți de 45 de ani își caută un job – ANALIZĂ
-
Evenimenteacum 2 zile
CFR CĂLĂTORI: ACHIZIŢIONAREA BILETELOR CU REZERVARE DE LOC VA FI ÎNTRERUPTĂ TEMPORAR MIERCURI SPRE JOI NOAPTEA
-
Evenimenteacum o zi
ELON MUSK, PRIMUL OM A CĂRUI AVERE A TRECUT PRAGUL DE 500 DE MILIARDE DE DOLARI
-
Evenimenteacum o zi
INS: RATA ȘOMAJULUI A URCAT LA 5,9% ÎN LUNA AUGUST