Connect with us

Evenimente

TRANSELECTRICA VA IMPLEMENTA UN PLAN DE DEZVOLTARE ÎN VALOARE DE 9,49 MILIARDE DE LEI

Publicat

pe

Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. va implementa un plan de dezvoltare în valoare de 9,49 miliarde de lei a Rețelei Electrice de Transport pentru perioada 2024 – 2033, aprobat de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), cu peste două miliarde de lei mai mult decât planul precedent, informează compania, într-un comunicat de presă transmis luni AGERPRES.

Noul plan include proiectele de investiții deja aflate în derulare, precum și 12 proiecte noi, structurate pe patru axe prioritare de dezvoltare: retehnologizare/modernizare RET, siguranța alimentării consumului, integrarea producției din surse regenerabile și din centrale noi în Dobrogea și Moldova și creșterea capacității de interconexiune.

Potrivit sursei citate, valoarea Planului de Dezvoltare a RET, pentru o perioadă de zece ani, înregistrează o creștere de 2,3 miliarde de lei față de cuantumul alocat în intervalul 2022 – 2031. În acest sens, structura cheltuielilor de investiții, din punct de vedere al obiectivelor prioritare urmărite, este: lucrări de investiții care au ca scop retehnologizarea rețelelor electrice de transport (RET) existente – 30% din valoarea totală a investițiilor planificate în perioadă este alocată; lucrări de investiții care au ca scop integrarea producției din surse regenerabile și din alte centrale noi – 28% din valoarea totală a investițiilor planificate în perioadă este alocată; investiții planificate în vederea creșterii capacității de interconexiune – 26% din valoarea totală a investițiilor planificate în perioadă este alocată; investiții destinate creșterii siguranței alimentării cu energie electrică – 13% din valoarea totală a investițiilor planificate în perioadă este alocată.

Astfel, Transelectrica își propune, pentru următorii 10 ani, proiecte de investiții în valoare de aproape 2,7 miliarde de lei destinate integrării noilor unități de producție de energie din surse regenerabile, atât din Dobrogea și Moldova, cât și din alte zone.

Cea mai mare pondere a investițiilor planificate pentru următoarea decadă o au proiectele pentru retehnologizarea și modernizare rețelei electrice, respectiv aproximativ 2,9 miliarde de lei. De asemenea, având în vedere obiectivul de interconectare de 15% pentru anul 2030, respectiv atingerea țintei de 7.000 MW pentru capacitatea de schimburi transfrontaliere, proiectele de investiții planificate în următorii 10 ani pentru creșterea gradului de interconexiune au o valoare de peste 2,4 miliarde de lei. Pentru creșterea siguranței în alimentare cu energie electrică sunt planificate investiții de peste 1,2 miliarde de lei.

Din valoarea totală a Planului de Dezvoltare RET 2024 – 2033, de 9,49 miliarde de lei, structura de finanțare a proiectelor va fi: 66% tarif reglementat de transport, 17% venituri din alocare de capacitate și 17% fonduri europene nerambursabile.

Pe lista celor 12 proiecte noi anunțate se află, printre altele: modernizare sistem de comandă control protecție în stația 220/110/20 kV FAI; modernizare sistem de comandă control protecție în stațiile 400 kV Bacău Sud și Roman Nord; modernizare sistem de comandă control protecție în stația 400/220/110 kV Gutinaș; instalarea unui al doilea transformator 400/110 kV în stația Suceava; mărirea capacității de transport LEA 220 kV București Sud – Fundeni; realizarea celui de-al doilea circuit al Liniei Electrice Aeriene 400 kV Oradea – Bekescsaba și lucrări conexe în stația de 400 kV Nădab.

Totodată, Planul de Dezvoltare al RET include proiecte de interes european care contribuie la implementarea priorităților strategice ale Uniunii Europene privind infrastructura energetică transeuropeană din următoarele clustere de investiții: Proiectul 138 ‘Black Sea Corridor’, Proiectul 144 ‘Mid Continental East Corridor’, Proiectul 259 Ungaria – România și Proiectul 341 North CSE Corridor.

AGERPRES

Sursa: Newsinn

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

BOGDAN IVAN: ”DACĂ NU REDESCHIDEM CENTRALELE PE CĂRBUNE, LA IARNĂ RISCĂM SĂ INTRĂM ÎN BLACKOUT”

Publicat

pe

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, trage un semnal de alarmă vizavi de închiderea pe bandă rulantă a centralelor pe crăbune. Ministrul spune că, la iarnă, când consumul de energie crește foarte mult, România riscă să intre în blackout.

„Dacă până la finalul acestui an vom închide centralele pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, automat riscăm, într-o perioadă de iarnă în care nu avem nici producţie de energie solară, nici eoliană, să ajungem în situaţia de a nu avea suficientă energie”, a declarat Ivan, la un post TV.

„Există riscul ca în perioada de iarnă, când avem o cerere foarte mare de energie într-o perioadă geroasă, când e posibil să fie o furtună de zăpadă în care să nu avem producţie deloc pe eolian sau solar, să ajungem în situaţie de blackout”.

Dacă păstrăm centralele pe cărbune, ne amendează UE cu 2 miliarde de euro

Dacă România decide să păstreze centralele în funcţiune, „riscăm o penalitate de aproximativ două miliarde de euro din partea Comisiei Europene”, spune Ivan.

Pentru a redeschide negocierile cu Comisia Europeană, ministrul a comandat un studiu tehnic.

„Am comandat împreună cu cei de la Transelectrica un studiu al unei companii autorizate internaţional, care a avut şase mii de pagini, făcut rapid în trei luni de zile”.

„Studiul a adus evidenţe tehnice în care am arătat riscul pe care România îl are. Aşa am reuşit să-i conving să redeschidă discuţia. Discuţie pe care de doi ani au refuzat să o poarte cu România”, a precizat Ivan.

Blackout-ul „este unul dintre cele patru scenarii pe care specialiştii în acest studiu l-au evidenţiat. Nu o spun eu, că aşa cred eu sau că am vorbit cu cineva stând la o cafea”, a subliniat ministrul.

 

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

Evenimente

ELON MUSK, PRIMUL OM A CĂRUI AVERE A TRECUT PRAGUL DE 500 DE MILIARDE DE DOLARI

Publicat

pe

Averea miliardarului Elon Musk, CEO Tesla și SpaceX, a depășit miercuri, pentru scurt timp, pragul istoric de 500 de miliarde de dolari, potrivit clasamentului Miliardarii în timp real al revistei Forbes, citat de AFP.

Valoarea netă a averii lui Musk a atins 500,1 miliarde de dolari, înainte de a scădea la 499,1 miliarde de dolari. Pe lista Forbes, Musk este urmat de Larry Ellison (Oracle), cu 350,7 miliarde de dolari, și de Mark Zuckerberg (Meta), cu 245,8 miliarde de dolari.

Antreprenorul născut în Africa de Sud a absolvit Universitatea din Pennsylvania și a abandonat studiile la Stanford, dedicându-se afacerilor. În 1999 a vândut o companie de software către Compaq pentru peste 300 de milioane de dolari. Ulterior, a fondat o companie care a fuzionat cu PayPal, iar în 2002 a lansat SpaceX, iar un an mai târziu s-a alăturat Tesla.

Recent, consiliul de administrație Tesla a propus un nou plan de remunerare pentru Musk, care ar putea primi acțiuni în valoare de 1.000 de miliarde de dolari, dacă producătorul auto va atinge o serie de obiective ambițioase de performanță.

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

Evenimente

INS: RATA ȘOMAJULUI A URCAT LA 5,9% ÎN LUNA AUGUST

Publicat

pe

Aproape jumătate de milion de români nu au loc de muncă: rata șomajului a urcat la 5,9% în august, față de 5,8% în luna anterioară, conform datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică.

Rata șomajului la bărbați a depășit-o cu 0,7 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile fiind 6,2% în cazul persoanelor de sex masculin și 5,5% în cazul celor de sex feminin).

„Reține în continuare atenția nivelul ridicat, de 23,5%, al ratei șomajului în rândul tinerilor (15-24 ani), înregistrat în perioada aprilie – iunie 2025”, au transmis reprezentanții INS.

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 4,7% pentru luna august 2025 (5% în cazul bărbaților și 4,5% în cazul femeilor). Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 75,7% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna august 2025. 

 

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE