Uncategorized
Apetitul de negociere al băncilor cu consumatorii în cadrul CSALB a crescut de 23 de ori între 2016 și 2024

În 2024 băncile au acceptat să intre în 1.077 de negocieri cu consumatorii, în urma solicitărilor trimise de aceștia către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar (CSALB). Față de primul an în care au existat negocieri între consumatori și bănci (2016), anul trecut a însemnat o creștere de 23 de ori a disponibilității băncilor de a găsi împreună cu conciliatorii CSALB o soluție pentru rezolvarea problemelor semnalate de consumatorii de servicii financiar-bancare.

Între 2016 și 2024, aproximativ 4.300 de negocieri dintre consumatori și bănci s-au încheiat cu împăcarea părților. În 2024 băncile au acceptat să intre în 1.077 de negocieri cu consumatorii, iar IFN-urile au transformat o singură cerere în dosar de conciliere. Anul trecut s-au înregistrat 989 de negocieri încheiate cu împăcarea părților din totalul concilierilor, iar în 65 de cazuri părțile nu s-au înțeles. Procentul împăcărilordin totalul negocierilor este de 94% anul trecut – cel mai mare din toată activitatea CSALB.
În timp ce numărul negocierilor la CSALB a crescut, cel al rezolvărilor directe a scăzut constant în ultimii trei ani. Anul trecut, 301 cereri trimise către CSALB au fost rezolvate fără intervenția unui conciliator, dar după sesizarea Centrului, față de 555 în 2023 și 592 în 2022. Acestea sunt cereri rezolvate fără implicarea unui conciliator, dar în care comercianții propun consumatorilor o rezolvare directă a problemelor pe care aceștia din urmă le pot avea. Scăderea cererilor soluționate direct poate fi explicată atât prin creșterea complexității cazurilor, ceea ce necesită ajutorul unui conciliator, cât și prin deschiderea mai mare a băncilor spre o negociere cu consumatorii intermediată de o a treia parte.

Românii care au întâmpinat dificultăți în plata ratelor sau au avut nemulțumiri în relația cu băncile și IFN-urile au trimis către CSALB 18.300 cereri între 2016-2024.
Au solicitat rezolvarea în afara instanțelor de judecată a problemelor financiar-bancare pe care le aveau: probleme de neplată a creditelor, dificultăți în achitarea ratelor lunare cauzate de probleme sociale și familiale, derularea unor procese cu băncile-etc. Pentru prima dată numărul de cereri transmise CSALB a depășit cifra de 3.500. Față de 2016, numărul cererilor din 2024 este de peste 15 ori mai mare. Din cele 3.568 de cereri primite de la consumatorii, 2.644 de cereri s-au adresat băncilor, iar 924 de cereri s-au adresat IFN-urilor. Persoanele juridice au trimis 6 cereri către bănci în 2024 din care s-au constituit 5 dosare de conciliere.
Ce au obținut părțile: termen scurt de rezolvare a problemei, cu o medie de 15 zile, și rezultat mediu al negocierilor de 3 mii de euro

Potrivit legii, o negociere dintre un consumator și o bancă durează aproximativ 90 de zile, însă media temporală de soluționare a scăzut până la 15 zile în 2024, această rapiditate de rezolvare fiind în avantajul ambelor părți. Camelia Popa are cea mai scăzută medie temporală dintre toți conciliatorii CSALB: 10 zile de la primirea acceptului băncii pentru intrarea în procedură de soluționare alternativă, până la acordul părților pentru soluția propusă de conciliator.
5 conciliatori au atins sau au depășit cifra de 80 de dosare intermediate în 2024. Cele mai multe dosare le-a gestionat Camelia Popa (88), urmată de Roxana Mustățea (83), Alexandru Ambrozie (81), Septimiu Stoica (80) și Mircea Stroe (80). Cele mai rapide înțelegeri au fost finalizate în 2024 într-o singură zi (85 de cazuri) sau în două zile (113 cazuri). Au fost 23 de negocieri mai dificile, care s-au încheiat după mai mult de 90 de zile.

Valoarea totală a sumelor obținute ca rezultat în negocierile consumatori-bănci a fost de 14,3 milioane euro în perioada 2016-2024.
Valoarea medie a acestor sume în dosarele în care părțile s-au împăcat (au acceptat soluțiile propuse de conciliatori) a scăzut în 2024 la puțin peste 3.000 de euro, de la aprox. 5.000 de euro în 2023, fiind aproape de nivelul din 2020 (valoarea medie era atunci de 3.320 euro).
Sumele negociate cu valori medii, între 1.000 și 10.000 de euro reprezintă 61% din negocierile încheiate în cadrul CSALB.
Ponderea negocierilor care se încheie cu beneficii de valori mici, între 1 euro și 1.000 de euro, a crescut la 35% după 4 ani de scădere constantă. Beneficiile cu valori de peste 10.000 de euro reprezintă 4% din totalul hotărârilor. Și în cazul acestora asistăm la o scădere a ponderii în ultimii ani.

Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în Colegiul de Coordonare al CSALB: „În 2024 activitatea CSALB a înregistrat cele mai bune performanțe de la înființare. Pentru prima dată au fost peste 1.000 de negocieri desfășurate într-un an și tot pentru prima dată a fost depășită borna 3.000 în ceea ce privește numărul de cereri trimise de consumatori. Printre cereri sunt șase venite de la persoane juridice, care au solicitat băncilor rezolvarea unor probleme legate de serviciile de plată. CSALB a primit în 2020 competența de a soluționa și problemele legate de plăți sau de emitere de monedă electronică pentru persoanele juridice.
De la începutul anului 2025 consumatorii au trimis 450 de cereri, cu 100 mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut. În urma acestora s-au format până acum 60 de dosare de negociere. De la 1 martie CSALB intră în al zecelea an de activitate operațională. Cel mai important câștig al CSALB din acest deceniu este că în societatea românească s-a impus un model de rezolvare amiabilă a disputelor, nemulțumirilor și problemelor dintre consumatori și bănci. Până la apariția CSALB oamenii nu aveau o alternativă profesionistă, rapidă și gratuită la instanță. În plus, Corpul Conciliatorilor a avut o contribuție importantă în echilibrarea în acești ani a relației dintre consumatori și bănci. Faptul că soluția negocierii dintre părți este propusă de o a treia parte, adică de un specialist în domeniul financiar-bancar, a făcut ca încrederea câștigată în procesul de conciliere să contribuie la continuarea relațiilor contractuale, spre beneficiul ambelor părți implicate.
Alternativa căii amiabile de rezolvare a unui conflict funcționează și în cazul proceselor care se află deja pe rolul instanțelor sau al celor care abia sunt inițiate. La sfârșitul anului 2024 erau soluționate amiabil 167 de procese aflate pe rolul instanțelor de judecată, pentru că părțile au dorit și au reușit să găsească o soluție amiabilă în cadrul CSALB. Acest fapt ridică numărul cazurilor începute în instanță, dar soluționate amiabil cu ajutorul conciliatorilor CSALB, la aproximativ 670 (în perioada 2021-2024).
Inițiativa băncilor și recomandarea judecătorilor sunt esențiale în cazul neînțelegerilor care ajung în instanță, dar se încheie în afara ei. De aceea, recomandarea noastră către bănci și către judecători este de a prioritiza soluționarea alternativă, care are o durată medie de aproximativ o lună, față de câțiva ani cât poate dura un proces. În plus, soluționarea în cadrul CSALB scutește cele două părți de cheltuieli consistente cu derularea procesului.
O altă observație importantă este că, deși valoarea medie a rezultatelor obținute din conciliere a scăzut față de anii anteriori, observăm o creștere până la 94% a cazurilor în care negocierile s-au încheiat cu împăcarea părților. Astfel, există o disponibilitate mai mare a consumatorilor în a-și rezolva problema prin conciliere, acesta fiind scopul urmărit, iar nu încercarea de a obține din negociere beneficii însemnate. De aceea, ponderea rezultatelor mari, de peste 10.000 de euro, a scăzut la 4 procente din total, iar ponderea beneficiilor medii, între 1.000 și 10.000 de euro, a depășit 60% din total.”
Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul http://www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 16 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).
Uncategorized
Cum te ajută AI să organizezi fotografiile
AI poate simplifica gestionarea fotografiilor din telefon. Sistemul analizează imaginile și le aranjează astfel încât să le găsești ușor.
1. Ce este organizarea foto cu AI
Organizarea foto cu AI reprezintă utilizarea algoritmilor pentru sortarea, etichetarea și căutarea imaginilor. Procesul are loc automat, fără acțiuni manuale repetate. Scopul este structurarea galeriei într-un mod logic.
Această tehnologie este prezentă pe multe telefoane moderne. De exemplu, o poți întâlni și pe unele modele Samsung compatibile.
2. Despre modul de functionare
AI analizează informațiile din fotografie. Poate identifica obiecte, fețe, locații, activități sau text. Sistemul atribuie apoi etichete interne pentru organizare.
Procesul se desfășoară local sau online, în funcție de setări. Datele personale rămân în galerie dacă alegi procesarea offline. Căutarea devine mai rapidă deoarece telefonul știe deja ce conține imaginea.
Unele aplicații foto folosesc cronologia. Altele creează albume tematice. Totul se întâmplă fără clasificare manuală.
3. Avantaje de notat
Organizare fotografii asistată de AI oferă avantaje clare:
- găsirea rapidă a unei imagini specifice
- reducerea timpului petrecut în galerie
- eliminarea sortării manuale
- creare automată de albume relevante
- posibilitatea de căutare după cuvinte cheie
- acces mai ușor la momente importante
Beneficiile sunt vizibile chiar și cu colecții mici. Sistemul învață pe măsură ce îl folosești.
4. Exemple în utilizare
- Poți căuta fotografii după cuvinte precum „mare”, „pisică” sau „bicicletă”. AI afișează doar imaginile relevante. Nu este nevoie să știi data sau numele albumului.
- Dacă ai multe poze cu aceeași persoană, sistemul poate crea un album dedicat. Recunoașterea feței este opțională și poate fi dezactivată. Utilizatorul decide nivelul de confidențialitate.
- În vacanțe, AI poate grupa imaginile pe orașe sau obiective. Astfel, îți găsești rapid fotografiile dintr-o anumită destinație. Informațiile provin din datele GPS sau din elementele vizuale.
- Pentru lucrul cu documente fotografiate, AI poate detecta textul. Poți copia conținutul direct din imagine. Este util pentru chitanțe, notițe sau adrese.
- Sistemul poate sugera ștergerea duplicatelor sau a pozelor neclare. Utilizatorul confirmă sau refuză propunerea. Spațiul de stocare rămâne mai organizat.
- AI poate genera colaje, amintiri sau selecții tematice. Acestea apar în secțiuni speciale ale galeriei. Procesul este automat și nu afectează structura inițială.
5. Concluzie scurtă
AI ajută la organizarea fotografiilor prin sortare, căutare și clasificare automată. Sistemul transformă galeria într-un spațiu mai ușor de folosit. Este o soluție practică pentru colecții foto în continuă creștere.
Uncategorized
Cameră multisenzor de la Axis cu inteligență artificială, care oferă imagini panoramice ultra-clare în medii dificile
26 November 2025– Axis Communications, lider global în soluții de supraveghere video și tehnologii de rețea, anunță o cameră multisenzor 8K, cu inteligență artificială, care oferă imagini panoramice line și coerente la 180 de grade pentru vizibilitate completă asupra situației. Protejată de o carcasă din oțel inoxidabil electropolișat, este realizată pentru cele mai dure condiții de mediu.
AXIS Q3839-SPVE Panoramic Camera oferă 29 MP la 30 fps, cu acoperire orizontală de 180° și acoperire verticală de 90°, pentru imagini panoramice ultra-clare, fără zone moarte. Proiectată pentru medii extrem de dificile, este livrată într-o carcasă din oțel inoxidabil rezistent la coroziune (EN1.440 SS 316L) și poate funcționa la temperaturi cuprinse între -50 °C și 55 °C (-58 ºF și 131 ºF), ceea ce o face ideală pentru supravegherea de mari suprafețe în medii marine, cum ar fi pe nave sau în porturi. Ușor de curățat și întreținut, este de asemenea certificată NSF/ANSI conform Standardului 169 (Special Purpose Food Equipment and Devices) pentru utilizare în facilități de procesare a alimentelor.

Acest echipament rentabil oferă beneficiile a patru camere, plătind însă doar pentru una. Funcția de zoom fără pierderi (lossless zoom) permite mărirea imaginii fără degradarea clarității — ideală pentru urmărirea obiectelor pe distanțe mari. În plus, funcția de „horizon straightening” (aliniere a orizontului) asigură imagini echilibrate vizual.
Datorită unei unități de procesare pentru deep learning (DLPU – deep learning processing unit), este posibilă rularea de funcții și analitice avansate la marginea rețelei (on the edge). De exemplu, camera este livrată cu AXIS Object Analytics preinstalat, pentru detectarea, clasificarea, urmărirea și numărarea persoanelor și a tipurilor de vehicule.
Această cameră poate fi de asemenea asociată cu un radar Axis, permițând utilizatorilor să beneficieze de AXIS Radar Data Visualizer, o aplicație puternică ce adaugă valoare și extinde funcționalitatea camerelor multisenzor Axis. Folosind date radar, aplicația colectează și procesează aceste date și le afișează sub formă de suprapuneri vizuale, personalizabile, direct în fluxul video al camerei.

Caracteristici principale:
- Rezistă la condiții dure și medii corozive
- Cameră multisenzor 8K cu o singură adresă IP
- Funcții bazate pe inteligență artificială, cu suport pentru analitice avansate
- „Horizon straightening” și zoom fără pierderi
- Securitate cibernetică integrată cu Axis Edge Vault
Bazată pe un sistem dual Axis system-on-chip, care integrează două procesoare specializate pentru video și inteligență artificială, această cameră multisenzor performantă include Axis Edge Vault, o platformă de securitate cibernetică la nivel hardware, care protejează dispozitivul și informațiile sensibile împotriva accesului neautorizat. În plus, oferă stocare securizată a cheilor cu un modul criptografic certificat FIPS 140-2 Level 2 pentru stocarea și operarea securizată a cheilor criptografice.
Aflați mai multe despre camera noastră multisenzor cu inteligență artificială, care oferă imagini panoramice ultra-high la 180 de grade: AXIS Q3839-SPVE Panoramic Camera
Despre Axis Communications
Axis ajută la construirea unei lumi mai inteligente și mai sigure prin crearea de soluții care îmbunătățesc securitatea și performanța afacerii. Ca producător de tehnologie de rețea și lider în industria de profil, Axis oferă soluții în domeniul supravegherii video, controlul accesului, interfoanelor și sistemelor audio. Aceste soluții sunt puse în valoare prin adăugarea de aplicații inteligente de analiză și sunt susținute prin cursuri de instruire de înaltă calitate.
Compania Axis are în jur de 4000 de angajați dedicați, în mai mult de 50 de țări și colaborează cu parteneri din domeniul tehnologiei și integrării de sistem din întreaga lume pentru a le furniza clienților soluții de cea mai bună calitate. Compania Axis a fost fondată în anul 1984 și are sediul în orașul Lund. Pentru mai multe informații despre Axis, vizitați site-ul: www.axis.com. Live la: https://www.facebook.com/AxisCommunicationsRomania/
Uncategorized
Plicuri de botez – Detaliul care face diferența la evenimentul tău special
Organizarea unui botez implică atenție la nenumărate detalii, iar unul dintre elementele care contribuie substanțial la atmosfera evenimentului este alegerea plicurilor pentru invitații și pentru bani. Aceste mici obiecte poartă cu ele nu doar un mesaj practic, ci și emoția și eleganța pe care dorești să le transmiți invitaților tăi.

Importanța plicurilor în cadrul botezului
Plicurile de botez reprezintă mult mai mult decât simple accesorii. Ele sunt primele elemente pe care invitații le primesc și care le oferă un prim contact cu stilul și tema evenimentului tău. Un plic ales cu grijă poate transforma o simplă invitație într-un obiect de colecție, iar momentul deschiderii lui devine o experiență în sine.
De asemenea, plicurile pentru bani folosite în ziua botezului trebuie să fie în armonie cu decorațiunile și cu tema aleasă. Fie că optezi pentru un stil clasic, modern sau tematic, plicurile potrivite vor completa perfect ambianța pe care o creezi pentru micuțul tău.
Cum alegi plicurile perfecte?
Când vine vorba de alegerea plicurilor de botez, există câteva aspecte esențiale de luat în considerare:
Culoarea și designul trebuie să se potrivească cu paleta cromatică a evenimentului. Pentru băieței, nuanțele de albastru, turcoaz sau chiar verzi deschise sunt extrem de populare, în timp ce pentru fetițe, roz-ul clasic, lavanda sau piersica sunt opțiuni încântătoare.
Calitatea materialelor contează enorm. Un plic realizat din carton fin sau cu texturi speciale oferă o senzație tactilă plăcută și transmite grija cu care ai pregătit fiecare detaliu al evenimentului.
Personalizarea este tendința momentului. Multe dintre plicurile moderne pot fi personalizate cu numele bebelușului, data botezului sau chiar cu mici desene tematice care reflectă personalitatea familiei tale.
Tipuri de plicuri pentru botez
Există mai multe categorii de plicuri pe care le vei folosi la botez:
Plicurile pentru invitații sunt cele care ajung la invitați cu câteva săptămâni înainte de eveniment. Acestea pot avea ferestre transparente prin care se vede invitația sau pot fi complet opace, creând un element de surpriză.
Plicurile pentru bani sunt folosite în ziua botezului pentru ca invitații să își poată oferi cadourile în mod elegant. Acestea pot fi plasate într-o cutie specială decorată sau pot fi distribuite direct invitaților.
Plicurile de mulțumire sunt o atenție deosebită pe care o poți oferi invitaților la plecare, conținând poate o mică carte poștală sau un mesaj personalizat de mulțumire.
Tendințe actuale în designul plicurilor de botez
Designul contemporan al plicurilor de botez îmbină tradiționalul cu modernul într-un mod rafinat. Motivele geometrice minimaliste, ilustrațiile acuarelate delicate și texturile naturale sunt extrem de căutate. De asemenea, plicurile cu aplicații discrete – fie că vorbim despre panglici, sigilii de ceară sau mici ornamente 3D – adaugă un plus de rafinament.
Un alt aspect interesant este folosirea plicurilor ecologice, realizate din materiale reciclate sau biodegradabile, o alegere care reflectă conștiința ecologică și grija pentru lumea în care va crește micuțul.
Unde găsești plicuri de calitate pentru botez?
Pentru a transforma viziunea ta în realitate și pentru a găsi plicurile perfecte care să completeze atmosfera botezului, este esențial să colaborezi cu furnizori specializați care înțeleg importanța detaliilor. Pe evestory.ro găsești o selecție variată de plicuri de botez, adaptate diferitelor stiluri și preferințe, astfel încât să poți alege exact ceea ce își dorește inima ta pentru acest eveniment unic în viața familiei tale.
-
Uncategorizedacum 2 zile
Plicuri de botez – Detaliul care face diferența la evenimentul tău special
-
Evenimenteacum 2 zile
Culisele Statului Paralel, ediție explozivă în această seară, de la ora 21:00. Stegarul Dac, mărturii cutremurătoare în direct la Televiziunea Poporului
-
Evenimenteacum o zi
Un gigant german vrea să dea afară 1500 de români. Una dintre cele mai mari companii din România își închide afacerile din cauza austerității lui Bolojan
-
Evenimenteacum 2 zile
Anca Alexandrescu, acuzații dure: „Mafia imobiliară blochează spațiile verzi. Trebuie să venim cu un nou plan de urbanism”
-
Evenimenteacum 2 zile
Ministrul Muncii vrea plata pensiilor DOAR pe card
-
Companiiacum o ziBrokeri credite cum alegi partenerul potrivit pentru obiectivul tău
-
Evenimenteacum 2 zile
Costurile mesei de Crăciun cresc de la o zi la alta. Românii își fac provizii din timp, speriați de valul scumpirilor
-
Evenimenteacum o zi
Măsurile de austeritate agită coaliția de guvernare. PSD amenință că iese de la guvernare dacă scad salariile




