Evenimente
De ce are nevoie România de un candidat independent în 2025
Am urmărit politica românească suficient cât să înțeleg tiparele după care funcționează. Promisiuni multe, rezultate puține. Oameni care vin și pleacă, dar sistemul rămâne același: opac, blocat, ghidat mai degrabă de interese de partid decât de interesul public. Într-un astfel de peisaj politic, ideea unui candidat independent la alegerile prezidențiale pare, pentru unii, un vis naiv. Pentru mine, însă, este o necesitate. Iar Nicușor Dan este acel candidat.
România, captivă într-un sistem care se autoprotejează
Instituțiile noastre sunt, de cele mai multe ori, nu doar ineficiente, ci și subjugate intereselor celor care le conduc. În loc să răspundă nevoilor cetățeanului, ele răspund comenzilor venite de la partid. Capturarea statului, despre care Nicușor Dan vorbește constant, nu este o metaforă. Este o realitate dureroasă. Ministere, agenții, companii naționale — toate devin instrumente în jocuri politice. Schimbările de guvern se traduc în valuri de „specialiști” puși pe criterii de loialitate, nu de competență.
Această stare de fapt nu este o întâmplare. Este rodul unui sistem construit pentru autoprotecție, în care mecanismele de control sunt slăbite intenționat, iar performanța reală este adesea penalizată. Nu contează cât de bun ești, ci cât de bine ești conectat. Nu câștigă cel care muncește, ci cel care tace și execută ordinele de partid. În acest context, o voce care nu răspunde decât cetățenilor, nu intereselor de culise, este esențială.
Nicușor Dan – omul care a ales mereu principiile în locul convenienței
Nu-l cunosc personal pe Nicușor Dan. Nu am stat la mese cu el, nu am împărțit platouri în platourile de televiziune și nu i-am luat interviuri. Dar l-am urmărit. L-am ascultat. Am citit despre el și i-am urmărit evoluția – ca activist, ca lider politic și ca primar. Și din afară, ca cetățean și jurnalist, am văzut un traseu consecvent și coerent.
Nu este omul sloganurilor goale. Nu e genul de politician care vorbește mult și face puțin. E poate chiar opusul: vorbește puțin, uneori chiar prea tehnic pentru o scenă politică obișnuită cu discursuri populiste, dar când acționează, o face cu claritate și fără compromisuri.
A construit ceva în România, începând de la firul ierbii. De la Asociația „Salvați Bucureștiul” până la un mandat de primar general într-un oraș greu de guvernat, Nicușor Dan a dovedit că nu ai nevoie de influență politică dacă ai integritate și perseverență. Când alții își făceau campanii cu ajutorul structurilor de partid, el mergea din ușă în ușă, cu dosare și documente, apărând patrimoniul orașului.
Ce înseamnă un președinte independent
Președintele nu trebuie să fie păpușa unui partid. Trebuie să fie mediator, dar și vizionar. Trebuie să fie curajos, dar și echilibrat. Trebuie să își construiască legitimitatea nu prin rețele politice, ci prin încrederea cetățenilor. Un candidat independent poate reprezenta acest ideal.
Nicușor Dan nu are de dat nimic înapoi nimănui. Nu are datorii politice, nu are de împăcat grupuri de interese. Poate alege oameni competenți. Poate vorbi deschis. Poate pune presiune pe guverne să performeze. Și poate construi o nouă relație între instituțiile statului și cetățean.
Poate câștiga un candidat independent?
Da, poate. Pentru că tot mai mulți români s-au săturat. De partide. De negocieri. De rotații la putere care nu schimbă nimic. De promisiuni reciclate. De oameni care vorbesc de reformă, dar trăiesc din sistem.
Campania lui Nicușor Dan nu e o campanie tradițională. Este un apel la trezire. Este o invitație la implicare. Este o chemare pentru toți cei care cred că România poate mai mult. Și tocmai pentru că nu are mașinării de partid în spate, are nevoie de noi toți. De fiecare om care semnează. De fiecare om care donează. De fiecare cetățean care vorbește despre el, care răspândește mesajul, care nu se mai mulțumește cu „merge și așa”.
Ce putem face noi, cei care încă mai credem
Este un drum greu, dar nu este imposibil. Am văzut în ultimii ani oameni care au demonstrat că politica poate fi curată. Am văzut orașe care s-au schimbat în bine. Am văzut comunități care au spus „ajunge”. Nicușor Dan este simbolul acestui „ajunge”.
Susținerea unui astfel de candidat nu se face doar în cabina de vot. Se face acum. Se face zilnic. Se face prin acțiuni mici: un share, o semnătură, o donație. Este un act de voință. Un gest de curaj. Un semnal că vrem altceva.
În 2025, România are nevoie de mai mult decât un nou președinte. Are nevoie de o nouă direcție. Iar pentru mine, direcția aceasta începe cu un om: Nicușor Dan.
Evenimente
Românii au returnat aproape 8 miliarde de ambalaje prin Sistemul Garanție-Returnare, în doi ani
Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) continuă să își demonstreze eficiența în România, la doi ani de la lansare fiind colectate aproximativ 7,9 miliarde de ambalaje. Potrivit datelor transmise de administratorul sistemului, RetuRO, către reciclatori au ajuns peste 550.000 de tone de PET, aluminiu și sticlă.
Doar în primele zece luni ale acestui an, consumatorii au returnat circa 4,5 miliarde de ambalaje, iar RetuRO a predat spre reciclare peste 320.000 de tone de materiale. Luna octombrie a marcat un moment important: au fost returnate peste 403 milioane de ambalaje, mai mult decât cele 388 de milioane puse pe piață în aceeași perioadă, ceea ce a dus la o rată de returnare de aproximativ 104%. Acest fapt arată că românii returnează și ambalaje cumpărate în lunile anterioare.
Rata de colectare a atins 84% în primele zece luni ale anului, confirmând rolul esențial al SGR în tranziția României către o economie circulară. Milioane de consumatori sunt mobilizați astfel să adopte un comportament responsabil față de mediu.
RetuRO Sistem Garanție-Returnare SA funcționează pe principii „not for profit”, eventualele profituri fiind reinvestite exclusiv în dezvoltarea sistemului. Compania este deținută de un consorțiu format din asociații ale producătorilor și retailerilor, alături de statul român, și are rolul de a asigura transparența și atingerea țintelor de reciclare impuse României de Uniunea Europeană.
Sursa: Realitatea Financiara
Evenimente
Percheziții într-un dosar penal vizând falimentarea uneia dintre cele mai mari companii de asigurări din România
Activitățile operative sunt realizate într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare cu consecințe deosebit de grave, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave, spălare de bani și prezentarea, cu rea-credință, de date neadevărate privind condițiile economice sau juridice ale societății, ori ascunderea, cu rea-credință, în tot sau în parte, a unor asemenea date”, transmite Ministerul Public.
Cercetările vizează activitatea infracțională derulată, în intervalul 2017–2023, de către factori decidenți de la nivelul patronatului societății ER S.A., în calitate de administratori scriptici sau faptici ai companiei. Aceștia ar fi pus la punct un mecanism infracțional concertat de decapitalizare a societății ER S.A. prin diminuarea, subevaluarea sau neplata abuzivă a obligațiilor față de asigurați.
Prin continuarea activității în aceste condiții, s-a urmărit în principal obținerea de lichidități consistente pe termen scurt, utilizate în interesul acționarului majoritar (veniturile din primele brute subscrise în perioada 2020–2023 fiind de 6,9 miliarde lei). Totodată, societatea a fost împovărată suplimentar din cauza volumului ridicat de daune.
În intervalul 2020–2023, ASF a constatat în mod repetat că societatea nu deținea capital suficient pentru a acoperi cerințele legale de funcționare. La ultimul control din 2023 a fost identificat un deficit de capital de 2,19 miliarde lei, necesar pentru asigurarea solvabilității.
În urma acestor constatări, acționarii CAM și BKI, cu sprijinul subordonaților, au reușit să externalizeze resursele financiare care se mai aflau în disponibilitățile companiei de asigurări, în interesul acționarului majoritar și în dauna directă a asiguraților și creditorilor entității.
Anchetatorii au mai stabilit că, în intervalul decembrie 2020–2023, deși compania de asigurări ER S.A. se afla în incapacitate vădită de a-și achita obligațiile, au fost acordate împrumuturi și s-au făcut decontări de zeci de milioane de lei pentru operațiuni fictive, care mascau transferarea unor sume de bani către entități afiliate aflate sub controlul direct sau indirect al acelorași asociați.
Prin intermediul acestor operațiuni, societatea ER S.A. a fost prejudiciată cu peste 75.000.000 lei, în scopul dobândirii de foloase patrimoniale de către firmele afiliate.
Evenimente
Inflația revine pe traiectorie ascendentă: avertismentul BNR
Românii primesc astăzi un nou semnal îngrijorător din partea Băncii Naționale: inflația riscă să rămână sus mai mult decât se estima. Specialiștii spun că prețurile cresc într-un ritm mai accentuat decât previziunile din vară, iar vârful ar putea apărea abia la finalul anului viitor. Noua proiecție indică o inflație de aproape 10% în decembrie 2025, cu un punct procentual peste estimarea anterioară.
Specialiștii explică această deteriorare prin efectele eliminării plafonului la energia electrică, prin creșterile de TVA și accize și prin presiunile salariale din mediul privat.
Toate acestea mențin costurile ridicate. Inflația ar urma să scadă treptat, însă nu atât de repede pe cât sperau economiștii.
Corecția semnificativă apare abia în vara lui 2026, când se epuizează șocurile actuale. Până atunci, BNR păstrează dobânzile la același nivel și avertizează că orice derapaj poate împinge din nou prognozele în sus, într-o economie deja vulnerabilă.
-
Uncategorizedacum 2 zile
Plicuri de botez – Detaliul care face diferența la evenimentul tău special
-
Evenimenteacum 2 zile
Culisele Statului Paralel, ediție explozivă în această seară, de la ora 21:00. Stegarul Dac, mărturii cutremurătoare în direct la Televiziunea Poporului
-
Evenimenteacum o zi
Un gigant german vrea să dea afară 1500 de români. Una dintre cele mai mari companii din România își închide afacerile din cauza austerității lui Bolojan
-
Evenimenteacum 2 zile
Anca Alexandrescu, acuzații dure: „Mafia imobiliară blochează spațiile verzi. Trebuie să venim cu un nou plan de urbanism”
-
Evenimenteacum 2 zile
Ministrul Muncii vrea plata pensiilor DOAR pe card
-
Companiiacum o ziBrokeri credite cum alegi partenerul potrivit pentru obiectivul tău
-
Evenimenteacum 2 zile
Costurile mesei de Crăciun cresc de la o zi la alta. Românii își fac provizii din timp, speriați de valul scumpirilor
-
Evenimenteacum o zi
Măsurile de austeritate agită coaliția de guvernare. PSD amenință că iese de la guvernare dacă scad salariile






