Uncategorized
REGINA MARIA este rețeaua de sănătate cu cele mai multe Centre de Excelență acreditate internațional de Surgical Review Corporation, din Europa

Trei noi Centre de Excelență au fost acreditate în luna aprilie: unul de Chirurgie Bariatrică Revizională, respectiv două pentru Protezare Articulară.
Rețeaua de sănătate REGINA MARIA, liderul calității medicale din România și furnizorul de sănătate cu cele mai multe Centre de Excelență din Europa, acreditate internațional de Surgical Review Corporation, a obținut, în luna aprilie, trei noi certificări pentru Centre de Excelență. Concomitent, au fost reacreditate mai multe dintre Centrele de Excelență deja existente în rețea.
Astfel, REGINA MARIA pune, din nou, medicina românească pe harta sănătății din Europa, reîntărindu-și angajamentul de a le oferi pacienților săi tratamente medicale și chirurgicale la cele mai înalte standarde internaționale.
Peste 20.000 de intervenții efectuate în Centrele de Excelență din rețea
REGINA MARIA a fost prima rețea de sănătate din România care a obținut acreditări internaționale Surgical Review Corporation şi este furnizorul de servicii medicale cu cele mai multe acreditări internaționale pentru Centre de Excelență, nu doar din România, ci și din Europa – o realizare semnificativă pentru medicina din țara noastră.
„Am pus întotdeauna pe primul loc siguranța pacienților noștri și am urmărit întotdeauna să aducem în România standarde medicale așa cum vedem în spitalele internaționale, în țările care au dezvoltat o cultură a calității serviciilor de sănătate. Să aplicăm pentru acreditările SRC a fost un pas firesc al acestei preocupări”, a declarat Dr. Nirvana Georgescu, Directorul Diviziei de Calitate și Siguranța Pacientului, rețeaua de sănătate REGINA MARIA.
16 dintre cele 22 de Centre de Excelență acreditate SRC existente în România se află în cadrul REGINA MARIA, în spitale și centre ale rețelei din București (Ponderas Academic Hospital și Spitalul Euroclinic), Timișoara (Spitalul Premiere) și Constanța (Gastromond), unde pacienții beneficiază de servicii medicale de cea mai înaltă calitate și de expertiza unor echipe medicale de top.
Mai mult, dintre cele 33 de acreditări pentru Chirurgi de Excelență existente în România, 25 sunt deținute de medici chirurgi care activează în rețeaua REGINA MARIA.
Până în prezent, au fost efectuate peste 20.000 de intervenții chirurgicale în Centrele de Excelență din rețeaua REGINA MARIA.
Ce este un Centru de Excelență și de ce este relevant pentru pacienții români?
Un Centru de Excelență acreditat de Surgical Review Corporation (SRC) este o unitate medicală care respectă cele mai înalte standarde internaționale de calitate și excelență medicală și oferă pacienților acces la tratamente de top, echipe multidisciplinare, echipamente medicale moderne și tehnologii de ultimă generație care asigură o diagnosticare corectă, intervenții eficiente și monitorizare postoperatorie.
Doar spitalele de top din întreaga lume sunt eligibile pentru acreditare. Pentru obținerea acesteia, este monitorizat permanent numărul de cazuri tratate, iar rezultatele intervențiilor sunt comparate cu cele ale altor spitale acreditate. Mai mult decât atât, un chirurg poate obține titulatura de Chirurg de Excelență doar după ce îndeplinește criterii care îi susțin expertiza, adică un număr minim de cazuri pentru specialitatea respectivă și rezultate foarte bune în urma intervențiilor efectuate (număr redus de complicații post-operatorii, reinternări sau reintervenții).
Conform datelor SRC, în cadrul unui Centru de Excelență, se înregistrează cu 65% mai puține complicații operatorii, siguranța pacienților este îmbunătățită cu 71%, iar eficacitatea și eficiența tratamentelor sunt îmbunătățite cu 47%.
Trei noi Centre de Excelență deschise în rețeaua REGINA MARIA
În luna aprilie, au fost acreditate 3 noi Centre de Excelență în rețeaua REGINA MARIA:
- un Centru de Excelență în Chirurgia Metabolică și Bariatrică revizională, în Ponderas Academic Hospital – Chirurg de Excelență Prof. Dr. Cătălin Copăescu.
- două Centre de Excelență în Protezare Articulară, în cadrul Spitalului Euroclinic, Chirurg de Excelențǎ Robert Apostolescu, respectiv în Ponderas Academic Hospital, Chirurg de Excelență Dr. Vlad Predescu
Odată obținută, acreditarea Surgical Review Corporation se reînnoiește la fiecare 3 ani, pentru dovedirea menținerii standardelor și criteriilor de calitate care au fost evaluate inițial.
„Acreditările internaționale SRC se reînnoiesc o dată la trei ani, ceea ce reprezintă, pentru noi, un angajament ferm față de pacienții noștri: astfel, le reconfirmăm acestora că le asigurăm, în permanență, cele mai înalte standarde de calitate medicală. Acreditările internaționale se bazează pe seturi solide de bune practici care și-au dovedit, de-a lungul timpului, eficiența și rolul esențial în îngrijirea pacienților. Acreditările SRC sunt încă un instrument prin care ne asigurăm că pacientul nostru este în siguranță și că obținem rezultatele îngrijirii medicale pe care ni le dorim cu toții”, completează Dr. Nirvana Georgescu, Directorul Diviziei de Calitate și Siguranța Pacientului, rețeaua de sănătate REGINA MARIA.
Despre Rețeaua de Sănătate REGINA MARIA
Rețeaua de sănătate REGINA MARIA este lider în calitatea serviciilor medicale din România, fiind singurul operator care deține cinci spitale cu acreditări internaționale. Prin cele 22 de acreditări deținute – o performanță unică în Europa Centrală și de Est, REGINA MARIA demonstrează constant angajamentul său pentru excelența medicală și siguranța îngrijirii pacienților.
În ultimul deceniu, aproape 1 milion de recenzii au fost acordate de pacienți medicilor REGINA MARIA, printr-un sistem unic de acordare a feedback-ului, ajungând astfel la o medie de 9,63 la nivelul Rețelei.
Rețeaua este, totodată, lider în digitalizarea sănătății în România – aplicația medicală REGINA MARIA fiind cea mai descărcată și utilizată aplicație de acest tip, cu peste 1,7 milioane de conturi de pacienți.
Uncategorized
Costul muncii crește în fiecare an. Depozitul e locul unde se vede primul
Într-o economie cu inflație ridicată, salariu minim împins în sus de directiva europeană și marje comerciale tot mai subțiri, fiecare companie cu depozit propriu se lovește de aceeași aritmetică incomodă: costul pregătirii unei comenzi urcă de la an la an, indiferent cât de bine e condusă operațiunea. Depozitul e, de obicei, ultimul centru de cost pe care patronul îl privește cu ochi de investitor, deși e exact locul în care munca manuală se scumpește cel mai vizibil.
Aici automatizarea intralogistică nu e o discuție despre tehnologie, ci despre finanțe. Iar întrebarea corectă nu e „cât costă un robot”, ci „cât mă costă deja munca manuală, în fiecare an, într-o piață în care ea doar se scumpește”.
De ce e o decizie financiară, nu una tehnică
Munca manuală într-un depozit este un cost recurent, care crește: salarii, ore suplimentare în vârfuri, fluctuație de personal, recrutare temporară scumpă în noiembrie. Automatizarea mută o parte din acest cost dintr-o cheltuială operațională care urcă în fiecare an într-o investiție unică, cu durată de viață de peste un deceniu.
Diferența se vede în doi indicatori pe care un decident financiar îi urmărește oricum:
- costul pe comandă pregătită, care se stabilizează în loc să crească odată cu salariile;
- perioada de recuperare a investiției, care într-un depozit cu volum mare și vârfuri sezoniere pronunțate se măsoară de regulă în ani, nu în decenii.
Roboții lucrează în același ritm și în ziua a doua de Black Friday, la ora patru dimineața, fără spor de noapte și fără erori de oboseală. Predictibilitatea aceasta a costului e, în sine, un activ.
Unde se recuperează banii, concret
- Conveioare și sortare automată elimină munca de transport intern și de sortare pe curieri, adică tocmai posturile pe care astăzi le suplimentezi cu personal temporar.
- Roboți mobili (AGV și AMR) preiau kilometrii pe care operatorii îi fac zilnic printre rafturi, muncă de picioare care nu adaugă nicio valoare comenzii.
- Stocarea automată pe verticală (AS/RS) îți dă mai multe SKU-uri în același spațiu, ceea ce înseamnă că amâni sau eviți mutarea într-o hală mai mare și chiria pe care ar aduce-o.
- Reducerea erorilor de expediere taie direct din costul retururilor și din pierderea de clienți, un cost real, chiar dacă nu apare pe nicio factură.
Cum se ține riscul sub control
O investiție de acest fel nu se face dintr-o singură mișcare și nici nu trebuie. Cele mai sănătoase proiecte pornesc cu o singură zonă, de obicei sortarea sau expedierea, măsoară recuperarea reală și abia apoi se extind. Etapizarea transformă o cheltuială mare de capital într-o serie de decizii verificabile.
Merită discutată din start și structura de finanțare, inclusiv eventualele programe de sprijin pentru digitalizare și modernizare, cu un integrator care înțelege atât partea tehnică, cât și logica investiției.
Cu cine faci calculul
ZEDlog, extensia specializată a ZED Industrial Automation, proiectează și implementează sisteme intralogistice complete pentru companii din retail, e-commerce, distribuție și 3PL: conveioare și sortare Interroll, stocare automată, roboți AGV/AMR, paletizare robotizată și integrare cu WMS-ul existent. Cu peste 15 ani de experiență în automatizare industrială, 50+ proiecte livrate și programare PLC/SCADA făcută în casă, echipa din București te ajută să evaluezi cinstit dacă și de unde merită să pornești. Primul pas e o analiză de 30 de minute a fluxului tău, fără obligații: zedlog.ro/contact
Uncategorized
Cum alegi un fotograf de nuntă care să surprindă emoția, nu doar imaginile
Ziua nunții trece incredibil de repede. Emoțiile, îmbrățișările, privirile dintre miri și momentele spontane se succed într-un ritm pe care, de multe ori, îl realizezi abia după ce evenimentul s-a încheiat. Tocmai de aceea, alegerea fotografului nu ar trebui să fie bazată doar pe preț sau pe câteva imagini spectaculoase găsite pe rețelele sociale.
Un fotograf de nuntă cu experiență știe că fiecare eveniment este diferit și că adevărata valoare a unui album nu constă doar în cadrele perfecte, ci în capacitatea de a spune o poveste autentică. Fotografiile care rămân peste ani sunt cele care surprind emoții reale: lacrimile părinților, zâmbetele invitaților, gesturile mici dintre miri și atmosfera întregii zile.
În ultimii ani, stilul documentar a devenit tot mai apreciat. Spre deosebire de fotografia rigidă și regizată, abordarea documentară urmărește desfășurarea naturală a evenimentului. Fotograful intervine cât mai puțin și surprinde momentele exact așa cum se întâmplă. Rezultatul este o colecție de imagini sincere, care transmit emoție și autenticitate.
Desigur, experiența tehnică rămâne esențială. Lumina din biserici, petrecerile desfășurate seara sau condițiile meteo schimbătoare pot pune la încercare chiar și echipamentele performante. Un profesionist știe să se adapteze rapid și să obțină imagini de calitate indiferent de situație, fără ca mirii să simtă presiunea ședințelor foto interminabile.
La fel de importantă este relația dintre fotograf și cuplu. Comunicarea înainte de eveniment ajută la înțelegerea stilului dorit, a momentelor importante și a personalității mirilor. Atunci când există încredere, fotografiile devin naturale, iar emoțiile sunt surprinse fără artificii.
Un alt criteriu pe care multe cupluri îl ignoră este consistența portofoliului. Nu este suficient să existe câteva imagini impresionante. Este recomandat să fie analizate galerii complete de nuntă, pentru a observa dacă nivelul de calitate se păstrează pe întreaga zi, de la pregătiri și ceremonie până la petrecere.
În plus, livrarea fotografiilor și modul de organizare a acestora contează foarte mult. O galerie bine structurată, editată cu grijă și livrată într-un termen rezonabil oferă o experiență completă și demonstrează profesionalism.
În România există numeroși fotografi talentați, însă diferențele apar în stilul de lucru, atenția la detalii și modul în care fiecare reușește să spună povestea unei nunți. De aceea, înainte de a lua o decizie, este recomandat ca viitorii miri să studieze portofoliile, să citească recenziile și să programeze o discuție pentru a vedea dacă există compatibilitate.
Pentru cei care își doresc o abordare documentară, elegantă și atemporală, merită explorat portofoliul disponibil pe https://lightsandtales.ro/, unde pot fi descoperite povești complete de nuntă, informații despre stilul de fotografiere și numeroase exemple de evenimente surprinse într-o manieră naturală și autentică.
La final, cea mai bună alegere nu este neapărat fotograful care promite cele mai spectaculoase cadre, ci acela care reușește să transforme o zi plină de emoții într-o poveste vizuală ce va putea fi retrăită peste zeci de ani. Fotografiile de nuntă nu reprezintă doar imagini frumoase, ci o moștenire de familie, iar valoarea lor crește odată cu trecerea timpului.
Uncategorized
Cum alegi avocatul potrivit: ghid practic pentru o decizie care contează

Alegerea unui avocat este una dintre acele decizii pe care majoritatea oamenilor le iau rar, dar sub presiune. Fie că te confrunți cu un divorț, o problemă penală, un conflict de muncă sau ai nevoie de asistență pentru afacerea ta, avocatul pe care îl alegi îți poate influența semnificativ rezultatul. Din păcate, mulți aleg pe fugă, pe baza primului nume găsit pe internet sau a unei recomandări vagi.
Acest ghid practic te ajută să iei o decizie informată și să găsești avocatul potrivit pentru situația ta.
1. Verifică specializarea, nu doar titulatura
Dreptul este un domeniu vast, iar un avocat bun într-o arie nu este neapărat potrivit pentru alta. Un specialist în drept penal are o abordare diferită față de unul concentrat pe dreptul familiei sau pe litigii comerciale.

Înainte de a alege, verifică dacă avocatul are experiență concretă în tipul tău de problemă. Un cabinet care acoperă mai multe domenii de practică – drept civil, penal, dreptul familiei, dreptul muncii, drept comercial și contravențional – îți poate oferi asistență completă, mai ales dacă situația ta implică aspecte din mai multe ramuri de drept.
2. Confirmă că este membru al Baroului
Poate părea evident, dar este un pas esențial. Un avocat trebuie să fie înscris în Tabloul Avocaților și membru activ al unui barou – în cazul Iașiului, Baroul Iași. Această calitate garantează că profesionistul exercită legal profesia, cu respectarea Codului Deontologic și sub supravegherea unui organism profesional recunoscut de stat.
Poți verifica statutul unui avocat direct pe site-ul oficial al baroului sau pe platformele profesionale dedicate. Un avocat Iași serios va avea întotdeauna aceste informații publice și verificabile.
3. Evaluează experiența și rezultatele
Experiența contează enorm în avocatură. Un avocat care a gestionat sute de dosare cunoaște practica instanțelor, știe cum reacționează procurorii și judecătorii și poate anticipa problemele înainte ca acestea să apară.
Nu te sfii să întrebi despre experiența avocatului în cazuri similare cu al tău. Un profesionist serios îți va oferi o evaluare sinceră a șanselor tale – fără promisiuni nerealiste, dar și fără să te descurajeze inutil.
4. Atenție la transparența privind onorariile
Unul dintre cele mai frecvente motive de nemulțumire în relația client-avocat este lipsa de claritate privind costurile. Un avocat corect îți explică de la început cum se stabilesc onorariile, ce include serviciul și care sunt eventualele costuri suplimentare – taxe judiciare, expertize, taxe de executor.
Fugi de cei care evită să discute despre bani sau care îți fac promisiuni prea frumoase ca să fie adevărate. Transparența în privința onorariilor este un semn de profesionalism și de respect față de client.
5. Observă cum comunică
Comunicarea este esențială într-o relație avocat-client care poate dura luni sau chiar ani. Un avocat bun îți explică situația pe înțelesul tău, fără să se ascundă în spatele jargonului juridic, și te ține la curent cu evoluția dosarului.
La prima întâlnire, observă dacă avocatul te ascultă cu atenție, dacă îți pune întrebările potrivite și dacă îți răspunde clar. Dacă simți că ești doar un număr de dosar, probabil nu ai găsit persoana potrivită.
6. Ține cont de disponibilitate și localizare
Un avocat aflat în orașul tău are avantajul cunoașterii instanțelor și autorităților locale, dar și al accesibilității pentru întâlniri față în față. Totuși, în era digitală, mulți avocați oferă și consultanță online, ceea ce poate fi util dacă locuiești în altă localitate sau ai un program încărcat.
Verifică programul de lucru, modalitățile de contact și disponibilitatea pentru situații urgente. Unele probleme juridice – o reținere, o executare silită iminentă, un termen care expiră – nu suportă amânare.
7. Citește recenziile, dar cu discernământ
Recenziile clienților anteriori pot oferi o imagine utilă despre modul de lucru al unui avocat. Caută recenzii care descriu experiențe concrete – comunicare, promptitudine, rezultate – nu doar aprecieri generice.
Un cabinet cu multe recenzii pozitive și verificabile inspiră mai multă încredere decât unul fără nicio urmă de feedback online.
Momentul potrivit pentru a apela la un avocat
Una dintre cele mai frecvente greșeli este să apelezi la un avocat prea târziu, atunci când situația s-a complicat deja. Cel mai bun moment pentru a cere asistență juridică este înainte de a semna un document important, înainte de a lua o decizie cu implicații legale sau imediat ce ai primit o citație, o somație ori un proces-verbal.
Consultanța preventivă costă întotdeauna mai puțin decât repararea unei situații deja compromise. Un avocat implicat de la început poate preveni probleme care altfel ar necesita ani de litigii.
Concluzie
Alegerea avocatului potrivit nu ar trebui să fie o decizie luată la întâmplare. Verifică specializarea, confirmă apartenența la barou, evaluează experiența, cere transparență privind onorariile și acordă atenție modului de comunicare. Un avocat serios, cu experiență dovedită și o abordare personalizată pentru fiecare client, îți poate oferi nu doar reprezentare juridică, ci și liniștea de a ști că problema ta este pe mâini bune.
Indiferent de natura problemei tale juridice, cel mai important este să acționezi informat și la timp. O consultanță inițială te poate ajuta să înțelegi exact unde te afli și care sunt opțiunile tale reale.




