Interesul pentru microbiomul intestinal și modul în care acesta influențează sănătatea generală a crescut semnificativ în ultimii ani, iar drept urmare, termenii „prebiotice”, „postbiotice” și “simbiotice” au început să fie folosiți frecvent, atât în literatura științifică, cât și pe piața suplimentelor. Totuși, confuzia dintre aceste concepte este comună, iar utilizarea incorectă poate duce la alegeri ineficiente sau chiar la agravarea simptomelor.

Se estimează că peste 40% dintre adulții din Europa prezintă simptome digestive recurente, precum balonare, dureri abdominale sau tranzit intestinal neregulat. În multe cazuri, aceste tulburări nu se datorează unei boli organice, ci dezechilibrelor microbiomului intestinal, adică ansamblul de trilioane de bacterii care locuiesc în intestinul nostru.

În continuare, vom clarifica diferențele dintre acești termeni, vom explica mecanismele prin care acționează și vom analiza ce spun studiile clinice recente despre rolul lor în afecțiuni digestive precum sindromul de intestin iritabil (IBS), disbioză sau SIBO.

Ce sunt prebioticele și cum acționează

Prebioticele sunt substanțe nedigerabile (de obicei carbohidrați complecși sau fibre) care ajung intacte în colon, unde sunt fermentate de bacteriile benefice. Această fermentație produce acizi grași cu lanț scurt (SCFA), în special acetat, propionat și butirat, care au un rol esențial în menținerea integrității mucoasei intestinale, în reglarea inflamației și în hrănirea celulelor colonului (colonocite).

Conform definiției propuse de ISAPP (International Scientific Association for Probiotics and Prebiotics), un prebiotic este „un substrat selectiv utilizat de microorganismele gazdei care conferă un beneficiu pentru sănătate.” Selectivitatea este esențială, pentru că nu toate fibrele alimentare sunt prebiotice, iar un prebiotic trebuie să susțină în mod documentat creșterea și activitatea speciilor bacteriene benefice, precum Bifidobacterium și Lactobacillus.

Sursele naturale de prebiotice includ:

• Inulina și FOS (fructooligozaharide) – se regăsesc în cicoare, ceapă, usturoi, praz, anghinare;
• GOS (galactooligozaharide) – prezente în laptele matern și produse lactate fermentate;
• Amidonul rezistent – din banane verzi, cartofi fierți și răciți, orez răcit și unele cereale integrale.

Ce sunt postbioticele și care este mecanismul lor de acțiune

Postbioticele reprezintă o clasă distinctă de produse care conțin microorganisme inactivate (fie prin căldură, fie prin alte metode) și/sau componente ale acestora, cum ar fi fragmente de perete celular, acizi organici, peptide, enzime sau metaboliți produși în timpul vieții bacteriene.

Ceea ce le diferențiază de probiotice este faptul că postbioticele nu conțin bacterii vii, ci doar componente cu activitate biologică demonstrată. De asemenea, pentru ca un produs să fie considerat postbiotic, nu este suficient să conțină un simplu metabolit bacterian izolat: prepararea trebuie să conțină un ansamblu complex care a dovedit beneficii pentru gazdă în studii preclinice sau clinice.

Mecanismele prin care postbioticele pot acționa includ:

• Întărirea barierei epiteliale intestinale;
• Modularea răspunsului imun local și sistemic;
• Inhibarea microorganismelor patogene;
• Reducerea inflamației intestinale.

Postbioticele pot fi utile în special în situațiile în care administrarea de probiotice vii este contraindicată sau riscantă (ex. la pacienți imunocompromiși, spitalizați sau cu permeabilitate intestinală sever afectată).

Simbioticele și cele două categorii distinse de ISAPP

Simbioticele sunt produse care combină într-o singură formulă atât probiotice (microorganismele vii), cât și prebiotice (substratul alimentar al acestora). Scopul este de a crește rata de supraviețuire și colonizare a bacteriilor benefice, oferindu-le exact nutrienții de care au nevoie pentru a se dezvolta eficient în intestinul uman.

ISAPP distinge două categorii:

• Simbioticele complementare – în care fiecare componentă (probiotic și prebiotic) își îndeplinește rolul independent;
• Simbioticele sinergice – în care prebioticul este selectat special pentru a susține exact tulpina de probiotic co-administrată.

Pentru a fi eficient, un simbiotic trebuie să fie formulat științific și testat ca întreg. Nu este suficient ca producătorul să adauge „un pic de fibră” într-un probiotic pentru a obține un efect sinergic real. În lipsa acestor teste, produsul poate rămâne doar o combinație nesinergică, fără valoare terapeutică suplimentară.

Ce dovedesc studiile recente în contextul unor afecțiuni digestive comune

Sindromul de intestin iritabil (IBS)

Studiile clinice pe probiotice și prebiotice în IBS au rezultate mixte. Ghidul ACG din 2021 nu recomandă în mod explicit probioticele pentru tratamentul simptomelor globale ale IBS, din cauza variabilității mari dintre studii. Totuși, unele tulpini și formule sinergice pot aduce beneficii simptomatice, mai ales în formele cu balonare și disconfort postprandial.

Prebioticele precum PHGG (guar parțial hidrolizat) sau GOS în doze mici s-au dovedit utile în reducerea balonării, fără a accentua flatulența. Simbioticele pot fi utile dacă au fost testate specific pentru această afecțiune, însă nu sunt recomandate empiric fără evaluare medicală.

Disbioza

În cazul dezechilibrelor microbiotei intestinale, prebioticele pot stimula selectiv creșterea bacteriilor benefice și producerea de SCFA, compuși care susțin sănătatea colonului și reduc inflamația sistemică. Rezultatele sunt însă influențate de dieta de bază a pacientului, nivelul de inflamație, utilizarea de antibiotice sau alte tratamente concomitente.

SIBO (Suprapopulare bacteriană a intestinului subțire)

În această patologie, utilizarea de prebiotice și simbiotice este considerată problematică în faza acută, din cauza riscului de fermentație excesivă și agravare a simptomelor. Ghidul ACG recomandă ca tratamentul primar să fie unul antibiotic, urmat ulterior de intervenții nutriționale personalizate, în funcție de cauza subiacentă și de răspunsul pacientului la terapie.

Suplimente sau alimente?

Ideal, prebioticele ar trebui să fie obținute din alimentație, acolo unde este posibil. Alimente precum ceapa, prazul, usturoiul, leguminoasele și cerealele integrale aduc atât fibre fermentabile, cât și alți fitonutrienți valoroși. Totuși, la pacienții cu tulburări digestive funcționale, aceste alimente pot fi slab tolerate, mai ales în fazele active.

În aceste cazuri, suplimentele pot fi utile:

• Pentru a introduce prebiotice în doze mici și controlate;
• Pentru a sprijini refacerea florei intestinale după antibiotice;
• Pentru a reduce riscul de recidivă în afecțiuni precum IBS sau disbioză.

Administrarea se face întotdeauna gradual, începând cu doze mici și crescând treptat, în funcție de toleranță.

Concluzie

Prebioticele, postbioticele și simbioticele sunt instrumente moderne și eficiente pentru susținerea sănătății digestive, însă folosirea lor trebuie să fie bine informată. Nu toate produsele de pe piață sunt formulate științific și nu orice combinație este potrivită pentru orice pacient.

Înainte de a începe un supliment, este recomandată o evaluare gastroenterologică și nutrițională completă, pentru a stabili exact care tip de intervenție este util și în ce etapă a tratamentului. Dacă ai nevoie de un consult online, poţi apela cu încredere la Dr. Roxana Voica.